EXCLUSIV Mihai Morar: „Nu mi-a plăcut să stau într-un singur loc, oricât ar fi fost el de călduț”

16 martie, 2025

E o adevărată cursă să rămâi în top, dar dacă pe parcursul ei știi când să bagi și pauzele de publicitate, ai mari șanse să rămâi în circuit. Iar Mihai Morar are și copiloți destoinici, care fac ca această călătorie a lui să fie un real succes.

Morar la X Factor   Antena 1 (1) jpg

Spuneți-i cum vreți, factorul X sau factorul ZU, dar cert e că Mihai Morar a demonstrat că-l are de peste 20 de ani încoace, răstimp în care vocea lui ne-a însoțit atât de familiar în radio, televiziune, online și la cele mai mari concerte din țară. Și nu știm cum de-i reușește să fie peste tot, să ne trezească și dimineața, să tragă și un podcast destul de lung și cu substanță, să organizeze și conferințe prin țară, să plece și în caravane cu echipa de la Radio ZU ori să le țină pumnii în culise concurenților de la „X Factor”, fiind totodată și lângă fetele lui - soția Gabriela, gemenele Mara și Cezara și mezina Roua, care-i echilibrează atât de frumos viața. Despre lucrurile astea faine și nu tocmai simple l-am rugat să ni se destăinuie într-o mică pauză de respiro – căci da, domnul Morar are grijă să-și mai acorde și sieși timp, nu doar lumii întregi.

OK!: Ești de două decenii în radio și ești încă pe val. Care ți-e secretul: radioul potrivit, cupletul potrivit, glumele potrivite?
Mihai Morar: Nu știu dacă am fost vreodată pe val sau dacă mi-am dorit să fiu vreodată pe val, pentru că mi se pare că toate valurile trec. Mai curând, toată cariera asta pe care mi-am dorit-o și am visat-o de când eram mic mi-ar plăcea să o asemăn cu un lac de munte – sunt fascinat de lacurile de munte, pentru că după ce urci, cobori, stai pe malul unui lac și totul este clar, cristalin, te oglindești în el. Nu-mi plac valurile, nu vreau să mă urc pe valuri și cred că ăsta este un secret, pentru că în 20 şi ceva de ani de carieră în media am văzut o grămadă de oameni pe val care au urcat, s-au ridicat, nu mai puteai să ajungi la ei și au căzut. Altfel, cred că întrebarea conține și răspunsul: radio-ul potrivit, duo-ul potrivit, înlățuirea potrivită de evenimente și coincidențe. Pentru că, dacă unul dintre lucrurile alea n-ar fi fost acolo, dacă eu nu m-aș fi întâlnit cu Daniel sau dacă nu ne-am fi dat demisia acum aproape 17 ani de la Radio 21, când eram numărul 1 național, și nu am fi luat-o de la zero cu Radio ZU, probabil n-am fi fost astăzi aici. Cred că este o sumă de coincidențe. Este ca un mecanism de ceas, dacă scoţi o rotiţă, nu mai merge mecanismul deloc.

Te-ai reinventat de mai multe ori, fie când te-ai lansat în televiziune, fie când ți-ai lansat podcastul. Tu când ai învățat să asculți, nu doar să vorbești?
Mihai Morar: Nu știu dacă m-am reinventat, dar nu mi-a plăcut să stau într-un singur loc, oricât ar fi fost el de călduț. Mereu am încercat să văd dincolo de ce se întâmplă în momentul prezent în viața mea. Pur și simplu, am fost curios. Am fost curios să văd cum e să faci un podcast, am dat drumul unui podcast și, într-adevăr, podcastul m-a învățat să ascult mai mult decât să vorbesc, pentru că în televiziune întotdeauna ești cu o cască în ureche, ești numărat până la pauza de publicitate, totul este contratimp, ai 10 minute pentru un invitat și nu ai tihna aia de a-l asculta. Dar la podcast nimeni nu-mi spune când să iau publicitate, cât trebuie să țină dialogul și podcastul cumva m-a așezat în zona asta de ascultare.

Podcastul funcționează și ca o terapie personală?
Mihai Morar: Cred că de-aia l-am și început. La momentul în care l-am lansat, chiar nu existau niște produse audio de tip podcast care să se ocupe de dezvoltarea personală, de evoluția personală și am vrut să mă îmbogăţesc eu, în primul rând. Eu cred nu neapărat în dezvoltarea personală, cât în autoactualizare. Cred că asta este cheia vieții. Atâta vreme cât înveți de la fiecare om, de la fiecare episod de podcast, din fiecare experiență, stai, asculţi… Și cred că autoactualizarea ne crește personal. Asta mi-am dorit cu podcast-ul, în primul rând, și principalul motiv pentru care chem un om la podcast este întotdeauna curiozitatea personală sau nevoia de a învăța sau de a-mi explica eu unele lucruri, de a-mi răspunde la unele întrebări sau de a afla lucruri noi.

Te-a îmbătat vreodată succesul, poate când erai mai tânăr, sau ai fost mereu ponderat, ca acum?
Mihai Morar: Da, cred că am avut momente în care probabil mi-am luat-o în cap. E foarte uşor să ţi se întâmple asta, să te crezi buricul pământului. Dar dacă tu crezi într-un echilibru al vieții, al universului, întotdeauna vin semne care sunt menite să te aducă cu picioarele pe pământ. Unele sunt lovituri, altele sunt mângâieri, altele sunt șoapte la ureche, altele sunt sfaturi care vin prin niște prieteni, altele sunt căderi care te dor. Mă bucur, totuși, că n-am avut un purgatoriu sau un iad personal al carierei. Am avut doar mici momente în care m-am dezmeticit și am mers mai departe. Și am învățat că, de fapt, succesul ăsta în cifre, în audiențe durează fix o zi, trei zile maximum. Și pe mine m-a ajutat foarte mult în treaba asta familia. Când se dau audiențele la radio și suntem anunțați că am ieșit iar numărul 1, vin acasă seara după ziua respectivă în care toată lumea e bucuroasă la radio și fetele mele mă întreabă cu totul și cu totul altceva. Lor chiar nu le pasă de lucrul ăsta. Ele se bucură doar că vine tata acasă, nu că sunt numărul 1 la radio. Cred că familia contează foarte mult în echilibrul personal.

Dar ai avut vreun moment în care ai vrut să părăsești radioul, așa cum ai lăsat și televiziunea?
Mihai Morar: Nu am vrut niciodată să renunț la radio și nu știu cum ar fi viața mea fără radio.

Daniel Buzdugan îi e și coleg la ZU, dar și prieten și parte a istoriei sale personale.
Daniel Buzdugan îi e și coleg la ZU, dar și prieten și parte a istoriei sale personale.

Ce-ți este Daniel Buzdugan după atâția ani: partener, prieten, frate?
Mihai Morar: Este de toate. Ce n-aș vrea să-mi fie? Să avem relații de astea de alianță, de rudenie, fin, naș... Am fugit tot timpul de astea, pentru că mi se par foarte periculoase. Asta nu înseamnă că n-avem o relație de prietenie. Încercăm să stăm cât mai departe unul de celălalt în vacanțe. Ne vedem doar dacă se întâmplă să fim pe aceeași insulă grecească în timpul verii, dar nu stăm bot în bot toată ziua. Cred că cel mai valoros lucru al relației noastre este că ne dăm spațiu unul altuia, pentru că să petreci trei ore împreună în fiecare dimineață, vreme de 20 și ceva de ani, înseamnă că ai grijă de relația asta. Trebuie să-l lași pe celălalt să se dezvolte, trebuie să nu-i judeci viața sau deciziile sau replicile. Trebuie să înțelegem că suntem două persoane diferite care au o chimie personală, că unul nu poate să-l schimbe pe celălalt, dar împreună putem să schimbăm, de exemplu, dispoziția a 1.300.000 de oameni când ne ascultă dimineața, după ultimele audiențe. Ăsta e rostul nostru, de a bucura lumea dimineața. În rest, atâta vreme cât avem grijă de spațiul vital al fiecăruia, avem grijă să nu depășim granițele, cred că putem fi și prieteni, și parteneri, și colegi, și frați, și poate mai mult decât atât, suflete-pereche.

„Cu adevărat minunate au fost experiența mea și întâlnirile mele în Muntele Athos”

Amândoi ați fost la Muntele Athos, tu ai tot avut conversații religioase cu Părintele Constantin Necula, cu Părintele Pimen. Ce te-a făcut să devii mai apropiat de credinţă în ultimii ani?
Mihai Morar: Nu sunt mai apropiat de credinţă în ultimii ani, doar s-a întâmplat să fac nişte podcasturi care m-au făcut mai vizibil în zona asta. Dar nu vreau să confundăm niciodată persoana publică cu omul Mihai Morar. Cred că, până la urmă, chiar dacă sunt mărturisitor, credința mea ține de o intimitate, de aceea despre conversațiile personale din Muntele Athos nu am scris și nu am vorbit niciodată. Eu am publicat un podcast de acolo, dar cu adevărat minunate au fost experiența mea și întâlnirile mele în Muntele Athos cu părinții. Nu vreau să mă bat cu pumnii în piept, nu vreau să le spun oamenilor că am avut o revelație, că am auzit vocea divină. Cred că fiecare dintre noi avem un divin în noi, depinde cum ne purtăm cu el și cred că ține într-adevăr de o relație personală.

Acasă ești înconjurat numai de fete. Ești și un mare răsfățat?
Mihai Morar: Nu știu dacă sunt un răsfățat, dar norocos cu siguranță sunt. Să intri într-o casă seara după muncă, obosit, și să simți toată energia aia feminină, creatoare, de bucurie, e o chestie de răsfăț, până la urmă. Nu e ușor să navighezi prin energia asta feminină, dar pe mine mă încarcă, pentru că foarte mult din meseria pe care o fac ține de energia feminină, de creație, de naștere, de idei, de intuiție. Și pe mine mă ajută în viața profesională ceea ce se întâmplă acasă.

Mihai are o familie frumoasă cu Gabriela, care i-a dăruit trei fiice și armonie acasă.
Mihai are o familie frumoasă cu Gabriela, care i-a dăruit trei fiice și armonie acasă.

De 20 de ani împarți bune și rele cu Gabriela. Cu ce se hrănește iubirea voastră ajunsă la maturitate?
Mihai Morar: Cu copii, cu cine în doi, cu provocări, cu ieșiri din oraș, cu revelația asta că, după atâta amar de vreme, încă descoperim absolut întâmplător, în mașină fiind, că ne place aceeași piesă, că mai fugim la un cinematograf, că avem până la urmă aceleași valori. Eu cred că asta e foarte important atunci când te cunoști cu cineva, să vezi dacă aveți același valori. Și atâta vreme cât valorile sunt comune, indiferent câți ani trec, câți copii aveți, ce provocări vă aduce viața, o să rămâneți împreună. Atunci când valorile astea nu se mai întâlnesc e foarte greu să mai rămână împreună doi oameni.

Tu ce fel de copil ai fost şi cât te regăsești în firea fetelor tale?
Mihai Morar: Am fost un copil curios. Chiar mă uit la pozele mele din liceu, de când eram mic, din primii ani când am venit în București. Nu mi-e dor neapărat de anii aceia, că erau ani mult mai grei, cu multe provocări. România, Bucureștiul arăta mult mai gri. Părinților mei nu le-a fost ușor în anii aceia crunți, de după Revoluție, în care eu mi-am trăit adolescenţa. Însă, dacă mi-e dor de ceva, mi-e dor de privirea aia a mea de copil, de adolescent, de tânăr, aveam o căutare în privire, o curiozitate. Și de fiecare dată când mă simt dezorientat, busola mea e să mă uit la o poză cu mine când eram mic și să mă uit în ochii aia. Mi se pare că ochii aia curioși, dincolo de orice, m-au adus aici.

E o terapie și relația cu fetele tale? Ce te-au învățat sau ce ai învățat nou despre tine, fiind cu ele?
Mihai Morar: Nu cred că e o terapie. Cred că e pur și simplu o relație de tată-fiice care uneori stă mai mult cu ele. Eu neavând un program fix, sunt zile în care stau mai puțin, sunt weekend-uri în care stau acasă, sunt weekend-uri în care sunt plecat la un eveniment sau o conferință Fain și simplu. Și dacă m-au învățat ceva fetele e pur și simplu să fac ceva fără un interes, fără un scop final.

Că încă e discutat subiectul, ce „Porsche“ și-a dorit copilul din tine? Și când ai reușit să-l obții? Asta pentru că într-o postare a ta există și o referință la un Porsche 911 Carrera.
Mihai Morar: Cei din generația mea și-aduc aminte de abțibildurile din gumele Turbo și autocolantele cu fotbaliști din anii ’90. Cred că întotdeauna a fost bucuria asta de a avea o jucărie. Iar Porsche e un vis la care am lucrat vreo 20 de ani, fără să lucrez pentru a-mi dori un Porsche. Mi l-am luat atunci când mi-am permis și când mi-am dat seama că trebuie să ne mai și jucăm. Adică, nu știu, eu mereu am conversația asta cu copilul din mine și îl întreb dacă și-ar dori asta. Acum, sigur că el își dorește o grămadă de prostii, poate și asta este o prostie, dar mi se pare fain să te înconjori de oameni faini și inclusiv de obiecte frumoase. De ceva la care știi că, de 75 de ani încoace, oamenii au tot lucrat, redesenat, i-au făcut motorul ăla perfect, au lucrat la sunetul ăla perfect. Sunt îndrăgostit inclusiv de formele astea, de oamenii care creează și lasă lucruri care nu mor. Mie mi se pare că o astfel de mașină are o formă care era perfectă și-acum 50 de ani și care va fi perfectă și peste alți 50. Așa cum am zis, urăsc valurile, îmi plac lucrurile care durează și pentru mine un Porsche nu e neapărat o mașină, ci o expresie a libertății. Eu am, de exemplu, și o machetă de Porsche 911 făcută din Lego, pe care am construit-o singur și pe care o țin lângă birou acasă și mă bucur doar când mă uit la ea.

Gemenele tale sunt adolescente. Și-au setat și ele un „Porsche“? Ce urmează pentru ele după liceu?
Mihai Morar: Lor nu le place Porsche, dovadă că oamenii sunt foarte diferiți. (zâmbește) Dar nici nu vreau să-mi semene copiii la a avea aceleași gusturi ca mine ori să se îmbrace la fel ca mine, să le placă aceeași muzică. Sigur că unele lucruri sunt universale. Sigur că fetele mele nu au avut o copilărie la fel de grea cum am avut-o eu. Dar tocmai asta e, ele nu visează la lucruri, pentru ele relațiile sunt mai importante. Sigur că, fete fiind, contează și moda, contează hainele, fără să exagereze, dar îmi place că, dincolo de moda asta trecătoare, caută mai degrabă lucrurile timeless, care durează. Deci nu știu care este „Porsche-le“ lor, ce urmează pentru ele după liceu, ceea ce își doresc ele exact. Sunt Mara și Cezara, două persoane diferite, cu două personalități puternice în formare. Știu doar că îmi doresc să facă exact ceea ce își vor dori.

„Mi-aş dori mai puțină adrenalină şi mai multă serotonină”

Morar la X Factor   Antena 1 (2) jpg

Ești pregătit să le vezi la majorat?
Mihai Morar: Da, eu abia aștept majoratul lor. Nu am o problemă cu momentul când o să vină cu iubiți acasă. Nu mi-am pregătit pușca. Mi se pare că dacă tu, ca tată, spui că ai o pușcă pregătită înseamnă că tu îţi pui probleme despre cum le-ai crescut pe fete. Am încredere că vor face alegerile bune în viață, chiar dacă nu vor fi alegerile cu care să fiu eu întotdeauna de acord.

Roua cum e, face balet cu Elena Marin, fosta ta asistentă?
Mihai Morar: Roua dansează toată ziua prin casă şi da, urmează să înceapă un curs de balet cu Elena, sper cât mai curând. Deocamdată e perioada asta a gripelor, a virozelor şi încerc să o feresc cât mai mult de locurile aglomerate.

Începutul anului v-a prins la Londra. Care sunt locurile care ți-au devenit familiare în afara țării și ce „tabieturi“ turistice ai?

Mihai Morar: Singurul meu tabiet este să am o vacanţă liberă. Noi nu suntem genul care să ne facem listă la începutul zilei, trebuie să mergem acolo, acolo şi acolo şi apoi să începem să bifăm lucruri, pentru că dacă te duci să bifezi, pierzi bucuria locurilor. Îmi plac chestiile spontane. Suntem în momentul în care îmi place că au crescut fetele, mergem prin orașe, prin capitale diferite, îmi place să descoperim istoria lor, să le batem la pas. Cred că asta e vârsta acumulării. Am văzut în ultimul an destul de multe orașe – de la Londra, la Milano, Amsterdam – și îmi place că de fiecare dată când se termină o vacanță, măcar una dintre fete zice: „Doamne, asta a fost cea mai frumoasă vacanță!“. Asta e cea mai minunată recompensă a unei vacanțe. 

Se spune că 2025 e un an al concluziilor, al finalizărilor. Tu ce ai pe „to do list“?
Mihai Morar: N-am liste „to do“, nu am musai planuri, vreau să mă bucur mai mult de ceea ce fac, poate mai mult decât în ultimii ani. Poate au fost ani și proiecte pe care le-am făcut şi de care nu am apucat să mă bucur, pentru că întotdeauna începea altul. Mi-aş dori mai puțină adrenalină şi mai multă serotonină. Să te bucuri de proces, nu neapărat de rezultat. Nu vreau să concluzionez nimic în 2025, vreau doar să continuu ce am de făcut şi, în principiu, cum obişnuiesc eu să zic, să îmi văd de treaba mea, atâta tot.

Adelina si Mihai Morar la X Factor   Antena 1 jpeg

FOTO: Antena 1, arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Celebritati in zodia Fecioara  Sursa foto shutterstock 1683168184 jpg
Dan Negru mesaj dur   Facebook jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
Emmanuel Macron si Brigitte Macron Foto Profimedia (3) jpg
Amalia Năstase, Instagram (1) jpg
zodii jpg
Familia luii Gică Hagi la Palatul Cotroceni  FOTO facebook webp
En Vogue colaj jpg
Beyonce, Kate Middleton, Angelina Jolie  foto   GettyImages jpg
FotoJet Pam jpg
FotoJet AM jpg
ben affleck jennifer garner profimedia jpg
pamela bach david hasselhoff  foto   Profimedia jpg
Anca Țurcașiu și Călin Șerban la Cătălin Măruță la Pro TV jpg
Theo Rose (2) jpeg
Barack Obama si Michelle Obama jpg
jennifer garner john miller Ben Affleck profimedia 0819951262 jpg
1 zodii noroc la bani jpg jpeg