Bogdan & Loredana Marin: „Luăm în considerare şi adopţia“

Aşteptam de ceva vreme această întâlni­re şi iată că ea s-a produs într-o zi caldă de martie. Cei doi ne-au invitat într-un cămin demn de o familie de vedetă: o pereche de câini din rasa Akita, Shanti şi Nanook, care păzesc cu străşnicie curtea, un Westie prietenos

Aşteptam de ceva vreme această întâlni­re şi iată că ea s-a produs într-o zi caldă de martie. Cei doi ne-au invitat într-un cămin demn de o familie de vedetă: o pereche de câini din rasa Akita, Shanti şi Nanook, care păzesc cu străşnicie curtea, un Westie prietenos, Archie, care e răsfăţatul casei, şi doi papagali mari, Coco şi Paulie, plini de persona­litate şi foarte... vorbăreţi. Foarte volubili s-au do­vedit a fi şi stăpânii casei, care s-au lăsaţi descusuţi de micile lor secrete şi ne-au povestit despre noua lor viaţă, după ce au aderat la neoprotestantism. Aşa am înţeles că Bodo şi Loredana şi-au constru­it, de trei ani încoace, o lume mult mai intimă şi mult mai legată de Dumnezeu.

Observ că ai o brăţară cu o inscripţie. Înseamnă ceva anume?

Bodo Da, am o brăţară cu WWJD, care înseam­nă „What Would Jesus Do?“. Şi, de fiecare dată când îmi vine să fac un lucru care nu e pe placul lui Dumnezeu, mă uit imediat la brăţară şi mă gândesc: „Ce-ar face Iisus? Aha. Iartă-mă, Şefu’!“. (râde) Şi mă controlez. De când m-am întors la Dumnezeu, nu mai sunt eu vedeta. Întotdeauna „I’m second“. Nu mai sunt eu, Bodo, ăla care intră în faţă la benzinărie şi plăteşte primul.

Făceai asta?

Bodo Înainte, da. Îmi plăcea să beneficiez de statu­tul pe care-l aveam. Acum nu mai fac aşa.

Loredana Întreabă-mă pe mine cum eram înainte! Mă mâniam foarte repede, mai şi minţeam, câteo­dată mă mai exprimam şi vulgar... Eram plină de „calităţi“. Când am început să citesc din Biblie, am văzut că toate astea sunt urâciuni înaintea lui Dumnezeu.

Când aţi intrat într-o relaţie atât de apropiată cu Dumnezeu?

Acum trei ani.

Asta se întâmpla la un an şi un pic de la căsătorie, când simţeam efectiv cum Dumnezeu ne binecuvântează, începând de la casă, lucruri materiale... Şi, stând aşa amândoi şi văzând bine­cuvântarea asta, i-am zis soţului meu: „Bodo, asta nu e de la noi, nu e nici din concertele tale şi nici primită de la părinţii noştri. Bunătatea Lui ne-a în­demnat la pocăinţă“.

Când ai simţit lucrurile astea, cu cine ai vorbit?

Robert, colegul de trupă al lui Bodo, a fost cel care mi L-a prezentat pe Dumnezeu, plin de dragoste, iertător şi Dumnezeul celei de-a doua şanse. Şi, ca să vezi că nimic nu e întâmplător, mai-nainte de-a-l cunoaşte pe Bodo, îi cerusem ajutorul Celui de Sus, spunând într-un moment de cumpă­nă: „Doamne, eu nu sunt mulţumită cu viaţa mea, mă simt singură şi nefericită. Fă ceva, Doamne, preia controlul vieţii mele!“. Şi, în trei luni de zile, l-am cunoscut pe viitorul meu soţ.

Unii ar spune că ai avut curaj să intri într-o relaţie cu el.

N-a fost vorba de curaj. Nici nu m-am gândit că o să fie soţul meu şi nici nu mi-am făcut mare curaj ca să intru în relaţia asta. A decurs de la sine. E-adevărat că, atunci când l-am cunoscut, prietenii îmi ziceau: „Stai departe de el, că vine dintr-o căsătorie şi sigur te foloseşte pe post de pansament“. Dar, în relaţia asta, am constatat că eu eram cea care avea nevoie de pansament.

Şi cum ai ştiut că el îţi va face bine?

Constatam asta pe măsură ce relaţia în­ainta. Îmi oferea şi-mi oferă multă dragoste.

Bodo, tu înainte păreai mult mai rigid şi mă gândesc că poate şi soţia ta a contribuit la transformarea ta.

Aşa este. Ea m-a învăţat să iubesc mult. Înainte, chiar nu spuneam „Te iubesc“. O făceam foarte rar. O arătam, dar... mi se părea prea mult, la vremea respectivă, să o rostesc. Şi, decât să spun din obligaţie, preferam să mă abţin. Acum ne spu­nem „Te iubesc“ şi de 450.000 de ori pe zi. (

)

Cred că te simţi foarte iubită, Loredana. Dar cum e să fii soţia lui Bogdan Marin?

Bodo e un bărbat supertare, iar atunci când vine de la un concert, mă face să mă simt eu vedeta în casă. Nu e greu să fiu soţia lui. N-am ce să-i reproşez. El n-are nici seara băieţilor, nici nu pleacă de-acasă cu lunile...

Te ia cu el la concerte prin ţară?

Nu. Îl aştept acasă. Merg la concerte doar dacă au loc aici, în Bucureşti. M-a „pedep­sit“ luându-mă de vreo două ori cu el, dar e foar­te obositor drumul.

Dar acasă, spune drept, ce-i reproşezi?

Mai sunt mici chestii, dar funcţionăm ca o echipă: ce nu face el fac eu, ce nu fac eu face el...

Eu sunt cu gătitul, de exemplu. Gătesc foar­te bine. Ieri am făcut supă de găină cu găluşti. Şi acum vreau să fac o supă de bibilică şi nişte pulpe de curcan la cuptor.

Deci eşti un bucătar serios.

Da! Şi chiar nu am făcut un secret din faptul că mă pregătesc, cu încă doi prieteni de-ai mei, să deschid un mic restaurant, undeva pe Lipscani. O să facem ceva numai cu fructe de mare, gătite pe plită, în faţa clientului, cu surprize din partea casei, cu card de fidelitate pentru cei mai buni clienţi... O să fie foarte tare.

Am văzut pe Facebook că şi casa vă e plină, destul de des, de oaspeţi.

Da, vin mulţi prieteni. Ne trezim, câteoda­tă, şi cu câte 40 la uşă!

Şi cu ce hrăniţi atâta lume?

Cu peşte şi cu mămăligă. (

) Luăm câte un crap de şase-opt kilograme, îl tranşez şi îl por­ţionez, îl pun pe grătar să fie deja făcut, îl ţin la cald în cuptor până vin invitaţii, pun şi-o oală de mămăligă. Iar seara fac doar sosul, mai pregătesc nişte icre rapid... Cam asta e o seară cu prietenii.

Eu fac prăjiturile!

Da, ea pregăteşte desertul şi face nişte prăji­turi atât de bune, încât a făcut şi un mic business din asta.

Apropo de afaceri, ştiu că înainte aveai un salon de înfrumuseţare.

Da, acum vreo trei ani şi jumătate, pa­tru ani. Am renunţat, însă, pentru că nu am ştiut să mă ocup de el. Ce să mai zic, să dau vina pe an­gajaţi? Mi-aş fi dorit să ţină cu mine şi cu prietena mea, cu care eram asociată, dar nefiind în dome­niu, am crezut tot ce ni s-a spus. Eram în fiecare zi acolo, dar erau nişte lucruri care ne scăpau. De exemplu, când am deschis salonul, cei cu şampoa­nele au venit şi ne-au zis că trebuie să cumpărăm de la ei produse în valoare de 100 de milioane, iar noi i-am crezut. Evident, ne-am păcălit. Şi am ră­mas cu atâtea şampoane, că am spălat şi Giurgiul, şi Ploieştiul, şi Bucureştiul! (

)

Te-ai gândit să faci un alt business?

Da. Sunt foarte hotărâtă să pornesc o nouă afacere cu tricouri şi accesorii cu mesaje creştine („Blessed“, „Forgiven“, „I Love Jesus“, „Iisus e cheia“, „Ioan 3:16“). Aici nu se găsesc deocamdată, dar am piaţă de desfacere şi mereu sunt întrebată când îi dau drumul.

Apropo de proiecte, atunci când v-am întâlnit ultima oară, vorbeaţi despre copii.

Păi, noi vorbim în fiecare zi despre co­pii. (

)

Aţi întâmpinat şi probleme pe parcurs?

Nu. Suntem amândoi sănătoşi tun, doar că nu s-a întâmplat.

Până acum!

Dar luaţi în considerare şi adopţia?

Da! Luăm în considerare şi adopţia.

Am făcut şi nişte demersuri în sensul ăsta, dar aşteptăm. Lăsăm lucrurile să curgă în voia lor. Noi ne-am făcut partea, cum s-ar spune. Nu putem să-i dăm pe alţii la o parte, care sunt prioritari sau care aşteaptă de mult timp...

Voi de cât timp aşteptaţi?

Doar de câteva luni. Suntem la început, luăm toate variantele în calcul...

E una dintre încercările grele cu care v-aţi confruntat?

Pentru noi, faptul că Dumnezeu a preluat controlul vieţii noastre ne fereşte de încercări grele. Importante nu sunt încercările, ci ce am învăţat din ele. Eu întotdeauna, după o astfel de întâmplare, am înţeles că Dumnezeu a încercat să mă scoată din conjunctura respectivă şi să mă pună într-o lumină mult mai bună.

Dar înainte de-a vă întoarce la Domnul, aţi fost curioşi să vedeţi cum sunt orânduite lucrurile şi în alte credinţe?

Eu trebuie să-ţi mărturisesc că, înainte de-a deveni creştin-practicantă, eram foarte pasi­onată de feng-shui. Nu plecam niciunde de-acasă fără să am busola în buzunar. Iar când mă duceam cu Bodo în vacanţă şi ajungeam la hotel, începeau mutările în cameră. „Nu-i bine aşezat patul. Aşea­ză-l la nord, ca să ne fie bine. Nu pune oglinda în faţa noastră, că înseamnă patru persoane în pat.“ Mai rău o luasem razna, decât să-mi organizeze viaţa, aşa cum este prezentat feng-shui-ul.

Am înţeles că sunt şi nume mari care au aderat la neoprotestantism.

Da, de pildă, formaţia U2 e o trupă de pocă­iţi. Ştiai asta? Mulţi din showbizul internaţional sunt întorşi către Dumnezeu: Denzel Washin­gton, fotbalistul Kaka, Natalie Cole...

La Hollywood se poartă şi Scientologia.

E o viziune total greşită, din punctul meu de vedere. La fel cum, în America, există şi foarte mulţi adepţi care citesc biblia satanică.

La noi cum e?

În România, totul se petrece la o altă sca­ră, începând cu emisiunile de cancan. Cum îţi explici tu că apare un scandal şi toată lumea se uită? Asta se întâmplă pentru că toate televiziu­nile sunt mânate de acelaşi lucru: rating, bani...

Dar la fel de bine, ştii care sunt regulile în showbiz şi că discuţiile legate de religie sunt tabu.

Da.

Cum împaci lucrurile astea?

Foarte multe emisiuni de showbiz sau de cancan ne cheamă să vorbim despre „orientarea noastră religioasă“, ceea ce e o abordare greşită. Vom merge să vorbim despre Dumnezeu acolo şi atunci când va fi cazul să o facem.

Sunt şi emisiuni la care refuzi să te duci?

Bodo Evident, la cele în care mi-ar fi expusă doar viaţa personală. Dar când am ceva de spus din punct de vedere profesional, de lansat un album, cum este cazul acum, ori de promovat un single, cum este „No Matter What“, o fac cu toată des­chiderea. Dar nu plătesc pe nimeni să mă difuze­ze sau să mă cheme la o televiziune anume.

Acum, fiind foarte franc, ai la fel de mult succes ca pe vremea când ai lansat „Cerul“?

Chiar mai mult decât atunci.

Dar în afară de concerte, unde mai cântaţi?

Pentru că noi trăim exclusiv din muzică şi echipa nu e formată numai din membrii formaţi­ei, avem o plajă foarte largă de activităţi, care să asigure un trai bun pentru toţi cei implicaţi. Aşa că, pe lângă concerte, mai cântăm şi prin cluburi, atât piesele noastre, cât şi coveruri. Apoi, de doi ani de zile, mergem în turneul Mix Music Evo, care trece prin 30 de oraşe şi în care ni se ală­tură Connect-R, trupa Zero, Keo ş.a.m.d., vreo 10-15 nume în total. Cântăm pe o scenă gigantică, în faţa a peste 10.000 de spectatori. Anul acesta, vrem să atragem unul sau doi artişti şi să mergem într-un turneu care să cuprindă 10-15 capitale şi oraşe europene, cu comunităţi mari de români. Un turneu cu logistica noastră, cu echipamentul nostru de sunet, pe bilete... Dorim să ducem mu­zica noastră acolo unde este cerută.

Cântaţi şi la nunţi?

Da, cântăm şi la nunţi, şi la evenimente private, unde oamenii vor să ne asculte mai ales pentru hiturile noastre. Iar, pe lângă toate aces­tea, mai sunt şi comunităţile creştine, care ne cheamă să cântăm nu neapărat în biserici, ci şi în aer liber şi în case de cultură.

Cântaţi gratis pentru comunităţile creştine?

Nu, doar în concertele caritabile, tocmai pentru că noi trăim numai din muzică.

Şi se pare că trăiţi bine din asta.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, trăim bine.

Şi păreţi şi mult mai liniştiţi. Vă lipseşte ceva ca să fiţi complet fericiţi?

Loredana Eu sunt foarte fericită. Iar, de curând, am făcut un angajament înaintea lui Dumnezeu şi am zis: „Doamne, indiferent dacă o să avem sau nu un copil, eu sunt foarte bine şi aşa cu Tine. Tu ştii foarte bine ceea ce am eu nevoie“. Dumnezeu îmi dădea lucruri şi atunci când nu I le ceream. Şi ştiu că nu-L impresionez cu nimic, nici măcar cu o faptă bună. Pe Dumnezeu Îl impresionează ascultarea noastră. Dacă zice să facem un lucru, să îl facem, că e spre binele nostru.

Foto: Sorin Stana; Make-up: Maria El Dani