EXCLUSIV La un an de când fiica ei a făcut AVC, Tily Niculae face primele dezvăluiri: „A durut ca naiba!”
A dispărut o vreme din social media, dar deja recuperează cu poze frumoase din vacanţă şi cu ea având o siluetă de adolescentă. Ce a dus la această transformare? Răspunsul vă va surprinde total!
Ne bucurăm ori de câte ori ne întâlnim şi ne promitem mereu că vom bea o cafea în tihnă, ca două mămici fugite de-acasă. Numai că acum nu doar că am avut timp să bem o cafea lungă, ci ne-a ieşit şi un shooting de senzaţie. Şi asta pentru că Tily Niculae îşi concurează, la 38 de ani, silueta de la 20 de ani. Şi dacă vă întrebaţi de ce zâmbeşte mai larg ca de-obicei este pentru că celebrează viaţa sub toate aspectele ei, dar mai presus de toate se bucură de fiecare moment petrecut cu familia sa: cu Dragoş Popescu, partenerul ei de cursă lungă, cu Radu (4) cel mămos şi cu Sofia (13) cea luminoasă, pe care erau s-o piardă anul trecut. Am povestit deci, pe îndelete, despre zâmbetele de recunoştinţă de azi, dar şi despre lacrimile ce continuă să curgă, pentru vindecare.
OK!: Arăţi şi te mişti ca o supergirl.
Tily Niculae: Apreciez mult complimentul tău şi acum, apropiindu-mă de 40 de ani, îţi spun sincer că, venind din partea unei femei, îl apreciez cu atât mai mult. De-a lungul carierei mele pornite de copil, nu prea am ştiut să primesc complimente, le consideram a fi doar ceva de complezenţă. Însă mi se întâmplă, şi parcă în ultimul timp tot mai des, să fiu oprită de diferite doamne care îmi spun cât se bucură că mă întâlnesc, că sunt o inspiraţie pentru ele şi care îmi mulţumesc că sunt sinceră şi transparentă. Multe îmi cer să nu mă schimb şi se bucură că le răspund, pentru că eu chiar le răspund tuturor femeilor din comunitatea mea.
Şi cât de mare este comunitatea ta?
Tily Niculae: Dacă vorbim de cifre, ar fi vorba despre vreo 73.000 de persoane, pe care, dacă le-aş aduna la un loc pe un stadion, pe mine m-ar copleşi. Dar este o comunitate strânsă, asumată şi cu nişte femei educate, nişte femei care muncesc cu ele însele pentru a combate frustrările pe care le trăim cu toatele zilnic – de la a fi cele mai bune mame şi soţii, la a nu ne abandona profesional sau ca femei. Şi învăţ multe de la ele, chiar dacă spre mine vin toate aprecierile.
Mie îmi inspiri o mamă care ştie foarte bine să prioritizeze, să vorbească cu copiii ei.
Tily Niculae: Să ştii că am şi eu momentele mele în care nu sunt atât de prietenoasă şi de drăguţă. Şi am încercat să văd de ce reacţionez aşa, de ce îmi sare ţandăra, de ce nu pot răspunde frumos la o întrebare banală. Am identificat că vine din oboseală, din frustrare, din faptul că poate cu 10 minute înainte s-a întâmplat ceva ce nu are legătură cu copiii, dar inevitabil acea energie nepotrivită se duce către ei. Însă încerc să lucrez cu mine, să mă opresc din asta şi chiar să-mi cer iertare şi să le spun că nu este despre ei, ci este despre mine.
Ai încheiat o perioadă dificilă.
Tily Niculae: Da, am încheiat un an foarte greu.
Acum doi ani când ne-am întâlnit tot pentru un interviu, după pandemie, păreai într-un echilibru bun.
Tily Niculae: Da, numai că viaţa îţi mai dă şi lămâi şi trebuie să decizi ce faci cu ele. În septembrie 2023, Sofia a făcut un accident cerebral. Din fericire, a fost unul tranzitoriu… (nu-şi poate stăpâni lacrimile)
Eu, una, am fost şocată să aud nu doar că ţi s-a întâmplat ţie, ci şi că unui copil i se poate întâmpla asta. Însă cred că ceea ce povestim noi aici poate servi unei familii care se confruntă cu aşa ceva.
Tily Niculae: Astea au fost şi discuţiile pe care le-am tot avut cu soţul meu după situaţiile prin care am trecut – şi pierderile de sarcină, şi naşterea Sofiei cu convulsii, şi naşterea lui Radu în pandemie… Iar acum, cu Sofia, eram sigură că mă moşteneşte cu trombofilia şi mă gândeam să îi fac analizele genetice când urma să fie mai mare, însă evenimentele au grăbit lucrul ăsta.
Cum s-a întâmplat totul?
Tily Niculae: Pur şi simplu, într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul – ceea ce eu am pus pe seama consumului de ecrane sau a oboselii, că a început să se culce mai târziu şi că presiunea de-acum la şcoală e mai mare, plus căldurile care au tot fost. Şi am zis să meargă să facă o baie şi să se odihnească. Numai că, până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi a venit în avalanşă: când a intrat în cadă nu şi-a mai simţit piciorul drept, după care a vrut să se ridice şi a căzut în cadă, cu piciorul întors ca la copiii care au tetrapareză spastică, apoi i s-a întors mâna. Nu ştiu cum am reuşit să o scot din cadă singură, ea fiind acum mai înaltă decât mine, are deja 1,70 m, dar când am ajuns cu ea în sufragerie, deja nu mai putea nici să vorbească. M-am prins pe loc că e un fel de AVC – medicii nu i-au pus acest diagnostic, pentru că la RMN creierul a ieşit fără nicio pată, de-aceea l-au numit accident tranzitoriu ischemic. Adică a fost un tromb care a venit, a blocat şi a plecat. Acesta a fost norocul ei şi motivul pentru care nu a rămas cu semi-pareză sau cu vreun handicap.
Şi-a revenit imediat?
Tily Niculae: Când am ajuns la Spitalul Obregia (singurul centru din ţară unde ajung toți copiii cu boli rare, epilepsii grave sau cu atacuri cerebrale!), şi-a revenit. Însă, foarte curios, nu mai putea vorbi în română, ci în engleză, dar şi asta cu greutate. Era ca şi cum informaţiile i s-ar fi amestecat. Medicii m-au întrebat ce substanţe consumă. Iar eu, ca mamă care o duc şi o aduc de la şcoală, care îi cunosc prietenii, ştiu ce mănâncă, deci un părinte implicat, le-am zis că nu consumă nicio substanţă. Şi mi-au spus: „Dacă aţi şti câţi vin la noi şi în ce stare…“. Analizele au confirmat ce le-am spus, dar era de datoria lor să întrebe, ca să ştie ce protocol să-i aplice – şi chiar le mulţumesc pentru tot ajutorul – , iar în timpul RMN-ului a fost cea mai mare luptă a mea cu mine, pentru că încercam să îi induc o stare de linişte, să nu se mişte. Nu există durere mai mare pentru un părinte decât să fii neputincios pentru copilul tău. Şi când Sofia a început să plângă şi m-a întrebat: „Ție ți se pare normal ca unui copil de 12 ani să i se întâmple așa ceva?“, mi-a fost foarte greu să-i răspund.
Sofia e bine acum?
Tily Niculae: Fizic, nu se mai simte copilul care era înainte, chiar dacă nu a fost afectată. Și-a revenit, dar a marcat-o foarte mult ceea ce a văzut în spital, mulţi copii bolnavi, multe mame triste și o atmosferă apăsătoare. Și, după experiența de la Obregia, mi s-a spus că trebuie să verificăm și dacă nu are cumva o malformaţie la inimă, ceea ce se face doar la Târgu Mureş. Așa că a ajuns pe o listă de așteptare din 2024, noi fiind atunci în septembrie 2023! Deci îţi dai seama câte cazuri sunt? Iar la noi sunt prea puțini specialiști în țară, prea puține paturi de spital şi prea puțini pacienţi care au șansa să plece la analize în străinătate.
Voi v-ați primit răspunsurile?
Tily Niculae: Da, în Turcia. Sofia urmează un tratament, dar nimeni nu ne poate garanta că nu se va repeta. Trombofilia este o condiție genetică moștenită, iar tratamentul de fluidizare a sângelui e pe viață. Dar munca mea de părinte este să îi arăt copilului meu frumusețea vieții. Toată lumea se uită la mine și-mi spune cât de bine arăt și cât de mult am slăbit. (lăcrimează) Dar nu ştie şi cât m-am consumat și cât am plâns. Cred că nu am plâns atât de mult în toată viața mea! Toată viața mi s-a spus: „Nu plânge!“, însă acum a fost pentru prima oară când efectiv am plâns și nu m-a interesat că m-ar putea vedea cineva. Iar faptul că-mi dau voie să fac lucrul ăsta pentru mine înseamnă vindecare. A durut ca naiba!
Cum te-ai echilibrat?
Tily Niculae: Eu mă întorsesem la teatru, după foarte mulți ani de pauză, și eram distribuită într-un musical, un proiect independent. Premiera trebuia să fie în 20-21 noiembrie 2023 la Sibiu, iar eu din septembrie până în noiembrie am fost numai prin spitale cu Sofia și mergeam doar ocazional la repetiții. Totuși, faptul nu m-au scos din distribuție, în speranța că o să fiu pe scenă la premieră, a contat mult pentru mine. Și culmea e că noi ne-am întors pe 17 noiembrie din Turcia, iar pe 20-21, Sofia era împreună cu mine pe scenă la premieră – pentru că și ea joacă cu mine în musical.
„Am înţeles că trebuie să ofer mai multă siguranță familiei mele”
Traseul tău în teatru a intrat în linie dreaptă?
Tily Niculae: Nu, pentru că nici nu-mi doresc. Nu-mi pot permite un post permanent în teatru, iar în televiziune nu mă mai văd lucrând câte 18 ore pe platou. Dacă vor mai fi filme sau proiecte mai mici, poate că da. Dar acum merg pe proiect. În toamnă, vom merge în turneu, doar că acum o să am și o dublură, ceea ce este foarte OK și mi se pare extraordinar să poți să dai șansa și altcuiva, unui tânăr talentat și muncitor. Plus că, fiind anul trei la Facultatea de Litere, la secțiunea Română/Engleză – o altă chestie pe care am vrut s-o fac pentru sufletul meu – și având și licența de dat, vreau să fac lucrurile echilibrat.
Te-ai apucat din nou de facultate dintr-o curiozitate a ta sau dintr-un simț foarte practic?
Tily Niculae: A venit dintr-un simț foarte practic, activat după pandemie și după ce am văzut suferința femeilor ucrainene ajunse cu copiii de mână la granița de la Isaccea. Practic, atunci am înţeles că trebuie să ofer mai multă siguranță familiei mele. Și atunci am pus pe hârtie un plan care presupune să termin și un modul de pedagogie.
Și faci naveta la Pitești?
Tily Niculae: Da, de doi ani fac naveta când am examene sau când merg ocazional la cursuri. Mai am un an de studiu și deja mi-am ales tema lucrării de diplomă – voi scrie despre „The Taming of the Shrew”/„Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare”, mixând cumva teatrul cu literatura și cu limba engleză și punând pe tapet problemele eterne ale femeilor - pe care le dezbat, oricum, în fiecare zi, sub diferite alte forme. (zâmbește)
Până atunci, mai plecați și în alte vacanțe...
Tily Niculae: Da, pentru că după vacanța pe care am avut-o cu copiii, Popescu a rezervat mai multe vacanțe anul ăsta – încă una la un concert în Copenhaga (unde tocmai a fost, n.r.), o alta la Nisa, Cannes și Monaco, la care eu a trebuit să renunț anul trecut, din cauza problemelor cu Sofia. Pur și simplu, cred că soţul meu și-a dat seama de cât de multă nevoie aveam să schimb peisajul și să plonjez în 50 de nuanţe de albastru. Și a fost pentru prima dată când am zis că lăsăm copiii acasă, pentru că vacanța noastră pe catamaran a arătat bine în poze, însă a fost foarte obositoare, mai ales cu cel mic, de 4 ani. Și, cum în toamnă plec în turneu cu teatrul şi începe noul semestru la facultate, trebuie să fiu full option. Aşa că, până atunci, vreau să mă inund cu albastru, cu liniște și cu un vibe bun.
FOTO: Sorin Stana; make-up: Mariam Ali; hairstyle: Mihai Adrian/Jovsky Studio; stilist: Madena; vestimentaţie: Guess, Gina Tricot, Collective - Peek&Cloppenburg.
