Dan şi Adriana Petrescu: “Distanţa nu a fost un impediment pentru relaţia noastră”

Unul dintre cele mai frumoase cupluri din România a acceptat să stea de vorbă cu noi, povestindu-ne despre momentele speciale, dar şi grele în drumul lor spre construirea unei familii.

E una dintre acele familii spre care privim admirativ. Doi oameni pe care viaţa i-a adus la momentul potrivit împreună. Că totul e şi o chestiune de timp. De aşezare a lucrurilor în timp. E ceva estetic în apariţia lor. Trebuie să recunoaştem, nu ştiu cum bate inima Adrianei când îl vede pe Dan, ştiu cum bate a noastră când ni-l amintim. Pe noi, românii, Dan Petres­cu ne-a făcut fericiţi. Veţi vedea din discuţie că şi pe ea. Să prezint, aşadar, doi oameni aşezaţi cumsecade în viaţa lor.

Dan Petrescu, soţia Adriana şi fiica lor, Jennifer

Când te uiţi în urmă la viaţa ta, ce-ai avut ca să reuşeşti, Dane?

Dan Multă ambiţie şi motivaţia de a fi cel mai bun în ceea ce fac, şi ca fotbalist, şi ca antrenor. Seriozitatea şi implicarea sunt esenţiale dacă vrei să reuşeşti în viaţă, indiferent de domeniu.

Tu ce ştiai despre Dan Petrescu înainte să-l cunoşti, Adriana?

Adriana Nu ştiam decât că este fotbalist la echipa na­ţională şi asta prin prisma tatălui meu. În scurtele mele vizite în ţară, îl mai vedeam pe tatăl meu că se uita la meciurile echipei naţionale. Îmi amintesc că m-am ni­merit acasă în perioada când juca România un meci din Campionatul Mondial şi a câştigat.

Şi cum ai trăit golurile acelea pe care Dan le dădea pentru România? Nu ştiu dacă cel cu America, dar cel cu Anglia? Te uitai la meciurile acelea?

Mă uitam împreună cu tata la meciuri, el fiind microbist convins. Aşa că, la noi acasă, Cupa Mondială era urmărită de toată familia. Am trăit acele goluri ca orice român care se bu­cură pentru reuşita echipei naţionale.

Când termini cu fotbalul, când renunţi la cariera asta, cât de greu e? Cum a fost perioada aceea pentru tine, Dan?

Fotbalul devine stil de viaţă, devine o parte din tine şi, când renunţi să mai joci, e ca şi cum ai renunţa la o parte din tine. Tocmai de aceea am şi continuat ca antre­nor. Nu pot sta departe de fotbal. Perioa­da aceea a fost, însă, grea. Eram obişnuit cu un ritm şi eram obişnuit ca rezultatele mele să depindă de mine. Ca antrenor, de­pinzi de jucători.

Ce ţi-e cel mai greu ca antrenor?

Să pierd un meci. E un sentiment groaznic. E multă presiune pentru că fa­nii şi presa tind să dea vina pe antrenor. Antrenorul poartă cea mai mare respon­sabilitate.

Tu cum îţi imaginai viaţa atunci când ai început s-o imaginezi, să zicem pe la 18 ani, Adriana?

La 18 ani, lucram ca model şi aveam contracte în Germania. La vremea aceea, toată atenţia mea era îndreptată către o carieră în modelling şi în televi­ziune. Petrecând mult timp în prezen­ţa make-up artiştilor şi a hairstiliştilor, mă încânta încă de pe atunci ideea unui business în industria de beauty. Şi iată că, 22 de ani mai târziu, acest vis s-a concretizat odată cu lansarea proiec­tului meu, Natural Beauty By Adriana Petrescu, unde clienţii pot beneficia de Ultherapy, singura metodă de lifting non-chirurgical din lume.

Dacă vorbim de reconturare, să te întreb şi cum te-a reconturat Dan ca persoană, de când v-aţi cunoscut şi până acum... Nu mă refer la ceva ce a vrut el să schimbe, ci la ceva ce crezi tu că era bine să modelezi.

Înainte de a-l cunoaşte, eram concentra­tă pe carieră şi nu îmi făceam planuri să îmi întemeiez o familie. El a fost cel care m-a convins că merită să trec cariera pe locul doi şi să mă concentrez pe viaţa de familie. Am evoluat şi am crescut împreună.

Şi pe voi, împreună, toţi aceşti ani pe care i-aţi trăit, cum v-au schimbat?

Nu ne-au schimbat neapărat, ci ne-au maturizat. În primul rând, de când suntem împreună, amândoi am învăţat ce înseam­nă să faci sacrificii în numele familiei. Mai ales după ce s-a născut Jennifer şi Dan avea contract în afara ţării. Am făcut tot posibilul să mă împart în ambele locuri, astfel încât niciunul dintre ei să nu îmi simtă lipsa. Că­lătoream dintr-o parte într-alta. Şi, deşi din afară lucrurile acestea nu se văd, presupun un sacrificiu şi un efort pe care multă lume nu e dispusă să îl facă. Toate acestea ne-au unit şi mai mult. Distanţa nu a fost un impediment pentru relaţia noastră. Am în­văţat să preţuim fiecare moment împreună şi să ne fim sprijin unul celuilalt.

Să te întreb şi uşor invers: dacă ar fi să schimbi ceva la el, orice, ce ai schimba?

Dacă aş putea să schimb ceva la el, ar fi să nu mai pună atât de mult su­flet şi să nu se mai consume în timpul meciurilor. El tră­ieşte fiecare meci la inten­sitate maximă şi, chiar dacă pentru cei care nu îl cunosc, comportamentul lui uneori pare a fi nejustificat, eu sunt singura care ştie şi înţelege ce e în acele momente în su­fletul unui om profesionist şi perfecţionist cum e Dan.

Dar toată pasiunea asta a lui pentru fotbal ţi s-a părut vreodată, la un moment dat, insuportabilă?

Nu, chiar deloc. I-am înţeles pasiunea, l-am susţinut şi l-am încurajat de fiecare dată.

Cum e iubirea asta la distanţă?

Nu e deloc uşor, dar recuperăm când ne vedem. Petrecem timp de calitate.

Vorbim de mai multe ori pe zi la telefon şi uneori stăm la poveşti cu orele.

Dar fetele voastre ce zic?

Nici fetelor mele nu le-a fost uşor, dar au crescut şi au înţeles că asta e meseria mea. Până şi Jenni­fer, cea mai mică, a început să înţeleagă situaţia. Mi-e dor de ele de multe ori, dar păstrăm legătura strâns. Vorbim des. Îmi povestesc ce au mai făcut, cum se simt.

Citeşte interviul integral în noul număr al revistei OK!, de azi la chioşcuri!

Foto: Paul Fanatan