Exclusiv pentru OK! Flavia Mihăşan şi Alexandru Ion: „Noi nu ne dorim o nuntă clasică“

16 septembrie, 2016
Flavia jpeg

„Prima dată am observat la ea picioarele. M-am prăbuşit şi m-am adunat cu făraşul“, povesteşte Alexandru. După aproape trei ani, pasiunea dintre ei mi s-a părut la fel de puternică, la întâlnirea noastră prilejuită de primul lor pictorial împreună

Alexandru Ion: „Ne-ar plăcea mult să jucăm împreună într-un serial sau un film. Eu i-am spus Flaviei că va face cândva film!“

El face în timpul liber un tip de sport mai agresiv, boxul, iar ea dansează în continuare, dar dintre ei doi, cel mai răbdător şi diplomatic... e Alexandru. Ea e dezordonată, el are o listă a listelor. El e actor şi joacă în serialul ProTV Atletico Textila, pe ea o vezi la Neatza cu Răzvan şi Dani, la Antena 1. Ea merge des la teatru, el calcă mai rar pe la Opera Română, locul unde ea şi-a petrecut atâţia ani de repetiţii şi spectacole ca balerină. Şi, totuşi, relaţia lor funcţionează cât se poate de cool şi autentic. Despre ei împreună, dar şi despre fiecare în parte am stat de vorbă într-o dimineaţă caldă, în Herăstrău, când am realizat primul lor pictorial împreună, descoperind o poveste pe care o puteţi savura din plin – cu condiţia să nu mai credeţi că Flavia a format vreodată un cuplu cu colegul ei de matinal, Dani Oţil!

Azi e ziua în care Alexandru împlineşte 29 de ani. La mulţi ani! Cum sărbătoriţi? Flavia Mergem la teatru! Alex Vedem Amadeus în seara asta, la Metropolis, jucat de o trupă din care am făcut parte şi eu o perioadă, cu prieteni buni şi talentaţi. Flavia Iar înainte, mă scoate la masă... Just the two of us! Party nu faceţi? Flavia Nu, fiindcă avem un program încărcat, dar a primit tort azi-noapte, când s-a întors de la Ploieşti, unde a avut spectacol. I-am deschis uşa cu tortul cu lumânări aprinse. Dar el mă auzise când le-am aprins, îţi vine să crezi? Adică ai auzit de dincolo de uşă? Alex Da, dar oricum mirosisem ceva, fiindcă am întrebat-o dacă o mai sun când plec din Ploieşti. Şi a zis: „Da, sună-mă!“. „Păi, nu dormi?" Ea: „Nu, nu, că oricum trebuie să mă trezesc ca să mă trezesc!“ A fost o bâlbâială... Flavia Nu mă pricep la surprize! În schimb, el mi-a făcut o petrecere surpriză anul ăsta şi pe cuvântul meu dac-am bănuit ceva. Au venit aproape toţi de la Neatza. Alex a complotat cu Dani şi le-a ieşit de minune. Alex, tu eşti în mijlocul unui turneu cu piesa Vanilla Skype, care are o distribuţie extraordinară. Joci alături de Marcel Iureş, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu… Alex Vanilla Skype e un spectacol care a fost produs pentru ediţia a zecea a Festivalului Ideo Ideis de care mă ocup împreună cu cei de la asociaţia pe care am înfiinţat-o când eram liceeni cu toţii. După ce a avut premiera acolo, acum am reuşit să punem pe picioare turneul acesta, care merge în cinci oraşe, eu având triplă implicare: joc în el, am coprodus spectacolul şi m-am şi ocupat de turneu. Flavia V-am spus eu că e deştept! Alex Haţ! (râde) Dar e o aglomerare mare în perioada asta, pentru că şi filmez la Atletico Textila la ProTV, iar pe lângă Vanilla Skype mai avem trei proiecte în derulare cu asociaţia. Abia s-a terminat Ideo Ideis şi încă facem deconturi... Dar tu la festivalul Ideo Ideis faci management cultural, nu? De unde pregătirea pentru asta, fiindcă eşti cam tânăr pentru rolul pe care ţi l-ai asumat? Alex Eu aveam 18 ani când am înfiinţat Ideo Ideis împreună cu nişte oameni frumoşi. Andreea Borţun, care e copreşedinta festivalului, avea 15 ani atunci. Şi cumva am învăţat să facem management cultural empiric, din mers. Apoi mi s-a părut natural să oficializez lucrul ăsta şi, după ce am făcut un master în actorie, am făcut şi unul în teatrologie şi management cultural, tot la UNATC. Iar actoria merge în paralel cu managementul cultural. Asociaţia tocmai de asta se ocupă. Lucrurile astea se completează, construiesc un peisaj superdinamic pentru mine şi-mi place asta. Flavia, tu mergeai la teatru la fel de des înainte să-l cunoşti pe el? Flavia Eu am făcut balet, am fost angajata Operei Naţionale Române, am crescut cu Ceaikovski, cu corepetitor la pian în timp ce ne făceam studiile la balet, deci cumva provin din mediul ăsta artistic. Ce-i drept, însă, nu mergeam atât de des la teatru. De când cu Alex, nu e săptămână în timpul stagiunii în care să nu văd cel puţin un spectacol şi recunosc că am o altă viziune asupra teatrului românesc şi a teatrului în general. Şi am cunoscut mulţi tineri geniali. Şi tu mergeai la Operă? Alex Aoleeeeo... Să zicem că e un tip de conexiune emoţională pe care tu o ai şi eu n-o am! Flavia Am fost să-mi vizitez foştii colegi şi am văzut o montare nouă a spectacolului Gisele, cel clasic de la Operă fiind destul de prăfuit, cu costume vechi... De-asta eu eram entuziasmată. Dar lui nu cred că i-a plăcut. Şi am zis: „OK, trebuie să mergem la Lacul lebedelor. Şi dacă nici ăsta nu-ţi place...“. Şi vreau să-ţi zic că patru acte a stat nedezlipit. Alex Ăla mi-a plăcut. Dar ca să nu intru în detalii atât de profunde, pot doar să spun că nu m-a prins atât de tare opera cum a prins-o pe ea teatrul. Dar uite, şi la tine Neatza e altceva decât Opera. Şi la tine Atletico Textila e cu totul altceva decât managementul cultural. Flavia Da, ne place să facem şi alte lucruri decât cele studiate. Mie îmi place să fac televiziune, am ajuns să fac asta fără să-mi doresc neapărat şi mi s-a potrivit. Am într-adevăr ce învăţa de la Răzvan şi de la Dani, sunt foarte smart amândoi şi toată echipa de acolo e superînchegată. Plus că am timp să fac şi alte lucruri... O să fac parte din baletul musicalurilor Frozen şi Judy Garland, regizor şi coregraf fiind Răzvan Mazilu. În plus, vreau să predau balet pentru copii, un alt proiect nou pentru mine. Alex Până la urmă tocmai faptul că proiectele noastre sunt atât de diferite e ceva ce ne ţine-n viaţă în meseria asta. Îmi amintesc discuţiile cu mama când i-am zis de actorie... „Eşti sigur că vrei să faci asta?!“ Şi ce i-am zis atunci e valabil şi acum. Ştiu că sună a clişeu, dar e o realitate că atunci când faci realmente ce-ţi place nu simţi că munceşti. Iar eu rareori simt cu adevărat că muncesc. Faptul că aveţi fiecare un proiect cu o altă televiziune voi îl resimţiţi ca fiind concurenţă? Flavia Dacă ar fi fost televiziunile noastre, ar fi fost chiar amuzant. Dar aşa, n-am resimţit. Alex Nu, mi se pare că e mai degrabă ceva ce construieşte presa şi mai puţin ceva ancorat în realitate. Dar tu simţi că ea este jumătatea mai cunoscută a cuplului vostru? Alex Absolut. Şi mi se pare foarte tare că e aşa. Acum depinde dacă vorbim de aspectul impresionist sau de cel matematic. Dacă o luăm matematic, te uiţi pe Facebook şi pe Instagram şi vezi câţi followeri are ea şi câţi am eu... Eu care oricum n-am Instagram şi nici n-o să-mi fac ever! Flavia Nu înţeleg de ce nu vrei să-ţi faci Instagram! Alex Că nu sunt în stare să-mi fac poze şi să le postez! Flavia Dar tu faci atâtea lucruri interesante, acolo nu e vorba doar de selfie-uri... Alex Revenind, e şi aspectul impresionist: sunt lucruri care se văd când mergem pe stradă, lumea se uită la ea. Te deranjează? Alex Nu, că până la urmă e în funcţionalitatea poveştii ăsteia. Dar mă deranjează atunci când oamenii sunt bădărani, când sunt insistenţi. Evident că atunci când se întâmplă în raport cu ea e cu atât mai tuşant... Dar la ce te referi? Ţi s-a întâmplat să-ţi spună cineva: „Tu ce cauţi aici? În locul tău trebuia să fie Dani?“? Flavia Here we go again! Ce-mi place subiectul ăsta! (râde) Alex Televiziunea e una şi viaţa e alta. Iar asta e o realitate pe care e greu s-o impunem.

Alex şi Flavia şi-au petrecut 8 zile memorabile în această vară într-o vacanţă în Italia.

Da, eu stăteam seara şi-l scriam şi-l trimiteam lor pe mail dimineaţa. Şi le ziceam: „Băi, învăţaţi vorbele alea că nu e combinaţie“! Nu, repet: cine face parte din lumea noastră reuşeşte să facă distincţia mai uşor între TV şi realitate, cine vede lucrurile doar din ce urmăreşte pe sticlă şi ce se scrie în presă are o altă percepţie.

Ce fac în emisiune eu abordez ca pe un personaj. Trebuie să faci un pic lucrurile să fie mai spicy, că altfel ar fi boring. Deci asta cu Dani e de-a dreptul amuzantă, pentru că gândeşte-te, Alex l-a sunat pe Dani ca să-mi organizeze petrecerea aceea surpriză de ziua mea... Nu e nimic dubios sau ascuns la mijloc între mine şi Dani. Este pur şi simplu un dialog mai spumos la TV.

Aproape trei ani.

Pe cât e aniversarea noastră? Zi repede, pe cât?

(calm) 25 septembrie.

Da!

Aş folosi nişte exprimări mai plastice, dar acum, uită-te şi tu la ea cum arată! Ce să mai zici?!

O, Alex, eşti un romantic!

Acum, pe lângă aspectul fizic, care ţine în viaţă pasiunea, e o realitate că ne înţelegem bine. Nu ştiu cum să elaborez mai mult de-atât. Evident, că în toate relaţiile de pe lumea asta, amoroase sau doar de prietenie, sunt şi momente tensionate...

E adevărat! Eu sunt Leu, însă tu eşti Fecioară, dar ai alte calităţi, asta e! (râde)

Eu nu mănânc carne de nouă ani. Mănânc peşte... Deci dacă a găti multe salate şi vreo trei-patru feluri de paste se numeşte gătit, atunci gătesc.

Însă alea trei-patru feluri de paste sunt senzaţionale. Jur! N-am mâncat niciunde unde ieşim în oraş paste aşa de bune ca ale ei, cu ton şi cu somon.

Cred c-a fost un proces treptat. N-a fost o zi anume când ne-am cărat toate lucrurile de la ea la mine. I-am zis: „Uite, pune-ţi şi tu lucrurile aici“. Şi a zis: „Nu, stai liniştit. Pun doar aici, pe colţul ăsta“. Scena 2, şase luni mai târziu...

Mă întreabă el dacă îşi poate pune şi el lucrurile undeva, printr-un colţişor. (râde)

Da, fiindcă acum locuim în apartamentul meu, ea tocmai şi-a cumpărat un apartament şi ne vom muta acolo, suntem în proces de amenajare.

Da, fiindcă acolo e mai mare. Nu de altceva, e foarte frumos şi la tine, dar eu vreau mai spaţios.

Înseamnă că lasă loc pentru asta, respectiv creează spaţiu fizic şi emoţional pentru asta, dar ne place să lăsăm lucrurile să se întâmple natural.

Uite, acum două luni am fost la nuntă la sora mea. A fost foarte frumos, dar parcă noi nu suntem aşa...

Mama mă întreabă mereu. Dar ştie că sunt mai nonconformistă în sensul ăsta. Nouă ni se potrivesc lucrurile mai light. Dacă vom face vreodată vreo nuntă, nu cred că va fi pe tipul clasic, cu biserică, cu rochie de mireasă...

Dar de ce nu?!

Clar! Vedem în jurul nostru atâtea poveşti clasice în care oamenii se căsătoresc şi se despart, încât e limpede că regulile astea şi-au dovedit inutilitatea.

Încercarea de-a standardiza nişte comportamente umane e un eşec care duce la nefericire. Oamenii sunt diferiţi, speciali, imprevizibili, schimbători. Să încerci să stabileşti că lucrurile trebuie să se întâmple aşa, nu altfel, e ceva la care nu aderăm.

Asta nu înseamnă că dacă într-o zi simţim amândoi la fel nu am putea să...

...să te iau de mână şi să mergem la primărie!

Ori aşa, ori poate o să te surprind şi o să-mi iau rochie de mireasă. Deşi parcă nu mă văd aşa... Am fost îmbrăcată în rochii de mireasă, ştiu cum arăt.

E tipicar. Are o listă a listelor!

La propriu!

Deci o listă unde are toate listele!!!

Exact! Eu nu sunt cu actele... Şi pe de-o parte îmi place chestia asta, fiindcă el e foarte organizat prin comparaţie cu mine. Pe de altă parte, în haosul ăla, eu aveam o ordine... Şi acum, că mi-a făcut curat în toate actele, eu trebuie să-l sun: „Auzi, unde mi-ai pus cutare lucru?!”.

E impulsivă. E cu ardere rapidă. Însă face un lucru senzaţional, rar întâlnit la oameni: ştie să spună „Îmi pare rău!“.

Mama m-a învăţat să spun asta. Mai ales dacă conştientizezi că ai greşit.

Eu n-aş putea fi într-o relaţie cu un bărbat gelos, care să-mi spună: „N-ai voie să te îmbraci aşa“.

Mă mai îmbrac şi ca el, cu câte-un tricou larg... Şi-mi zice: „Băi, gagico, dar nu poţi să te îmbraci şi tu mai fetiţă?“ (râde)

Are modul homeless şi modul fetiţă.

Dar revenind la gelozie... Cum ar fi acum ca eu să mă enervez că Alex a filmat nu ştiu ce scenă în care se sărută cu altă femeie? Şi e şi foarte bun când face asta.

Uuu, zi-le! Spune-le să ştie tot!

Nu! Prima dată cred că ne-am văzut în platou la Neatza, eram invitat în emisiune. Urma să prezint o emisiune în respectivul post de televiziune, pe care am şi prezentat-o o perioadă. Mi se întâmplă extrem de rar spre niciodată să observ picioarele la o femeie. Sunt alte lucruri pe care le observ. Eh, dar la ea asta am observat. M-am prăbuşit, m-am adunat cu făraşul...

Ei, hai că n-a fost nici chiar aşa de rău...

După emisiune ne-am văzut la lansarea de grilă. Şi acolo tu m-ai abordat. Sau eu pe tine? Nu mai ţin minte.

Ce vorbeşti?! Nu pot să cred c-ai uitat. Ea a rugat pe cineva să vină la mine şi să ne facă cunoştinţă! A doua zi am plecat la Budapesta cu un spectacol şi am vorbit mult pe telefon şi când m-am întors ne-am şi văzut, iar de acolo e istorie. (râde) Dar mi-a plăcut că ea a făcut primul pas.

If you want something, go and get it!

Cred că am început cu „În momentul ăsta te iubesc“. Deci a fost o tranziţie!

Da. De altfel, dacă îl foloseşti prea des pe „Te iubesc“, nu mai are nicio greutate.

Nu ne spunem. Mai des „I love you“, fiindcă sună fun. Dar e o chestie: niciun sentiment din spectrul sentimentelor umane nu mi se pare a fi ceva liniar. Sunt momente, sunt puseuri puternice când vrei să spui lucrurile astea. Nu s-o spui robotic tot timpul. Asta e reţeta noastră. La alţii poate funcţiona altfel.

foto: sorin stana; Stilist: madena pasăre; Vestimentaţie: Just Cavalli, z zegna, marcjacobs - magazin sport couture, clara rotescu, guess, elisabetta franchi - magazin icon; hairstyle: mihaela david/Gett’s artisticteam; make-up: gabriela furcelea/abacademy.ro; mulţumim: nuba summer vibes (şos. nordului nr. 7-9)



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez sexy (2) jpg
Coolio (2) jpg
Roger Waters   foto Kate Izor, pagina oficiala 5 jpg
Gwyneth Paltrow 50 ani (5) jpg
oana roma 8 fb jpg
robert cormier heartland2 jpg
shakira gerard pique profimedia 0358577468 jpeg
Kelly Osbourne insarcinata (2)   Instagram jpg
Shnia Twain   Instagram (1) jpg
Victoria Beckham   Instagram (3) jpg
FotoJet (32) jpg
razvan41 jpg
John Travolta jpg
Gigi Hadid vs Camila Morrone la show ul Versace de la Milano   Profimedia jpg
Robin Wright a divortat de Clement Giraudet   Profimedia  (1) jpg
rlb jpg
brad pitt3 jpg
Madalina Ghenea stil colanti sexy (1) jpg