EXCLUSIV Cleopatra Stratan: „Și părinții mei, și ai lui Edi își doresc să devină bunici“

4 aprilie, 2025

Ne place felul în care a evoluat tânăra artistă basarabeană şi cum s-a transformat din cel mai precoce influencer în cel mai nou fashion icon autohton. Şi asta fără a schimba nimic din naturaleţea care o caracterizează.

Cleopatra Stratan pentru Musette 2025   Tibi Clenci (4) jpg

Nu e „Emily in Paris”, e Cleopatra în Micul Paris! Atât de fancy şi de cochetă a devenit Cleopatra Stratan (22) de când s-a transformat din adolescenta timidă în femeia cu simţ antreprenorial de acum. Şi da, poate că toată atenţia pe care azi o primeşte ca proaspătă parteneră de business a afaceristei Cristina Bâtlan se datorează unui fler natural, pe care l-am văzut şi la tatăl ei, artistul Pavel Stratan, dar şi unui vis pe care cântăreaţa de dincolo de Prut l-a avut încă de când era mică: să-şi pună semnătura pe o colecţie proprie de încălţăminte. Noi încă ne mai aducem aminte de acei pantofiori roz cu baretă pe care-i purta atunci când s-a făcut cunoscută la vârsta de 3 ani cu piesa „Ghiţă”. Iar acum, tot în paşi de dans, Cleopatra are parte de un nou boost, rămânând aceeaşi Just a Girl.

OK!: Ne regăsim după o perioadă în care s-au întâmplat multe în viaţa ta: nunta cu Edward, „America Express”, acum propria ta colecţie de încălţăminte…
Cleopatra Stratan:
Da! (zâmbeşte) Deja s-au împlinit 5 ani de când sunt împreună cu Edi şi anul acesta vom sărbători 4 ani de căsnicie.

Îi simţi?
Cleopatra Stratan: Nu. Totul e la fel între noi. N-am simţit nicio presiune, mi-am dorit foarte mult să fim o familie şi totul a decurs firesc între noi. Acum, când mă gândesc, mi se pare că timpul a trecut chiar repede! Dar frumos. (zâmbeşte)

Acum pari mult mai sigură pe tine, înfloritoare chiar.
Cleopatra Stratan: Sunt lucruri care te pot schimba peste noapte, cum a fost ziua în care l-am cunoscut pe Edward. Mie, una, mi-a schimbat viaţa foarte mult. Asta deşi, când m-am îndrăgostit de el, eram încă mică, eram la liceu în Chişinău, el era aici şi nu-i dezvăluisem încă sentimentele mele.

Dar şi el te admira, era fanul tău.
Cleopatra Stratan: Da. Şi eu a lui, că eu l-am cunoscut ca artist, la începutul lui 2018. După aceea, am fost foarte buni prieteni, singurul nostru liant era profesional şi, din respect pentru el şi pentru prietenia noastră, n-am vrut să-i spun că-mi place de el. Aşa că am aşteptat să simtă şi el acelaşi lucru, pentru că eu nu ştiam că e reciproc, după care totul a decurs natural.

Edward Sanda & Cleopatra Stratan. Dragostea lor a împlinit 5 ani.
Edward Sanda & Cleopatra Stratan. Dragostea lor a împlinit 5 ani.

Oricum, tu ai înflorit din momentul în care te-ai relansat.
Cleopatra Stratan: 
Da, când m-am relansat cu melodia „Te las cu inima”, parcă am prins aripi. Nu mai eram atât de timidă, m-am mai maturizat, am început să cunosc oameni noi, să am altă rutină profesională. Dar în continuare mă dedic muzicii, mă implic în diverse proiecte şi îmi place să mă înconjor de oameni de la care am ce să învăţ.

Cum ai ajuns în proiectul Just a Girl? A cui a fost ideea?
Cleopatra Stratan: Eu am venit cu ideea. Am cunoscut-o pe Cristina Bâtlan de la Musette într-o conjunctură foarte interesantă. Eram cu Edi într-un mall din Bucureşti, când am văzut că un băiat alerga după mine cu telefonul în mână. Iniţial, m-am speriat, că nu ştiam de ce aleargă un străin după mine, dar am înţeles că era asociatul Cristinei de la un brand de skincare şi tocmai vorbea cu ea la telefon, când m-a văzut trecând pe acolo. Cristina i-a spus să mă dea la telefon, după care am vorbit cu ea şi m-a rugat să trec să iau nişte produse spre testare. Și atunci i-am spus că şi eu voiam să-i propun ceva. Pe moment, n-am programat o întâlnire, dar ne-am văzut întâmplător în acelaşi mall, fix la o lună după aceea, ceea ce a fost un semn că noi chiar trebuia să ne întâlnim. Iar colaborarea a plecat, de fapt, de la o idee pe care eu o aveam de mai mulţi ani, o piesă despre pantofi pe care am compus-o în limba engleză, „I love my shoes”, care stă şi la baza campaniei.

Cleopatra Stratan pentru Musette 2025   Tibi Clenci (1) jpg

Atât de mult iubeşti pantofii?
Cleopatra Stratan: Da, sunt înnebunită după pantofi, am sute de perechi acasă! Şi de când eram mică visam să-mi fac propria colecţie. Aşa am ajuns să fac şi piesa, dar după ce am înregistrat-o, nu ştiam ce să fac cu ea mai departe, simţeam că are un potenţial neexploatat. Şi, când i-am propus Cristinei să facem o colecţie personalizată cu numele meu, i-am prezentat şi piesa, iar ea a zis Da din start. M-am bucurat că a fost foarte deschisă şi că a venit cu ideea de a face aceste accesorii ataşabile şi la sandale, şi la balerini, şi la genţi.

E foarte interesant conceptul vostru.
Cleopatra Stratan: Da, pentru că poţi avea doar câteva perechi de încălţăminte, dar multiple variante finale. Problema noastră, a femeilor, este că avem multe perechi de pantofi, dar parcă vrem întotdeauna altceva, care să se asorteze perfect. Sau, când plecăm în vacanţă, avem tendinţa de a ne lua cât mai multe lucruri, dar nu putem avea nici un bagaj prea greu. Eu, cel puţin, aşa fac, îmi iau multe lucruri în vacanţă, pentru că vreau să fiu cochetă şi să fac multe poze, de ajung să mă urc pe bagaj ca să-l pot închide. (râde) Dar acum pot să-mi iau doar una-două perechi de sandale şi multiple accesorii (mie îmi plac mult fundiţele şi florile) şi uite cum transform totul în 10 încălţări diferite. Plus că accesoriile ocupă foarte puţin spaţiu, se pot ataşa nu doar la încălţăminte, ci la orice, din cap până-n picioare, şi am făcut totodată ceva şic, ceva practic şi ceva legat de muzică. Sloganul pe care l-am gândit pentru colecţia Just a Girl este „Poartă pantofii în stilul tău“, de-aici şi motivul pentru care am făcut împreună cu soţul meu, Edi, mai multe stiluri muzicale ale piesei (funk pop, flamenco latino şi afro-beat), ca să rezoneze cu stilurile diferite ale clientelor.

Cleopatra Stratan pentru Musette 2025   Tibi Clenci (2) jpg

Te simţi un pic ca „Emily in Paris”, doar că în Micul Paris?
Cleopatra Stratan: O, da! (zâmbeşte) Mie îmi place foarte mult Parisul, m-aş duce acolo oricând. Mi-am serbat şi ziua de naştere acolo, când am împlinit 20 de ani. A fost tot o dorinţă împlinită, după ce vizitasem Parisul în martie, să mă întorc în acelaşi an, în octombrie, de ziua mea.

Ai fost vreodată la o Săptămână a Modei?
Cleopatra Stratan: Până anul acesta nu am fost, le-am văzut doar în filme, în show-uri la alţii pe Instagram, pe TikTok. Dar recent am fost la Bucharest Fashion Show, în front row.

Dar pe podium ai fost vreodată?
Cleopatra Stratan: Am defilat o singură dată în prezentarea unei colecţii de valize, acum vreo 10-12 ani în urmă – după conceptul primului meu videoclip, „Ghiţă”. Am defilat cu fratele meu, Cezar, dar a fost un eveniment privat, nu ceva grandios.

Când vrei să afli trendurile, unde te uiţi?
Cleopatra Stratan: Mă inspir din TikTok şi din Pinterest, pe care le consult şi în alte privinţe, nu doar legat de modă: de pildă când vreau să fac o reţetă nouă sau când vreau să plec într-o vacanţă şi vreau să aflu mai multe despre destinaţia aleasă ori am nevoie de idei de poze, de content, de ce setări poţi face la un aparat foto... Sunt foarte multe feluri în care poţi să consulţi internetul, dacă ştii să-l foloseşti, bineînţeles.

Am văzut că ai fost recent în Spania.
Cleopatra Stratan: Da, am fost în Jávea, chiar de trei ori în ultimul an! (zâmbeşte) Prima dată am fost în aprilie anul trecut, când am stat o săptămână şi am filmat două videoclipuri, unul pentru mine şi unul pentru Edi, am prins şi vreme frumoasă, ne-am şi distrat. A doua oară, în mai, ne-am întors doar pentru câteva zile, într-o tabără de creaţie cu Cat Music, când am fost şi cu Edi, şi cu tatăl meu. Iar a treia oară ne-am întors pentru o vacanţă de două săptămâni la începutul anului, dar am filmat şi cu tata clipul piesei „Zâmbeşte”.

Mai ai turnee?
Cleopatra Stratan: Peste vară voi avea. Acum au început să apară concertele, facem programările pentru primăvară, pentru vară, acum că încep sărbătorile, festivalurile şi petrecerile. Mai pregătesc câteva lucruri, dar nu vreau să vorbesc despre ele deocamdată.

Ai şi un stilist, te sfătuieşti cu cineva?
Cleopatra Stratan: Atunci când ies la evenimente, mai puţin, depinde la ce eveniment merg. Îmi aleg singură hainele, în general. În schimb, dacă am o filmare pentru un videoclip sau o şedinţă foto, atunci cer ajutorul unui stilist.

Te implici şi în vestimentaţia lui Edward?
Cleopatra Stratan: Ne consultăm, dar nu ne alegem hainele unul altuia şi fiecare şi le cumpără singur. Altfel, ne place să ne asortăm sau să fim pe aceeaşi lungime de undă. Au fost evenimente unde ne-am îmbrăcat la fel, cu costume identice, altele la care eu am fost în alb şi el în negru, sau am avut culori complementare, ori unul dintre noi a avut o pată din culoarea purtată de celălalt.

Acasă, dressing-ul îl aveţi la comun sau fiecare e cu dulapul lui?
Cleopatra Stratan: Când ne-am mutat, îl aveam la comun, pentru că aveam un singur dulap mare şi zeci de cutii puse pe unde mai aveam loc. Din fericire, mai era spațiu pentru alte două dulapuri, aşa că am făcut acest update primăvara trecută, dar nu te gândi că am scăpat de cutii! (râde) Nu prea mai avem loc în apartament, ne dorim să ne mutăm într-o casă în care una dintre camere să fie doar dressing. Altfel n-avem nicio şansă! Avem foarte multe haine şi perechi de pantofi, pentru că amândoi suntem artişti şi avem nevoie de ţinute.

Cleopatra Stratan pentru Musette 2025   Tibi Clenci (1) jpg

„Păstrez rochiţele de când eram mică, pe lângă imaginea de la Ghiţă”

Renunţi greu la lucruri?
Cleopatra Stratan: Depinde. Odată la câteva luni, fac curăţenie generală în toate hainele și am un cont pe Vinted unde îmi pun hainele pe care le-am purtat sau nu am apucat să le port, cele care nu-mi mai plac sau pe care nu le mai port. Am tot dat şi dau în continuare haine din suflet, dar pe unele le-am pus în vânzare. Îmi place curentul de sustenabilitate şi consider că unele haine pot prinde o a doua viaţă. Nu e nicio ruşine în asta, mai ales că în mass market se aruncă tone de haine, epuizăm şi consumăm prea mult.

Păstrezi şi lucruri mai vechi?
Cleopatra Stratan: Da. Păstrez rochiţele de când eram mică, pe lângă imaginea de la „Ghiţă”, cu tot cu pantofiorii ciclamen cu baretă şi floricică. Mama nu mi-a păstrat chiar toate hainele, dar mai am o rochiţă pe care am purtat-o la o serbare de iarnă şi o alta pe care am purtat-o prima dată pe scenă, la 3 ani, la concertul tatălui meu.

Tu când o să fii gata pentru o mini-me? Ai tăi au fost părinţi tineri.
Cleopatra Stratan: Nu ştiu, dar îmi dau seama că părinţii mei şi ai lui Edi îşi doresc să devină bunici. Doar că ei nu pun presiune pe noi, ştiu că totul depinde de ritmul vieţii noastre – care e altul decât cel pe care îl aveau ei. Ne dorim copii, dar mai aşteptăm, mai avem lucruri de făcut.

Am văzut că faci și Pilates.
Cleopatra Stratan: M-am apucat vara trecută, când aveam mai mult timp liber, după care, din toamnă, de când au apărut proiectele, n-am mai avut timp să mă duc la fel de des. Dar acum mi-am propus să merg constant pentru că mă tonifiază foarte bine și nici nu-mi lasă senzația de epuizare fizică la sfârșitul ședinței, ca la sala de fitness. La Pilates totul ţine de control, de respiraţie, simt muşchii lucrând intens, dar după ce termin pot pleca zen, nu lipsită de aer.

Cândva spuneai că ai face teatru, că ai scrie o carte... Ce s-a materializat din astea?
Cleopatra Stratan: Într-adevăr, am scris proză la un moment dat, după care mi-am dat seama că îmi place mai mult să scriu versuri şi asta m-a ajutat mai mult, pentru că mi-am scris singură piesele. Îmi place să şi citesc foarte mult, anul trecut am citit zeci de cărţi. Îmi plac thrillerele, scrierile cu mister, suspans, crimă, cu finaluri neaşteptate – deşi altfel sunt Just a Girl şi am un semn de carte cu fundiţă! (râde) Actoria, în schimb, am lăsat-o în urmă. Am făcut cursuri de teatru şi arta vorbirii la Chişinău, dar s-a terminat totul odată cu pandemia, când nu am mai revenit la cursuri.

Mă gândeam că poate ţi-ar fi plăcut să joci într-un serial, cum fac mulţi tineri acum.
Cleopatra Stratan: Da, cum să nu? Dacă vine vreo ofertă să joc într-un film sau serial, sunt ON. Şi, din ce văd, tot ce mi-am propus s-a materializat. Chiar şi această colecţie, eu am vizualizat-o cumva atunci când mi-am făcut un mood board pentru anul 2023 şi am inserat o poză cu o pereche de pantofi pe care mi-o doream la momentul respectiv. Iar acum pantofii ăia sunt din colecţia Just a Girl.

Cleopatra Stratan pentru Musette 2025   Tibi Clenci (3) jpg

Cristina Bâtlan ar spune că a fost karma la mijloc. Tu crezi în asta?
Cleopatra Stratan: Da. Eu am manifestat lucrul acela, dar totul s-a întâmplat într-un alt fel decât m-am gândit eu. Cred în karmă, în manifestare, în puterea credinţei, cred că nimic nu e întâmplător şi că totul se petrece cu un scop. Şi cred că oamenii se atrag întotdeauna. Eu mă simt norocoasă că am cunoscut-o pe Cristina şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă în viaţa lui un om ca ea. Am foarte multe de învăţat de la ea şi o consider ca o mamă. Şi chiar seamănă mult cu mama, ca fire şi puţin ca fizic. Am avut o chimie instantanee şi ne-am dat seama că oamenii care vor să facă lucruri frumoase se atrag undeva în universul acesta.

Pare că „viaţa îţi zâmbeşte“, cum spune şi un vers al tatălui tău.
Cleopatra Stratan: Da, mi se pare că trăiesc un vis! (zâmbeşte)

FOTO: Tibi Clenci; hairstyle: Raul Tisa; make-up: Genny Matea; stilist: Andreea Pene. Mulţumim Cristina Bâtlan & Musette



Recente pe Ok! Magazine

Madonna și Elton John, Profimdia jpg
Angelina Jolie în Brazilia, Profimedia (1) jpg
Jojo si copiii ei, Achim si Zora jpg
Jennifer Lopez, misterioasă și șic pe străzile din New Jersey, Profimedia (5) jpg
banner mihaela tatu jpg
FotoJet Beckham jpg
Raluca Moianu e bunică, Mara Boglea a născut   Facebook (2) jpg
FotoJet (37) jpg
Vedete și inele de logodnă colaj2 jpg jpg
Angela Gheorghiu la 59 de ani   Facebook (3) jpg
Julia Roberts  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (39) jpg
Jennifer Lopez, ravisantă pe covorul roșu la premiera pe Broadway a ”Good Night And Good Luck”, Profimedia (2) jpg
FotoJet (38) jpg
Dani Otil si Gabriela Prisacariu   Instagram jpg
FotoJet (37) jpg
Jennifer Garner jpg
Brigitte Macron și Regina Mary profimedia 0982292571 jpg