Vedete care au renunţat la scenă. Când celebritatea trece pe planul doi

9 octombrie, 2015
Vedete care au renuntat la scena jpeg

În zilele noastre, toată lumea îşi doreşte să fie celebră. Cu toate acestea, există unele vedete care au renunţat la scenă din diverse motive. Pentru unii oameni a fi faimos este un factor de stres prea mare de suportat, aşa că s-au întors la o viaţă simplă, cu joburi normale.

Alţii, au considerat că este mult mai important să îţi petreci timpul cu familia, atunci când devii părinte. Iată unele dintre cele mai populare vedete care au renunţat la scenă şi au ales ca rolul de om celebru să treacă pe planul al doilea.

image

Vedete care au renunţat la scenă – model şi actriţă, renunţă la faimă pentru a-şi creşte fiul

În 2002, actriţa din Austin Powers, Elizabeth Hurley, a renunţat la scenă pentru a putea să îşi crească fiul, pe Damian Charles Hurley. Actriţa şi modelul de origine britanică este cunoscută mai ales ca model reprezentativ pentru firma Estee Lauder. În meseria de actriţă este cunoscută pentru rolul Vanessăi Kensington in Austin Powers: International Man of Mystery şi în rolul diavolul în Bedazzled.

image

În 1965, unul dintre cei mai mari actori al vremurilor de atunci, Cary Grant, s-a retras din meserie pentru a se putea focusa pe rolul de tată. La vremea când a renunţat la celebritate avea 62 de ani. Cunoscut pentru accentul său britanic (de origine britanică, născut în America), pentru şarmul său şi frumuseţea sa, actorul este considerat unul din bărbaţii clasici de top ai Hollywoodului.

Vedete care au renunţat la scenă – după o călătorie în Africa, Dave Chappelle se retrage din industria tv pentru a fi un om echilibrat

Dave Chappelle a uimit o mulţime de fani, dar şi Hollywoodul, atunci când a luat decizia de a se retrage din unul din show-urile de succes ale Americii, Chappelle Show. La vremea renunţării la show, acesta era în vârful popularităţii, în 2005. Chappelle a făcut o călătorie în Africa pentru a se readuna, apoi a declarat în legătura cu decizia luată: “Venind aici, am fost distras de la ideea de faimă. Acest lucru linişteşte egoul. Mă interesează mai mult ce fel de persoană vreau să devin. Vreau să fiu foarte echilibrat, iar industria este locul extremelor”.

image

Bine cunoscuta actriţă Meg Ryan a renunţat la scenă după divorţul cu Dennis Quaid în 2001. Actriţa este cunoscută pentru rolurile din Top Gun şi Promised Land, dar a devenit faimoasă după rolul principal din When Harry Met Sally.

Greta Garbo, una dintre cele mai mari actriţe ale Hollywoodului clasic, actriţă de origine suedeză, a renunţat la scenă în 1941, la vârsta de 36 de ani, când şi-a anunţat retragerea. Se pare că faimoasa actriţă nu s-a mai simţit niciodată confortabil în lumina reflectoarelor.

image

Vedete care au renunţat la scenă – vedete care au renunţat la celebritate pentru o viaţă normală

Actorul John Hughes a părăsit Hollywoodul pentru o viaţă normală în suburbiile din Chicago. Printre filmele în care a jucat se numără The Breakfast Club şi Planes,Traines & Automobiles.

Unul dintre cei mai celebri regizori, Terrence Malick, care a regizat filme de excepţie, precum The Tree of Life, a ales să renunţe la celebritate. Malick trăieşte într-un orăşel micuţ din Texas.

Actorul din Ghostbusters şi Spaceballs, Rick Moranis, s-a retras de pe scenă la câţiva ani de la moartea soţiei sale în 1991. Actorul şi-a pus pe primul loc familia şi a decis să fie părinte full-time pentru cei doi copii.

Câştigător a două premii Oscar, Gene Hackman, a decis să renunţe la scenă şi la lumina reflectoarelor în 2004. De când s-a retras, actorul a scris trei nuvele istorice de ficţiune.

image

După ce a lansat albumul de maxim succes The Miseducation of Lauryn Hill în 1998, cântăreaţa extrem de talentată a părăsit scena. De atunci, a mai scos doar câteva cântece.



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg