INTERVIU Alina Sorescu & Alexandru Ciucu – „În trei, viaţa devine din ce în ce mai interesantă“

30 aprilie, 2014

Au avut o nuntă de vis şi se pregătesc pentru un botez de basm. Fiica lor, Elena Carolina, urmează să fie creştinată pe 18 mai, când va avea prima petrecere cu pici celebri. Până atunci, iată primele fotografii cu mica prinţesă.

Am fost martorii poveştii lor de dragoste încă de la început. Alina şi Alexandru par aceşti prinţi moderni care-şi trăiesc frumos iubirea în universul lor boem, romantic şi neatins de răutăţile unui showbiz autohton mistuitor. Te face să te întrebi, uneori, dacă aşa ceva chiar poate fi real. Dar privindu-i pe pajiştea din faţa Palatului Mogoşoaia, astăzi în trei, ţinându-şi în braţe micuţa de trei luni şi jumătate, Elena Carolina, tabloul de familie e cât se poate de real. Iar maternitatea îi dă o strălucire aparte Alinei, care se regăseşte firesc în acest rol, ca şi când îl aştepta demult, ca o menire care trebuia să se împlinească. OK!: Cum te-ai acomodat, Alina, cu programul fetiţei voastre? Alina: Dacă mă întrebai când eram însărcinată cum o să mă acomodez, ţi-aş fi spus că sunt panicată şi că nu ştiu cum o să fie ori de unde o să învăţ să mă descurc. Dar lucrurile au venit de la sine. Am căpătat parcă de Sus o ştiinţă şi o putere nouă de adaptare, un instinct matern care simt că s-a activat în mine. Am ştiut efectiv ce să fac, în ce moment, încă de când s-a născut, chiar dacă la început eram destul de speriată, pentru că suferisem operaţia de cezariană care a fost destul de traumatizantă. Alexandru a şi asistat la ea, nu ştiu cum şi-a făcut curaj, dar a fost acolo. Şi recuperarea a fost dificilă, dar eu am fost foarte puternică, zic eu, şi m-am surprins până şi pe mine cu dorinţa asta de-a trece peste ce-a fost greu şi de-a fi lângă cea mică, atunci când avea nevoie de mine. Am reuşit să pot s-o şi alăptez, lucru care e mai dificil după o operaţie de cezariană. Mi-am dorit mult să fiu o mamă bună pentru ea şi simt că asta e menirea mea pe pământ. Alex: E lucrul care o împlineşte, cred, cel mai mult. Alina: Cumva, mă aşteptam. Pentru că, lucrând cu copiii la şcoala mea de muzică, am interacţionat mai mult cu ei, am văzut că am răbdare, că mă pot apropia uşor de ei... Alex: Alina are o carismă aparte, e ca un magnet pentru ei. Alina: Când ne vedem la masă cu prieteni care au copii, toată lumea e liniştită că cei mici au parte de distracţie. (râde) Alex: Bine, şi ea se bucură de ei, se încarcă pozitiv, e un schimb reciproc de energii.

Cât de des te trezeşti peste noapte?

Alina: Acum, mai rar, pentru că adoarme în jur de 12.00-01.00, e nocturnă ca tati, şi se trezeşte pe la 05.00, 06.00, uneori chiar pe la 07.00. Deci mă lasă să dorm.

Până acum o lună, mă trezeam din două în două ore ca să alăptez. Acum ne lasă să dormim.

Îi cânţi, ca s-o adormi?

Alina: Da, îi cânt tot felul de cântece. Aşa mi-a venit şi o idee, poate o să fac o colecţie de cântece de genul ăsta. Cred că mi-ar plăcea să profit de fiecare stare nouă pe care o experimentez şi să se observe şi în muzica mea şi în ceea ce fac.

Faci singură „rondul de noapte“ sau ai şi ajutoare?

Alina: Ne ajută mama mea, care e ajutorul meu de nădejde în perioada asta, dar eu petrec cea mai mare parte a timpului cu cea mică. Mama mă ajută când vreau să mai plec câte o oră-două-trei între mesele ei, lucru care mi-e de mare ajutor pentru că reuşesc să menţin legătura cu realitatea, adică să nu mă ocup doar de cea mică şi atât. Există şi lumea exterioară...

Să mai fie şi tati!

Să mai fie şi tati, să mai ies şi cu tati, să încep, încet-încet, să-mi reiau şi activitatea profesională, să mai fac un drum la studio, să mai particip la câte o emisiune...

Chiar voiam să te întreb cine îţi ţine locul la clubul de copii.

Alina: Suntem în vacanţă, momentan. De şcoala de muzică mă ocup eu exclusiv şi, pentru că nu ştiam cum o să mă descurc şi cu un copil, am zis să le dau o pauză şi o să mă întorc probabil din toamnă, după vacanţa de vară.

Alex, cum te simţi cu atâtea fete acasă?

Alex: Te referi la cele două sau la cele trei? Că o avem şi pe soacra mea la mine. Mă simt în minoritate, evident.

Şi nu faci faţă?

Alex: Ba da, fac faţă cedând teritoriul, în principiu.

Oricum, în timpul zilei, eu sunt destul de mult timpul de acasă şi pentru că am treabă şi pentru că nu-mi prea găsesc locul.

Te şi eschivezi, cumva.

Alex: Mă şi eschivez, dar şi dacă nu m-aş eschiva, nu prea am cu ce şi unde să interacţionez. Când deja sunt două femei care se ocupă de un copil atât de mic, practic nevoile lui sunt foarte bine acoperite. Dar am observat că, încet-încet, mi-au găsit ele un rol, şi anume să liniştesc copilul. Asta se întâmplă mai ales atunci când ele nu se mai înţeleg cu copilul, în sensul că plânge fără să ştie nimeni de ce, deşi de mâncat a mâncat, de schimbat e schimbat şi de dormit tocmai s-a trezit– că doar astea sunt motivele pentru care, în principiu, plânge un copil. Şi-atunci trebuie alintat, distrat ş.a.m.d.

Deci tu te ocupi de entertainment.

Alex: Exact, eu sunt responsabilul cu entertainmentul pentru copil în cazuri extreme.

Şi-ţi iese de fiecare dată?

Alex: Îmi iese pentru că am o metodă specială care se numeşte „metoda avionul“ sau „metoda Superman“, când o iau pe braţe şi o fac să "zboare" prin casă. Şi, în felul ăsta, când începe să vadă lumea de sus şi decorul se schimbă în viteză, deodată totul devine fascinant şi atunci tace. E interesant de văzut până la ce vârstă o să reuşesc să fac asta. Va trebui să inventez altceva care s-o distreze. Deocamdată funcţionează.

Ai prins mişcarea cu asamblatul scutecului?

Alex: Da, ăsta a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am învăţat, deşi recunosc că nu o fac prea des.

Dar laptele ştii să i-l pregăteşti?

Alex: Deocamdată, primeşte lapte de la sân şi în rare ocazii trebuie să-i pregătim şi lapte. Am pregătit şi eu de vreo două ori, dar la asta apelăm mai mult atunci când suntem plecaţi. S-a întâmplat să stăm o noapte la munte sau câteva zile la Roşiori, la familia Alinei, de Paşte. Dar nici la Roşiori n-a fost cazul pentru că, pe lângă Alina şi mama ei, au mai apărut alte două „bone“, cele două surori ale mamei Alinei, dar şi Mămăilă, străbunica copilului. Deci acolo chiar că nu mai ai loc. Instinctiv, femeile te dau deoparte.

Oricum, în trei, viaţa devine din ce în ce mai interesantă, după părerea mea. Copilul evoluează şi noi suntem martorii interactivi la tot ce i se întâmplă şi tot ce descoperă. Acuma gângureşte, acuma se uită la tine, acum râde singur, nu ca răspuns la râsul tău...

Dar nu ţi-e teamă că, lipsind atâta de acasă, o să scapi multe momente de genul ăsta? Primul dinţişor, primul mers de-a buşilea, primul cuvânt...

Alex: Îţi scap inevitabil nişte momente. Eu nu pot concura cu mama. Sunt conştient că un copil are mai multe momente frumoase cu mama decât cu tata. Dar nici nu putem sta amândoi acasă şi să ne uităm cum creşte. Cred că e o greşeală. Mie nu mi-e teamă neapărat de momentele astea pe care le scap, dar mă gândesc cu precădere la alte momente, când o să aibă 12 ani, 15 ani, 17 ani, pe care o să le scap pentru că n-o să mai vrea ea să mai iasă cu noi, să mai meargă cu noi. Şi-atunci vor fi o grămadă de prime momente pe care ea, din start, le va petrece şi care vor fi şi mai interesante, pe de-o parte, dar şi mai periculoase poate, pe de altă parte. Pe de altă parte, e adevărat că am plecat mai puţin în ultima perioadă. La Monaco, de exemplu, plec o dată la o lună şi jumătate, faţă de o dată pe lună.

Dar tu, Alina, nu-ţi doreşti câteodată ca el să fie mai puţin plecat şi mai mult pe acasă?

Alina: Uneori, da, uneori nu. Nici n-ar avea ce să facă, pentru că de mine depinde asta mică acum. Rolul lui vine mai târziu.

Când intră copilul la facultate.

Eh, pe la trei-patru ani, când o să aibă nevoie de şi mai multă distracţie.

Am văzut că aţi făcut un întreg stoc de scutece, loţiuni, pudre etc. Pentru cât timp v-a ajuns aprovizionarea?

Alina: Da, eu sunt mama listelor şi aprovizionărilor şi am făcut un stoc chiar de dinainte de-a naşte. Au fost lucruri pe care am fost nevoiţi să le cumpărăm pentru cât am stat în maternitate. Iar alte lucruri sunt cele pe care le folosim pe timp mai îndelungat, ca umidificatorul sau aparatul salin. Altfel, cam o dată pe lună fac aprovizionare de scutece, de creme. Sunt prevăzătoare, nu vreau să-mi lipsească nimic.

Alex: E prea prevăzătoare!

Alina: De-asta şi când plecăm pe undeva e cu cântec, pentru că plecăm cu casa după noi. Am luat până şi pătuţ pliant, cădiţă pliabilă, kit de călătorie, pe care l-am primit de la naşii de botez ai fetiţei noastre...

Şi cam cât timp vă iau pregătirile pentru plecare?

Alina: Destul.

Gândeşte-te că într-o maşină mare încăpem doar noi doi, copilul şi bagajul. Şi-atât.

Dar ce bine e când ai de toate la tine!

Nu, e bine că avem maşină mare!

Puteţi să vă luaţi o rulotă.

Alex: Cam asta urmează.

Vrea să ne luăm rulotă. Când vom avea mai mulţi copii, o să plecăm în vacanţă cu rulota.