FOTO: Tablou de familie: Trei generaţii Dragomir
Remuneraţie mare, familie şi mai mare. Şeful fotbalului românesc este un om fericit. În distribuţie: fiul Bogdan şi cei doi nepoţi, Bogdan Călin şi Robin Alexandru.
Remuneraţie mare, familie şi mai mare. Şeful fotbalului românesc este un om fericit. În distribuţie: fiul Bogdan şi cei doi nepoţi, Bogdan Călin şi Robin Alexandru.
Vezi fotografii cu familia Dragomir aici
Dumitru Dragomir trebuie tot timpul convins cu greu. Şi totul trebuie să pară că durează puţin. „Domnule Dragomir, dacă staţi pe spate, nu vă vedeţi în poză“, îi explică fotograful. „Lasă că vreau eu poza asta, în care nu mă văd“. Dumitru Dragomir lasă încet locul generaţiei următoare. Într-o lume cucerită constant de femei, el are trei băieţi. Doi dintre ei îi sunt nepoţi. Fiul său, Bogdan, preia afacerile familiei, în timp ce el priveşte mândru spre cel mic. „Uitaţi-vă şi voi, ce nepot frumos am“. Se întristează doar când vine vorba despre băiatul său, care a murit într-un accident cu tot mai mulţi ani în urmă. Şi poate cumva, familia care-l înconjoară acum e în compensaţie. Deocamdată, are un tip de răspuns şi o atitudine de care peste vreo 30 de ani o să ne fie dor.
OK! Unde eraţi când aţi aflat că soţia e însărcinată cu Bogdan? Vă mai aduceţi aminte?
Dumitru Dragomir: Eram la Vâlcea.
Nu vă mai aduceţi aminte exact momentul.
Nu. Dar ştiu că mă arestaseră şi a venit nevastă-mea cu el în braţe. Avea două luni.
Păi, de ce să vă aresteze?
Un abuz incalificabil, prin 1976. Eram la Vâlcea şi o duceam foarte bine. M-au arestat pentru că au declarat unii că aş fi jucat jocuri de noroc. Ca să te aresteze pentru aşa ceva, trebuia să fie organizat un flagrant şi confiscarea banilor. La mine n-a fost cazul.
Cu jocurile de noroc, nu ştiu. Dar noroc aţi cam avut în viaţă.
La jocuri de noroc am fost norocos. În rest, nu. Dacă aveam noroc, îmi trăia acum primul fiu. Bogdan a avut un frate care a murit la 18 ani. Era fotbalist, titular şi în Divizia A şi echipa naţională de juniori.
N-aţi depăşit momentul.
Nu. Nici acum. Din punctul ăsta de vedere, sunt ghinionist. Din alte puncte de vedere, Dumnezeu mi-a dat noroc. Mi-a dat o familie a copilului meu, Bogdan, foarte frumoasă: doi nepoţi frumoşi şi sănătoşi. Şi deci îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru treaba aceasta.
Continuaţi să credeţi.
Am crezut şi cred. Nu cred în oameni deveniţi sfinţi. Nu vedeţi că nu vedem nicio transformare? În ultimii 3.000 de ani, din nicio o maimuţă nu a ieşit un om. Sau dintr-un elefant n-a ieşit un elicopter sau ceva. Înţelegeţi? Natura asta o fi Dumnezeu însuşi?!
Când v-aţi zis, în urma unei întâmplări concrete, că există Dumnezeu?
De când am plecat de-acasă. Am fost un copil sărac. Mi-am dorit toată viaţa ca familia mea să nu ducă lipsă de nimic. Scopul vieţii mele a fost ca familia să nu sufere, cum mi s-a întâmplat mie. Şi am făcut bine tuturor în jurul meu. N-am făcut rău nimănui. Familia mea nu a dus lipsă de nimic. Aşa au fost educaţi, încât niciodată n-am avut banii puşi separat de copii. Ei puteau să ia oricât şi dacă nu-mi spuneau, ştiam sigur că ei nu greşesc.
Bogdan, când îţi aduci aminte că te-ai supărat prima dată pe tatăl tău?
Pe cuvântul meu de onoare dacă ştiu. Nu-mi aduc aminte. Taică-miu era mult mai libertin cu mine. Era greu să ne supărăm.
Din tot ce ţi-a spus de-a lungul timpului, ce e cel mai important?
Nu e doar un lucru. În tot ceea ce sunt acum m-au influenţat şi el, şi mama.
Domnule Dragomir, unde era special Bogdan în copilărie? Cum vi-l aduceţi aminte?
Era frumos rău când era mic. Parcă era un bibelou. Era blond şi cu ochelari mici şi rotunzi. Dacă n-am fost supărat pe el niciodată, în viaţa mea!? Dacă nu m-a supărat o dată în viaţa lui, nu vă daţi seama? Bine, asta şi datorită mamei lui. Nevasta mea a avut grijă de toţi. Inclusiv de mine.
Nora vă place?
Da. Am o noră cu o educaţie aleasă.
Bogdane, cum ai cunoscut-o?
Ne ştiam de mult. Mi-a plăcut o perioadă mai lungă. Eram mai tânăr şi mai zburdalnic atunci. Stăteam de vorbă cu ea şi vedeam că ea „nu alunecă“ deloc. Aveam cercuri comune.
Cât ţi-a luat să o convingi?
A fost o perioadă lungă. Dar n-a fost un război zilnic. A fost o luptă de cucerire grea. Ne întâlneam, după care dispăream două, trei săptămâni. Iar apăream, până când am reuşit într-un final. Ei îi era teamă că sunt neserios. Neserios eram. Ea m-a făcut să fiu serios.
Alesul soţiei e jocul de noroc despre care vorbeam la început, domnule Dragomir?
Să ştii că da. E o loterie. Dacă-ţi dă Dumnezeu noroc de o soţie bună, ai şi o viaţă liniştită şi bună. Ferească Dumnezeu dacă dai de-o golancă...
V-a fost frică să nu nimerească Bogdan pe mâna uneia?
Nu. Ştiam că am băiat deştept. Sunt cele mai bune prietene, ai mai pomenit aşa ceva!? Nevastă-mea cu noră-mea.
Aşa e, Bogdan?
Păi şi seamănă, în mai multe privinţe. Soţia mea are o educaţie tradiţionalistă. Nu înţelege nici acum fetele care pozează indecent. Nu mă puteam duce la mama cu oricine. Nici la tata.
Deci nici cu dumneavoastră n-o scotea la capăt.
Credeţi că nu-l monitorizam totuşi? Ştiam tot ce face, chiar dacă el nu-mi spunea. Dar o dată nu s-a întâmplat să-i reproşez ceva. Aş dori ca toată lumea de pe acest Pământ să aibă copii ca ai mei.
Bogdan: De exemplu, când eu mă lăsasem de fotbal, mai stăteam pe la ai mei pe-acasă. Aveam o perioadă mai boemă. Şi am venit o dată acasă, pe la cinci dimineaţa. Conduceam un ziar pe-atunci. Aveam o întâlnire pentru care nu m-am trezit. Taică-miu nu mi-a spus decât un singur lucru: „Cine e şmecher noaptea e şmecher şi ziua“. Mi-a fost o ruşine! Eu, care eram orgolios şi mă uitam la toţi prietenii lui mai în vârstă şi voiam să-i copiez…
Spunea Bogdan la un moment despre soţia dumneavoastră că e mai exigentă cu fetele care apar pe la televizor. Dumneavoastră ce părere aveţi despre ce se întâmplă?
Tati, vreau să spun că toate îmi plac. Şi grasele, şi slabele. Eu mă uit. Bine, nu-mi plac astea care se dezbracă. Eu am fost un pudic în decursul vieţii mele. Dar cum să nu-ţi placă ce e frumos?! Eu şi azi întorc capul după o fată frumoasă. Una e una şi alta e alta.
Nu se dezbracă puţin cam repede fetele acum?
Sunt şi multe, măi. Lăsaţi-le în pace, să traiască toate! Reţineţi ce spun: sunt multe femei care se dezbracă în toată lumea. Dar sunt serioase şi fac averi. La noi, cine se dezbracă e catalogată drept curvă imediat.
Bogdane, tu de ce ai renunţat la fotbal şi apoi la presă?
E o vârstă la care vrei să demonstrezi. Apropo de gândirea lui cu familia. M-a influenţat şi pe mine. După ce am demonstrat ce-aveam de demonstrat, m-am gândit că cel mai bun lucru e să preiau din afaceri şi să încerc să le dezvolt. Am doi băieţi. Dacă m-aş gândi la mine, ar trebui să stau liniştit. Să-mi văd de treabă pe la Monte Carlo, pentru că bani avem pentru viaţa noastră. Atunci tot ce facem e pentru generaţiile care vin.
Mitică Dragomir: Ştii la cât m-am trezit azi? La şase dimineaţa eram pe şantier. La ora opt şi jumătate sunt la serviciu.
Bogdan Dragomir: E dintre generaţiile alea vechi. E de pe vremea comunismului. Aveai, n-aveai treabă, te trezeai la şapte dimineaţa.
Te deranjează să ţi se spună că eşti „un băiat de bani gata“?
A fost o perioadă, pe la 18 ani, când mă deranja. Tot ce făceam era să demonstrez că nu sunt doar băiatul lui taică-miu. Acum mi se pare că e o mândrie să duci mai departe numele familiei. Deci îmi asum sintagma de „copil de bani gata“.
Foto: Sebastian Enache, arhiva personală
