EXCLUSIV Viviana Sposub: "Mă văd alături de George toată viaţa"

7 octombrie, 2021
1 viviana sposub jpg jpeg

Sex-appealul şi carisma au făcut-o rapid remarcată pe micul ecran, dar mai este ceva cu care atrage atenţia publicului ca un magnet: o poveste de iubire aparte cu George Burcea, înfiripată tot într-un show TV

Toamna aceasta, Viviana Sposub (24) ne-a surprins cu schimbarea pe care a ales să o facă: a intrat în competiţie la show-ul Kanal D Bravo, ai stil! Celebrities. Este o ipostază cu totul nouă pentru ea – chiar dacă tipul acesta de format reality show am putea spune că i-a schimbat cu totul viaţa: aşa l-a cunoscut, la Ferma, pe iubitul ei, George Burcea. Perioada aceasta este una extrem de prolifică pentru amândoi, iar despre ce îi ţine atât de ocupaţi, dar şi despre povestea lor de iubire Viviana ne-a povestit cu sinceritate în cele ce urmează.

Ai făcut o schimbare bruscă, neaşteptată în carieră – ai trecut de la „Vorbeşte lumea” la „Bravo, ai stil”. Este, în primul rând, o schimbare de registru. Ce te-a determinat să faci acest pas? 

“Vorbeşte Lumea” a fost un proiect de suflet pentru mine, un proiect în care am avut ocazia să învăţ foarte mult. Toamna aceasta, însă, a venit cu o schimbare majoră în viaţa mea, de care cred că aveam mare nevoie. Nu m-aş fi gândit nicicând că “Bravo, ai stil!” va fi un capitol din cariera mea, însă viaţa ne ia prin surprindere. Şi chiar mă bucur că am acceptat provocarea, deşi am fost în dubii în primă fază, pentru că e ceva total diferit faţă de ce am făcut până acum. E o emisiune care mă pune în dificultate de cele mai multe ori şi fix acesta e motivul care simt că mă face să evoluez de la o zi la alta. 

Cât a contat aspectul finannciar în această decizie? 

De mică am muncit pentru visul meu şi când spun “muncit”, mă refer la zeci de proiecte în care m-am implicat total, fără a primi vreun ban. Inclusiv primii mei paşi în televiziune nu s-au bucurat de o remuneraţie pe măsura muncii. Dar am ştiut că lucrurile vin pas cu pas în viaţa noastră. Dacă faci ceva cu toată inima, banii vor veni la un moment dat. Iar acum am ajuns în punctul în care orice decizie profesională este influenţată şi de partea financiară. Şi mi se pare absolut firesc şi benefic. Totuşi “Bravo, ai stil!” este un proiect în care se şi investeşte foarte mult: stilist, haine, momente artistice, drumuri prin Bucureştiul mega-aglomerat. Astfel că am pus totul în balanţă şi am luat decizia cea mai bună pentru mine.

Cum te-ai adaptat la "Bravo, ai stil"? 

Încă mă adaptez ritmului alert, oboselii şi emoţiilor (tot mai mari cu fiecare emisiune). E mai greu decât mă aşteptam! Şi pe lângă timp, îmi consumă şi foarte multă energie. Dar îmi place atât de tare, încât aceste aspecte sunt mai puţin importante. 

Cum te înţelegi cu celelalte concurente? Te întreb asta şi în contextul în care tu ai intrat mai târziu în concurs.

Am pierdut startul… Şi asta a contat enorm şi în relaţia cu celelalte concurente. M-am simţit exact ca fata nouă din curtea şcolii care întâmpină dificultăţi în a se integra. Şi, deşi am venit cu zâmbetul larg şi inima deschisă, am fost luată prin surprindere de anumite discuţii, conflicte, oameni, iar în peisaj şi-au făcut apariţia lacrimile şi nervii. Sunt câteva fete cu care rezonez de multe ori, dar şi fete cu care prefer să discut strictul necesar. Suntem 9 femei frumoase, aduse să concureze şi să convieţuiască. Era de aşteptat că se vor isca momente tensionate care vor dezvălui adevăratele afinităţi şi antipatii.

Ai avut un moment în emisiune realizat împreună cu iubitul tău, George, în care îi eşti mireasă. Spune-mi puţin din culise, cum l-ai pregătit împreună cu el... 

Momentul pe care l-am pregătit cu George pentru Gală a fost unul dintre cele mai emoţionante din viaţa mea. Vorbim aici de emoţiile din faţa camerelor, combinate cu frica de a nu da greş şi cu faptul că eram pe scenă alături de o persoană atât de specială pentru mine. M-am bucurat că cei prezenţi acolo, dar şi cei de acasă, au simţit emoţie la momentul nostru si au privit cu drag fiecare pas de dans. A fost amuzant să repetăm pentru moment, noi nefiind dansatori. Cu o noapte înainte, pe la ora 02:00, tropăiam prin casă în încercarea de a reţine coregrafia pe care o făcuse prietenul nostru, Daniel Dobre.

Acum, dată fiind tema momentului vostru, nu am cum să nu te întreb dacă aţi vorbit despre logodnă şi nuntă. George deja a dat o declaraţie în acest sens: "O voi cere pe Viviana de soţie, nu ştiu când, habar n-am, dar îmi doresc foarte mult acest lucru." Tu abia ai împlinit 24 de ani – simţi că mai e vreme de copilărit? 

Având în vedere că mă simt atât de bine în relaţia asta, mă văd alături de George toată viaţa. Dar nu cred că este grabă! El mai are nişte treburi de rezolvat. Cred că Dumnezeu le rânduieşte pe toate fix cum este nevoie.

Show-ul „Ferma” l-a adus pe George în viaţa ta. A fost dragoste la prima vedere? 

Atunci noi nu am realizat asta, dar când am ajuns acasă şi ne-am împărtăşit gândurile, trăirile, ne-am dat seama că din prima clipă în care ne-am privit şi am făcut cunoştinţă, s-a produs “extorsiunea”. Nu ştiu ce înseamnă dragoste la prima vedere, dar ştiu că ce am simţit când l-am întâlnit pe George a avut un strop de magie.

Acum ceva timp s-a scris despre nişte probleme în relaţia voastră. Ai spune că aveţi o relaţie pasională, vulcanică? Care este cel mai vulcanic dintre voi? 

Presa scrie multe, eu m-am obişnuit cu asta. Pot spune doar că relaţia noastră este o relaţie normală, sănătoasă, cu multă pasiune. Încercăm să ne bucurăm pe cât posibil de această chimie şi să rezolvăm cât mai repede şi cât mai frumos orice problemă sau discuţie apare vreodată între noi. 

CITEŞTE CONTINUAREA INTERVIULUI ÎN NOUL NUMĂR OK!, DE AZI LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg