Exclusiv! Cum a evitat Fuego o mare tragedie. Accidentul care i-a marcat viaţa: “Acesta e un moment greu!” Ce planuri are artistul pentru Paşte

4 aprilie, 2022
10 fuego153 jpg jpeg

Şi-a pierdut tatăl şi a evitat în ultimul moment un accident pe autostradă. Acestea sunt episoadele care i-au marcat viaţa lui Fuego (Paul Surugiu) şi l-au făcut, într-un fel, omul de astăzi. Cu gândul la Sărbătorile de Paşte care se apropie, prezentatorul de la TVR 2 a povestit pentru OK! lucruri mai puţin ştiute din viaţa lui.

Ce vei face de Paşte? Unde vei fi de Sărbători?

Cel mai probabil acasă, la Turda, alături de bunica mea, de mama şi de prietenii apropiaţi. Pandemia mi-a arătat că trebuie să mă bucur mai mult de aceste clipe şi să nu le mai trec la capitolul ”diverse”, pentru că nu mă voi mai întâlni cu ele niciodată. De multe ori am preferat să cânt sau să fiu pe scenă de Sărbători şi am înţeles că trebuie să îmbin aceste componente! Astfel că Paştele va fi cu linişte, undeva în aer liber probabil, cu toate bunătăţile, cu relaxare, ca un prilej de a ne bucura unii de ceilalţi! Cred că asta e cea mai frumoasă fericire – să te poţi bucura în tihnă de oamenii pe care-i iubeşti dezinteresat!

Care este cea mai frumoasă amintire de Paşte pe care o ai?

Mi-aduc an de an aminte de serile în care mergeam la Denii. Mi-aduc aminte când mergeam la udat în prima zi, cu un obicei specific în Transilvania! Mi-aduc aminte mirosul de cozonaci şi pască, de fiecare obicei şi de liniştea sufletului meu din acele vremuri. Şi-apoi iubesc tare momentul în care, la 12 noaptea, preotul ne invite să luăm Lumina şi toţi intonează în cor ”Hristos a înviat”, unul dintre cele mai frumoase şi mai speciale cântece din lumea asta, care mă sensibilizează şi mă emoţionează mereu!

Cea mai mare boacănă făcută în copilărie?

N-am fost nici un copil model, dar nici unul problemă n-am fost! Şi nu, n-am făcut boacăne majore – poate doar uzuale, ca ale tuturor copiilor la vârsta aia – un geam spart, furatul bomboanelor din brad! Eu n-am fost neapărat un elev model, fără cusur, am avut şi materii la care n-am excelat şi perioade în care nu m-am regăsit pe deplin, dar mi-a plăcut să merg la şcoală, să am colegi, să leg prietenii, să fiu în competiţie, să am vise şi să încerc să lupt pentru ele. Mi-a plăcut să descopăr lucruri noi şi cred că aşa e şi-n cazul vostru – multe din cele implicate atunci, se aplică şi azi. Şi mă doare să văd că şcoala de azi nu mai pregăteşte cultura generală, nu mai lucrează la cunoştinţele adiacente şi la faptul că pentru a putea avea un viitor cum trebuie, e nevoie de oameni care să ştie cât mai multe. Nu neapărat punctual, lecţii, fişe şi exerciţii. Ci general, o cultură care să inspire, o istorie, geografie, dragoste de ţară, informaţii cu şi despre viaţă.

Cum te menţii? Cum slăbeşti cand iei câteva kilograme. Concret, ce mănânci?

Nu mă menţin neapărat. Am fluctuaţii de greutate şi mai ales acum, după pandemie, am pus kilograme în plus, pe care nu le dau jos aşa de simplu. Dacă vreau să slăbesc rapid, renunţ complet, desi e greu, la făinoase, de orice fel, fără excepţii, la dulce, la fructe, cu excepţia merelor şi la grăsime. Dacă le scot pe astea din alimentaţie şi încerc să ţin un program de masă, să mănânc cât mai puţin caloric, dau 3-4 kilograme, în 2-3 zile!

Adaug legume multe, măncând morcovi cruzi şi mult avocado. Problema majoră este că nu sunt perseverent, sunt un pofticios, sunt mort după dulciuri şi nu am un program stabil, de viaţă şi de masă, iar asta nu e în avantajul meu absolut deloc!

Ai fost fericit de fiecare dată când dragostea ţi-a cotrobăit prin suflet?

Da, iubirea este cel mai nobil sentiment de pe lume. De asta-l şi cânt în majoritatea pieselor mele! Cred cu ardoare că n-am fi oameni dacă iubirea n-ar exista printre noi şi ne-ar face mai sensibili şi vulnerabili. Şi credeţi-mă, nu-i deloc ruşinos să fii vulnerabil, să suferi, să-ţi fie dor şi să aştepţi să simţi din nou bucuria pe care iubirea, în tot ansamblul ei, ţi-o pricinuieşte. Mereu am crezut că iubirea ne face mai buni, ne înnobilează şi ne aşează un soi de aură a simplităţii. Cumva, suntem iubire laolaltă şi n-am funcţiona cum trebuie, am fi defecţi complet dacă ea n-ar fi. Fireşte că o rănim şi deseori o facem să sufere, dar iubirea ar trebui să fie ghid în viaţă.

Ce nu ai putea ierta niciodată?

Sunt un om iertător! Nu ţin ranchiună, nu duşmănesc pe nimeni şi nu am făcut niciodată un ţel din a seta anumite lucruri pe care nu le-aş trece cu vederea! Suntem oameni cu toţii şi suntem supuşi greşelilor. Fireşte că vorbesc la modul general şi depinde de context, dar consider că încadrarea vieţii în precepte de genul ”nu aş ierta niciodată asta” sau ”nu voi face asta niciodată”, dă dovadă de superficialitate, de o lipsă de empatie şi de ceea ce se numeşte lipsa unei ”coloane vertebrale”. Nu, eu iert greşelile oamenilor, le acord a doua şansă mereu şi am grijă să încerc, măcar puţin, prin altruismul şi prin lecţia pe care le-o ofer, să-i schimb! Dacă nu reuşesc asta, e problema lor, dar eu am conştiinţa împăcată că am încercat!

Momentul pe care ai reuşit să îl depăşeşti, dar care se putea termina cu o tragedie? Care ar fi momentul acela greu, care ţi-a marcat viata, dar, într-un fel, te-a făcut omul care eşti astăzi?

Suferinţa după tatăl meu, atunci când l-am pierdut şi nu înţelegeam de ce un om la 58 de ani, sănătos, nu a mai putut trăi. Acesta e un moment greu şi un altul am avut nu de multă vreme, când am făcut un soi de accident pe autostradă, spre mare, nevinovat fiind. Un motociclist a aţipit la volan şi a intrat frontal în mine, cu peste 200 de km/oră, eu neavând viteză. Am reuşit să ţin volanul drept, nu am frânat şi aşa am evitat o mare tragedie! Din fericire, nici motociclistul, ca printr-o minune, nu a păţit nimic. În general, depăşesc momentele grele şi reuşesc să găsesc soluţii pentru orice! Şi da, fiecare episod complicat mi-a marcat viaţa şi m-a făcut cine sunt azi!

Chiar şi când eram tânăr şi n-aveam uneori, la facultate, prin anii 96-97, ce mânca în Bucureşti sau cum să merg cu tramvaiul, din lipsa banilor, eu tot percepeam ca o lecţie momentele alea. M-au călit, m-au făcut cine sunt acum şi sunt mândru că am mintea pe umeri, că n-am fost nici o clipă îmbătat de succes, oricum ar fi fost el, că am gestionat bine viaţa şi cariera, că am fost cumpătat şi iată-mă azi, cu aproape 30 de ani de reuşite şi împliniri, în parcursul profesional, cu o viaţă liniştită şi împlinită!

Ce îţi mai doreşti şi nu s-a întâmplat până acum?

Am tot ce mi-am dorit până în punctul acesta. Ce-mi doresc de acum, va veni, voi munci pentru asta şi sigur voi realiza, pentru că sunt perseverent şi pentru că ştiu că totul, absolut totul se clădeşte cu implicare şi dăruire!



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg