Dr. Delia Thiess: "Mi-am dorit întotdeauna să creez frumos"

18 decembrie, 2020
5 interviu doctor delia thiess 1 jpg jpeg

Un interviu despre pasiunea pentru frumos şi pentru bine, despre exigenţă şi perseverenţă şi despre tandemul perfect: omul din spatele profesionistului.

Un profesionist cu peste 25 de ani de experienţă şi un „artist“ în domeniul injectologiei, această ramură modernă a medicinei, Dr. Delia Thiess demonstrează, că, dincolo de rigurozitatea impusă de această meserie este nevoie de simţuri, determinare şi pragmatism. Iar acest pragmatism i-a fost aliat în drumul ei către succes, căci este, în prezent, unul dintre cei mai apreciaţi „modelatori de chipuri“ din România, realizând adevărate opere de artă cu ajutorul procedurilor şi tratamentelor minim invazive de ultimă generaţie.

Lucrezi într-un domeniu modern, ai numeroase realizări profesionale, dar ai stat departe de ochii lumi. Dacă ar fi să te descrii pentru cititorii OK!, ce ai spune despre tine omul şi despre tine profesionistul?

Delia: Am stat departe de ochii lumii pentru că îmi doresc ca viaţa personală să fie privată şi să fiu definită de profesionalismul meu. Am ales să vorbesc de-a lungul timpului doar despre momente cheie din viaţa mea personală, care şi-au pus amprenta în mai multe domenii ale vieţii mele, şi am făcut-o nu neapărat pentru mine, cât pentru a ajuta şi inspira. Sunt o perfecţionistă din toate punctele de vedere şi cred că Delia-omul o completează pe Delia-profesionistul. Nu sunt genul care-şi afişează diplomele pe pereţi, pentru că am considerat întotdeauna că acestea sunt doar realizările personale ale medicilor şi ceea ce iese din mâinile tale ar trebui să te legitimeze, să fie opera ta. Medicul nu este neapărat reprezentat de marketingul online sau offline, căci acum toată lumea este pe Instagram sau Facebook, ci este pus în valoare de munca lui, asta este ceea ce îl recomandă. Reţelele sociale sunt un mediu actual şi util, de care avem cu toţii nevoie, însă un medic adevărat nu este promovat neapărat aşa. Eu sunt din vechea gardă.

În ce constă, exact, meseria ta şi cum ai ales să mergi în această călătorie a frumosului?

Eu am crescut cu un doctor chirurg în casă, tatăl meu, care şi-a făcut specializarea în medicină plastică. Trăind cu el în casă, încă de când mi se punea întrebarea „Ce vrei să fii când vei fi mare?“, nu spuneam medic, spuneam doctor. Şi văzând ce putea crea el din oameni arşi, mi-am dorit întotdeauna să creez frumos. Aveam o disciplină aparte şi îi spuneam: „Tata, trebuie să mergem“, pentru că îmi plăcea pur şi simplu să observ evoluţia şi cum se îmbunătăţea starea lor. Fiind cu el în sălile de operaţie, unde opera şi 20 de oameni pe zi, e normal să-mi fi insuflat foarte multe din meseria aceasta, pe care am iubit-o şi o iubesc. Nu am luat primul an la facultate, la Medicină, am picat a treia cu o sutime, iar situaţia asta m-a întristat în prima etapă, apoi m-a ambiţionat mai tare, pentru că eu eram un copil extrem de dedicat şi studios. Mi-a plăcut dintotdeauna să învăţ şi dacă am vreun regret la vârsta de 50 de ani, acela este că n-am învăţat mai mult şi că n-am avut timpul necesar. Şi asta pentru că mereu mi-am dorit să creez un echilibru între viaţa de familie, având doi copii excepţionali, şi viaţa profesională. Revenind la momentul admiterii, părinţii mei, ca să mă scoată din starea aceea, m-au sfătuit să nu mai dau la Medicină generală, eu dorind să fiu chirurg, să dau la Stomatologie, pentru că e mult mai OK pentru o femeie. Departe de a fi o meserie mai potrivită pentru o femeie, pentru că stomatologia este o ramură a medicinei foarte grea, foarte minuţioasă. Acum îi mulţumesc mamei mele pentru ce m-a sfătuit la momentul acela. Pentru mine nu este doar o meserie, este o pasiune, vin de plăcere la clinică cu aceeaşi pasiune de 25 de ani.

1 interviu doctor delia thiess 4 jpg jpeg

"Mi-a plăcut dintotdeauna să învăţ şi dacă am vreun regret la vârsta de 50 de ani, acela este că n-am învăţat mai mult" -  Dr. Delia Thiess

Spuneai că, după împlinirea vârstei de 50 de ani, vrei să-ţi acorzi mai multă atenţie, vrei ca totul să fie despre tine. Cum a fost aventura ta personală, ca om, până aici?

A fost un periplu sinusoidal, ca la oricine. Au fost şi bune, şi rele, am trecut prin multe încercări şi experienţe care m-au construit şi m-au consolidat. Sunt pasionată de sporturi extreme, iubesc adrenalina... Îmi place sa-mi testez limitele la maximum. În adolescenţa mea, am practicat alpinismul şi schiul de performanţă. Acum fac box şi, în curând, o să-mi iau un motor sport. Mai am multe de învăţat încă, sunt într-o continuă perfecţionare şi sunt curioasă să descopăr cât mai multe despre mine şi despre viaţă.

Spuneai că meseria pe care o practici e mai mult un har. Ai simţit vreodată că ai făcut vreo minune, ţi-a spus asta vreun pacient?

Fiecare pacient în sine e o nouă experienţă şi o provocare, iar pacienţii mei îmi spun mereu că fac minuni. Eu am patologie pe pareze şi acolo am obţinut satisfacţii nemăsurate, fiind vorba de manopere complicate. Toată lumea care vine la mine doreşte să fie varianta mai bună a lor şi fiecare operaţie sau intervenţie reuşită este o minune în sine pentru cel care şi-o doreşte.

2 interviu doctor delia thiess 3 jpg jpeg

Profesezi într-un domeniu la modă. Ce înseamnă frumuseţea fără bisturiu pentru noile generaţii atât de avide de transformare? Vin fete tinere cu poze de la care se inspiră şi doresc intervenţii?

Ceea ce vedem pe Facebook şi pe Instagram este o ramură a medicinei mofturoase, eu aşa o numesc, în sensul că putem trăi şi fără aceste intervenţii. Lumea ţine cont de trenduri, nu de nevoi. Eu sunt foarte selectivă în această privinţă, nu sunt de acord cu anumite intervenţii potrivite unui tipar al unei celebrităţi. Este sindromul deceniului şi al Instagramului. Dar nu fac nicio procedură, dacă nu consider că au nevoie sau că le ajută. Eu realizez procedurile în funcţie de geometria facială şi, dacă consider că ceea ce doresc ele nu se armonizează cu restul feţei, nu fac compromisuri. Sunt extrem de strictă şi este datoria mea să mă impun din punct de vedere medical, spre binele pacienţilor.

A fost vreodată pragmatismul acesta şi duşman, ţi-a dăunat vreo clipă?

Aşa funcţionez eu cel mai bine, mi-am canalizat toată energia către pasiunea vieţii mele, anume profesia mea. Nu mi-a fost niciodată duşman, dar pot spune că acest pragmatism îmi este caracteristic, definitoriu.

Mulţi cred că frumuseţea e doar ceea ce apreciem cu puterea privirii. Ce crezi că face ca frumuseţea să reziste dincolo de mâinile naturii sau ale medicilor?

Frumuseţea este extrem de subiectivă, ceea ce contează este perspectiva asupra frumuseţii. Există mai multe tipuri de frumuseţe, iar acestea nu sunt perceptibile doar cu privirea. Un om poate fi frumos şi prin atitudine, şi prin energia pe care o emană. Frumuseţea este într-un context şi este reprezentată de un pachet de calităţi ale unui om, atât exterioare, cât şi interioare.

Care sunt cele mai frecvente, cele mai cerute proceduri pe care le realizezi la clinica ta în domeniul injectologiei?

Este un complex de proceduri, cum ar fi terapia de contouring, care este un tratament de revitalizare a tenului şi a pielii, ce hidratează şi conturează trăsăturile într-un mod natural. Mai sunt augmentările faciale cu acid hialuronic, prin care putem realiza lifting-uri noninvazive şi care ne pot amâna intervenţiile chirurgicale sau care întreţin pielea după astfel de intervenţii. Şi PRP-ul (terapie cu plasmă), care reface ţesutul. Sunt multe terapii, toate fiind complementare. Multă lume pune pe primul loc augmentarea buzelor, însă eu recomand realizarea acestei proceduri doar dacă este necesară. Trebuie să existe un echilibru al geometriei faciale. Toate procedurile sunt personalizate, eu personalizez protocoalele după consultaţie şi decid împreună cu pacientul ce se potriveşte.

Dar tu, personal, ai apelat la chirurgia estetică?

În ceea ce priveşte estetica facială, nu am apelat, dar voi apela doar atunci când va fi nevoie. Aplic, însă, terapii de stimulare şi întreţinere, dar nu de augmentare. 

3 interviu doctor delia thiess 2 jpg jpeg

Ai fost genul care a pus profesia pe primul loc, cum ai pus în echilibru viaţa profesională cu cea personală?

Familia a fost şi este pe primul loc, dar am reuşit să creez acest echilibru astfel încât nicio parte să nu aibă de suferit. Pasiunea mea a devenit o meserie şi, mai apoi, un hobby şi am reuşit să împac totul cu familia, pe care o ador şi care m-a susţinut şi m-a motivat.

Ai doi copii mari acum. Ce ai vrea să înveţe de la tine şi cum sunt ei la vârsta asta?

Aş vrea să moştenească ambiţia şi perseverenţa, căci în domeniul profesional nu pot spune că mă vor urma: fiica mea, Andreea, activează în domeniul Relaţiilor Publice, lucrează cu mine, iar Elias-Andrei termină liceul şi e pasionat de muzică. Aşa cum m-au lăsat pe mine părinţii să-mi urmez visul, aşa şi eu i-am lăsat să facă ce-şi doresc. I-am învăţat să fie oameni înainte de orice.

Cum a fost anul acesta pentru tine?

A fost o provocare şi o experienţă, aşa cum a fost pentru fiecare dintre noi, dar am învăţat să mă adaptez la nou, deşi nu mă aşteptam la o situaţie de asemenea anvergură.

Ce lecţii de business şi la nivel uman ai învăţat în pandemie?

Afacerea a fost afectată, dar am reuşit să susţin echipa şi chiar să fac angajări după izolare. Echipa mea este a doua mea familie, aşa că nu am accesat şomajul tehnic, din dorinţa de a-i proteja. La nivel personal, am profitat de această pauză. Perioada izolării a fost cea mai lungă vacanţă a mea şi mi-a făcut plăcere să mă ocup de mine şi să fac lucururi pe care nu le-am mai făcut de mult. Deşi pasiunea mea este să călătoresc, am redescoperit plăcerea de a sta acasă şi de a mă bucura de familie.



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg