Adelina Pestriţu: ”Tatăl copiilor mei ar trebui să fie sincer şi fidel”

9 iulie, 2017
adelina jpeg

Între două vacanţe, o postare pe Instagram şi sub obiectivul câtorva paparazzi care erau pe urmele ei, am vorbit cu noua Adelina despre cea care a fost, care este şi care speră să fie...

image

Adelina Pestriţu este una dintre acele femei frumoase pe care vrei s-o urmăreşti chiar şi când nu mai e la televi­zor. Doar că nu e doar atât. Adelina are şi o poveste cu care vine şi pe care o ştim. Are şi telenovelă, dar are şi un aer de femeie care în final va fi fericită. Se va mărita şi va trăi fericită până la adânci bătrâneţi...

Suntem într-o perioadă bună sau nu din viaţa ta?

Adelina Suntem într-o perioadă foarte fru­moasă. Suntem într-o perioadă cu multe re­uşite pe plan profesional.

Ce înseamnă reuşite în plan profesional? Care-i planul profesional?

Întotdeauna planurile sunt pe partea pro­fesională, pentru că pe partea personală doar Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla. Pe parte profesională ne facem planuri şi le respectăm atât cât ţine de noi.

Pe partea profesională ai intrat în televiziune brusc şi nu cred că aveai planul acesta.

Nici eu nu mă aşteptam, aşa e. Dar m-am urcat în trenul care a oprit în gară şi am des­coperit că-mi place foarte mult. Am încer­cat să mă perfecţionez. Am făcut cursuri de dicţie, am făcut meditaţii la engleză...

Tu, odată apărută la televizor, păreai de acolo. Nu păreai o improvizaţie.

Mulţumesc.

Dar nu ai avut planul acesta de la început. Care era planul tău, ce voiai să faci?

Nu eram foarte sigură în ce direcţie să merg. Mi s-a întâmplat asta chiar în mo­mentul în care visam să am o familie. S-a în­tâmplat să intru în televiziune când visam să am copii. Eram dedicată părţilor personale. Odată cu dezamăgirile din plan personal, însă…

Pe care le cam ştie toată ţara.

Nu le-am ţinut secrete, da. Odată cu dez­amăgirile acestea, am început să mă axez pe planul profesional.

Ai avut ghinion în dragoste?

Nu pot să spun că am avut ghinion în dra­goste. Au fost nişte experienţe mai mult sau mai puţin fericite. Au însemnat mult pentru mine, m-au adus unde sunt astăzi şi m-au făcut mai matură.

Păreai mai indiferentă. Aşa păreai, cel puţin la televizor, în perioada aceea. Nu păreai afectată.

Doar persoanele apropiate te cunosc cum eşti cu adevărat, dincolo de ce se vede la te­levizor. Doar astfel de persoane pot înţelege ce e în sufletul tău. Şi poate nici ele.

Deci tu mai eşti şi nefericită? Pentru că mie mi se pare că tot timpul râzi.

Sunt o fire veselă, zâmbesc, e modul meu de a fi.

Dar ai pe cineva căruia i te confesezi? Ai prieteni apropiaţi?

Am un psiholog la care merg de foarte mulţi ani. Chiar şi în cele mai urâte perioade ale mele am fost la cabinetul lui.

Câţi ani are?

Nici nu ştiu, cred că 35 de ani.

Şi nu s-a îndrăgostit de tine?

Nu e cazul. Suntem şi prieteni şi lucrăm de foarte mult timp. Îmi cunoaşte toate eta­pele. E benefic să ai aproape un om care ştie ce vorbeşte. Sunt foarte mulţi cei care dau sfaturi, e bine să le primeşti de la un pro­fesionist.

Sunt foarte mulţi care pot considera că această carieră a ta a început doar datorită primului tău soţ, Liviu Vârciu.

Păi, şi ce, nu e aşa, e ceva greşit? Apariţia mea în spaţiul public, nu neapărat că i se da­torează lui, cât conjuncturii.

image

El a fost conjuctura.

Da, pentru că el lucra în showbiz.

Ţi-a reproşat vreodată asta?

Mi-a reproşat şi public. Dar ţine mult şi de ceea ce faci după. Sunt foate multe persoa­ne care apar în spaţiul public, stau o perioa­dă, după care nu mai fac nimic.

Tu eşti în acest spaţiu public de cât timp?

De opt ani. Eu m-am străduit să fac totul ca la carte. Cât mi-a reuşit, am văzut cu to­ţii. Eu acum sunt într-o perioadă în care-mi doresc să învăţ.

Ce să mai înveţi, Adelina? Ce mai e de învăţat?

Întotdeauna ai de învăţat.

Acum n-ai un contract cu vreo televiziune?

Deocamdată n-am.

Fii sinceră cu mine sau dacă nu vrei, poţi să mă şi minţi. Te enervezi când vezi la televizor câte o prezentatoare în locul căreia ai fi fost mai bine tu?

Sunt sinceră de la începutul interviului. Nu sunt o fire invidioasă.

Îmi pare rău...

Mie îmi pare bine. Acesta e un sentiment pe care-l au oamenii care nu sunt dezvoltaţi intelectual. Am trecut de acest stadiu.

Deci ai fost, la un moment dat, invidioasă...

Nu am fost. Dacă am văzut pe cineva care a reuşit, am încercat să înţeleg ce a făcut şi am încercat să fac şi eu.

Eşti o femeie frumoasă, Adelina. Când ţi-ai dat seama prima dată de asta?

Fără lipsă de modestie, am considerat că am o frumuseţe aparte, dar n-am considerat niciodată că alta ca mine nu mai este.

Cunoşti, deci, femei mai frumoase.

Desigur!

Dă-mi un exemplu.

Fiecare om străluceşte într-un mod pro­priu. Pe mine cred că mă face frumoasă felul în care gândesc şi iubesc oamenii.

image

Acum pe cine iubeşti, Adelina? În afară de oameni. Îndrăgostită eşti?

Nu, n-am o relaţie acum.

Şi asta îmi pare rău să aud.

Şi mie, mi-aş fi dorit să am o relaţie...

Deocamdată mergi în vacanţe, citeam că cea mai recentă a fost în Thailanda. Singură?

Nu plec singură, de nebună. Am fost cu prieteni. Am un proiect, Travel with Adelina de pe Instagram. Mi-am propus ca până la 45 de ani să vizitez toată lumea. Nu ştiu dacă o să reuşesc, am nevoie de un buget mare.

Tu câştigi bani din social media.

Pe lângă altele, da. Însă nu aş reduce la asta. Investesc timp, documentare, inspiraţie în canalele mele de pe Facebook, Instagram şi Youtube şi am o echipă întreagă care mă ajută să dezvolt şi să am conţinut relevant în revista mea online, EdaMagazine, şi pe vlo­gul EdaVideoBlog.

Adelina, cât te costă, pe lună, viaţa?

N-am făcut un calcul. Diferă de la o lună la alta. Dar cât am, atât cheltuiesc. Şi mai fac şi economii. Am responsabilităţi. Poate de afară nu se vede, pare că stau toată ziua la cumpărături şi prin saloane, dar să ştii că am responsabilităţi. Am grijă de familia mea şi am grijă de nişte oameni. Plătesc facturi, am rate. Nu e totul chiar atât de simplu.

Vrei să distrugi un mit?

Care este mitul?

Suntem obişnuiţi ca femeile frumoase de la televizor să nu facă nimic.

Dacă asta înseamnă mitul, da, o să-l dis­trug. Am grijă de alţii. Odată ce am ajuns la vârsta de 30 de ani, este absolut normal să am grijă de cei din jurul meu.

Cine sunt oamenii din jurul tău?

În afară de familie, oameni care au nevo­ie de ajutorul meu. Mi se întâmplă asta, îmi apar oameni cu probleme de sănătate, le sar în ajutor. Sunt foarte mândră de reuşita mea, l-am ajutat pe Răzvan din Câmpina să strângă 100.000 de euro să se opereze, să poată merge. Acestea sunt, de fapt, reali­zările.

Tu eşti între puţinii pe care i-am auzit să recunoască faptul că ar câştiga din ce postează pe reţelele de socializare.

De ce m-aş ascunde? E sursa mea de ve­nit, n-am motive s-o ascund.

Cât?

Nu pot să dau o sumă, dar pot spune că îmi asigură modul de viaţă.

Celebritatea asta, când a venit ea, atunci, dintr-o dată, cu ce te-a surprins?

Vrei să-ţi spun ceva? Nici nu mă consider celebră. Sunt impresionată când oamenii vin, fac poze cu mine şi tremură când mă ating. Eu le spun că sunt doar un om ca ei, care, însă, apare la televizor. Sunt un om normal. Nu mă consider vedetă. Sunt un om normal a cărui sursă de venit sunt apariţiile publice.

Păi, da, astea înseamnă că eşti vedetă.

E mult spus...

În ce ţări plănuieşti să mai mergi?

Îmi place foarte mult America. Am fost de cinci ori şi vreau ca următoarea desti­naţie să fie Miami. Îmi place să merg unde e cald.

Întorcându-ne la televiziune, eşti în discuţii cu vreo televiziune?

Au fost foarte multe discuţii.

Şi unde s-au proptit, Adelina?

Aştept acel proiect cu care să mă iden­tific.

Avem această imagine cu tine ca om fericit.

Sunt un om fericit.

Şi, totuşi, când ţi-a fost mai greu?

Sincer, când mi-au murit bunicii. Au murit ambii în aceeaşi săptămână. Când am aflat, trebuia să apar seara la televizor, la Kanal D, să dansez. A trebuit să mă pre­fac că sunt fericită.

Tu eşti un om bun, dar în viaţa asta mai rar reuşesc oamenii buni.

Eu consider că am reuşit. Depinde ce consideri tu ca fiind reuşite. Pentru mine lucrurile materiale nu sunt o reuşită. Re­uşitele sunt cele spirituale.

Dezamăgirile tale care sunt?

N-am dezamăgiri.

Te aşteptai la tot ce s-a întâmplat?

Nu mă aşteptam, dar aplic regula de bază pe care am învăţat-o de la psiholo­gul meu, să n-am aşteptări de la oameni. Şi, dacă n-am aşteptări, n-am cum să am dezamăgiri. Dacă te referi la faptul că nu întotdeauna am fost cea mai fericită şi n-am mers pe o linie foarte lină pe par­tea personală, n-au fost dezamăgiri. Au fost experienţe.

Şi, după aceste experienţe, te-ai căsători din nou?

Bineînţeles că m-aş mai căsători. Ţi se pare că n-am faţă de mireasă?

Dimpotrivă! Dar tatuaje cu numele lor ţi-ai mai face?

Dacă aş mai simţi asta, aş mai face. În viaţă chiar îmi doresc să fac ce simt. Posibil ca cei din jurul meu să creadă că am făcut ceva greşit când am făcut ce am simţit. N-a fost greşit. E greşit din perspectiva lor, eu îmi trăiesc viaţa cum îmi face plăcere.

Cum ar trebui să fie într-un mod ideal viitorul tău? Cu ce ar trebui să fie?

Mi-aş dori mult să am doi copii.

Tatăl copiilor tăi cum ar trebui să fie?

Să fie un om sincer. Un om care să mă iubească şi să-mi fie fidel.

foto: sorin stana, stilist: madena pasăre, Lucy Faur; vestimentaţie: Moschino, Banana Moon – Magazin Sport-Couture, Penti, Burbery, Calvin Klein – Magazin Collective; make-up: Andreea Popeanu; hair style: Adrian Perjovschi; LocaŢie: Mulţumim pentru sprijin Player ClubBucureşti & Player Pool, PiaŢa Montreal Bucureşti



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg