Exclusiv pentru OK! Adrian & Consuelo Mutu: „Căsnicia e o luptă care trebuie câştigată“
Ai putea spune că ea trăieşte în umbra fotbalistului de succes, dar ascultându-i, îţi dai seama că este modelul de femeie puternică, care pune iubirea pe primul loc. O Victoria Beckham cu sânge latin, dar la fel de ambiţioasă, şi un soţ pe măsură.
Ai putea spune că ea trăieşte în umbra fotbalistului de succes, dar ascultându-i, îţi dai seama că este modelul de femeie puternică, care pune iubirea pe primul loc. O Victoria Beckham cu sânge latin, dar la fel de ambiţioasă, şi un soţ pe măsură.
Au construit împreună o familie în momentele în care presa le urmărea fiecare pas. Au reuşit să demonstreze că trecutul are lecţiile lui de dat şi că ei le-au asimilat ca părinţi, ca iubiţi, ca persoane publice. El spune că a învăţat lecţia maturităţii şi a lăsat-o pe Consuelo să-l reînveţe lecţia iubirii şi a devotamentului. În prezent, trăiesc într-un paradis efemer din Corsica, până când fotbalul îi va purta într-un altul. Şi ne-au lăsat şi pe noi să-ţi împărtăşim acest colţ de Rai prin intermediul unei şedinţe foto exclusive, deşi, pentru Consuelo, „acasă“ va fi mereu în Republica Dominicană.
Până nu demult, citeam zilnic câte un articol despre voi. Îţi place viaţa trăită public sau mai mult cea din spatele cortinei?
Consuelo Întotdeauna am ţinut la intimitatea mea, a familiei mele, dar după căsătoria cu Adrian, odată cu asumarea statutului de persoană publică, viaţa mea s-a schimbat destul de mult. Mi-a luat mult timp să mă acomodez, dar am avut suportul lui Adi şi, în timp, mi-a fost mai uşor.
Îţi pasă de ceea ce spune presa despre voi, despre familia voastră? Te laşi afectată?
În timp, fiind în lumea asta, îţi dai seama cât de mult exagerează presa. Încerc să nu mai fiu atentă la comentariile negative sau la bârfe.
Dar tu, Adi, de ce crezi că eşti aşa de aspru taxat când nu eşti convocat la echipă?
Adrian Din „dragostea“ pe care o au pentru mine ca fotbalist! Eu nu cred că au ceva cu mine, dimpotrivă, cred că sunt fanii mei cei mai înfocaţi.
Până la 34 de ani ai realizat cât nu reuşesc alţii într-o viaţă. Care e cea mai mare realizare şi cel mai mare regret de până acum?
În plan personal, cei trei copii ai mei şi căsătoria cu frumoasa mea soţie, Consuelo. De altfel, acesta este şi cel mai important plan pentru mine. Profesional, am realizat ceea ce mi-am dorit încă de la vârsta de trei ani: să joc fotbal la cel mai important şi mai înalt nivel. Am realizat asta cu mare dorinţă si pasiune. Regret, însă, anumite decizii pe care le-am luat din lipsă de experienţă.
Consuelo, care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai realizat în ultimii ani?
Cred că cel mai important lucru este că în toţi aceşti ani m-am maturizat şi am căpătat mai multă încredere în mine. Am realizat că cel mai mult contează să preţuiesc ceea ce am. Cred că abia atunci când ne maturizăm cu adevărat, realizăm care este calea pe care trebuie să mergem ca să fim fericiţi. În viaţă, nu doar scopul contează, ci şi drumul către atingerea lui.
Cum e viaţa ca soţie de fotbalist? Noi ne imaginăm adesea că ai o viaţă precum Victoria Beckham, dar care sunt avantajele şi dezavantajele?
Viaţa mea nu diferă mult de cea a unei mame, soţii, obişnuite. Faptul că Adi călătoreşte des, cel puţin o dată pe săptămână, iar noi trebuie să ne mutăm constant dintr-un loc în altul, creează, într-un fel, instabilitate fetiţelor. Ele trebuie să schimbe mereu casa, şcoala, prietenii. Dar e şi un lucru bun, avem mereu bilete la meciuri în sectorul VIP. (râde)
Atunci când iubeşti, nu e uşor să stai departe de jumătatea ta. Cum faci ca această căsnicie să meargă? Ce s-a schimbat, ce e mai bine, ce e mai puţin bine?
M-am obişnuit până şi cu distanţa. Încerc să fiu mereu ocupată şi să profit la maximum de timpul pe care îl petrecem împreună. Dragostea nu e mereu la fel, se transformă şi îi transformă şi pe cei care o oferă şi o primesc. În plus, atunci când devii părinte, relaţia se schimbă, copiii trec pe primul loc. Cred că cel mai important factor într-o relaţie este comunicarea, prietenia. Relaţiile se schimbă peste ani, comunicarea se îmbunătăţeşte. Cred că acum comunic mult mai bine cu Adi decât la începutul relaţiei noastre.
Adi, crezi că trebuie să lupţi într-o căsnicie la fel de mult cât trebuie să lupţi pe gazon?
La fel de mult, poate chiar şi mai mult! Căsnicia nu e uşoară! Asta nu spun eu, ne dăm seama tot timpul prin diverse exemple pe care le vedem sau pe care le auzim. E o luptă care merită orice sacrificiu şi, mai ales, e o luptă care trebuie câştigată!
Care sunt principalele calităţi ale lui Consuelo, ca mamă şi ca soţie?
Dacă spun doar una, mă ceartă, aşa că am să spun mai multe. Ca soţie e tandră, sensibilă şi foarte pasională, iar ca mamă e iubitoare, protectoare şi foarte exigentă! (zâmbeşte)
Sunteţi geloşi?
Da, ca orice bărbat care îşi iubeşte soţia, dar cu măsură. Cred în independenţa soţiei mele şi sunt de acord cu ea. Am încredere totală în ea, iar în ceea ce mă priveşte, ca bărbat vă spun că nu am niciun complex de inferioritate sau lipsă de încredere în propria persoană! Complexele şi lipsa încrederii la un bărbat pot duce la abordări şi priviri din unghiuri dubioase şi periculoase pentru relaţie. Aceste lucruri nu fac altceva decât să-i influenţeze negativ imaginaţia.
Eu nu sunt deloc geloasă. Dar pot spune că îl respect foarte tare pe cel de lângă mine şi îmi doresc, în egală măsură, să fiu respectată.
Care a fost cea mai mare minciună pe care ai auzit-o despre soţul tău?
Atât de multe, încât nu ştiu cu care să încep. Mă gândesc uneori că aş putea scrie o carte despre miturile, minciunile, dar şi lucrurile pe care nu le ştie nimeni despre Adrian Mutu. Şi cine ştie, poate mă apuc să o scriu într-o zi…
Aveţi două fete minunate, Adriana ( 7) şi Maya (5). Ce pasiuni au, cum le caracterizaţi?
Mulţumim! Cresc aşa de repede! Adrianei îi place foarte mult arta, pictura şi înotul, e foarte drăgălaşă. Maya este foarte independentă şi are ca pasiuni muzica şi dansul. Ea e foarte ambiţioasă.
Mi-e greu să-mi caracterizez fetele sau băiatul. Nu pentru că nu găsesc cuvinte, ci pentru că am prea multe adjective frumoase şi nu îmi ajunge interviul ăsta. Normal, ca orice părinte din lumea asta, cred că ai mei sunt WOW!
Cât de des se întâlnesc cu fratele lor mai mare, Mario? Cum se înţeleg?
Facem tot posibilul să se vadă cât mai des. Se iubesc foarte tare şi se înţeleg foarte bine. Îmi place foarte mult să îi urmăresc când se joacă, pentru că sunt aşa de fericiţi, râd mereu, glumesc. Mario se poartă ca un adevărat gentleman cu surorile lui. E foarte protector şi ele sunt foarte mândre să aibă un frate mai mare. El este un băiat foarte inteligent, matur şi talentat. Toţi sunt o adevărată binecuvântare pentru noi.
În ce relaţii eşti cu fosta ta soţie, Alexandra? Cum aţi depăşit momentul operaţiei pe cord suferite de fiul vostru, Mario?
Bune! Ca să spun aşa, aştept mai multă maturitate din partea ei în anumite momente. A fost foarte greu, atât pentru mine, cât şi pentru Alexandra. Nici nu vreau să-mi imaginez ce a fost în sufletul lui Mario, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, băiatul a fost bine. Am avut emoţii teribile, momente şi gânduri grele, dar nu mai contează acum, important e că Mario e bine!
Citeşte restul interviului în revista OK!, aflată acum pe piaţă!
Foto: Marius Bărăgan