Încă o fetiță în familia lui Vladimir Drăghia. Alice Cavaleru, soția lui, a născut ieri

Vladimir Drăghia a devenit, ieri, tată de fată. Pentru a doua oară. Soția lui, Alice Cavaleru, a adus pe lume a doua fetiță a cuplului, pe care au numit-o Alegra Nova. 

alice cavaleru jpg

Actorul a postat pe paginile lui de socializare un mesaj însoțit de o poză din spital, în care apare alături de patul soției sale, aceasta ținând-o în brațe pe fiica lor nou-născută.

"Alegra Nova Drăghia - o nouă bucurie în viața noastră. O minune perfectă, făcută de Anul Nou, născută pe 6 septembrie 2022. Bine ai venit pe lume, Nova! Te iubim infinit", a scris Vladimir Drăghia în mesajul care a însoțit cele două fotografii de după naștere. 

alice cavaleru 2 jpg

Vladimir și Alice mai au o fetiță adorabilă în vârstă de cinci ani, Zora, care pare bucățică ruptă din frumoasa ei mamă.

"La ultimul control am aflat că lucrurile s-au schimbat și acum e important să mai stea bebe trei săptămâni în cuptor. Așa s-a întâmplat și cu Zora și am ajuns la 37 de săptămâni (fără o zi). Am încredere că o să fie bine și de data aceasta", scria Alice la începutul lunii august, cu fix o lună înainte să o aducă pe lume pe mezina familiei Drăghia.

Din fericire, lucrurile au mers cum se poate mai bine pentru familia lui Vladimir Drăghia, care numără acum patru membri umani și un patruped.

vladimir draghia familie2 png

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg