Catrinel Sandu, despre inelul cu diamant primit de la iubitul ei, Steve

5 iulie, 2018
Catrinel si Steve jpeg

O lecţie impresionantă despre cum să iei viaţa de la capăt, după un divorţ zdrobitor, la 40 de ani, de bărbatul cu care părea că are familia perfectă. Şi o discuţie sinceră despre farmecul unei noi iubiri.

Catrinel şi noul iubit, în Braşov

Am lăsat în urmă imaginile cu ea, Gabriel Trifu şi cele două fiice ale lor, Sara şi Lara, pe care i-am foto­grafiat acum ceva timp pentru un material mar­ca OK!. Pentru că viaţa merge înainte aşa cum nici nu bănuim şi ne poate surprinde în cel frumos mod. Despre asta este vorba în această nouă întâlnire pe care am avut-o cu noua Ca­trinel Sandu. Pentru că da, Catrinel este, după experienţele trăite, o altă femeie. Una şi mai puternică decât înainte, care a pierdut o fami­lie, dar câştigat o alta mai extinsă, fiindcă ea şi noul ei iubit, stomatologul Steve Schroeter (pe care l-a cunoscut în America), locuiesc acum împreună, cu cele două fiice ale ei şi cei doi fii ai lui din căsnicia anterioară.

 Tu şi Steve vă ştiaţi de mai multă vreme?

Ne ştiam. El fusese stomatologul meu şi aşa ne întâlnisem de vreo două ori. Au fost şi Sara şi Lara la el la cabinet. Ele doar la un control obişnuit, eu chiar i-am fost pacientă. Să-ţi spun şi cum ajunsesem la el la cabinet: avem un prieten comun italian, patronul a două re­staurante din Sarasota. El, la sfârşit de week­end, chema toţi prietenii la restaurant, ca un happening devenit tradiţie. Acolo ne-am cu­noscut eu şi Steve. Dar nu aveam o prietenie care însemna vizite acasă sau să ieşim.

Dar fostul soţ se ştia cu el?

Se ştiau tot aşa, de la întâlnirile organizate la restaurantul prietenului nostru comun.

Şi când aţi avut primul date, tu şi Steve?

Facem un an de zile de la primul date.

 Acum l-ai adus pe Steve în România.

Da. Şi s-a simţit extraordinar. L-am dus doar la Braşov deocamda­tă, unde i-a plăcut mult.

Sara şi Lara şi-ar dori ca mami să se căsătorească cu Steve

Sara, o vezi pe mama din nou mireasă?

Sara Am întrebat-o şi ea a zis că nu vrea. Eu vreau. Ea a spus nu. Dar apoi i-am zis: „Haide, o să fie mai bine dacă faci asta“. Dar ea tot „nu“ a spus.

Păi ce facem, Catrinel, cu acest inel de logodnă cu diamant uriaş?

Să ştii că n-a fost inel de logodnă.

image

Nu a stat în genunchi Steve?

Nu. Mi l-a dat în maşină. Mergeam la o pe­trecere. Şi mi-a explicat: „Nu vreau să pun niciun fel de presiune pe tine. Vreau să-ţi explic atât: eu îţi sunt credincios ţie. Sunt aici pentru tine, vreau să am grijă de voi şi să fiţi familia mea toată viaţa“. Aşa a venit inelul. Ştie că nu vreau să mă căsătoresc. E un pas oricum mare că ne-am mutat împreună şi că ducem două familii împreună. Mai avem multe lucruri de pus la punct până să facem pasul, da­că-l vom face vreodată. Dar Steve m-a făcut să mă deschid într-un fel surprinzător. A deschis nişte cămăruţe pe care şi mie îmi era frică să le deschid. Fiecare a venit cu altă experienţă şi alt bagaj. Ne cunoaştem foarte bine unul pe altul şi ştim exact ce ne dorim.

Citeşte totul despre noua relaţie a lui Catrinel, dar şi despre momentele trăite imediat după despărţirea de tatăl fetiţelor ei în noul număr al revistei OK!, disponibil de azi la toate chioşcurile de ziare din ţară.



Recente pe Ok! Magazine

Iulia Vântur 3 jpeg
Comunicat Beach Please 4 dec (1) jpeg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (2) jpg
Sfântul Spiridon jpg
Andy Dick foto profimedia jpg
Shakira și fiii Shakirei, Milan și Sasha, GettyImages 2246611269 jpg
Celine Dion, Getty (7) jpg
Anna Lesko 2025   Instagram 5 jpg
Moses Martin, GettyImages 2250850599 jpg
Prințesa Beatrice la Victory Parade la Palatul Buckingham   profimedia 1026522123 jpg
Pamela Anderson și Liam Neeson foto profimedia (2) jpg
Kate Winslet, GettyImages 2249794464 jpg
FotoJet (46) jpg
Elena Băsescu vs Ileana Lazariuc la 40+   Instagram jpg
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, GettyImages (2) jpg
589050870 18538346716029796 3821675881395691460 n jpg
Amalia Enache cu fiica jpg
Andreea Marin, Revelion la TVR   FOTO Facebook jpg