EXCLUSIV Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo, despre curse, prieteni și adrenalină: „Toată viața mea a fost un expres”
Marea surpriză a acestui sezon „Asia Express“ a fost să-l regăsim pe Cheloo de la Paraziţii cu raniţa de concurent în spate, plin de glume şi cu mult mai multă răbdare şi îngăduinţă decât am fi crezut.
Toată lumea se aștepta ca el să fie „spaima clasei“ în „Asia Express: Drumul Mătăsii”. Rigid, tăios, distant, cu replicile lui scurte și cu aerul acela de om pe care nu‑l „apuci“ de nicăieri. Chiar el spune despre sine că e „elementul negativ întotdeauna“, iar imaginea publică i-a consolidat ani la rând această etichetă. Dar aventura din Uzbekistan și China a făcut ceva ce nimeni nu anticipa: l-a umanizat pe Cheloo în fața publicului. Irina Fodor a recunoscut că îl credea mai morocănos, mai împotriva regulilor, însă l-a văzut mergând până la capăt cu jocul, cu o sinceritate brutală și cu un umor care a surprins echipa. Iar o altă competitoare, Mirela Vaida, spunea la rândul ei că, deşi îl ştia drept „omul intangibil, tipul căruia nu-i intri ușor în grații“, în competiție a descoperit în Cătălin „un om de caracter, respectuos, dispus să ajute, să coopereze şi să fie acolo pentru ceilalți“. Iar în tandem cu Mihai Ban – pilotul cu care a împărțit cândva praful şi adrenalina în raliul Dakar – Cheloo a arătat o disciplină și o răbdare care au contrazis complet mitul artistului imprevizibil. Echipa lui a obținut imunitatea, a prins biletul către China, a dus ranița de concurent și povestea aventurii mai departe. Și, pentru prima dată, am văzut în spatele lui nu doar rapperul dur, ci omul care știe să facă echipă, să râdă, să se adapteze și să trăiască aventura ca pe un „expres“ care i-a definit toată viața.
OK!: Ce faci, Cătălin? Eşti revelaţia toamnei! Văd că, după aventura „cât China“ de la Antena 1, eşti într-o formă foarte bună.
Cheloo: Acceptabilă, să zicem.
De ce doar acceptabilă?
Cheloo: Se poate şi mai bine. După o anumită vârstă te gândeşti cu succes la îmbălsămare.
Nu pot să cred că spui asta după o cursă ca „Asia Express”!
Cheloo: Ba să crezi! (râde) Că şi eu, şi Banu (Mihai Ban, n.r.) suntem cusuţi, zdreliţi, cu fracturi în palmares, avem de toate. Nu suntem proaspăt „ieşiţi din fabrică“. Eu am artroză de gradul III la genunchiul stâng, dar nu mă deranjează. Suntem bine, dom’ne! Suntem cu reparaţiile la zi, avem chiar şi ITP!
Tu şi Mihai Ban nu sunteţi la prima voastră aventură, aţi fost parteneri şi în Raliul Dakar.
Da, şi era normal să vreau să merg cu Banu, pentru că-l admir pentru ceea ce face, îl consider cel mai bun pilot de rally ride pe care l-a avut şi-l va avea pentru mult timp ţara asta şi e clar că eu nu mă pot urca în dreapta să fiu copilot pentru un om în care nu am încredere. Faptul că m-a ales să îi fiu copilot când nici măcar nu ştiam cum să ţin roadbook-ul pentru mine a contat foarte mult.
Ce te-a făcut să spui „Da“ provocării „Asia Express”? Mai ales că tu nu păreai genul care să se avânte într-un aşa proiect.
Eu m-am mai gândit, de-a lungul anilor, să merg în „Asia Express”, din curiozitate, din desconsiderare faţă de cei care participau, la modul că „eu pot mai bine“ şi alte chestii pe care le gândeşte orice om care stă acasă şi priveşte confortabil din faţa televizorului tot ce se întâmplă acolo. (zâmbeşte)
Şi ai putut mai bine?
Cheloo: Nu ştiu, nu-mi dau seama. Când pleacă în cursa asta, toată lumea are aşteptări, toată lumea visează, îşi imaginează… Eu am refuzat să fac asta.
Cât ai rezistat până ţi-ai spus „Ce caut eu aici? Vreau acasă!“?
Cheloo: N-am spus. Din punctul meu de vedere, putea să dureze şi trei luni, patru luni.
Deci nu putem spune că ţi-ai atins nişte limite.
Cheloo: Nu este vorba despre atins limitele neapărat, este despre cât de mult vrei să te duci.
Înţeleg că ţi-ai dorit foarte mult să te duci.
Cheloo: Mi-am dorit foarte mult să nu mă opresc, e o diferenţă.
Cum a fost să stai la autostop?
Cheloo: Am stat mult, mi-am mai pierdut şi răbdarea, am avut şi ghinion, am avut şi noroc, am mai inspirat şi milă socială. Oricum, ştiam că aşa va fi, la câta namilele suntem şi eu, şi Banu, că or să ia pe oricine altcineva mai repede decât pe noi. Iar când în sfârşit prindeam ceva şi ceream Google Translate, ne pomeneam că ne pune muzică uzbecă. Aşa că am călătorit pe aripile muzicii. Eu nu sunt deloc pasionat de muzica orientală, cred că îndur o piesă dintr-o mie. Eu ascult doar muzica care-mi place, asta nu e o muzică pe gustul meu, ba chiar pot să spun că nu-mi place deloc, ca să fiu decent în exprimare. Acolo am fost respectuoşi, dar părea, aşa, o sabotare de nivel înalt.
Am văzut că nici dansul nu te-a prins.
Cheloo: Eu nu dansez din principiu. De 35 de ani sunt împotriva dansului.
Cumva, însă, cu tot greul, tu şi Banu aţi ajuns şi pe primul loc, aţi prins şi jocul de amuletă, aţi luat Imunitatea şi aţi prins biletul pentru China.
Cheloo: Da. Banu a fost de multe ori locul 1, deci el este obişnuit cu asta. Mie mi-a dat sentimentul că hai că am reuşit şi noi ceva, deci ne putem relaxa. Dar adevărul este că asta ne-am dorit încă de când am plecat: am vrut să punem și noi piciorul în China, să avem cu ce ne lăuda acasă.
Dar ce ţi-a plăcut cel mai mult în aventura asta?
Cheloo: Mi-au plăcut mâncarea din China, natura, clădirile vechi pe care le-am văzut şi bucăţica de istorie pe care am văzut-o în China.
Şi bucăţica ta de istorie personală s-a rescris în vreun fel după „Asia Express”?
Cheloo: În niciun caz!
Nu ai simţit că te-a schimbat?
Cheloo: Nu, nu m-a schimbat. Oamenii nu se schimbă în două luni. Unii nu se schimbă niciodată.
Te-a împlinit?
Cheloo: Nu, nici asta.
Dar o astfel de experienţă te poate îmbogăţi.
Cheloo: E o emisiune, nu o mină de aur. (râde) Noi am declarat de la început că nu murim să câştigăm. Pur şi simplu, noi aşa suntem.
Te întrebam în alt sens. Ţi-ai făcut prieteni noi?
Cheloo: Nu, dar am funcţionat foarte frumos cu ceilalţi concurenţi. Prietenii sunt rari.
Unii oameni au ales formatul acesta pentru a-şi răspunde la nişte întrebări.
Cheloo: Eu nu mi-am pus foarte multe întrebări.
De când ai plecat acum patru ani în Dakar, a părut că vrei să-ţi răspunzi la nişte întrebări şi că vrei mai mult decât expunerea pe care ai avut-o până acum în muzică şi televiziune.
Cheloo: Eu nu vreau mai mult. Crezi că „Asia Express” te expune mai mult decât alte emisiuni?
Te arată mai vulnerabil sau căutând în tine anumite lucruri.
Cheloo: Ce să cauți? Să cauți în mintea ta, în contextul „Asia Express”? Poţi face asta acasă, pe canapea, dacă vrei. Ştiu ce vrei să mă întrebi, dar în cazul meu nu se aplică.
„Avem un public care ne însoţeşte de treizeci şi ceva de ani”
Ai mai fost plecat în contexte similare cu cele din acest reality show?
Cheloo: Toată viaţa mea a fost un expres.
Cu multe opriri în gări sau mai mult pe viteză maximă?
Cheloo: E o întrebare tendenţioasă, n-aş şti ce să-ţi răspund. (râde)
Eşti dependent de adrenalină?
Cheloo: Toată lumea are tot felul de dependenţe. Una ar putea fi muzica, de exemplu.
Ce-i drept, anul acesta ai avut peste tot concerte cu Paraziţii.
Cheloo: Am avut concerte, a fost o bucurie ca întotdeauna, atmosfera în trupă a fost mai mişto ca niciodată, pentru că ne-am dus de plăcere. Efectiv, fiecare concert la care am mers anul acesta a fost o bucurie, indiferent de amănunte.
Au fost şi momente în care nu te-ai dus din plăcere la concerte?
Cheloo: Da, atunci când sunt foarte multe concerte, cu date înghesuite în calendar, începi să iei treaba asta ca pe o obligaţie. Şi muzica nu trebuie să fie aşa.
Tu eşti un artist care se respectă şi-şi respectă publicul, mai ales că și publicul ţi-a fost fidel peste trei decenii.
Cheloo: Pot să spun că am avut parte de un public extraordinar. Oamenii care ascultă Paraziţii sunt hotărâţi să rămână fideli trupei, sunt chitiţi pe trupa asta. Avem nişte oameni care ne însoţesc de treizeci şi ceva de ani.
Eu aş spune că au şi crescut cu tine.
Cheloo: Şi eu aş spune că ei au îmbătrânit cu noi.
Te simţi bătrân?
Cheloo: Câteodată.
Când te-ai întors din „Asia Express”, te-ai simţit obosit, sleit, stors?
Cheloo: Stors nu, dar obosit da. Am dormit vreo patru-cinci zile la rând.
Ai şi slăbit?
Cheloo: Da, am slăbit vreo şapte kilograme.
Şi cât de repede le-ai pus la loc?
Cheloo: Din fericire, nu le-am pus la loc sau, mai bine zis, nu le-am pus pe toate.
„N-aş vrea să mă mai întorc niciodată la Bucureşti”
Ai mai pleca?
Cheloo: Da, n-aş avea nicio problemă.
Ţi-ai lua alt partener de cursă?
Cheloo: Cu siguranţă.
Pe cine?
Cheloo: Încă nu ştiu.
Ai face cursa asta cu unul dintre copiii tăi? Nu neapărat televizat.
Cheloo: Nu, putem să facem alte lucruri împreună. Dar de-obicei eu nu vorbesc despre familia mea. Sunt de modă veche şi consider că rolul bărbatului este să-şi protejeze familia pe care şi-o întemeiază.
…şi nici nu postezi nimic despre ai tăi.
Cheloo: Nu, niciodată! Plus că eu nu sunt în stare să-mi instalez o aplicaţie. Am avut un an de zile un telefon care m-a chinuit, nici cu parolele bune nu reuşeam să-mi instalez o aplicaţie. Imaginează-ţi că eu am încercat de trei ori în viaţă să fac o plată cu cardul! Din punctul acesta de vedere, sunt medieval. În general, nu mă deranjează că nu mă descurc cu tehnologia. Mă deranjează doar atunci când am nevoie, când nu pot comanda nici taxi, nici nimic, dacă nu am o aplicaţie pe telefon. În „Asia Express”, în schimb, aplicaţia de Google Translate şi-a făcut treaba, de mă uitam: „Bă, eşti nebun? Ne-am înţeles cu un uzbec!“.
Îţi place ţie să trăieşti mai retras. De cât timp te-ai mutat la Breaza?
Cheloo: Pot să zic că am început „retragerea“ în anul 2007.
Ce ai găsit acolo şi nu ai găsit la Bucureşti, în afară de linişte?
Cheloo: Păi fix asta, plus aer curat, o altă frecvenţă... Nu cred că aş putea să mă mai întorc la bloc şi n-aş vrea să mă mai întorc niciodată la Bucureşti.
Îţi pui şi o roşie în curte?
Cheloo: Da, îmi mai pun, am tot ce-mi trebuie. Dar nu spun asta, că nu mai sunt cool. (râde)
FOTO: Mihai Stetcu, Antena 1, arhiva personală
