EXCLUSIV Anamaria & Tudor Ionescu (Fly Project): „Crăciunul are alt farmec de când o avem pe Ilinca“

21 decembrie, 2018
1 familie tudor ionescu craciun 5 jpg jpeg

Se iubesc de foarte mulţi ani, formează o familie fericită, iar din vara anului trecut au devenit părinţi. Tudor Ionescu, de la Fly Project, şi Anamaria, fostă prezentatoare meteo la Antena 1, căci despre ei este vorba, ne-au primit în casa lor înainte de Crăciun şi ne-au povestit cum este pentru ei această perioadă a anului.

2018 este cel de-al doilea an în care familia Ionescu petrece Crăciunul în trei, însă este pentru prima oară când Ilinca, fata lui Tudor şi a Anamariei, simte şi ea spiritul sărbătorilor de iarnă.

Ce faceţi de Crăciun, plecaţi undeva sau rămâneţi acasă?

Tudor: Anul acesta, ca şi anul trecut, am ales să-l facem acasă, pentru că este al doilea an cu Ilinca şi primul în care ea îşi dă seama de cadouri şi de ce se întâmplă în jurul ei. Deşi, pentru noi, cadourile au sosit mai devreme şi sunt deja sub brad, pentru Ilinca soseşte Moşul în  Ajun şi abia aşteptăm reacţia ei atunci când o să-l vadă.

Dar cum procedaţi cu cadourile? Ştie fiecare ce primeşte sau cadourile sunt surpriză?

Încercăm să ne suprindem, dar ţinem cont de dorinţele de peste an ale fiecăruia. De obicei le desfaceam în dimineaţa de Crăciun. Dar, anul acesta, pentru că vine şi Moşul pentru Ilinca, le vom desface în seara de Ajun.

Cum alegeţi cadourile pentru Ilinca? Sunteţi practici sau vă lăsaţi duşi de val?

Tudor: Ea este mult prea mică să facă liste pentru Moş Crăciun, aşa că alegem noi pentru ea. Eu sunt practic, Ana se lasă şi dusă de val.

image

Cum este Crăciunul de când o aveţi pe Ilinca? Ce pregătiri speciale faceţi?

Ana: Crăciunul are alt farmec de când o avem pe Ilinca, nu se compară cu nimic. Nu avem timp să ne plictisim, ea ne umple timpul cu multă energie şi cu dorinţa ei de a explora tot ce vede în jurul ei.

Cum a primit Ilinca bradul de Crăciun? Ţinând cont că anul trecut era mult prea mică să realizeze ce se întâmplă.

Contrar aşteptărilor, când a fost gata, nu a tras de el.  Abia după câteva zile a început să-şi manifeste interesul pentru două globuri şi pe unul dintre ele l-a spart, din dorinţa de a-l studia. Dar, în rest, chiar nu a tras şi nu a stricat nimic.

Obişnuiţi să petreceţi Crăciunul doar voi trei sau cu toată familia şi cu prietenii apropiaţi?

Ana: Tot timpul ne dorim să facem Crăciunul acasă, pentru că este o sărbătoare de familie, în care ne dorim linişte şi relaxare. Anul acesta este şi Tudor acasă, aşa că vom sta toţi trei. Probabil vor trece pe la noi şi părinţii mei. Părinţii lui Tudor ne trimit bunătăţi din Ardeal, aşa că suntem răsfăţaţi.

image

Tu ce găteşti de Crăciun? Tudor îţi dă o mână de ajutor sau e greu să-l prinzi în perioada asta?

Tudor este cel mai mare ajutor la gătit. (râde) Nu, glumesc. Fac eu majoritatea preparatelor, clar mă ajută şi mama, însă primim, aşa cum am zis, inclusiv de la părinţii lui Tudor tot ce-i mai bun din Ardeal, direct de la sursă.

Ce planuri aveţi pentru Revelion? Tudor, pe unde te poartă muzica şi concertele Fly Project?

Pentru Revelion, Tudor cântă si noi stăm acasă. Pentru noul an, pentru noi, ca familie, ne dorim să ne iasă business-ul pe care l-am plănuit anul acesta. Asta, evident, pe lângă toate celalalte lucruri fireşti, adică sănătate şi armonie în familie.

Pentru Fly Project este clar că-mi doresc ca noul single să fie tot la fel de iubit ca toate piesele de până acum, un alt turneu internaţional care să aibă cel puţin atâta succes ca „We Make The World Dance“, turneul de anul acesta care ne-a purtat în zeci de oraşe din lume, plus un turneu în China, unde acum „Toca Toca“ este pe val, în vârful topurilor şi pe coloana sonoră a unui film chinezesc.



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg
Steve Aoki Neversea (3) jpg
Amber Heard 0  jpg
Mihai Leu   Sorin Stana, OK România (1) jpg
Jennifer Lopez profimedia 0943486818 jpg
Hugh Grant si Liz Hurley, GettyImages (2) jpg
Anca Țurcașiu la podcastul lui Brenciu   captură (3) png
Octavia gânduri jpg
CRBL despre divorț la Acasă la Măruță   captură png
Donatella Versace, Profimedia jpg
Avanpremiera de gala a filmului Casatoria regizat de Mihai Bendeac (2) jpg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
David și Victoria Beckham la nunta Ducilor de Sussex, Profimedia jpg
FotoJet Alegeri jpg
Elena lasconi jpg
Ben Affleck cu Jennifer Garner și Jennifer Lopez jpg
 Dan Negru (53 de ani) a avut întotdeauna vorbele la el