Exclusiv! Cum a devenit cunoscută Iuliana Luciu. Vedeta a jucat prima oară într-un film

Actualizat:
1 iuliana luciu jpg jpeg

La 32 de ani, Iuliana Luciu ştie, în primul rând, ce nu vrea. Fuge cu orice preţ de plictiseală. Şi iubeşte adrenalina. Asta cred că se observă şi la emisiunea Ghiceşte vedeta, de pe Antena Stars, unde o poţi vedea alături de Andrei Ştefănescu.

Probele din emisiune îmi par, însă, floare la ureche pe lângă provocarea pe care ea însăşi şi-a lansat- o. Fiindcă Iuliana şi-ar dori să regăsească cumva adrenalina şi în relaţia de cuplu. Asta nu e uşor de găsit atunci când proiectezi lucrurile pe termen lung. Despre provocările personale şi profesionale, dar şi despre rolul de mătuşă a copiilor Nicoletei Luciu, vedeta a vorbit în exclusivitate pentru OK!.

Cum ai fost cooptată la emisiunea Ghiceşte vedeta?

Lucrând de trei ani jumate la Antenă, mă ştiam cu toată lumea de acolo şi îmi doream un proiect de divertisment care sămi placă, să fie pe gustul meu. Şi chiar m-am bucurat când mi-au zis: „Hai să începem un proiect frumos“. Mi-a plăcut foarte tare că sunt cu Andrei Ştefănescu, cu care mă înţeleg foarte bine. Avem o conexiune foarte frumoasă, care se vede şi pe post. În plus, emisiunea nu-mi ocupă tot timpul, cum ar face-o o emisiune zilnică. Filmăm cam de două-trei ori pe săptămână maximum şi pe TV ne vedem duminica.

Ai o relaţie mai îndelungată cu Antena.

A fost şi experienţa Asia Express. Care o să rămână în istorie. Cea mai tare experienţă ever! Păcat că a fost scurtă. Dar a fost intensă.

Nicoleta te-a făcut să-ţi doreşti şi tu acelaşi lucru, să apari la TV?

Nu ştiu dacă Nicoleta m-a făcut să-mi doresc treaba asta. Prima mea experienţă în TV a fost când am jucat într-un film cu Vacanţa Mare, Trei fraţi de belea, care a fost în toate cinematografele din România. M-am dus la casting din pură întâmplare, am intrat acolo şi erau vreo 200 de fete. Când le-am văzut, m-am gândit: „Doamne, cât de frumoase sunt fetele, ce caut eu aici?!“. Eram mică, cred că aveam 18 ani. Şi am zis: „Nu, eu nu am ce să caut aici. Eu plec“. Şi o sun pe Nicoleta şi-i zic: „Auzi, ştii ceva? Eu nu stau aici pentru că nu am nicio şansă“. (râde) Dar până la urmă am stat şi aşa a început totul.

Asta îmi aminteşte de faptul că tu ai fost şi în America şi ai vrut să încerci o experienţă şi acolo. Chiar la Hollywood ai fost? Pentru că ai povestit că e foarte greu să intri în zona de figuraţie specială, pentru că vin 2.000-3.000 de persoane şi tu nu ai răbdare.

Eu stau foarte prost cu răbdarea. Foarte prost. Când am fost în America, tocmai plecasem de la Acces Direct, pentru că voiam să revin la pasiunea mea, actoria. Am fost doar în Miami şi Las Vegas. M-am dus să-mi încerc norocul şi, mai mult de-atât, să îmbin utilul cu plăcutul. Adică să şi vizitez locurile. Voiam să merg şi în L.A., dar nu s-au mai legat lucrurile. Iar în Miami am stat de vorbă cu diverse persoane din domeniu, care mi-au zis: „Poţi să faci treaba asta, dar implică mulţi bani de care trebuie să dispui, mult timp, multă răbdare“. Atunci mi-am zis că probabil nu sunt pregătită pentru asta. Îţi



Recente pe Ok! Magazine

Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg
Irina Columbeanu (4) jpg
FotoJet (76) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (2) jpg
IRIS jpg