Acasă la familia Seleşi

Pe micul ecran, el şi Alina Puşcaş sunt o pereche inedită, în fiecare sâmbătă seara, la Antena 1, în show-ul „Te cu­nosc de undeva!“. Există, însă, un te­lespectator care preferă

Pe micul ecran, el şi Alina Puşcaş sunt o pereche inedită, în fiecare sâmbătă seara, la Antena 1, în show-ul „Te cu­nosc de undeva!“. Există, însă, un te­lespectator care preferă chiar şi atunci desenele animate: fiul lui de un şi jumătate, Tudor. Le-a preferat şi în timpul şedinţei noastre foto, de aceea n-a fost tocmai uşor să-l surprindem zâmbind spre obiectiv, când am vizitat familia Seleşi în noua casă pe care şi-au ridicat-o lângă Bucureşti. Cosmin (34) şi Irina (26) susţin că nu e nimic senzaţional în povestea lor de dragoste, pentru că iubesc prea mult firescul. Dar, atunci când la mijloc e mâna des­tinului, senzaţionalul stă în detalii la care nici nu te gândeşti. S-au întâlnit la semafor, circulând cu ma­şini diferite. Şi dacă se făcea verde prea devreme?

Când ai cunoscut-o pe Irina?

Cosmin Seleşi Se întâmpla prin octombrie-no­iembrie 2008. Pe Magheru.

Irina, te pomeneşti că tu i-ai zis lui: „Te cunosc de undeva!“? Sau cum?

Irina Seleşi Eram cu o prietenă în maşină. Ieşi­sem în oraş. Ea l-a recunoscut, eu n-aveam habar cine este! Şi, da, am intrat în vorbă cu replici de genul: „Eu te ştiu pe tine de undeva....“.

C.S. Dar nu ea, prietena ei mi-a zis asta. Irina era foarte timidă. Dacă ar fi putut să se bage sub maşi­nă, ar fi fost perfect. Şi la următorul semafor, prie­tena i-a deschis iar geamul şi Irina a îngăimat ceva de genul: „...ergem la un suc?“. Zic: „Poftim?“ „... em un suc?“ Şi am ieşit la un suc şi asta a fost.

Ţi se mai întâmplase să fii abordat aşa?

Nu, că nu sunt genul care socializează cu ne­cunoscuţii. Serios vorbind, să ştii că nu-mi place când vine lumea la mine. Deloc, jur! Pentru că po­porul crede că dacă apari la TV eşti miliardar. Eu sunt doar actor. Atât. Îmi fac jobul cât pot eu de bine. Bine, o fac foarte bine (

). Dar s-a cre­at aşa, o imagine: eşti la TV, eşti plin de bani. Păi au fost momente când n-am avut bani de benzină. Cred că toată lumea trece prin chestia asta...

Şi cum aţi ajuns să vă căsătoriţi?

Toată lumea crede că am cerut-o în nu ştiu ce fel de nevastă, dar la un moment dat, ne-am întâl­nit în drumurile noastre prin garsoniera aia mare a noastră şi-am întrebat-o: „Ce facem, mă?“. Am ce­rut-o cam după un an, înainte de Crăciun. Şi în vară am făcut nunta. Ne-am dus la mall, ca să-şi aleagă inel. Şi i-au plăcut două: unul de 9 milioane şi unul de 120 de milioane. Când am văzut preţurile, am tremurat. Dar l-a ales singură pe cel de 9 milioane.

Ai mers cu ea pe vreo cursă aeriană?

Am zburat odată spre Lyon cu compania ei. Ea avea cursa de Londra în dimineaţa aia.

I.S. Am vorbit cu comandantul. Şi mi-a zis: „Cum, dacă e el pe zbor, trebuie să fii şi tu!“. Şi m-au as­cuns fetele în spatele avionului, cât l-am aşteptat să urce. Dar nu mai apărea! Nici nu mai înţelegeam ce se întâmplă. Deja mă gândeam: „Mă, pleacă în altă parte?“. Era ciudat! (râde)

Nu-mi place să mă-nghesui cu lumea la boar­ding! Acum stau la coadă şi la avion? Şi m-au plasat singur pe trei scaune. M-am gândit că e mâna Iri­nei. Iar când au început colegele ei cu instrucţiuni­le, cine crezi că apare lângă mine?!

Copilul l-aţi plănuit sau s-a întâmplat?

Ne-am gândit înainte. Şi o să mai facem unul, dar mai târziu. Poate o fetiţă.

Cum e Cosmin ca tată?

Comparativ cu alţii, e cel mai implicat.

Comparativ cu care alţii?

Alţi taţi, din ce-am auzit... (

) Când e acasă, nu mai există nimeni altcineva pentru Tudor. Eu nu mai sunt în peisaj. Se joacă împreună încontinuu. De-asta nici nu zice „mama“. Zice numai „tata“.

Şi aţi ajuns să vă faceţi şi casă pe pământ...

Da, noi stăteam într-o garsonieră. Şi după ce s-a născut Tudor, vorbeam într-o zi cu Irina: „Mer­ge ăla micu’?“. Zice: „Merge, dar nu prea are pe unde!“. Şi împreună cu prietenul meu, Cristi Beiu, care a avut terenul, ne-am făcut o casă duplex. Am strâns de peste tot fiecare 10 lei, calculam banii în saci de ciment... Şi am făcut un credit la bancă.

Cum te simţi la „Te ştiu de undeva!“?

Am avut o discuţie la un moment dat cu juriul şi le-am zis: „Eu sunt şef aici!“ (

)

Chiar şi lui Aradits i-ai spus asta?

Ei, Aradits! Ce să-ţi spun! Mai glumesc cu el şi-i zic: „Ia zi, mă, te-ai ajuns, eşti profesor acum?!“ (

) Emisiunea mi se pare bestială. Mi-ar plăcea enorm să fie în direct. Ultima gală aşa o să fie. Aş­tept să văd cine câştigă, că bătălia e strânsă.

Te complexează Alina Puşcaş cu înălţimea?

Nu, de ce? Nu am probleme de genul ăsta. E altceva, e atipic, ceea ce mi-a plăcut şi mie, nu sun­tem genul de prezentatori „superba cu superbul“, cum face toată lumea. Care e problema? Trebuie să trecem dincolo de sticlă, asta e important.

Ţie ce cântăreţ ţi-ar plăcea să întruchipezi?

Am avut o tentativă cu David Lee Roth, „ Just a Gigolo“, dar m-a taxat juriul şi nu înţeleg de ce, pentru că am şi cântat foarte bine. (

)

Dar te-ai regăsit cumva în versurile alea?

Da, la un moment dat, da. Adică, cum? Crezi că nu mi-am trăit tinereţea? N-am fost plecat o lu­nă-n Thailanda înainte să mă însor?! (

)

Ce mai faci în rest, profesional?

Am fost anul ăsta la Berlin, cu „Diaz - Don’t Clean Up This Blood“, al lui Daniele Vicari. O să vină şi în România curând. Şi aştept să mai facem filme.

Şi teatrul?

Acum sunt joia la seara de improvizaţie, la Go­dot. Şi la Green Hours, cu „Undo ’90“, în regia lui Radu Apostol, alături de Andreea Bibiri. Cu Green Hours am văzut toată lumea şi am luat o grămadă de premii, am avut cronică în „The New York Ti­mes“... Bine, n-a scris nimeni, că nu-i interesează. Am luat, de pildă, premiu la St Petersburg, pentru cel mai bun actor. Nu ştie nici dracu’ de asta.

Resimţi o frustrare cu chestia asta?

Nu neapărat. Lumea culturală ştie. Frustrat doar la modul: de ce nu încercăm să promovăm şi alte lucruri, nu că o fufă s-a dus şi şi-a cumpărat nu ştiu ce ţoale de la Milano. Că, dacă e să căutăm, găsim multe modele bune pentru toată lumea.

Pentru tine tatăl tău a fost un model, nu? Din câte ştiu, a avut legătură cu actoria...

C.S.. Da, taică-miu e actor amator. Aoleo, acum o să citească ce zic aici! Talentul clar de la el l-am luat.

Intrai în spectacolele lui de revistă, când erai mic. Ţi-oi fi jurat să fii mai mare decât el...

De unde ştii asta? Ai vorbit cu Irina Loghin, cu Benone Sinulescu? Că ei erau în spectacolele ace­lea... Da, mi-am dorit asta. După liceu, am stat un an pe tuşă, am lucrat la un magazin de piese auto, apoi am zis: „Gata, mă duc să dau la Teatru!“. M-am pregătit două săptămâni şi am intrat.

În vară, faci 35 de ani. Cum simţi vârsta asta?

Am îmbătrânit. Dar noi ne distrăm în familie. Şi plecăm mult doar noi doi în weekenduri. Mă lasă la pescuit, ceea ce e extraordinar...

Şi el mă lasă pe mine cu fetele. M-am dus şi la mare singură...

Da, am trimis-o la mare, când a fost Tudor mic. Păi, o lua razna altfel. I-am dat liber 3-4 zile. Chiar avea nevoie. Şi m-am dus şi eu în ultima seară. Am lăsat-o pe mama cu Tudor.

A venit în inspecţie.

Şi când am ajuns la Cucaracha, am zis: „Ia, hai, du-te la care-l cunoşti de la bar şi zi-i să-mi aducă şi mie ceva!“. Ea, că nu, că nu-i cunosc... „Hai, las-o aşa!“ (

) Vezi tu, sunt mulţi care se căsătoresc şi-şi închid viaţa. Noi nu ne-am plafonat.

Foto: Laszlo Raduly