EXCLUSIV George Ivașcu: Despre rolul din „Clanul”, prietenia cu Codin Maticiuc și cine e șeful acasă
Pelicanu şi-a pus adânc amprenta pe ultimul sezon din serialul „Clanul“, dar şi acest erou atât de colorat i-a readus lui „domn profesor“ bucuria de-a juca şi de-a se juca în faţa camerelor de filmat.
E unul dintre cei mai iubiți actori, regizori și profesori de actorie, fost Ministru al Culturii şi partener de (o) viaţă al regizoarei Alice Barb. Dar, dincolo de toate acestea, George Ivaşcu este, cu adevărat, un om-spectacol. Este magnific în exprimare, plin de nuanţe emoţionale şi cu acea mobilitate de-a trece de la comic la brutal, însuşindu-şi, în ultima vreme, pelerina unor eroi negativi care i-au dat ocazia să acceseze resurse interioare noi. Dintre ei, Pelicanu i-a adus și popularitate în rândul publicului de masă, dar şi un clan întreg de prieteni printre actorii mai tineri, unii chiar foşti studenţi.
OK!: Să vă spun „domnule profesor“?
George Ivașcu: Unii îmi spun George, alţii îmi spun Pelicanu, alţii domn profesor… Important este să te recunoască oamenii. Iar pe mine mă bucură faptul că se leagă un soi de prietenie, chiar şi atunci când nu te cunoşti cu oamenii.
Cum s-a schimbat George Ivaşcu după Pelicanu?
George Ivașcu: Foarte tare nu s-a schimbat, pentru că întotdeauna unui personaj îi împrumuţi şi din calităţile şi defectele tale, din personalitatea ta, însă, dacă eu am fost un om echilibrat, în armonie cu ceilalţi, acest personaj are un instinct de supravieţuire ieşit din comun şi am ajuns să-l admir pentru cum, după ce intră în toate belelele posibile, rămâne în picioare. Am învăţat de la el cum să nu intru în depresie atunci când lucrurile nu merg cum îmi doresc, adică să fiu un supravieţuitor în orice situaţie.
Pare, totuşi, că v-a consumat partitura asta.
George Ivașcu: E adevărat, pentru că Pelicanu e foarte departe de ce sunt eu ca personalitate. Am mai făcut eu mafioți, dar niciodată unul atât de complex. Ăsta e un zăbăug care se bagă în toate situaţiile, lucruri pe care eu în viaţa reală nu am avut curajul să le trăiesc. Are ceva tipic românesc, găsește o soluție și iese el cumva din impas. Iar eu, nefiind un băiat de cartier, am intrat într-o zonă în care realmente m-am modificat după un mecanism logic, specific unui supravieţuitor. Şi, după 30 de ani de profesie şi o vârstă frumoasă de 56 de ani, zic că e interesant să trăieşti şi aşa.
Aţi fost oprit pe stradă de băieţi de cartier? Că, prin Pelicanu, aţi accesat şi acest public.
George Ivașcu: Aoleu, cum să nu? (zâmbeşte) Parcam maşina şi erau doi parcangii care mi-au spus în glumă: „Şefu’, să nu tragi în noi!“. Sau eram cu geanta în care aveam textul şi mă duceam la repetiţii la teatru şi o doamnă foarte drăguţă a venit să-mi spună: „Pelicane, îmi dai şi mie nişte bani? Hai, să dăm şi noi copila aia la şcoală“. Deci ea chiar văzuse serialul şi şi-a spus că, dacă-l vede pe omul cu geanta cu bani, poate îi iese (râde). Sau altă dată, când m-am dus să mănânc ceva, o mamă i-a zis copilului: „Vezi, mamă, că şi Pelicanu mănâncă crenvurşti?“.
Dar curajul dvs. de-a plonja în astfel de producţii a mai crescut?
George Ivașcu: A crescut foarte mult, pentru că provocarea pe care mi-a lansat-o Anghel Damian, care mi-a fost şi student, mi-a produs la început temeri, dar pe măsură ce lucrurile au evoluat, iar publicul a agreat genul acesta de personaj, am zis OK, merită. Iar apoi, în cele două filme lansate recent, „Visul” şi „Tati part time”, am fost distribuit tot în personaje negative.
În „Visul”, v-aţi reîntâlnit cu un alt fost student, Silviu Mircescu.
George Ivașcu: Corect. Şi mi-a adus nişte provocări noi, pentru că am filmat într-o puşcărie.
Cum a fost să aveţi replică cu Serghei Mizil?
George Ivașcu: Foarte OK, pentru că Serghei este un om autentic ca personalitate, e foarte comunicativ, de gaşcă. Realmente, Serghei e foarte deschis, îşi cunoaşte potenţialul şi se adaptează foarte repede, este şi el un soi de supravieţuitor.
Cât efort implică astfel de filme?
George Ivașcu: Este foarte mult efort, pentru că nu se poate să nu ştii textul sau să nu te încadrezi în timpul alocat filmărilor, întrucât depinzi de multe ori de răsărit ori de apus, şi atunci nu poţi rata momentul. Şi e importantă şi inspiraţia, pentru că ajungând tot timpul în alte spaţii decât în cele pe care ţi le imaginezi tu acasă, când repeţi textul, trebuie să fii şi foarte inspirat în a te adapta locului şi momentului respectiv.
Prieteni vechi și noi
Prietenia cu celălalt titan din distribuţie, George Mihăiţă, s-a sudat mai mult acum?George Ivașcu: Cu George am fost dintotdeauna prieten, pentru că noi am fost companioni la Teatrul de Comedie şi, chiar dacă nu ne-am întâlnit o perioadă pe scenă, prietenia noastră nu s-a alterat, mereu ne întâlneam cu diverse ocazii. Singura diferenţă este că acum ne-am bucurat enorm să fim în aceeaşi producţie, după ani de zile în care nu ne-am dat replica.
Cu Codin Maticiuc cum v-ați acordat relația?
George Ivașcu: În „Clanul”, suntem un cuplu iubibil, cum spune Codin. Suntem ca un balaur cu două capete, era nevoie de Iulică pentru contrapunct. Dincolo de film, lucrurile s-au legat atât de tare între noi, încât și off-set îi spun tot Iulică. (zâmbeşte) Lui Codin place viața, este într-o continuă modificare, transformare și învățare.
Cine formează clanul de-acasă?
George Ivașcu: Acasă noi suntem o familie echilibrată şi alternăm între cine e şeful. (zâmbeşte)
Ştiu că aveţi şi un „clan“ de blănoşi…
George Ivașcu: O, da, întotdeauna avem. Fiind iubitor de pisici, întotdeauna am avut câte două, pentru ca atunci când eu și soția nu suntem acasă, să aibă cu cine să se joace.
Lansarea ultimului sezon „Clanul” a coincis cu ziua dvs. de naştere.
George Ivașcu: Da, aşa este, a fost o dublă ocazie de sărbătoare, chiar triplă, pentru că soţia mea e născută pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, iar eu pe 15. Am sărbătorit împreună ieşind în oraş şi făcând un bilanţ, cum facem în fiecare an...
Tot ca bilanţ, dvs. aţi fost şi Ministrul Culturii.
George Ivașcu: Da şi trebuie să recunosc că a fost o misiune dificilă, pentru că am fost Ministrul Culturii în anul centenar al României, când erau foarte multe evenimente care sărbătoreau un secol de la Marea Unire. Acum, zona administrativă e doar o amintire, sunt mult mai în confort în mediul artistic. Asta e menirea mea şi, după o buclă de 22 de ani de Teatru Metropolis şi de decanat al Facultăţii de Teatru, acum nu-mi rămâne decât bucuria de-a fi eu cel de-acum 30 de ani, când visam să fiu actor.
FOTO: PRO TV
