În plină pandemie, Mona Nicolici revine în presă. “Cred că pot să ajut”

Actualizat:
1 mona jpg jpeg

Mona Nicolici a dat jobul dintr-o multinaţională pentru o emisiune la Europa FM. Fosta ştiristă va putea fi auzită la radio în fiecare vineri.

Acum 14 ani, Mona Nicolici făcea echipă cu Radu Coşarcă la Antena1, dar la un moment dat a optat pentru o schimbare.

“Nu m-am gândit niciodată că o să mă întorc în presă în plină a criză a pandemiei, într-un mod de viaţă pe care noi nu l-am mai avut niciodată, la care nu ştiu cum şi dacă putem să ne adaptăm, dar ştiu că experienţa mea profesională vine într-un moment în care cred că pot să ajut. De altfel, toate emisiunile vor veni cu soluţii foarte concrete şi cu campanii care să ajute oamenii. Cumva, tot ce am învăţat eu va fi acolo”, a spus Nicolici pentru Pagina de Media.

Mona va aduce la microfon oameni care au ceva de spus, fie că sunt medici sau profesori. "Vă invit să veniţi alături de mine în Piaţa Victoriei să discutăm despre cum rămânem puternici, fiecare dintre noi şi toţi împreună. Cum acţionăm acum pentru mâine. Pentru noi şi pentru ceilalţi".

Fosta ştiristă are doi copii. Vlad Nicolici are 23 de ani, a terminat Facultatea de Teatru, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, dar cochetează şi cu muzica, iar Maria îşi urmează fratele şi se pregăteşte tot pentru actorie. 



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg