Chef Orlando Zaharia, amintiri din copilărie: "Slow cooking era mâncarea pe care-o băga bunica în sobă și-o scotea după 3 ore"
OK! a intrat în universul unuia dintre cei patru eroi ai emisiunii “Chefi la cuțite” și l-a cunoscut îndeaproape în... a doua lui casă.
Un domn bine, în costum elegant, care ascultă AC/DC la volum ridicat și gătește dumnezeiește. Un tip intens, fără doar și poate, empatic și sociabil, pe care și tu l-ai îndrăgit în două ediții “Chefi la cuțite” și aștepți să-i faci din nou galerie în competiția chef-ilor, într-un sezon nou care a debutat pe 10 martie. Discuția cu Orlando Zaharia, purtată în spațiul intim al restaurantului său, Zmoke, se duce cu siguranță în direcția gastronomiei, dar este mai mult de aflat despre vedeta Antena 1 decât ceea ce ne servește el profesional. Orlando este, înainte de toate, soțul perfect pentru femeia care-i este aproape de 20 de ani, Mădălina, și tatăl cel mai implicat pentru fiul său, Andreas. Și un tip cu pasiuni eclectice...
Ai revenit la butoane la Chefi la cuțite, alături de Chef Alexandru Sautner, Chef Ștefan Popescu și Chef Richard Abou Zaki. Ești la a treia ta ediție. Mai ai emoții, mai simți presiunea ecranului?
Orlando Zaharia
Chiar dacă este al treilea meu sezon ca jurat, este tot încărcat de emoție. Chiar și acum, când vorbesc despre asta, simt emoțiile. Sunt un tip all in, pun foarte mult suflet în tot ceea ce fac. Am o inimă foarte mare, de aceea pot să fac și foarte multe lucruri. Oamenii mă văd foarte empatic și asta așa este, pentru că am trecut prin foarte multe lucruri în viața asta. Și da, de-abia așteptam să înceapă noul sezon, să mă întâlnesc din nou cu echipa, cu această familie minunată. Este o emoție constantă și un fel de viață pentru mine.
Apropo de familie, care dintre cei trei chefi sunt mai pe vibe-ul tău? Sunt sigură că te înțelegi bine cu toți, dar...
Orlando Zaharia
Da, mă înțeleg bine cu toți, dar cel mai aproape de felul meu de-a fi este Alex. Nu ai zice, dar eu asta simt. Dar îi am foarte aproape și pe Richard, și pe Ștefan. Ocazional, mă mai întâlnesc cu Alex, cu Ștefan, iar cu Richard, care nu e în țară, vorbesc mai mult la telefon. Nu avem o relație de prietenie de zi cu zi, dar este o prietenie solidă între noi.
În emisiune ești empatic, corect, dar și liniștit și la locul tău. Aici, la ședința noastră foto, te văd foarte expansiv, dinamic. Care este, până la urmă, fața ta reală?
Orlando Zaharia
Eu am învățat să mă folosesc de orice moment în care să pot fi eu. Eu, azi, am fost în bucătăria mea, într-o situație în care naturalețea își spune cuvântul. Acolo, în emisiune, sunt foarte serios pe alocuri, pentru că e vorba de povestea și viața unor oameni, de visul lor. Mulți ar spune că sunt bipolar. Nu, nu sunt așa, sunt foarte sincer cu mine, cu viața și cu tot ce e în jurul meu. Nu pot fi fake. Cea mai frumoasă variantă a mea este cea în care sunt natural și foarte asumat.
Aici probabil că te simți și în mediul tău. Ești, probabil, în a doua ta casă: restaurantul tău, Zmoke.
Orlando Zaharia
Da, e restaurantul despre care eu spun că reprezintă întruchiparea gustului, a simțurilor, întoarcerea la origini, din punctul meu de vedere. Și mai pot spune cu tărie că aici se mănâncă cea mai bună carne din România. Pentru că în tot ceea ce gătim noi aici se pun niște sentimente și povești adevărate. În afara faptului că este un business, este și a doua mea casă, munca mea de-o viață, după 35 de ani. Sunt foarte mândru că am reușit asta, iar miile de oameni care ne calcă pragul îmi dau dreptate să fiu așa.
Tu ai trecut prin toate etapele prin care trebuie să treacă un chef. Și totul a început la 15 ani, când ți-ai descoperit pasiunea pentru gătit. Ce făceai tu bine pe-atunci în bucătărie?
Orlando Zaharia
Am început cu bucătăria la 14 ani și jumătate, chiar. Eu am fost și sunt un om care știe să asculte. Cred că lucrurile bune se fac în tăcere și doar finalul se poate arăta lumii întregi. Și la 15 ani ascultam, am fost un învățăcel foarte bun. Îmi ieșeau foarte bine preparatele care conțin carne. Și asta pentru că eu provin dintr-o familie în care carnea era o... instituție. Noi confiam rațe pe când eram eu mic și habar n-aveam. Slow cooking, deși nu exista termenul ăsta pe-atunci, era acea mâncare pe care o băga bunica mea într-o sobă și o scotea după 2-3 ore. Mie, de mic, dacă îmi dădea cineva o bucată de carne, chiar știam ce să fac cu ea. Bunică-mea făcea dintr-un pui nu știu câte de feluri de mâncare. Eu așa am învățat să gătesc. Pasiunea mea s-a dezvoltat. Și ăsta e un sfat pe care i l-am dat și băiatului meu: dacă vrei să faci ceva bine în viața asta, trebuie să perseverezi și, la un moment dat, o să înceapă să-ți placă și să iubești lucrul ăla. Dacă nu-l descoperi, n-ai de unde să știi dacă o să-ți placă.
Am înțeles că l-ai responsabilizat și pe fiul tău cu un job în restaurant.
Orlando Zaharia
Da, băiatul meu încă dinainte să deschidem a fost parte din echipa de management, pentru că el asta își dorește să facă. Lucrează și în bar, face și piața, coordonează rezervările, livrările, ajută la toate. Și el învață și dezvoltă o carieră din asta. Dar bucătăria este un lucru pe care eu i-l interzic, pentru moment. Vreau să văd dacă funcționează chestia asta cu fructul interzis. Dar el are skilluri de bucătar, gătește de foarte multe ori acasă și chiar și aici. Însă vreau ca el să-și găsească singur sensul vieții lui.
În călătoria vieții tale spre unde ești acum, a urmat experiența de chef pe un vas de croazieră. Ce a însemnat pentru tine această muncă? Ce sfat le-ai da celor care vor să facă la fel?
Orlando Zaharia
Este un job de luat în calcul, cel puțin o dată-n viață. În zona în care eu am activat, am văzut o altfel de hotelărie. Eu mai lucrasem în hotel, dar acolo a fost altfel. Este ca o armată pentru cei care nu au făcut armata. Te disciplinează. Plus că, în șase luni de contract, faci niște lucruri pe care n-o să le poți face nici în doi ani de zile, lucrând într-un loc static. Se rulează mii și mii de oameni, vezi și alte zone, întâlnești și alte culturi. În limita timpului, căci nu este chiar dolce vita. Este o experiență pe care eu aș repeta-o de câte ori aș avea ocazia.
Mergem mai departe și te regăsim lucrând la Administrația Prezidențială, în timpul mandatului lui Traian Băsescu. Cum te-a lovit acest mediu, al diplomaților, politicienilor?
Orlando Zaharia
Eu am iubit foarte mult armata și disciplina, iar acea perioadă în care am gătit la nivel înalt, cu niște reguli foarte stricte, cu niște controale ale ingredientelor înainte de a fi preparate, cu produs finit luat și dus la laborator, cu niște lucruri pe care doar în filme le vedeam, pentru mine a fost o mândrie. Și încă este o mândrie. Nu contează cine a fost atunci președinte, pentru că nu am gătit pentru o singură persoană, ci pentru oameni care reprezintă interesele țării noastre. Eram tânăr și mi-a dat mare încredere faptul că pot să gătesc pentru oameni importanți din țara asta și din altele. Avem 25 de ani.
Și ce mâncau acești cei mai importanți oameni din țară?
Orlando Zaharia
O să fiți uimiți, dar nu sunt niște oameni pretențioși. Preferă felurile de mâncare care să respecte tradiția țării noastre, în primul rând, mai ales când e vorba de dineurile oficiale. Aceste mese oficiale nu se duc neapărat în zona de fine dining, deși sunt prezentate așa, cu cât mai multe dish-uri, din România și din țara din care veneau invitații.
A mai fost momentul în care ai câștigat Cuțitul de Aur al Bucureștiului. O altă mândrie, o altă amintire frumoasă.
Orlando Zaharia
Eu prețuiesc toate aceste lucruri. Formarea mea a fost ca o construcție metalică și fiecare dintre ele a contat în acest lego. Cel mai important este ca lucrurile pe care le faci în viață să te facă să prinzi încredere în tine. Să te simți pe drumul cel bun. Pe mine m-a interesat și părerea celor din jur, dar cel mai mult m-a interesat părerea mea. Ce simt eu despre mine. Pentru că eu sunt cel care trebuie să se simtă bine în pielea mea, să fiu mândru de mine. Am învățat și am știut să pun în practică și să aduc și touch-ul meu personal și un know-how din tot ce am întâlnit și am văzut. Toate acestea au participat la creșterea mea.
Azi, cine este cel mai aprig critic al tău?
Orlando Zaharia
Soția mea, Mădălina. Și nu doar pe plan profesional, ci over all, în viața asta. Ea este cea care-mi spune cel mai sincer adevăr în față. De multe ori, ceilalți încearcă să te protejeze și-ți spun lucrurile mai frumos împachetate. Dar asta nu te ajută, de multe ori.
Bănuiesc că este și o norocoasă, pentru că probabil că nu intră în bucătărie.
Orlando Zaharia
Este o norocoasă că m-a cunoscut și eu sunt norocos că am cunoscut-o pe ea. Dar eu nu gătesc acasă.
"Eu mănânc absolut orice. 70 la sută din orice înseamnă carne"
Atunci are un critic în tine când gătește ea.
Orlando Zaharia
Nu, niciodată n-o critic, pot să-i dau doar un sfat, dar atâta timp cât nu mă implic, n-am de ce să critic. Cred că am mai gătit, când și când, doar în primii ani ai căsniciei noastre. Altfel, eu nu gătesc acasă. Nu pot să fac asta toată ziua. Când plec de la restaurant, vreau să plec de la restaurant. Creierul are nevoie de o pauză.
Și totuși tu ce mănânci de arăți atât de fit? Pare că numai salate.
Orlando Zaharia
Nu mănânc doar salate, eu mănânc absolut orice. 70 la sută din orice înseamnă carne. Nu pot să mănânc nimic care să nu conțină carne. Îmi plac mâncărurile cu gust, îmi plac ciorbele, afumăturile, fripturile, pastele, mâncarea asiatică sau cea bine condimentată. Uite, acum m-am întors din concediu și vreau cât de curând să fac aici un metru de tajine. Experiențele culinare îmi creează poftă să gătesc. Dar de mâncat mănânc oricât, nu țin nicio cură, mănânc și seara, și noaptea, așa m-au lăsat pe mine mama și bunul Dumnezeu. Am o genă bună.
Din pozele cu soția ta pe care le postezi pe social media, îmi păreți un cuplu foarte drăgăstos. Și asta după 20 de ani de mariaj. Cum este omenesc posibil să arătați atât de îndrăgostiți, și azi?
Orlando Zaharia
Păi muncă, muncă și iar muncă. Eu o foarte mare parte din viața mea o petrec la muncă, departe de soția mea. Și, de câte ori ne întâlnim, e acel ceva care se întâmplă. Noi nu dormim separat, încercăm să facem totul împreună când suntem acasă. Plus că eu sunt foarte iubitor, și ea la fel. Și e și foarte amuzantă, spre deosebire de mine: eu sunt un pic mai sobru, mai calculat, mai liniștit. Și ea e ca o scânteie, ea îmi dă foc. În plus, există și o bună comunicare. Noi niciodată nu ne culcăm supărați, spate-n spate. Nu se stinge lumina în camera noastră până nu rezolvăm orice problemă ar fi.
Ce părere are ea despre hobby-uri tale: motocicleta, ATV-ul?
Orlando Zaharia
Pasiunile mele sunt ale mele, ea nu le împărtășește. Îi plac călătoriile montane, dar nu se dă în vânt, pentru că eu plec om și mă întorc plin de praf sau noroi și ea nu este genul. Pasiunile mele sunt tot ce se leagă de motoare. Dacă aș avea timp, m-aș apuca și de mecanică, că-mi place foarte mult. Mie mi se mai spune și Minitehnicus, pentru că nu există ceva să nu pot să fac, chiar dacă nu este legat de bucătărie. Așa sunt eu, mă relaxez făcând ceva cu șurubelnița în mână sau grădinărind prin curte.
Suntem încă în Luna Femeii, așa că te întreb și pe tine, în încheiere, care au fost cele mai importante figuri feminine din viața ta?
Orlando Zaharia
E foarte simplu. În viața mea există mama mea, soția mea, soacra mea și bunica mea, care este încă în viață, are 95 de ani. Cuvintele cred că sunt de prisos în cazul lor. Figura feminină este ceva ce nu trebuie atins, nici măcar prin cuvinte. Chiar și când vrei s-o duci într-o zonă de sentimentalism total, tot atingi aura asta feminină. Toate aceste femei din viața mea s-au gândit zi de zi cum să mă facă pe mine un om complet. Să știu să și gătesc, să aprind și focul, să bat și un cui, să spăl și vase, să știu să fac lucruri. M-au construit pe mine ca pe un bărbat adevărat. Sunt ceea ce sunt azi și datorită lor.
Foto: Sorin Stana, make up: Catrinel Stoian
