EXCLUSIV Lily Collins, actriţa din "Emily in Paris":"Nu sunt diferită faţă de cum eram când lumea nu mă cunoştea"

21 noiembrie, 2020
5 emily in paris lily collins interviu exclusiv 1 jpg jpeg

Protagonista şi revelaţia producţiei Emily in Paris a stat de vorbă cu OK! despre experienţele trăite în oraşul iubirii şi despre cum se raportează, acum, la celebritate.

Americanca Jill Tavelman este cea mai recentă descoperire a publicului devorator de Netflix. Producţia Emily in Paris urmăreşte aventura unei tinere din Chicago, care activează în marketingul online şi care se mută cu job-ul la Paris. Prinsă între pragmatismul american şi romantismul franţuzesc, Emily Cooper încearcă să se adapteze la stilul antitetic, dar extrem de şic, pe care îl descoperă în oraşul de pe Sena. Serialul este o nouă abordare a stilului Diavolul se îmbracă de la Prada şi te îndeamnă, cu episoadele lui scurte şi pline de ţinute fabuloase, la binging.

Cât despre viaţa personală, Lily trăieşte, de doi ani, în L.A. alături de iubitul ei, regizorul Charlie McDowell şi şi-a împărtăşit traumele trecutului în cartea Unfiltered: no shame, no regrets, just me. În paginile acesteia a povestit despre relaţia glacială cu tatăl ei, care a ales să se despartă de Jill Tavelman după şase ani de căsătorie printr-un fax, părăsind-o pe când actriţa avea 5 ani. În interviul ce urmează, ea ne-a vorbit despre prezentul ei plin de... je ne sais quoi.

Ţi-a plăcut să interpretezi personajul lui Emily şi să trăieşti o parte dintre experienţele unei americance la Paris?

Lily: O ador pe Emily. Zilnic mă luptam să interpretez corect acest personaj şi să îl mulţumesc, evident, pe Darren Star (cel care a scris şi produs şi serialul Sex and the City n.r.). Era mare plapuma pentru mine, ca să zic aşa, deoarece toate personajele feminine căruia el le-a dat viaţă au devenit iconice în timp. Multă lume avea aşteptări mari de la acest show, dar acum mă simt foarte mândră şi extrem de fericită pentru ce am reuşit să fac.

Ca şi în Sex and the City, stilul joacă un rol important în această serie. Cum a fost să lucrezi cu celebrul designer de costume Patricia Field?

Ca şi tânără actriţă care a crescut cu serialele lui Darren, Patricia e ca un zeu pentru mine. Eram atât de nervoasă la primele probe de costume, pentru că atunci când întâlneşti pe cineva pe care-l admiri atât de tare, speri să nu dezamăgeşti, speri să fie persoana care ai sperat că este. Dar ea e mult mai mult, e ca zâna bună a modei pentru mine.

Cât de important este stilul pentru personajul Emily şi cum se remarcă ea cu ajutorul lui la Paris?

Emily e o rază de soare. Este extrem de diferită de oamenii cu care lucrează, iar asta o face să iasă în faţă şi prin ţinutele pe care le poartă, ca o reprezentaţie fizică a personalităţii ei. Ea experimentează lucruri din perspectiva nuanţelor pe care le poartă. Fiecare zi de filmare a fost ca la Fashion Week pentru mine.

Vorbeşti franceza în film. Cunoşteai bine limba dinainte?

Vorbesc franceza de la şcoală şi de mică visez în franceză. Fraţii mei cei mici sunt elveţieni şi am fost nevoită să comunic cu ei numai în franceză, aşa că a fost foarte uşor pentru mine să vorbesc când am aterizat la Paris.

Dar cu ce crezi că e diferit acest film faţă de altele care au încercat să transmită ceea ce trăieşte un american la Paris?

Cred că filmul arată exact ce ne aşteptăm să vedem atunci când vine vorba de o ciocnire culturală. Pătrundem adânc în ceea ce înseamnă diferenţele dintre cele două ţări, pentru că e un film pentru care s-a făcut multă documentare ad-hoc în rândul parizienilor.

Ai o relaţie cu Charlie McDowell de ceva timp. Cum vă înţelegeţi?

Sunt foarte fericită în prezent. Când ceva special se petrece în viaţa ta, vrei şi faci ca acel lucru să meargă, indiferent de ce se întâmplă în jur. Şi dacă asta implică să călătoreşti ca să fii cu celălalt, nu contează unde în lume trebuie să ajungi. Dacă vrei, vei găsi mereu o cale să fii cu celălalt, iar călătoritul ocupă o bună parte din viaţa mea.

Ca fiică a unui faimos star pop, cum a fost viaţa ta mereu în lumina reflectoarelor? Crezi că faima te-a schimbat în vreun fel?

Sunt norocoasă că am putut să-mi ţin aproape prietenii pe care mi i-am făcut încă din şcoala generală şi cu mult înainte de a deveni actriţă. Ei m-au ajutat să nu simt niciodată că sunt diferită faţă de alţi semeni şi am reuşit să rămân cu picioarele pe pământ, pentru că pe ei nu i-a interesat că sunt fata unei vedete. Nu cred că sunt foarte diferită faţă de cum eram când lumea nu mă cunoştea aşa bine.

Când ţi-ai dat seama că vrei să devii actriţă?

Am iubit dintotdeauna filmele, dar abia pe la 16 ani m-am decis ca asta să fie meseria mea. Stăteam şi vorbeam cu mama într-o seară şi, dintr-o dată, am simţit că e momentul potrivit să îi spun ce vreau să fac. A fost extrem de receptivă şi imediat am început să discut cu agenţi şi cu oameni din domeniu ca să pornesc pe acest drum.

Cauţi ceva anume la filmele în care doreşti să joci?

Îmi place verticalitatea şi urăsc să fiu îngrădită. Nu caut ceva anume, dar îmi doresc să rezonez cu personajul pe care urmează să-l interpretez. Îmi place să joc femei care au ceva unic, care sunt interesante şi care nu se feresc să-şi arate latura vulnerabilă. Vreau personaje pe care să le admir sau cele în a căror călătorie artistică mă regăsesc. Asta mă face să fiu extrem de entuziasmată atunci când interpretez.

Ai o grămadă de fane. Te simţi responsabilă atunci când vine vorba de a fi un exemplu pentru ceilalţi?

Da, mă simt obligată să vorbesc onest şi deschis despre foarte multe subiecte importante pentru femei, în special. Nu m-am erijat neapărat într-un model pentru ceilalţi, dar mi-ar plăcea să pot spune lucruri care au sens şi care stimulează şi le conferă curaj femeilor. Mă simt privilegiată că lucrez în acest domeniu în care pot comunica liber.

Ai vreun mesaj pe care ai vrea să-l transmiţi noii generaţii de femei?

E important să fim sinceri cu noi înşine şi trebuie să aspirăm să fim cea mai bună versiune a noastră. Mereu vor exista oameni care ne vor refuza sau care nu ne vor neapărat binele, dar trebuie să depăşim negativismul şi să îi evităm pe cei care îl aduc în viaţa noastră. Trebuie să crezi în tine şi să fii determinat săţi urmezi ambiţiile şi să nu te laşi descurajat pe drumul tău spre realizare. Nu va fi mereu ușor, dar nu trebuie să renunți la visurile tale.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg