EXCLUSIV Tily Niculae: "În sufletul meu, ştiam că voi avea doi copii"
Ne-am reîntâlnit după fix un an, cu o dorinţă împlinită. Una care, deşi părea greu de îndeplinit, s-a realizat întocmai şi a produs o mare bucurie în familia actriţei.
Momentul sărbătoririi Crăciunului este întotdeauna magic. Iar cei care cred în magia lui ajung să experimenteze mici miracole. Unul dintre ele este trăit din plin de Tily Niculae (34), care şi-a dorit mulţi ani să-i ofere un frăţior fetiţei sale, Sofia (8), iar acum este însărcinată în şase luni cu un băieţel.
OK!: Fix acum un an îmi spuneai că îţi doreşti un copil, iar acum deja îl porţi în pântec. Tilly: Pe bune? Fix acum un an? Doamne, ca să vezi cum lucrează intenţiile astea! Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să primeşti!
În sufletul meu, îmi doream şi un băiat. Pentru noi ar fi fost o bucurie indiferent de ce sex ar fi avut. Dar cu atât mai mult mă bucur că pot experimenta şi creşterea unui băieţel.
Da, dar încercările astea, două eşuate, m-au adus în punctul de azi.
Niciodată. În primul rând, pentru că o aveam pe Sofia, ceea ce e mare lucru, pentru că puteam să n-o avem nici pe ea. Eu discutasem cu soţul meu, Dragoş, încă de la începutul relaţiei noastre, acum 14 ani, dacă ar fi să nu putem să avem copii, dacă ar fi de-acord să înfiem – pentru că există parteneri care ţin neapărat să aibă copilul lor biologic. Or, a avea un copil nu înseamnă neapărat să-l porţi în pântec, ci să ştii să fii un părinte grozav pentru el, să-i dai aripi, să-i dai dragoste...
Deşi la ultima noastră discuţie, în momentul în care am pierdut o sarcină, mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă dărâmată, acum a plâns. Apoi, reacţia lui a fost: „Nu pot să cred!“. Eu, practic, am ştiut că sunt însărcinată la două săptămâni de la concepţie, din instinct. Eram pe o insulă în Turcia, unde am mers cu nişte prieteni care fac kitesurfing, şi mi se făcuse brusc poftă de smochine. Am mâncat un kilogram! Eu, de regulă, nu mănânc fructe şi în niciun caz nu atâtea! Atunci fumam, nu mă restricţionam de la nimic, că doar eram în vacanţă, nu făceam niciun tratament anume, nu luam vitamine – pentru că n-am făcut din sarcină un scop în sine! Mi-am zis că dacă e să fie o să fie şi atunci voi renunţa la fumat. Aşa am făcut şi când a apărut Sofia. Acum, însă, am relaxarea vârstei, eu abia împlinind 34 de ani – versus Dragoş, care are 45.
Mi-a spus doar că-i este teamă că nu ştie dacă va mai avea răbdare – el fiind mai răbdător decât mine. Dar eu cred că, odată ce înaintezi în vârstă, capeţi acea răbdare. Plus că, atunci când îl va ţine în braţe, o să se topească după el. Lucrurile s-au schimbat, şi eu am o vârstă diferită... Vorbim, totuşi, de o diferenţă de 9 ani faţă de celălalt copil (aceeaşi care există între mine şi fratele meu), vorbim despre o maturitate căpătată, de o experienţă pe care am căpătat-o în preajma Sofiei – pentru că n-am crescut-o cu bone sau străini. Îmi doresc doar să pot face faţă oboselii, pentru că dinamica din casa noastră e foarte exactă, Sofia a intrat într-un ritm al ei, aşa că va fi puţin debusolant pentru mine după naştere.
Da, i-am spus pe la vreo 4 luni.
Sofia a ştiut şi de celelalte încercări – de prima a ştiut, pe a doua doar a intuit-o, dar nu i-am confirmat-o eu. N-am vrut să aibă o nouă dezamăgire. La prima sarcină pierdută, a plâns şi a suferit extraordinar de mult.
I-am spus că, pur şi simplu, inimioara celui mic s-a oprit şi că nu a depins nici de mine, nici de domnul doctor şi că poate a fost mai bine aşa, decât să fi trecut prin multe operaţii. Noi i-am explicat clar fiecare etapă evolutivă a sarcinii, exemplificându-i, pe blatul din bucătărie, cum bebeluşul e mai întâi cât sămânţa de mac, apoi cât sămânţa de susan, cât boaba de fasole ş.a.m.d. Iar faptul că ea a înţeles că fătul era încă în formare cred că a ajutat-o să treacă mai uşor peste acest eveniment.
Nu atât de des ca altădată, pentru că nu mai avem timp. Eu am fost prima care s-a măritat şi a făcut un copil şi faptul că mi-am asumat creşterea Sofiei, fiind 24h alături de ea, nu mi-a mai permis să mă mai întâlnesc atât de des cu ele. Ele s-au mai întâlnit în proiecte, în emisiuni... Din păcate, nu am ajuns la nunţile lor, având antamante vacanţele, dar ne-am mai întâlnit la botezul copiilor, apoi când Dana şi-a pierdut tatăl... Acum, de exemplu, am primit mesaje frumoase din partea lor.
Da, cum să nu? Şi ele au copii mici. Eu acum rosunt în varianta de „Relax, just do it!“.
Da, şi asta! Dar referitor la gânduri şi anxietate, acum sunt mult mai relaxată, ştiu la ce să mă aştept.
Depinde. Mie, şi acum, şi când am fost însărcinată cu Sofia, mi-a trecut de tot, dar este o boală individuală, deci ce trăiesc eu e irelevant pentru altă mămică. Unele femei, după ce au născut, au intrat în remisie foarte mulţi ani, altele au văzut că le-a apărut pe zone mai întinse ori pe alte părţi ale corpului. Deci nu sunt în măsură să dau un răspuns concret.
E o boală autoimună, pe care nu prea ai cum s-o controlezi. Sunt nişte celule acolo care o iau razna. Deci oricât de zen ai fi, nu prea te
Cred că o să plec, uşor-uşor, şi o să-i las pe ei acolo, ca să ajung lângă bărbatul meu. Şi poate aşa mai rămân o dată gravidă. (râde)
Da, deşi n-am ştiut asta când am ales numele. Eram în aeroport şi plecam să botezăm un băieţel, când mi-a venit în minte numele Radu Teodor. Teodor mi-ar fi plăcut să-l aleg pentru primul copil, când încă nu ştiam că o să am fetiţă – aşa că a rămas pe lista mea. Pe urmă am aflat că Sofia înseamnă „înţelepciune“, Radu înseamnă „bucurie“, iar Teodor „darul lui Dumnezeu“. Şi mi-am zis că nimic nu e întâmplător.
Încă nu. În primul rând, toate hainele de la Sofia le-am păstrat până anul acesta, pentru că undeva în sufletul meu ştiam că voi avea doi copii. Culmea e că multe dintre ele le-am dat cu o lună înainte să aflu că sunt însărcinată. Din fericire, mi-au rămas nişte body-uri unisex, pentru că eu nu i-am cumpărat Sofiei neapărat haine de fetiţă, ci cu căţeluşi, în nuanţe de verde, de albastru...
Voi naşte prin cezariană, pentru că şi pe Sofia am născut-o la fel. În plus, am aflat că am trombofilie, care necesită un tratament injectabil pentru fluidizarea sângelui şi care trebuie oprit cu 48 de ore înainte de operaţie, ca să nu provoace hemoragie masivă. Deci nu am cum să optez pentru naşterea naturală.
Eu sunt ambasadorul nou-născuţilor prematuri şi am fost într-o grămadă de maternităţi şi am vorbit cu o mulţime de mame. Medici buni sunt peste tot, condiţii bune găseşti şi la stat. Nu contest că au existat cazuri nefericite, dar sunt excepţii. Medicul meu este şef de secţie în sistemul privat, după ce a fost ani buni la stat. Deci probabil că-l voi urma.
Da. Va năşi fratele meu, care a botezat-o şi pe Sofia.
Radu a venit deja cu lecţiile lui. Sarcina asta a venit la două luni după ce m-am întors din Bali, unde am plecat să-mi repar mintea şi inima după acele pierderi. Acolo se fac nişte ritualuri energetice în timpul cărora îţi scrii fricile pe un bilet şi-l arunci în foc, după care îţi scrii nişte intenţii – iar intenţia mea a fost: „Doamne, dacă va fi să am al doilea copil, te rog să fie un băieţel.“ Şi, la două luni, eram gravidă cu Radu. Şi pe blog am scris: „M-am rugat, te-am chemat, te-am creionat.“ E chiar o bucurie în viaţa noastră!
Foto: Sorin Stana; stilist: Madena; vestimentaţie: Topshop, Marks&Spencer; locaţie: mulţumim BluParty; mulţumim showroom-ului Mobila Dalin, str. Ion Brezoianu, nr. 40-42, Bucureşti.
