Interviu Alina & Gabriel Cotabiţă: „Ne-am căsătorit după şase ani de relaţie şi-o comă“

Cântăreţul şi experta IT. Artistul boem şi pragmatica. Vedeta trecută prin viaţă – şi aproape moarte – şi tânăra lui camaradă. Cei doi soţi ne demonstreză cât de mult şi de înduioşător se pot atrage contrariile.

Întâmplarea a făcut să ne întâlnim chiar a doua zi după dispariţia lui Andrei Gheorghe, care a plecat dintre noi în urma unui stop cardio-respirator. Acelaşi lucru care i-a cauzat lui Gabi Cotabiţă intrarea în comă, acum nu mai mult de trei ani. Revenirea cântăreţului, însă, după trei săptămâni de comă, a fost spectaculoasă atât pe plan fizic, muzical, cât şi amoros. S-a însurat cu iubita care i-a fost alături zi şi noapte, Alina Gabriela Muntea­nu (35), şi dă semne clare că extinderea familiei nu este exclusă nici la 62 de ani. Dar în termenii lui, bineînţeles.

Alina & Gabriel Cotabiţă

V-aţi căsătorit în 2016, după cinci ani petrecuţi împreună. Cum v-aţi cunoscut?

Alina Ne-am cunoscut în 2010. După un spectacol al lui, la care am fost şi care mi-a plăcut mult. După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook, ca un fan obişnuit. Dar nu înrăit...

Gabriel Nu era vreo stalker-iţă... (râde)

Am rămas surprinsă că mi-a răspuns el, şi nu PR-ul, şi chiar repede, la vreo două ore după concert. Apoi, de Sfântul Mihail şi Gavril, i-am urat „La mulţi ani!“. Mi-a urat şi el mie, dar mi-a scris şi ceva de genul „Să-ţi păs­trezi zâmbetul fermecător“. Am mai vorbit de câteva ori pe chat privat. Până la urmă, m-a invitat la o cafea, iar eu am acceptat. Şi uite aşa, de la o cafea şi-un film şi altă cafea, şi alt film... au trecut opt ani.

Care-i varianta dvs., domnule Cotabiţă?

Draga mea, vreau să-ţi spun ceva foarte sincer.

Ascult.

Eu nu-mi amintesc nimic. Dar mă bucur că s-a întâm­plat aşa şi că nu am fost mitocan...

Dar era asta o posibilitate?

Nu e mitocan, dar afişează o răceală evidentă, scurtează discuţia fantastic dacă nu place pe cineva...

Ce anume vă mai aduceţi aminte de la începutul relaţiei?

Că am cerut-o de nevastă. Ne-am că­sătorit după şase ani de relaţie şi o comă.

El nu face promisiuni aiurea femeilor, nu-ţi spune că eşti iubirea vieţii lui, nu înfru­museţează realitatea. E pragmatic. Dar mi-a zis o chestie, la cam o lună de relaţie, într-un moment de mare amor, care a rămas cu mine: „Să nu mă părăseşti niciodată!“. Eu, neştiindu-l atunci atât de bine, mi-am zis că bagă din top. (

) Dar iată că nu l-am părăsit.

Locuiaţi împreună când aţi cerut-o de soţie?

Nu. Ne-am mutat împreună numai după ce m-am întors eu din… întâmplările mele. Dar aveam intenţii serioase şi înainte, doar îi spusesem să nu mă părăsească. Am în­trebat-o, într-o seară, dacă nu vrea să ne că­sătorim, iar ea a zis: „Tu ţi-ai revenit suficient încât să ştii ce spui?“.

El neavând dorinţa de a se recăsători.

Chiar nu aveam dorinţa… La un mo­ment dat, fetele mele s-au întors dintr-o va­canţă cu un papirus pe care scria: „Bărbatul se căsătoreşte că nu are minte, divorţează pen­tru că nu are răbdare şi se recăsătoreşte când nu mai are memorie“. M-a bufnit râsul, pentru că eu nu am memorie.

Nu aveai imediat după comă…

Dar eraţi în deplinătatea sentimentelor dvs.!

Şi m-am bucurat că a zis „Da!“

Aveaţi emoţii că ar fi putut spune „Nu!“?

Da!

Da?

Da, pentru că s-a înhămat la un lucru la care, dacă eram în locul ei, probabil că eu nu m-aş fi înhămat. Să te legi de un om care nu e cu toate capacităţile lui acasă e complicat. A fost greu...

Dar aveaţi un istoric împreună, cum să nu vă rămână alături şi la greu?

Nu mai contează istoricul atunci când nu mai ai memorie. Contează felul în care s-a comportat ea după comă... A fost o dovadă de dragoste total dezinteresată. Şi satisfacţia mea e că am folosit-o pe ea foarte mult şi o folosesc în continuare. E extrem de deşteaptă şi capabilă de multe, iar eu sunt foarte comod. Ea a venit cu o vigoare care mi-a făcut mie bine. Am fost egoist.

Am înţeles de ce are nevoie soţul tău de tine, Alina, dar tu de ce nu poţi trăi fără el?

Nu ştiu. Presupun că asta e iubirea.

Eşti cu aproape 30 de ani mai tânără decât el. De ce i-ai spus lui „Da!“ şi n-ai aşteptat să vezi ce-ţi mai poate oferi viaţa?

Uite, la asta nu s-a gândit niciodată...

Pentru că eu am memorie şi mi-am adus aminte de cei cinci ani petrecuţi împreună până la acel moment... Şi pentru că mi-e foar­te drag!

Cum au fost cei cinci ani de dinainte?

Frumoşi, liniştiţi, cu vacanţe şi seri rela­xate cu prietenii. El e foarte iubibil, tăndrălos, mi-e bine chiar şi când mă plictisesc cu el.

El spune că a fost dificil...

Nu el era dificil, ci situaţia. Înainte de acel moment chiar am avut o relaţie frumoasă şi dulce.

Sunteţi, cel puţin aparent, destul de diferiţi. Tu cu ce te ocupi, Alina?

Sunt administrator la o firmă de IT, sunt „şoricel“ de calculator, lucru care nu se împa­că cu partea lui artistică.

Ba se împacă! Ea îmi pregăteşte întot­deauna playlist-ul pe calculator.

Playlist-ul, micul dejun poate...

El se ocupă de mâncare. Eu nu gătesc, nu am timp pentru aşa ceva.

Eu sunt provider-ul! Adică ştiu unde să mergem să mâncăm sau unde să comand.

Cum e relaţia ta cu fiicele vitrege, Alina? Sunteţi aceeaşi generaţie, nu?

Foarte bună! Două dintre fiicele lui Gabi au 33 de ani şi una are 36, iar eu am 35. Cu Eliza m-am văzut constant pentru că ea locuia cu Gabi când l-am cunoscut eu. Pe Milena am văzut-o ceva mai rar, pentru că a stat în Italia o vreme. Iar cu fiica cea mare ne vedem tot rar, pentru că are doi copii şi stă în Ştefăneşti. Dar facem toate sărbătorile împreună.

N-au dorit să-şi protejeze tatăl, măcar la început?

Am dovedit ce aveam de dovedit. Nu se mai pune problema că i-aş face ceva rău tată­lui lor. Până la urmă, am fost cu toţii împreu­nă într-un moment care n-a făcut decât să ne unească.

Cum ai perceput tu acea experienţă, Alina?

Nu mai ştiu. Efectiv nu pot să-ţi spun. A fost un amestec de durere, lipsă de control, pentru că nu ştiam ce se întâmplă, stresul ca­uzat de paparazzi, care stăteau în faţa spita­lului ca să ne urmărească. A fost prea intens totul ca să îl pot descrie cumva.

Dar, după momentul critic, cum a fost viaţa voastră, a ta?

N-a fost atât de uşor precum s-ar cre­de. Am trecut de la „Aoleu, ce facem acum?“ şi „Vai, nu se poate!“, la „Doamne, e bine, o să fie bine!“. A stat trei săptămâni în comă, plus ieşirea din comă, care nu e ca-n filme. Nu deschide brusc ochii şi cere de mâncare. E o perioadă de semi-comă, care a durat peste o lună.

Întreaga experienţă v-a făcut mai spirituali?

Nu mai mult.

Eu eram suficient şi înainte.

Şi atunci care e lecţia de viaţă învăţată după ce vezi moartea cu ochii?

Mie mi s-a spus clar că nu plec, că mai am încă lucruri de făcut, să continuu să fac ceea ce făcusem până atunci şi să aduc bucu­rie oamenilor. E o senzaţie foarte interesantă. Ţi se spune ceva în interiorul creierului, fără cuvinte, pur şi simplu înţelegi mesajul.

Multă lume s-a rugat pentru dvs. atunci!

Şi le mulţumesc pentru asta! M-a im­presionat când am aflat. Eu sunt fericit dacă îi fac şi eu pe oameni fericiţi, să îi văd că se simt bine la concertele mele, motiv pentru care nu am fost foarte atent cu viaţa familială. Nu m-am ocupat de copiii mei, de fosta mea ne­vastă. În urma întâmplării prin care am trecut, mi-e mult mai uşor să mă obişnuiesc cu tot ce mi-e dat. Am fost acolo şi am văzut despre ce e vorba. Nu-mi mai e frică de moarte. Când mi s-a spus că nu plec, am avut o stare plăcută, că nu sunt singur, că e cineva acolo şi pentru mine. Şi toate lucrurile pe care le-am început post-comă funcţionează. Mi-am făcut trupă nouă, am scris cântece noi...

V-aţi şi însurat!

Femeia asta, şi nu vreau să spun cuvin­te mari, reprezintă pentru mine aproape la fel de mult ca mama. Este enervant de mămoasă chiar! Mă tratează ca pe copilul ei...

În primele luni chiar eram ca o mamă...

I-am şi spus că, dacă în momentul acela ar fi plecat, n-ar fi condamnat-o nimeni. Personajul care eram atunci nu era de văzut. A avut încredere în mine, că îmi voi reveni.

Că tot veni vorba despre asumat rolul de mamă, Alina, vrei copii?

În viitoarele şase luni, nu am niciun plan. Poarta e deschisă şi vedem cum dă Dumne­zeu. Dacă e să luăm în calcul ultimii doi ani şi perioada din prezent, clar nu. Trebuie să ajun­gem la o stabilitate, după aceea mai vedem.

Aşadar, vorbim în şase luni...

Mă bucur că nu mă întrebaţi şi pe mine...

Ba cum să nu?! Doar e nevoie de amândoi pentru a aduce pe lume un copil...

Ea poate să facă ce vrea. E o femeie liberă din toate punctele de vedere.

Certificatul de căsătorie n-o îngrădeşte în niciun fel?

Absolut deloc. Nici pe ea, nici pe mine. Şi ea ştie foarte bine asta.

Nu vă temeţi că se va interpreta că aveţi un mariaj deschis?

Ba da, şi facem şi câte un swing mic din când în când...

E important că a ajuns la concluzia că nu se poate face dragoste cu forţa. Într-o rela­ţie sunt importante respectul şi camaraderia. După dragoste. Iar eu şi ea suntem camarazi.

Foarte buni camarazi!

Domnule Cotabiţă, aveţi copii care au, la rândul lor, copii. Cum rămâne, vă mai vedeţi schimbând scutece acum?

Nu.

Şi dorinţa soţiei de-a deveni mamă?

Aş vrea să o văd mamă, dar nu din altă viaţă, adică după ce plec eu.

Deci vă doriţi copii!

Dacă ea îşi doreşte, nu am cum să mă opun.

De ce nu?

În relaţia cu Alina, eu nu mai pot fi egoist. Nu mai am voie. Sunt la discreţia ei şi, dacă ea hotărăşte să îşi facă de cap în sensul acesta şi să îşi crească un copil singură...

Dar de ce singură? Nu vă are şi pe dvs.?

Draga mea, trebuie să fim realişti. E proble­ma ei. Eu nu o pot obliga să nu facă un lucru pe care şi-l doreşte. Şi atât.

Ce fel de bunic sunteţi?

Total nesimţit! Absent. Am doi nepoţi, de 4 ani şi un an şi jumătate, pe care nu prea-i văd.

Care e situaţia dvs. medicală din prezent, recuperarea e completă?

E sănătos tun! Fizic e în regulă.

La ora actuală, n-am tensiunea arterială crescută. Nici aritmii, nimic.

E adevărat că aţi făcut preinfarct înainte?

Da. Şi nici măcar nu m-am învăţat minte. Dacă mergeam atunci la un medic bun, nu aş fi ajuns unde am ajuns. Problema e că nu am fost corect diagnosticat şi tratat.

Dar acum ia două, trei pastile şi atât. Urcă pe scări şi nu oboseşte. Poate să mear­gă la sală, să cânte, să facă ce vrea. El a avut noroc că a căzut la sala de sport şi mai erau oameni lângă el. Dacă se întâmpla în casă şi era singur... Uite, Andrei Gheorghe n-a avut acest noroc...

Spuneaţi că v-aţi neglijat familia înainte de stopul cardio-respirator. Aţi schimbat ceva de-atunci?

Păi, m-am căsătorit, ce să mai fac altceva?

E suficient, Alina?

Nu.

Ce lipseşte?

Vreau să nu se schimbe, să rămână aşa cum e. Să rămână la fel de tandru, iubitor, atent ca până acum. Vreau să îmi aducă, din când în când, câte un buchet de flori...

Dar faptul că s-a însurat când nu mai avea de gând nu e dovada maximă a dragostei lui?

Clar, clar! Mă iubeşte ăsta micu’! (râde)

Păi, cum să nu o iubeşti?! Este o per­soană extraordinară! Lăsăm deoparte faptul că arată foarte bine ca femeie - pentru că nici nu avea voie să arate rău, era trecut în fişa postului - ceea ce mă fascinează pe mine la ea e că este extrem de deşteaptă.

Şi pricepută! Sunt genul de soţie care pune becuri şi schimbă ţevi prin casă.

Dar ai fi împăcată cu gândul că ai creşte sin­gură un copil, dacă ar fi să vină?

Ce să zic?!... În general, femeile au oricum mai multă grijă de copii decât bărbaţii, aşadar trebuie să ne asumăm asta, nu?

Cum vă definiţi familia?

O familie modernă.

Suntem iubiţi, foarte buni prieteni, ne sprijinim, nu ne îngrădim reciproc.

I-aţi compus vreo piesă, domnule Cotabiţă, „femeii extraordinare“ de lângă dvs.?

Nu. Nu le compun decât persoanelor de care mă despart. Eu am nevoie de o per­soană lângă mine care să nu fie îndrăgostită de muzica mea. Eu vreau un critic lângă mine. Doar aşa mă ajută. Nu mă interesează să mă idolatrizeze nimeni acasă, doar pe scenă.

Domnule Cotabiţă, puteţi spune că aţi iubit nebuneşte de mai multe ori în viaţă?

Iubesc necondiţionat, pătimaş, dar, când în­chid un capitol, îl închid. Nu fac clasamente cu iubirile pe care le-am avut. Iubirile mele au fost extrem de importante în momentul în care s-au petrecut.

Sunteţi un om norocos!

Să ştii că da! Mai ales că mi s-a dat o nouă şansă. La viaţă.

O viaţă nouă?

E o continuare. Tot ce mai reuşesc acum să fac alături de ea e să am marea plăcere de a sta de vorbă, de a petrece timpul împreună. Dacă ea îşi doreşte neapărat un copil şi Dum­nezeu i-l dă, nu mă pot opune. Dar, în acelaşi timp, nu vreau ca ea să-şi facă un scop din aşa ceva, pentru că e o greşeală, pentru că ar în­semna că numai ea îşi doreşte asta şi, dorin­du-l numai ea, n-o să iasă ce trebuie.

Foto: Sorin Stana; Stilist: Madena; Vestimentaţie: aldo, marks & spencer, musette, guess, pepe jeans, scothc & soda, g-star (magazin collective); Makeup artist: laura perian, Hair stilist: andreea ciurea/gett’s artistic team, Mulţumiri Hotelului Moxa, pentru sprijinul acordat în realizarea şedinţei foto.