Claudia şi Paula Pavel: „Ne făceam temele pe plajă“
Mi-ar fi plăcut să le văd acasă, chiar pe plaja pe care au copilărit. Le-am găsit, însă, la Corbeanca, în vila pe care o împart de câţiva ani şi unde amintirile au prins contur cu hohote de râs şi briză sărată, de departe.
Două surori crescute la Mangalia, cu firi solare şi priviri adânci ca marea.
Paula, eşti the big sister. Paula: Da. Claudia: Se simte asta în fiecare secundă!
Nu. A, s-a întâmplat să-i sparg nasul de câteva ori, dar nu intenţionat.
Era umbra mea şi nu-mi dădeam seama de fiecare dată. Sau când am încercat s-o conving să nu-i fie frică să se dea în balansoar. Ea zicea: „Opreşte- te, că nu mai pot să mă ţin!“, eu n-am crezut- o şi a căzut cu nasul în balansoar.
De-asta am eu nasul atât de strâmb!
Dar adevărul e că Paula mă iubea foarte mult, ca a doua mea mamă. Iar mama ne-a crescut la modul că, dacă primeam o bomboană la şcoală, o luam acasă s-o împart cu Paula.
Am fost foarte băieţoasă! Îi băteam pe toţi băieţii!
Şi pe urmă se strângeau la uşă la mama ca să-i spună că i-am bătut.
Nu ştiu dacă se înşirau... Ştii cum e, dacă nu te interesează, nu-i vezi înşirându-se.
Ei, şi acum se înşiră, dar dacă nu ai interes, degeaba se înşiră.
Câţi ani aveai când te-ai îndrăgostit prima oară?
18 ani.
Da, aşa s-a nimerit. De un băiat din Bucureşti, cu care sunt încă prietenă foarte bună. Am avut două relaţii foarte serioase înainte de tatăl copilului meu. Orice altceva s-a auzit pe lângă ele n-a fost nimic adevărat.
Bine, noi am fost crescute cu cheia de gât, eram cuminţi, trăiam într-o comunitate foarte serioasă, aveam vecini olimpici - adică mă vedeam cu vecinul ca să fac mai multe exerciţii la matematică decât ar trebui!
Eu nu eram bună la matematică.
În schimb, mi-au plăcut limbile străine şi româna, eram foarte bună la gramatică. Mi-aduc aminte că stăteam la Mangalia, chiar lângă plajă, şi din aprilie ne făceam temele pe plajă. Şi în recreaţie ieşeam tot pe plajă!
Cinci ani diferenţă. Claudia a fost mezina răsfăţată, iar Paula sora protectoare.
Am ajuns la make-up, după ce am făcut Arte Plastice, pentru că nu avea cine s-o machieze pe Claudia. Cine o aranja atunci nu făcea ce trebuia, Claudia era încă un copil...
Da, aveam 14 ani şi jumătate când am intrat în Candy. A fost o nebunie, am fost revelaţia anului 2000. Nu puteam să merg la mall, sărea lumea pe noi, efectiv! Veneau toate fetiţele la uşă la mama să-i ceară autografe, aveau caiete cu pozele noastre...
Paula, tu ai talent la muzică?
Da, dar mi-a plăcut mai mult sportul. Iar când a început Claudia să cânte, colegii mei de clasă şi profesorii nu ştiau exact care dintre noi cântă. Eu sunt şi mult mai timidă, nu mi-a plăcut niciodată pe scenă...
Eu am început să cânt de mică, de la cinci-şase ani am făcut lecţii de canto, mergeam la festivaluri şi mă ştia toată lumea.
Şi îi teroriza pe vecini, de strigau: „Mai taci, Claudia, din gură!“. Şi gândeşte-te că ea voia să se facă cântăreaţă de operă!
Da, dar dacă nu-l cunoşteam pe Laurenţiu Duţă, rămâneam o fată talentată care cânta în baie. Pe vremea aia, la Laurenţiu Duţă se stătea pe preş, ca să fii băgat în seamă. În schimb, în privinţa mea, el m-a sunat pe mine şi m-a întrebat: „Fac trupa asta. Vrei? Am auzit de tine“. Şi am zis „Da“. A fost şansa mea.
Eu voiam să mă fac poliţistă.
Daaa, soră-mea are o intuiţie incredibilă! Dacă e vorba de vreo schemă, îşi dă seama imediat!
Nu, doar legat de câţi bani cheltuiam...
Îmi luam haine, telefoane...
Şi tot din banii tăi ai cumpărat o maşină cu care te ducea tata la liceu.
Dar am pus amândouă bani!
Da, avem case, proprietăţi împreună. Suntem una lângă alta în toate, aşa cum şi-a dorit mama.
Foto: Vali Mirea
