Cristina Cepraga: „Aş vrea să fiu mai puternică“

A plecat din România într-un moment în care avea un bun capital de ima­gine, căpătat după experienţa „Şcolii vedetelor“, dar şi la pupitrul MTV, unde a fost mai mulţi ani VJ. Italia părea atunci un tărâm al visurilor împlinite şi al unei vieţi mai fericite

Din când în când, i se face dor de România şi de oamenii lângă care a crescut. Dar, de mulţi ani, Italia este acasă. Cine ştie pentru cât timp...

A plecat din România într-un moment în care avea un bun capital de ima­gine, căpătat după experienţa „Şcolii vedetelor“, dar şi la pupitrul MTV, unde a fost mai mulţi ani VJ. Italia părea atunci un tărâm al visurilor împlinite şi al unei vieţi mai fericite. Ceea ce, cu puţin noroc şi cu multă muncă, s-a şi adeverit. Iar experi­enţa ei italiană nu s-a limitat doar la avântul pe care l-a luat cariera sa în actorie, ci a venit la pachet cu un mariaj liniştit, alături de afaceris­tul James Goodwin, lângă care vechea Kitty s-a transformat, cu adevărat, în femeie.

Acum te simţi mai mult italiancă decât româncă?

Cristina Cred că un om se modelează mult în funcţie de viaţa sa cotidiană, iar eu, după nouă ani de locuit efectiv în Italia şi având o viaţă socială şi personală activă în această zonă geo­grafică, am împrumutat mult din modul lor de a trăi.

Ai avut vreodată probleme din cauza faptului că vii din România, iar românii nu şi-au făcut un bun renume în Peninsulă?

„Probleme“ nu neapărat, dar cu siguranţă mi s-a întâmplat să mă izbesc de idei preconcepu­te, de percepţia vizavi de prototipuri.

Cât de des ţi se face dor de România?

Nu mă gândesc la asta, dar cu siguranţă mi se face dor de când eram copil şi eram cu ai mei. Mi-e dor de copilăria frumoasă şi fără griji, plină de iubire, căldură şi culoare, când, nea­vând tot ce au copiii din ziua de azi (lucru din punctul meu de vedere, greşit), ne dezvoltam mai mult imaginaţia şi eram mai preocupaţi cu jocurile fizice. Mi-e dor de cei dragi constant, de prieteniile ce mă vor ţine legată în viaţa asta mereu, oameni lângă care am crescut şi mi-au dat mult din sufletul lor.

Cum eşti faţă de momentul în care ai ajuns prima oară în Italia, cum te-a modelat viaţa petrecută acolo?

În afara faptului că m-am maturizat şi anii în care am venit erau la începutul vieţii mele de fe­meie, am devenit, fără dubiu, mai profundă, mai umană, mai deschisă, curioasă, mai sigură pe mine, fără a dezvolta nevoia de a „apărea“ fără să „fiu“. Am devenit OM.

Cum arată o zi de-a ta?

Neavând o viaţă de birou, nu am orare sau pro­grame standard. Am diferite activităţi, de la yoga, la cursuri şi workshopuri. Apoi, încerc să ajut mişcarea artistică românească în Italia prin dife­rite colaborări. Avem şi o afacere mică… Studiez, citesc, văd multe filme, am un cult pentru con­servarea prieteniilor, joc, mă joc, trăiesc aşa cum vreau.

Drumurile tale se mai intersectează cu Alexandra Dinu, cu Ramona Bădescu?

În ultimii nouă ani, nu mi s-a întâmplat.

Pe unde îţi place să colinzi în timpul tău liber?

Am o pasiune neobosită pentru călătorii! Cât pot şi îmi permit, călătoresc. Fie în ţara de adopţie, fie în alte colţuri ale lumii.

Cât de des mergi la castinguri?

Nu e un serviciu cotidian mersul la castinguri. Deci nu extrem de des. Nici nu se fac extrem de des filme.

Momentan, la ce lucrezi?

Am un proiect de film în derulare, dar nu pot spune mai multe deocamdată.

Faci singură o selecţie a ofertelor sau eşti deschisă oricărui proiect cinematografic?

Evident că fac o selecţie. Nu poţi să accepţi ori­ce. Sunt proiecte care nu îţi plac, nu te conving sau sunt în detrimentul tău, aşa cum sunt proiecte care te ajută să te dezvolţi. Depinde...

Ai ajuns la statutul la care eşti recunoscută pe stradă de italieni?

Mi s-a întâmplat, dar nu îl consider un mare statut.

Care a fost cel mai flatant compliment pe care l-ai primit?

Că am o energie incredibilă şi o expresivitate puternică. Sensibilitate şi umanitate.

Datorezi succesul tău şi frumuseţii tale. Dar s-a întâmplat vreodată să te încurce faptul că eşti o femeie frumoasă?

Mulţumesc de compliment. Cu siguranţă, în România încă nu am putut face film şi din cauza unui canon „estetic“ care nu funcţiona cu poveş­tile noului val.

Dar te-ai gândit să schimbi ceva la tine?

Dacă aş schimba, nu aş mai fi eu. Totuşi, să fiu mai puternică mi-ar fi de folos.

Te bate gândul să apelezi la chirurgia estetică pentru a te menţine tânără sau eşti de părere că şi ridurile ajută în carieră? (Jane Seymour spunea de curând că asta o ajută să aibă o paletă mai largă de roluri)

Cred cu tărie că o actriţă trebuie să-şi menţină naturaleţea şi să înainteze în vârstă cu schimbă­rile fireşti. Oricum, sunt o fricoasă şi nu aş avea curaj. (râde)

Când te-ai simţit cea mai fericită?

Cred că de ziua mea, pe 11 februarie 2011. Eram la Festivalul de Film de la Berlin, cu un film italian în concurs, venind de la petrecerea surpriză făcută de părinţii şi prietenii mei cei mai buni din Bucureşti şi unde am primit cere­rea de căsătorie pe covorul roşu. Aveam lumea întreagă pentru mine! Familie, iubire, prieteni şi carieră.

Cum s-a schimbat viaţa ta după ce te-ai căsătorit cu James Goodwin?

Nicicum. Suntem un cuplu ca oricare altul.

Astăzi eşti la Roma, mâine la Hong Kong. Cum îţi afectează asta mariajul?

De cele mai multe ori, suntem împreună şi, oricum, trăiesc după ideea „vivere e lasciar vive­re“, adică să nu ne sufocăm reciproc.

Ai mici trucuri de menţinere a pasiunii în cuplu?

Singurul truc concret pe care îl ştiu, îl cunosc mai bine neutrinii mei (n.r. particule de energie). Pasiunea vine şi din relaxare şi din a te simţi bine în propria-ţi piele, fără a te preface că eşti altci­neva. Adevărul iese la iveală, pâna la urmă. Dacă două suflete în două corpuri se conectează, vi­brează frumos împreună.

Ai fi dispusă să-ţi sacrifici cariera pentru viaţa personală?

Eu am o viaţă personală, înainte de toate!

Ştiu că-ţi doreşti foarte mult să ai copii. Laşi asta în seama Divinităţii sau te-ai gândit şi la soluţii alternative?

Divinitate, destin, relax...

Ce te-ar determina să te întorci definitiv în ţară?

Cred că nimic nu e definitiv. Nici măcar moar­tea.

Foto: Arhiva personală, www.agentiadepresamondena.com