EXCLUSIV Acasă la Cristina Mihaela Dorobanţu: "Şi eu aş spune că sunt bună de măritat, dar, până acolo, e cale lungă"

30 iulie, 2021
1 ea buna jpg jpeg

OK! România a fost primul invitat acasă la vedeta Kanal D, care ne-a povestit cum şi-a amenajat de la distanţă prima ei casă

A venit direct de la aeroport şi s-a întâlnit cu noi imediat ce a aterizat în Bucureşti. De-abia întoarsă din Turcia, unde a filmat pentru show-ul matrimonial Puterea Dragostei, de la Kanal D, Cristina (30) ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, machiajul intact şi o bună dispoziţie molipsitoare. La răcoarea aerului condiţionat din apartament, am stat de vorbă cu vedeta TV despre draperii, accente aurii şi... măritiş.

Bravo, ai stil, Cristina! Se vede asta în casa ta! Tu te-ai ocupat de amenajarea apartamentului sau ai apelat la o firmă de specialitate?

Cristina Eu m-am ocupat până în cel mai mic detaliu, dar de la distanţă, pentru că mă aflam în Turcia şi lucram la emisiunea Puterea Dragostei. De fiecare dată când găseam ceva cool într-o revistă sau pe Pinterest, imediat îmi notam, apoi îi trimiteam mamei şi o rugam să mă ajute. Eu am venit să văd apartamentul gol, cu pereţii albi, după care m-am întors în el în ziua în care am aranjat toate lucrurile pe care le vezi. Mi le-am achiziţionat şi păstrat în cutii până m-am întors din Turcia şi le-am aranjat după planul pe care mi-l făcusem. Sunt foarte mândră că am reuşit să aleg totul de la distanţă! Cu toţii ştim că în Turcia lucrurile sunt mult mai accesibile şi mult mai frumoase. Acolo am avut o paletă mult mai largă de accesorii din care să aleg...

Doar accesorii sau şi mobilier?

Mi-am cumpărat din Turcia masa şi scaunele din living, dar n-aş recomanda nimănui să se avânte să facă aşa ceva, pentru că a fost complicat cu transportul. În ceea ce priveşte accesoriile, am găsit tot felul de lucruri frumoase, dar depinde de stilul fiecăruia. Eu am fost fascinată de mică de auriu, aşa că am încercat să-l pun într-o combinaţie de culori unde să nu fie deranjant, ci doar să dea acea notă de strălucire care-mi place mie.

Gătitul, o prioritate?

Găteşti, vei folosi bucătăria minunată pe care o ai la ceva mai mult decât făcut cafea?

Nu şi-ţi spun şi motivele: în primul rând, nu am timp să gătesc şi apoi nu-mi place să gătesc. Am încercat, de-a lungul timpului, să fac anumite feluri de mâncare şi culmea e că mi-au ieşit. Ştiu să fac ciorbă, tocăniţă. Ştiu să gătesc, dar nu vreau să gătesc şi-mi asum asta. Acum am alte priorităţi. Dar, dacă aş putea aduce bucătăria turcească la mine acasă, ce bine ar fi! Ce sănătos se mănâncă la ei, ce pui, ce salate minunate au!

Ştii să găteşti, deci eşti bună de măritat, nu?

Şi eu aş spune că-s bună de măritat, dar, până acolo, e cale lungă. Să vedem ce ne oferă viitorul, nu mă pot pronunţa în acest moment.

De ce ai ales să te muţi în această zonă?

Îmi doream foarte mult să stau în nordul Bucureştiului, pentru că majoritatea prietenilor mei sunt în zonă. Părinţii mei locuiesc în Ilfov, în Măgurele, şi puteam foarte bine sta şi în zona de sud, dar am primit apartamentul cadou de la părinţii mei. L-am primit cu trei zile înainte de-a pleca în Turcia. A fost o surpriză totală. Ai mei şi-au dorit mult să-mi ofere şi acest lucru, pe lângă tot ce mi-au dăruit până acum. Voiau să mă ştie liniştită acasă la mine. Fiind singură la părinţi, am avut norocul să mi se ofere multe lucruri. Cu toate astea, eu am vrut să muncesc, să-mi câştig banii mei şi să fiu independentă.

Aşadar, mama s-a ocupat nu numai de amenajare, ci şi de achiziţie...

Mama e fascinată de tot ceea ce înseamnă decor interior, doar că gusturile noastre sunt la poli opuşi. Ei îi plac pendulele, stilul mai încărcat, pe când eu ador minimalismul. Îmi place foarte mult casa părintească, să nu mă înţelegi greşit, mă simt extraordinar de bine acolo, dar pentru mine mi-am dorit altceva. Mama m-a ajutat să achiziţionez tot, să bifez tot felul de chestii, dar ei nu-i place nimic din casa mea.

Amenajare cu bucluc

Cât timp a durat amenajarea?

Un an. Asta pentru că nu m-am grăbit să mă mut, să locuiesc aici. Stăteam la părinţi, ca să mai petrec timp şi cu ei. Sunt foarte apropiată de ei, stăm toată ziua pe mesaje şi telefoane. Aici n-am apucat să dorm niciodată, sunteţi primii mei oaspeţi!

Dai petrecere de casă nouă?

Nu mi-am făcut încă un plan în acest

sens. Şi asta pentru că în grupul meu de prieteni, totul se întâmplă spontan. Poate că ieşim la restaurant şi apoi ne întoarcem aici, nu ştiu, vedem. Bun, deci o să faci curăţenie acasă la tine, dar n-o să găteşti! Spune-mi, te rog, cel mai greu lucru în amenajarea casei.

Draperiile! Doamne, le urăsc! Nu s-au potrivit de niciun fel! Ba erau prea scurte, ba prea lungi, ba tivul prea lat, ba le dublam ca să fie mai întuneric în cameră, ba erau prea grele. Am dat draperiile jos de cel puţin opt ori! Le duceam tot timpul la croitorie, se plictisiseră şi ei de mine: „Domnişoară, sunteţi cea mai dificilă clientă a noastră!“

Greşeli financiare ai făcut? În afară de draperii...

Am schimbat lămpile de vreo două ori. Pusesem nişte aplice alb cu rosé, dar nu mi-au plăcut şi le-am înlocuit cu unele aurii. Am cheltuit ceva bani, au fost bani aruncaţi pe fereastră, dar n-au fost foarte scumpe, pentru că tot ce vedeţi în casa mea poate fi spectaculos, dar nu e şi scump. Nu mi-am propus niciodată să investesc enorm, pentru că nici nu beneficiez de asemenea fonduri.

O ultimă curiozitate - când te muţi aici, vei împărţi apartamentul cu cineva? Înţeleg că nu te măriţi, dar există cineva special în viaţa ta?

Când va exista cineva pe care eu să decid să-l iau de mână şi să-l numesc viitorul meu soţ şi eventual tatăl copiilor mei, te anunţ! Nu am avut niciodată nimic de ascuns.

Foto - Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg
Steve Aoki Neversea (3) jpg
Amber Heard 0  jpg
Mihai Leu   Sorin Stana, OK România (1) jpg
Jennifer Lopez profimedia 0943486818 jpg
Hugh Grant si Liz Hurley, GettyImages (2) jpg
Anca Țurcașiu la podcastul lui Brenciu   captură (3) png
Octavia gânduri jpg
CRBL despre divorț la Acasă la Măruță   captură png
Donatella Versace, Profimedia jpg
Avanpremiera de gala a filmului Casatoria regizat de Mihai Bendeac (2) jpg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
David și Victoria Beckham la nunta Ducilor de Sussex, Profimedia jpg
FotoJet Alegeri jpg
Elena lasconi jpg
Ben Affleck cu Jennifer Garner și Jennifer Lopez jpg
 Dan Negru (53 de ani) a avut întotdeauna vorbele la el