EXCLUSIV Mihai Bendeac: „Mă întreb dacă aş mai putea să relaţionez cu o femeie mai mult de 48 de ore“

Cea mai aşteptată revenire în televiziune, cea a lui Mihai Bendeac, i se datorează producătoarei Mona Segall, care aduce la Antena 1 un nou format de divertisment, cu cinci juraţi cu firi diferite, dar şi cu umor complementar.

După trei ani de absenţă de pe micile ecrane, Mihai Bendeac (42) s-a întors în cel mai nou show de la Antena 1, plin de talente, emoţii, umor şi situaţii inedite. Iar „The Ticket” nu l-a provocat doar să reintre într-un studio la televiziune, după o perioadă în care s-a dedicat doar teatrului, filmului și scrisului, ci şi să aibă alţi patru colegi la masa juraţilor, precum nou-venitul Maurice Munteanu şi mai vechii prieteni Delia, Anca Dinicu şi Micutzu. Revenit după succesul filmului „Căsătoria” şi în plină producţie a unei alte pelicule, actorul se dedică mai mult decât oricând publicului, dar tot mai puţin lui însuşi, recunoscând că este singur în continuare şi că „singurătatea, după un timp, e un viciu“.

OK!: Ce făceai când te-au sunat cei de la Antena 1 şi ţi-au zis „Hai într-un nou proiect“?
Mihai Bendeac: Făceam foarte multe lucruri şi în continuare fac foarte multe şi, în principiu, dacă aş fi avut un minimum de raţiune, ar fi trebuit să-mi dau seama că mă înham la mult prea multe lucruri. (zâmbeşte) În acest moment, lucrez la două spectacole de teatru, la un film, la o carte, plus spectacolele pe care le am deja. În ceea ce priveşte televiziunea, ca să fiu cinstit, a fost o dorinţă mai veche de-ale mele de a lucra cu doamna Mona Segall, pentru că mi se pare că este un vârf în ceea ce înseamnă televiziune, nu de-acum, ci dintotdeauna. Este unul dintre cei mai buni producători de televiziune pe care i-a avut ţara asta şi mi-am dorit de foarte multă vreme să colaborăm, iar acum s-a creat momentul oportun. Eu mi-am exprimat, la un moment dat, această dorinţă şi, spre surprinderea mea, şi dumneaei a spus „Da, şi eu mi-aş dori să lucrez cu băieţelul ăsta“. (zâmbeşte) Şi ne-am întâlnit la un restaurant, unde am vorbit preţ de câteva ore şi după aceea totul a prins cheag.

Știi deja că eşti cea mai aşteptată apariţie la Antena. Cum simţi revenirea asta, care e ca un al doilea „descălecat“? 
Mihai Bendeac: (râde) N-am considerat-o o revenire, dar am emoţii, pentru că mă gândeam zilele trecute la faptul că eu n-am mai fost într-un studio de televiziune de vreo trei ani de zile. Şi încercam să mă gândesc: „Bă, dar ce, Doamne iartă-mă, făceam eu acolo? Efectiv, ce făceam?“

Erai tu însuți!
Mihai Bendeac: Da şi este ceea ce-mi doresc în continuare, să fiu eu însumi.

„Eu nu cred în noroc sau în ghinion, cred în determinare şi în extrem de multă muncă”

Vezi oameni talentaţi şi e un fel de licitaţie pe talent – ceea ce mi-aduce aminte puţin de perioada shakespeariană, când oamenii aruncau cu bani către actori.
Mihai Bendeac: Da, ce imagine! Acolo se puneau banii într-un fel de coş. Atunci, într-adevăr, spectacolul era ceva pe viaţă şi pe moarte şi de-asta şi piesele de teatru scrise în perioada respectivă conţin atât de multe elemente de genul crimă, trădări ş.a.m.d., pentru că trupa se ducea undeva, punea o scenă şi, cât jucau, erau tot felul de târgoveţi care treceau pe lângă ei, se mai opreau să-i vadă şi trebuia să-i provoace cumva să rămână cât mai mult să-i privească. Și ăia se întrebau: „Stai, mă, de ce maică-sa lu’ ăla l-a omorât pe ta-su şi acum e cu unchi-su? Aha, criminalii!“.

Să producă o emoţie!
Mihai Bendeac: Exact! Eu ce-mi doresc în momentul de faţă este să transmit acest mesaj: talentul nu e în nici un caz scopul. Ştiu că toată lumea spune că menirea unui talent show e să descoperi talentul cuiva. Numai că talentul este eventual doar un început.

Ce mai trebuie, noroc, şansă, context?
Mihai Bendeac: Eu nu cred în noroc sau în ghinion, cred foarte mult în determinare şi în extrem de multă muncă. În primul rând că talentul nu e o chestie cu care să te lauzi. Din tot ce înseamnă succesul unui artist, talentul este singura chestie care nu-i aparţine.

De ce, pentru că e un dat?
Mihai Bendeac: Da, exact, e ceva ce ai primit. Asta e ca aia: „Mândru că sunt român“. OK, n-ai niciun merit în treaba asta, puteai să fii francez. Aşa e şi asta cu talentul, nu poţi să-ţi faci un titlu de glorie din faptul că eşti talentat. Contează ce faci tu cu talentul.

La tine care ar fi raportul între muncă şi talent?
Mihai Bendeac: Sigur că e greu să te raportezi la tine şi să spui „Doamne, cât sunt de talentat!“. Eu ştiu că sunt talentat, dar am fost şi o fire foarte muncitoare.

Dar nu cumva ai ajuns într-un mood de workaholic în momentul ăsta?
Mihai Bendeac: Dar nu e de-acum, aşa sunt dintotdeauna. Desigur că treaba asta îţi provoacă uneori nişte neajunsuri, nişte neplăceri, dar în acelaşi timp, din păcate, nu pot funcţiona altfel. Ca de pildă, la teatru, eu nu sunt genul de actor care să se bazeze pe improvizaţie. Sigur că uneori pe scenă improvizez, dar înainte de o premieră trebuie să fie totul la secundă, la milimetru. Asta vine şi din faptul că sunt obsesiv-compulsiv, dar lucrul acesta ajută mult, cred eu, în profesia noastră.

Tu nu eşti un om care să-şi ia prea multe vacanţe. Pare că adrenalina, şi plăcerea, şi emoţia ţi le iei tot din muncă.
Mihai Bendeac: Da, uite, eu am fost foarte fericit, de pildă, că săptămâna care tocmai a trecut am avut spectacol în fiecare seară la Teatrul Naţional şi mult mai fericit decât dacă aş fi fost, nu ştiu, undeva la munte.

„Nu am timp de viaţă personală”

Şi, totuşi, când stai tu cu tine, în linişte, ce-ţi spui sau ce asculţi sau ce gândeşti?
Mihai Bendeac: Ferească Dumnezeu, n-ai vrea să ştii! (zâmbeşte) Ştiu despre mine că sunt un om destul de dubios, uneori mă surprind” pe mine însumi. Dar e important să realizezi cum eşti şi să înţelegi ce poţi să câştigi din faptul că eşti într-un fel sau altul – că se găsesc şi multe câştiguri care derivă din treaba aceasta. Dar ca să revin la asta cu vacanţa, pentru mine vacanţa ideală ar însemna o săptămână în care să-mi jur că nu mă voi gândi la nimic profesional – ceea ce este practic imposibil, dar intrăm în această utopie de moment – şi să stau acasă.

Încuiat, pur şi simplu, ca-n pandemie?
Mihai Bendeac: Da.

Să nu te caute nimeni, să nu ştii nimic, să nu deschizi nici uşa, nici geamul?
Mihai Bendeac: Eh, mă rog, poate să mai vină cineva pe la mine. (râde)

Mă gândeam că-mi vei spune că vrei să stai într-un ashram.
Mihai Bendeac: Mie îmi place foarte mult să fiu singur. Şi să ştii că singurătatea, după un timp, e un viciu.

Şi viaţa personală?
Mihai Bendeac: Deocamdată nu am timp de viaţă personală, n-am mai avut o întâlnire de şase ani şi cred că am ajuns în punctul în care mă întreb dacă aş mai putea să relaţionez cu o femeie mai mult de 48 de ore. Anul acesta mi-am propus să descopăr asta despre mine, ca un soi de proiect personal, dacă vrei.

Îţi place să fii singur şi, totuşi, tu eşti foarte sociabil în toate proiectele tale. Şi uite că şi la „The Ticket” tranziţia a fost mai lină pentru că a fost Anca Dinicu, pentru că e Delia, şi-atunci eşti ca acasă.
Mihai Bendeac: Este un mediu familiar, da, dar nu l-aş defini neapărat ca pe un sentiment de „acasă“. Ar fi fost „acasă“ dacă aş fi fost într-un context cum e, de pildă, cel în care lucrăm acum la „Băieţi de oraş”. Dar acesta nu e un context în care să fiu acasă, pentru că e ceva care nu-mi aparţine, e ceva în ce m-am lăsat atras şi aş vrea să mă las cât de liber se poate.

Dacă ar fi să iei tu un anumit ticket, un bilet spre ceva ce încă n-ai accesat, care ar fi acela?
Mihai Bendeac: Mi-ar plăcea să accesez biletul suprem către echilibru.

Eu cred că tot într-un ashram o să ajungi, ca toţi cei care caută linişte şi echilibru.
Mihai Bendeac: (zâmbeşte) Probabil, că-mi place să stau şi în tăcere, fac şi meditaţie…

Mi s-a părut amuzant şi că, deşi tu fugi de multă lume, şi de convenienţe, şi de căsătorie, ai făcut un film fix cu titlul „Căsătoria”.
Mihai Bendeac: Da, corect! Ironic lucru pentru un burlac!

Te-ai simţit un pic ca Sergiu Nicolaescu? De care sigur ai râs la un moment dat că prea le făcea pe toate, şi actorie, şi scenariu, şi regie…
Mihai Bendeac: N-am râs, am făcut nişte parodii de-a lungul timpului. Nu m-am simţit aşa, pentru că eu fac de foarte multă vreme lucruri de autor, în sensul în care şi în spectacolele în care joc, şi în spectacolele pe care le scriu, le regizez, în filmele pe care le fac, sunt obişnuit să fiu un fel de Sergiu Nicolaescu, dacă vrei.

În juriul de la „The Ticket”, a mai apărut un erudit: Maurice Munteanu. Cum va fi dialogul între voi, doi consumatori de cultură?
Mihai Bendeac: Noi ne-am întâlnit prima dată cu o lună înainte de proiectul The Ticket, la o cină cu doamna Mona Segall, şi a fost foarte mişto, pentru că am descoperit un om cu adevărat inteligent, cu extraordinar de mult verb şi vervă în acelaşi timp. Mi se pare că Maurice are în el ceea ce se numeşte star de televiziune. Are acel quelque chose cu care te naşti şi e bine că apare la televizor un astfel de personaj, în contextul media în care ne aflăm.

Tu când ai simţit că ai acel quelque chose pentru succes?
Mihai Bendeac: Cu mult înainte să demonstrez că-l am. Adică îmi imaginam propriul succes la vârste de 14 ani, 15 ani, când mă pregăteam practic să ajung la succes.

În momentul acesta, simţi că mai sunt cărămizi lipsă în carieră, pe care ai vrea să ţi le pui?
Mihai Bendeac: Evident! Nu am o structură şubredă a carierei, dar în acelaşi timp mai am de ridicat destul de mulţi pereţi.

Ce te aştepţi să scoată din tine show-ul „The Ticket”?
Mihai Bendeac: , în primul rând, să mă arate vulnerabil, să mă emoţioneze şi, în acelaşi timp, îmi doresc să-i placă maică-mii.

Mama ta, care rămâne criticul tău preferat.

Mihai Bendeac: Da. Nu neapărat că e un critic, însă mama mea este un foarte bun spectator şi telespectator, un analist fără a fi o persoană scorţoasă. Mama are un feeling foarte bun şi e genul de persoană care consumă programe de televiziune. Și întotdeauna când i-a plăcut ceva – nu neapărat un program în care eram eu implicat – s-a dovedit a fi un proiect mişto, o reţetă cu priză la public. Sper ca şi „The Ticket” să-i placă şi, în aceeaşi măsură, să placă publicului.

FOTO: Antena 1, Facebook