Vedete care au schimbat lumea

23 iunie, 2015

Fiecare om are preocupările şi pasiunile sale, iar unele vedete militează pentru schimbarea lumii într-un loc mai bun, mai pacifist şi mai frumos, pe lângă munca şi eforturile depuse în viaţa de zi cu zi. Iată câteva dintre vedete care au schimbat lumea şi care îşi doresc să trăiască într-o lume mai sigură.

Vedete care au schimbat lumea – mai mult de 50 de vedete luptă împotriva violenţei domestice şi hărţuirii sexuale în America

Violenţa domestică şi hărţuirea sexuală sunt probleme grave în SUA, unde cazurile de incest, violenţa în cuplu şi hărţuirea sexuală s-au înmulţit îngrijorător în ultimii ani. Mai mult de 50 de vedete şi personalităţi publice au ieşit pentru a susţine Campania NO MORE. Vedete precum Amy Poehler, Ice-T, Courney Cocs, Blair Underwood susţin proiectul prin care victime ale unor astfel de agresiuni sau oameni preocupaţi să ajute alţi oameni sunt chemaţi la a trata deschis aceste subiecte. Proiectul este ideea Fundaţiei Joyful Heart condus de actriţa Mariska Hargitay.

Comedianul britanic Russel Brand este foarte preocupat de soarta umanităţii, cerând o revoluţie politică. Brand a declarat pentru New Stateman că “Profitul este cel mai profan cuvânt pe care l-am inventat. În obţinerea lui am uitat că în timp ce interesele individuale sunt pe primul plan, noi ca un tot unitar suntem anihilaţi”. Iar într-un interviu cu BBC Newsnight acesta a prezentat ideea de a crea un sistem egalitar bazat pe redistribuirea masivă a sănătăţii, impozitarea maximă a corporaţiilor şi responsabilizarea masivă a companiilor de energie, care exploatează mediul înconjurător.

Vedete care au schimbat lumea – Lady Gaga luptă pentru menţinerea frumuseţii naturale în pozele din reviste

După ce şi-a văzut imaginea super prelucrată pe coperta revistei Glamour din decembrie 2013, Lady Gaga a început să se implice în acţiuni în care cere publicaţiilor să nu mai schimbe atât de drastic adevărata imagine a vedetelor. De asemenea, ea încurajează tinerii să lupte împotriva celor care dau anumite standarde ale frumuseţii şi să se simtă frumoşi aşa cum sunt.

Actorul Leonardo DiCaprio este cunoscut pentru numeroasele acţiuni pentru susţinerea mediului înconjurător şi susţinerea diferitelor activităţi caritabile. La doar 24 de ani, Leonardo şi-a făcut propria fundaţie care îi poartă numele şi care are ca misiune protejarea naturii şi vieţii sălbatice din întreaga lume, precum şi strângerea de fonduri pentru conservarea oceanelor şi pădurilor, dar şi schimbările de climă. A ajutat la strângerea de fonduri pentru victimele cutremurului din Haiti şi conduce maşini eco. Mai mult, DiCaprio a realizat mai multe filmuleţe educaţionale cu teme de mediu, precum “The 11th Hour”. A fost numit de către Naţiunile Unite Mesager al Păcii, cu focus special pe schimbarea climei.

Vedete care au schimbat lumea – familia Jolie-Pitt au acţiuni caritabile şi donează milioane de dolari pentru cauze umanitare

Despre Angelina Jolie se ştie deja că este un important activist în domeniul drepturilor omului. Toată povestea a început la filmările „Tomb Raider” din Cambogia în 2000. De atunci, Jolie a devenit comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi. Este cunoscută pentru implicarea în acţiuni de stopare a violenţei împotriva femeilor şi copiilor în zonele de conflict. După ce şi-a format familia alături de Brad Pitt, cei doi au deschis Fundaţia Jolie-Pitt, prin care au donat milioane de dolari pentru cauze umanitare în întreaga lume.

Brad Pitt a fondat în 2007 Fundaţia The Make It Right, care are ca misiune furnizarea de case accesibile şi de durată. Ideea a venit când împreună cu un grup de experţi s-au întâlnit pentru a ajuta victimele din New Orleans în urma dezastrului lăsat de uraganul Katrina. În paralel lucrează pentru a face proiectul de casă verde un model naţional.

Matt Damon este un activist înrăit când vine vorba despre păstrarea apei cât mai curate. Afondat H2O Africa, fundaţie care asigură apă curată comunităţilor din Africa. De asemenea, a luptat împreună cu WaterParteners pentru a putea furniza apă curată pe toate continentele.



Recente pe Ok! Magazine

catalin maruta instagram jpg
Jennifer Lopez, profimedia 1065399964 jpg
Pamela Anderson foto profimedia 1065428339 (3) jpg
david victoria beckham son brooklyn t jpeg
Banner Sofia Vicoveanca
Timothée Chalamet și Kylie Jenner, GettyImages (1) jpg
FotoJet (49) jpg
FotoJet (48) jpg
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Pisică, Pexels (4) jpg
Monica Lewinsky   profimedia 1064349322 jpg
Jennifer Garner și Ben Affleck colaj jpg
Robert F  Kennedy Jr , GettyImages jpg
Mihai Albu la emisiunea Wow News moderată de Cornelia Ionescu   captură de ecran (2) png
cantar shutterstock jpg
Katy Perry și Justin Trudeau, Profimedia (1) jpg
Gwyneth Paltrow 50 ani (2) jpg
vedete care împlinesc 60 ani getty images jpg