Exclusiv! Olguţa Vasilescu: „Sunt mai bărbat decât mulţi bărbaţi din politică“

Când o priveşti la televizor, intu­ieşti că ai de-a face cu un carac­ter puternic. Şi nu greşeşti. Căci Lia Olguţa Vasilescu (37), actua­lul edil al oraşului Craiova şi pri­ma femeie primar de reşedinţă de judeţ din România, e o femeie dură, călită în jocurile politice

Când o priveşti la televizor, intu­ieşti că ai de-a face cu un carac­ter puternic. Şi nu greşeşti. Căci Lia Olguţa Vasilescu (42), fostul edil al oraşului Craiova şi pri­ma femeie primar de reşedinţă de judeţ din România, actualul Ministru al muncii, familiei şi protecţiei sociale, e o femeie dură, călită în jocurile politice din PRM şi PSD şi în bătăliile publice cu adversari puternici. Uşor masculinizată, dar nu în aspect, ci doar în gândire şi la capitolul hobby-uri. Uşor ironică, atunci când povesteşte despre intimidările în faţa cărora nu a cedat. Dar şi nostal­gică, atunci când vorbeşte despre cariera sa în jur­nalism şi începuturile ei în politică. Şi, deşi nu lasă să se vadă, e un om capabil de mari sensibilităţi, dar numai în intimitate. O normalitate menită să contrabalanseze statutul, de multe ori controversat, câştigat la tribuna parlamentară.

Atenţie! Acest interviu a fost realizat în 2012!

Ce v-a îndemnat să intraţi în politică la vârsta de 16 ani?

Lia Olguţa Vasilescu: Aveam o bursă de studiu în Italia şi toţi ne tratau de parcă veneam din copaci. S-a trezit în noi, în toţi românii care studiam aco­lo, spiritul naţional. Când am ajuns în ţară, m-am înscris în PRM fără rezerve, fără a cunoaşte prea multe despre politică, în general. Nici nu aveam cum. Era în 1991.

Aţi fost membru fondator al Partidului România Mare înainte de majorat. N-aţi simţit niciodată că aţi pierdut un pic din inocenţa adolescenţei?

Nu. Dimpotrivă. Aveam prieteni, nu doar la şcoa­lă, ci şi în cadrul organizaţiei de tineret. Cu majo­ritatea, deşi suntem acum în partide diferite, am rămas în relaţii foarte bune. Am amici foşti preşe­dinţi la Tineret, în toată ţara. Dacă rămân oriunde în pană, prin Romania, am un număr de telefon de la vreun apropiat, ca să mă salveze.

Care a fost relaţia cu Vadim Tudor, în cei 16 ani de PRM? L-aţi privit ca pe un mentor?

L-am privit ca pe un şef de partid. Cu mult res­pect. Şi acum am acelaşi respect pentru el, care este, orice s-ar spune, cel mai cult om politic.

Ce-a putut scrie „Tricolorul“ atât de grav despre dvs., încât să părăsiţi partidul?

Nu mai ţin minte. Atunci părea un capăt de ţară, acum nu mai are nicio importanţă.

Mai există loc de împăcare între el şi dvs.?

Ne salutăm, discutăm din când în când, ne mai întâlnim pe la emisiuni. Suntem în relaţii civilizate.

Cât de sus i se permite unei femei să urce în ierarhia politică românească?

Cât vrea ea de sus!

V-aţi vedea şi în postura de prim-ministru?

Mă văd în orice post politic, dar le prefer pe cele care se aleg prin vot. De ce să se întrebe câte un retardat ce bărbat mă susţine? Prefer ca să obţin prin vot, şi nu prin numire, funcţia.

Care a fost, de-a lungul timpului, preţul bătăliilor câştigate în viaţă?

Mai puţin timp pentru viaţa de familie, dar suficient cât să mă bucur de ea.

Cine a crezut în reuşita dvs. la alegerile de la Craiova? Spuneaţi că nici măcar mama dvs. n-a crezut că puteţi câştiga primăria.

Staff-ul meu de campanie, care mă cunoaşte şi ştie cât de motivată sunt, când îmi pun ceva în cap. Nu aveam cum să pierd. Campania s-a desfăşurat matematic. Cu două luni înainte de alegeri am spus că voi câştiga cu cinci procente în faţă.

Sunteţi microbistă? Am văzut că, în seara victoriei, aţi purtat un tricou al Universităţii Craiova şi aţi promis, în campanie, că veţi reda fotbalului craiovean faima de altădată.

Sunt la fel de microbistă ca orice craiovean. Echi­pa de fotbal e brandul oraşului şi e datoria mea să mă preocup de existenţa ei.

Umblă vorba că oraşul Craiova ar fi subjugat de mafia locală. Cum aveţi de gând să-i ţineţi piept?

Prin reorganizarea Poliţiei Locale, aflată în sub­ordinea primarului. Mă voi preocupa personal de asta.

Reuşiţi să intimidaţi mulţi bărbaţi. Dar s-a întâmplat ca cineva să vrea să vă intimideze?

Da. De mai multe ori, în cariera politică. Au în­cercat să mă intimideze mai mulţi indivizi penali, că au nu ştiu ce casete cu mine. Le-am spus să le scoată. N-aveau nimic, bineînţeles, dar credeau că mă sperii şi mă închid în casă. Am fost şi mai dură, după aceste episoade. Cu mine nu se joacă la ca­cealma!

Înainte de-a semna un contract full time cu politica, aţi fost jurnalist. V-aţi întoarce vreodată în presă?

Mi s-a propus, acum patru ani, înainte de-a can­dida la Senat, să preiau o emisiune TV, ca modera­tor, la o televiziune consacrată de ştiri. M-am gân­dit, dar mi-am dat seama că îmi place mai mult ce fac, deşi oferta era foarte tentantă.

Se poate spune că sunteţi o olteancă get-beget, dură, aspră şi iute la mânie?

Nu ştiu ce se spune. Cred că sunt un om corect şi care se revoltă des în faţa nedreptăţilor. Apoi în­cearcă să le corecteze.

Cum a reuşit soţul dvs. să vă cucerească?

La început, m-a enervat. Era jurnalist şi a încer­cat să-mi pună o întrebare capcană. Apoi mi-am dat seama că e normal în meseria noastră, a jurna­liştilor, şi mi-a trecut.

Chiar şi în viaţa personală, aţi preluat conducerea şi l-aţi cerut în căsătorie pe partenerul dvs. de viaţă. E adevărat că a aflat din ziar de intenţia dvs.?

Da. Dădeam un interviu şi i-am spus jurnalistu­lui că în toamnă mă căsătoresc. A doua zi, a citit şi el în ziar şi m-a întrebat la telefon dacă am dat eu interviul sau e o minciună a reporterului. I-am spus că tocmai negociez preţul pentru meniul de nuntă. Nu aveam de unde să ştiu că, după această ştire, îşi va pierde slujba, fiindcă se căsătorea cu o deputată PRM. Oameni duşi rău cu capul! Cum să dai afară un om din serviciu, pentru că nu-ţi place ţie, şef, ce nevastă şi-a luat?

Cum sunteţi acasă, ca soţie şi mamă?

Foarte calmă şi afectuoasă.

Fiul dvs., Ştefan, ştie că apăreţi la televizor?

Da. S-a obişnuit. Înainte nu înţelegea de ce sunt şi lângă el, şi la televizor, când mă uitam la reluări. Îmi arăta cu degetul mirat şi apoi mă pipăia.

Înţeleg de ce nu aţi preluat numele soţului dvs. Dar de ce pe Ştefan nu-l cheamă Wlassopol, ci Vasilescu?

A fost o decizie care i-a aparţinut soţului. Mi-a spus că, dacă va vrea şi copilul să facă politică, un nume străin îl va încurca. În plus, ştia că e o dorinţă a tatălui meu să-i ducă cineva numele mai departe, că el a avut doar fete.

Vă doriţi şi alţi copii?

Da. Aş vrea. Rămâne de văzut.

Cum vă petreceţi timpul liber?

În totalitate, alături de familie şi prieteni.

Rafting, motociclism, arte marţiale... sunt, mai curând, activităţi masculine. E vorba despre o poftă de adrenalină sau de nevoia de a hrăni „bărbatul“ din dvs.?

Victor Ponta spune că sunt mai bărbat decât mulţi barbaţi din politică. Totdeauna am simţit ne­voia să fac faţă unor noi provocări.

Aveţi prieteni în partid cu care vă petreceţi weekendurile?

Categoric.

Ştiţi bancuri cu olteni?

Vă şi spun unul! Oltenia declară război Chinei. Află consiliul de stat al Chinei şi decide să trimită doi spioni să vadă cine sunt nebunii care vor să se bată cu marele popor chinez. Vin spionii, dau pes­te o babă, printr-un sat: „Mamaie, aici e Oltenia?“, „Aci, muică!“, „Ai auzit că ne-au declarat război, nouă, marelui popor chinez?“, „N-am auzit, muică, dar or şti ei ceva!“, „Păi, da, dar noi suntem 2 mili­arde!“, „Aoleu, muică, unde îngropăm atâţia?“.

Vă place să mergeţi la cumpărături?

Ce femeie cunoaşteţi, căreia să nu-i placă?

Pe ce aruncă Lia Olguţa Vasilescu banii?

În ultima vreme, merg în magazine de bebei mai des.

Cum definiţi luxul?

Când nu mai ai ce face cu banii...

Ce extravaganţe v-aţi permis în ultima vreme?

Niciuna de care să-mi aduc aminte.

Cum arată o zi fericită?

Ca în orice familie! Surâsul unui copil e cel mai frumos moment!

Foto: mediafax, arhiva adh