Exclusiv! Adina Alberts, totul despre mariajul cu Viorel Cataramă: “Primii doi ani ai relaţiei noastre au fost o luptă corp la corp, dar ne iubeam tare”
El e omul de afaceri care nu ezită să îşi susţină propriile convingeri, ea e medicul care a reuşit să devină o voce şi să ia atitudine şi în vreme de pandemie, în timp ce mulţi alţii se ascundeau. Mi-a plăcut întotdeauna cuplul Viorel Cataramă- Adina Alberts, i-am admirat pentru felul în care se completează, pentru autenticitate, pentru că într-o lume atât de superficială nu mimează fericirea, ci chiar o trăiesc. Am vrut să descopăr mai multe despre povestea lor, despre cum au simţit aceşti doi ani guvernaţi de restricţii, despre momentele grele care le-au consolidat şi mai mult relaţia. Am retrăit alături de Adina Alberts câteva episoade din viaţa lor, i-am simţit uneori durerea, alteori bucuria sau dezamăgirea, am devenit un martor tăcut şi m-am lăsat purtată de lucrurile spuse sau nespuse, dar atât de bine conturate. Am avut o discuţie sinceră şi nu ne-am proptit niciun moment în jumătăţi de adevăr!
Ce spuneţi de situaţia din Ucraina? Aveţi rude acolo, nu?
Sunt la fel de îngrijorată ca oricare alt român, ca oricare alt european, chiar pământean. Din păcate am dat dintr-una într-alta. Mi-e teamă, sigur, cel mai mult pentru copilul meu, pentru că aş vrea să aibă un viitor frumos, aşa cum mereu mi l-am imaginat. Aş vrea ca fiica mea să rămână în ţara asta şi să pună umărul. Mama mea este basarabeancă din judeţele din sudul Basarabiei, care acum aparţin Ucrainei . Acolo e încă o linişte relativă, dar mare parte dintre rudele mamei sunt deja în Galaţi. Este un război care nu are sens.
Ce trăiri v-au marcat la 20, 30, 40 de ani?
La 20 de ani eram un copil necopt care stătea acasă, la părinţi, şi studia intens medicină. Practic toţi cei şase ani de medicină n-am făcut decât să învăţ. Aveam un grup de prieteni, de colegi, ne petreceam toate orele de la şcoală împreună, plus toate orele extra şcolare şi vacanţele împreună. Astfel că, la finalul facultăţii, am fost la fel de nepregătită pentru viaţă. Mama, din dorinţa de a nu mă deranja de la învăţat, nu mă trimitea nici măcar la pâine.
La 30 m-am căsătorit cu un om de cetăţenie olandeză de la care am învăţat cel mai important lucru din viaţa mea, şi anume acela că nu există nu se poate.
La 40 aveam o carieră, un nume, o reputaţie impecabilă, dar, din păcate nu mai aveam familie. Pentru că eram deja divorţata. Atunci am înţeles, şi am început să simt din tot sufletul, că viaţa nu este făcută doar să munceşti. Ci s-o trăieşti din plin. Iar ca femeie împlinirea vine doar atunci când aduci pe lume un copil!
Cum a început povestea dintre Adina Alberts şi Viorel Cataramă? Cum v-aţi cunoscut? Cine a făcut primul pas?
Viorel m-a sunat într-o zi şi m-a invitat la un restaurant. Am acceptat acea invitaţie amânând-o vreo trei zile, neştiind la ce să mă aştept. El nu era obişnuit cu o astfel de atitudine. Dar nici eu nu eram obişnuită cu astfel de invitaţii. A fost o perioadă încărcată de multe trăiri şi emoţii, multe deplasări în străinătate, vacanţe, weekenduri, nunţi, botezuri, concerte, mese cu amicii lui… Trecuseră deja mai bine de un an şi tot nu înţelegeam şi nu vedeam sensul unei vieţi atât de agitate. Primii doi ani ai relaţiei noastre au fost o luptă corp la corp ca să mă exprim aşa, dar ne iubeam tare. Altfel nu am fi rezistat. Apoi s-a instalat pacea şi am devenit o familie unită, şi am adus pe lume o fetiţă minunată, un copil mult dorit!
Noi ne-am întâlnit la vârstă maturităţii. Aveam caracterele formate, eram oameni puternici amândoi. Aş spune masculi Alfa amândoi. Şi îmi amintesc şi acum, atât de clar, cuvintele pe care mi le-a spus la început: <<Adina, în relaţia noastră eu voi fi mereu bărbatul. Tu poţi şi trebuie să fii femeie>>. Avea perfectă dreptate. Şi aşa am şi făcut. Doar că a durat vreo doi ani…
E dificilă viaţa lângă un medic? Câte ore a durat cea mai lungă operaţie făcută?
Cariera de chirurg şi-a pus amprenta asupra personalităţii mele. Ca să rezist ani de zile în această meserie, volumului imens de cunoştinţe acumulate, efortului psihic, dar şi fizic al operaţiilor de ore în şir (cea mai lungă operaţie pe care am făcut-o a fost de 16 ore, o dublă replantare de mână), m-am transformat într-o luptătoare perfecţionistă! Mi-au călit voinţa, determinarea, nevoia de a nu greşi. Calităţi sau defecte, ei bine fără aceste trăsături nu se poate face chirurgie. În calitate de partener de viaţă, de soţie, de mamă, toate aceste chestiuni trebuiau mult atenuate. Şi asta am făcut.
Ce ne spuneţi despre fetiţa dv? A împrumutat mai multe din personalitatea tatălui sau de la dv?
Fetiţa este sufletul meu. Seamănă cu tatăl ei ca două picături de apă, la trăsăturile fizice mă refer. Personalitatea ei însă este a mea. Este născută în zodia Leului, este nevoie de putere şi fermitate pentru a fi ţinută în frâu şi cizelată în propriul ei beneficiu. Ea vrea să se facă prinţesă. Ne pregătim pentru asta în sensul că avem cinci condiţii pe care trebuie să le îndeplinim: 1. să fie frumoasă şi mereu îngrijită; 2. să se comporte frumos şi să fie civilizată; 3. să înveţe bine: 4. să aibă o meserie; 5. să asculte mereu de părinţi. Lucrăm la aceste taskuri. Zilnic! O modelez cu propriile ei dorinţe!
Cum sunteţi ca soţie? Ce vi se reproşează cel mai des?
Soţul meu nu îmi reproşează nimic, pentru că sunt ireproşabilă….glumesc! Mă dedic familiei, copilului, treburilor gospodăreşti. Sincer, nu prea are ce să-mi reproşeze. Nici eu lui. Poate că are prea mare încredere în unii oameni. Dar mă rog, defectul acesta îl am şi eu. Creditez pe loc necunoscuţii. Şi adesea am fost dezamăgită!
Ce nu i-aţi ierta partenerului de viaţă?
Indiferenţa faţă de propria familie cred că este ceva de neiertat la un partener. Avem o relaţie bazată pe încredere. Ne completăm unul pe altul, ne susţinem în proiectele pe care le avem, ne creştem împreună copilul cu multă iubire. Este adevărat că nu întotdeauna suntem pe aceeaşi lungime de undă. Soţul meu este extrem de cerebral, eu sunt adesea emoţională şi mereu empatică. A existat un moment la mijlocul anului 2020 când mi-am luat copilul şi am plecat, dar nu pentru că voiam să-mi părăsesc soţul, ci pentru că voiam să-mi protejez copilul. Soţul meu avea nişte convingeri, şi luase nişte decizii cu care, la vremea aceea, nu am fost de acord. Am stat despărţiţi 10 zile. A fost mediatizat acel moment, sigur vă amintiţi… Deci avem şi perioade rare, scurte şi intense în care avem diverse contradicţii. Ştim amândoi să cedăm, şi o facem pe rând, respectându-ne în permanenţă unul pe celălalt.
Trei lucruri pe care lumea nu le ştie despre Adina Alberts?
1. Am rău de mişcare. Mă chinui chestia asta dintotdeauna. Mi-e rău în maşină, la serpentine, mi-e rău pe vas sau pe barcă. Ştiu să schiez foarte bine, dar nu pot s-o fac decât cu emetiral, altfel mi-e rău pe pârtie. Offf…
2. Nu pot să sufăr usturoiul şi nici ceapa, motiv pentru care eu nu le folosesc deloc la gătit. Iar mâncarea mea este delicioasă cu fenicul şi ghimbir, cu ardei de toate felurile, morcov, păstârnac, ţelină, şi multe plante aromate precum cimbrul, mărarul, pătrunjelul, chimenul, rozmarinul, oregano şi ienibaharul.
3. Naşterea fiicei mele, 15 august 2015, reprezintă pentru mine o nouă şansă la viaţă. Am avut o complicaţie şi am sângerat foarte mult. Când m-am trezit spre seară eram la reanimare şi mi s-a spus că suferisem un şoc hemoragic; toată noaptea m-am reanimat singură. Pe lângă medicaţia administrată de personalul medical, eu mi-am adunat toate puterile şi m-am vindecat în câteva ore pentru că aşa mi-am propus. Iar dimineaţa, deşi mi se spunea că trebuie să mai stau în reanimare măcar două zile, eu am cerut şi am semnat să merg în salon ca să îmi ţin copilul în braţe. Am realizat pentru prima dată în viaţa mea, pe propria-mi piele, ce capacitate de vindecare formidabilă are organismul. Doar că trebuie să ştii cum să-i dai comanda. Şi după acea noapte, eu ştiu!
