Iubirea cu Hayley Atwell, o misiune imposibilă. Tom Cruise rupe relația a doua oară

Tom Cruise și Hayley Atwell jpg

S-au împăcat, ca să se despartă din nou! Tom Cruise i-a spus iarăși adio iubitei Hayley Atwell, rețeta ciorbei încălzite nu funcționează pentru el.

Au devenit un cuplu în 2020, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare. În septembrie anul trecut s-au despărțit, iar apoi s-au împăcat iarăși.

Tom Cruise și Hayley Atwell (3) jpg

Hayley Atwell l-a însoțit la eleganta premieră Top Gun, însă nu i-a purtat noroc. Atunci, apropiații spuneau că actrița l-a însoțit la Londra doar din prietenie. Însă surse ale The Sun au aflat acum două zile că cei doi s-au despărțit din nou.

Hayley Atwell Maverick (4) jpg

Un apropiat a declarat sursei citate: ”Aveau o relație adevărată, în ciuda zvonurilor. Nu era doar de fațadă. Din păcate, iubirea lor nu a funcționat până la capăt. Între ei e o chimie fantastică, de aceea deciseseră la începutul anului să-și mai dea o șansă. Cât timp lumea nu a știut de relație, totul a fost în regulă. Când s-a aflat, au fost din nou ținta comentariilor și scenariilor, iar acum au decis că le e mai bine dacă rămân doar prieteni.”

Tom Cruise și Hayley Atwell (2) jpg

Tom Cruise se află din nou în atenția presei mondene după ce a lansat partea a doua a mega succesului ”Top Gun”. El a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur.

Tom Cruise și Hayley Atwell (4) jpg

După ce a jucat rolul unui pilot erou în popularul succes Top Gun (1986), Cruise a continuat în acestă parte, jucând un agent secret în seria Mission: Impossible, în anii 1990 și anii 2000. În plus, a mai jucat rolul unui guru misogin în Magnolia (1999) și un rece și calculat criminal plătit, sociopat, în thriller-ul lui Michael Mann - Collateral (2004). Cruise este, de asemenea, cunoscut pentru sprijinul controversat și aderarea la Biserica Scientologică.

Actorul care a împlinit 59 de ani pe 3 iulie a fost căsătorit de trei ori, cu Mimi Rogers, Nicole Kidman și Katie Holmes și are trei copii, Suri Cruise, Isabella Jane Cruise și Connor Cruise.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg