În '90 erau HOT, azi se țin la fel de bine. Cum s-au schimbat idolii masculini din trupele de băieți?

A fost odată o vreme în care trupele de băieți făceau ravagii în muzică și-n inimile adolescentelor. Iar soliștii acestor boy bands aveau la picioarele lor cohorte de fetișcane, gata să leșine atunci când îi vedeau în carne și oase. Cum s-au schimbat acești idoli masculini astăzi?

Darren Hayes

Solistul cu voce dumnezeiască al trupei Savage Garden a împlinit 51 de ani pe 8 mai și arată cu totul diferit față de brunetul frumușel pe care-l știam noi din videoclipuri (foto jos alături de colegul de formație Daniel Jones). Iar dacă noi l-am lăsat la sfârșitul anilor ’90 căsătorit c-o femeie, îl găsim azi proaspăt divorțat de-un bărbat, regizorul Richard Cullen, cu care a avut un mariaj de 17 ani.

Nick Carter

În vârstă de 44 de ani, fostul solist al trupei Backstreet Boys încă mai cântă: pe scene mai mici, pentru un public mai modest, dar nu renunță. Personal, Nick a trebuit să treacă peste pierderea unui frate, Aaron, și a unei surori, Bobbie Jean, în decurs de doi ani, însă soția și cei trei copii ai săi l-au ajutat să treacă peste aceste momente.

Ronan Keating

Solistul trupei irlandeze Boyzone a împlinit 47 de ani pe 3 martie și arată fenomenal. Chiar dacă și el s-a mai reunit ocazional cu colegii din trupă pentru diverse cântări (minus Stephen Gately, decedat în 2009), Ronan se dedică acum televiziunii, fiind jurat în show-ul The Voice of Germany din anul 2023, și celor cinci copii proveniți din două mariaje.

Gary Barlow

În cazul solistului trupei Take That, iată că anii i-au făcut un serviciu, Gary (foto dreapta sus și stânga jos) arătând azi, la 53 de ani, mai bine decât în vremurile în care rupea topurile muzicale. La fel se poate spune și despre colegii săi, Howard Donald și Mark Owen (foto mijloc și dreapta jos). Băieții încă mai cântă împreună și o fac bine, în această formulă de trei. Personal, Gary este căsătorit de 24 de ani cu o fostă dansatoare și are trei copii mari.

Jordan Knight

Cei care au iubit trupa New Kids on the Block își aduc aminte cu siguranță de solistul ei brunet și chipeș. Și trebuie să recunoaștem că artistul se ține bine și azi, la vârsta de 54 de ani, când băieții din NKOTB continuă să cânte și să scoată albume, după ce s-au reunit recent. Altfel, artistul este însurat din 2004 cu dansatoarea Evelyn Melendez, cu care are doi copii și un mariaj extrem de discret.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg