Vieţi distruse de droguri. Superstaruri care au dispărut prematur dintre noi…

Actualizat:
23 fotojet 12 jpg jpeg

În timp ce urmărim cu toţii noile ştiri legate de ultimele clipe din viaţa regretatului designer Răzvan Ciobanu – care şi-a pierdut viaţa după ce a urcat la volan sub influenţa drogurilor – nu putem să nu ne amintim şi de alte staruri care au avut acelaşi destin tragic şi au pierdut definitiv lupta cu dependenţa de droguri.

Whitney Houston

gettyimages 93313518 jpg jpeg

Multă lume l-a blamat pe fostul ei soţ, Bobby Brown, pentru distrugerea faimoasei cântăreţe, având în vedere că cei doi se drogau împreună, însă Whitney a purtat o bună parte din vină pentru dependenţa ei de droguri. Houston s-a luptat cât a putut cu propriii demoni, însă n-a reuşit să-i învingă şi, în 2012, a murit.

fotojet jpg jpeg

Cauza decesului a fost înecare accidentală, ea fiind găsită fără suflare în cada din camera ei de hotel, dar, după efectuarea autopsiei, s-a tras concluzia că i-a stat inima din cauza consumului de droguri. Toxicologul a declarat, la vremea respectivă, că faimoasa cântăreaţă avea o cantitate consistentă de cocaină în sânge la momentul trecerii ei în nefiinţă.

fotojet 1 jpg jpeg

Prince

Întreaga lume a fost şocată în aprilie 2016, când a aflat de moartea talentatului muzician. Ştiam cu toţii că Prince ducea o viaţă destul de echilibrată, fiind un vegan convins şi un star rock care se mândrea că reuşea să se abţină de la fumat marijuana şi băut alcool. Dar toate astea nu erau decât o aparenţă.

gettyimages 73173880 jpg jpeg

Creatorul hitului Purple Rain suferea din cauza unei dureri cronice de şold şi îi fuseseră prescrise, cu puţin înainte de-a muri, noi analgezice. De fapt, numele lui nu apărea nicăieri, reţeta cu pricina fiind destinată bodyguard-ului său loial, Kirk Johnson.

gettyimages 2949094 jpg jpeg

Cu numai şase zile înainte de-a muri, Prince a suferit o supradoză în timp ce se afla într-un avion privat, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pentru ca starul să primească îngrijirile medicale necesare. Aceea fusese chiar ziua în care cântăreţulului îi fusese prescrisă, pentru prima dată, oxicodină, tot sub numele angajatului său fidel.

gettyimages 105464529 jpg jpeg

Cauza declarată a morţii lui a fost supradoza de opiacee.   

Michael Jackson

În ciuda expunerii mediatice de care beneficia Regele Pop, prea puţine lucruri se ştiau despre viaţa persoanlă a superstarului. Abia după moartea acestuia, au ieşit la iveală detalii incredibile despre dependenţa sa de droguri, de pildă.

După dispariţia prematură a lui MJ, doctorul lui, Conrad Murray, a fost judecat şi condamnat pentru uciderea sa. Iar, în timpul acelui proces, am aflat cu toţii ce s-a întâmplat cu adevărat cu Michael.

fotojet 8 jpg jpeg

Astfel, Jackson a devenit dependent de medicamente după incidentul incredibil din timpul filmării unei reclame Pepsi, când scalpul lui a luat foc, iar arsurile de gradul trei i-au cauzat dureri insuportabile. Tratamentul urmat ulterior l-au făcut dependent de medicamente precum Percocet, Darvocet şi Demerol.

fotojet 5 jpg jpeg

Muzicianul genial a murit la 50 de ani, iar medicul lui a fost condamnat pentru administrarea cocktailului medical care l-a omorât.  

gettyimages 52767193 jpg jpeg

Amy Winehouse

Când devenise deja faimoasă, cântăreaţa britanică avea deja probleme cu drogurile. Dar nimeni n-o judeca pe-atunci prea aspru, având în vedere că şi Amy îşi recunoştea slăbiciunile şi chiar cânta despre cum nu voia ea să meargă în nicio clinică de reabilitare. Din păcate, dependenţa ei devenise atât de puternică şi de evidentă, încât se vedea cu ochiul liber că Winehouse de-abia se mai ţinea pe picioare, pe scenă, şi de-abia mai scotea câteva note.

fotojet 9 jpg jpeg

Documentarul Amy ne-a arâtat tuturor imagini în care creatoarea hitului Rehab consuma cocaină, dar şi încă o ipostază de-ale ei absolut regretabile. După ce câştigase premiul Grammy, i-a spus unui prieten: “Toată chestia asta e atât de plictisitoare fără droguri!”  

fotojet 11 jpg jpeg

Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la numai 27 de ani. Scurta ei viaţă a fost afectată de depresie, autoflagerare, tulburări alimentare şi dependenţa de droguri şi alcool.  



Recente pe Ok! Magazine

Andra   FOTO FOTO Costin Dragomir, Pro TV (1) jpg
WALKER, TEXAS RANGER (1993)   CHUCK NORRIS  jpeg
FotoJet (70) jpg
Vedete la Vanity Fair Oscar Party Getty Images jpg
Christina Aguilera   profimedia 0670474867 jpg
andi moisescu facebook jpg
Anca Sigartău la podcastul Magic Life realizat de Liana Stanciu   captură de ecran (1) png
Actor Val Kilmer, GettyImages (1) jpg
Sting  foto   profimedia 0816146788 jpg
Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg