Imagini rare cu fiica lui Tatum O'Neal şi-a lui John McEnroe. Cum arată la 27 de ani?

Actualizat:
4 fiica tatum oneal gettyimages 74632589 jpg jpeg

Îşi aduce aminte cineva despre ineditul mariaj dintre actriţa Tatum O'Neal şi băiatul rău al tenisului mondial, John McEnroe?

Ei bine, da, cei doi au fost căsătoriţi între anii 1986 şi 1994, iar din mariajul lor au rezultat trei copii reuşiţi: o fată, Emily McEnroe (27), şi doi băieţi, Kevin McEnroe (32) şi Sean McEnroe (31), ultimul alegând să-şi schimbe numele de familie în O'Neal.

Ei bine, Emily, singura fiică a lui Tatum, cea care, la zece ani, câştiga premiul Oscar pentru rolul din filmul Paper Moon, s-a schimbat foarte mult faţă de acea adolescentă drăguţă pe care o ştiam noi. 

image

Astăzi, Emily este o femeie cu o personalitate vestimentară bine conturată, fiica lui Tatum O'Neal afişând ţinute dramatice, all black, dar şi coafuri şi machiaje pe măsură.

image

Toţi cei trei copii ai actriţei care a făcut valuri în cinematografie pe când era un copil sunt foarte apropiaţi de mama lor, dar au şi o relaţie decentă cu tată John McEnroe, fost lider mondial în tenis. 

image

Fostul sportiv este căsătorit în prezent cu cântăreaţa Patricia Smyth, cu care are două fiice, pe Anna şi pe Ava.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg