INTERVIU ANDREEA BĂNICĂ: "Când apar copiii, apar şi contrele!"
O după-amiază în grădina familiei Andreei Bănică este pe cât de amuzantă, pe atât de istovitoare. Aşa se şi explică de ce, între două concerte, mesele fiului Noah şi şcoala fiicei Sofia, Andreea a început să bea cafea, un obicei pe care nu-l avea până acum doi ani
Cafeaua e măsura de urgenţă la care Andreea a recurs pentru a-şi reîncărca bateriile şi a face faţă programului cu doi copii, dar şi cu multe concerte, evenimente şi filmări de clipuri, pentru care trebuie să arate impecabil. Cum se împarte între scenă şi familia pe care şi-a întemeiat-o cu Lucian Mitrea? Cum rezistă căsnicia lor? „În viaţa oricărui cuplu, când apar copiii, apar şi contrele“, recunoaşte Andreea. Cu atât mai mult cu cât vorbim de o familie întemeiată de doi oameni care se iubesc din timpul liceului. Dar, oricâţi s-ar întreba cum poate rezista atât de mult un cuplu în ziua de azi, ei sunt imaginea familiei clasice, cu tot ce înseamnă zile perfecte şi zile mai puţin bune — imaginea aceea pe cât de rară, pe atât de preţioasă. Ce se întâmplă în culisele acestor poze adorabile cu familia la picnic, ce planuri de vacanţă au şi ce mai pregăteşte Andreea în studioul de înregistrări am discutat în cele ce urmează.
Cum e viaţa în patru, Andreea? Andreea Super, n-ai văzut cum e la noi în casă? Mereu e agitaţie, fiecare e-n legea lui. Şi aud din toate părţile: „Andreea!“. (râde) Cum decurge o zi obişnuită din viaţa ta? Ah, nici nu mai ştiu! (râde) Noah vă lasă să dormiţi? Da, din punctul ăsta de vedere nu am nicio problemă. Copilul se trezeşte la 9-9:30, depinde de ora la care se culcă. De exemplu, aseară s-a culcat la 9 şi s-a trezit azi la 10. Doarme ceva. Cum se trezeşte începe să ţipe prin casă, să se joace... Şi nu mai putem dormi. Dar eu mai dorm cu dopuri în urechi, stai liniştită. (râde) În general, mă trezesc ori eu, ori se trezeşte Lucian, o pregătim pe Sofia pentru şcoală, ori o duce Lucian la şcoală ori avem şofer... Dacă nu o duce, se mai bagă jumătate de oră în pat, că altfel îl vede Noah şi nu mai scapă... (râde) Şi aşa începe dimineaţa. Eu nu prea plec dimineaţa de acasă. Sunt cu Noah până în prânz. Îl adorm şi apoi plec să-mi fac treburile. Dar, uite, în perioada asta, nici nu mai pot ajunge la studioul de înregistrări, pentru că am de terminat o piesă. Noah doarme între 13 şi 16. Până în 13 trebuie să apuc să fac ceva. Mai facem o mâncare, trebuie să vedem ce-i dăm şi lui Noah, toată mâncarea să fie proaspătă, totul bio, căutat, alergat după alimente, ales cu grijă. Apoi vine Sofia de la şcoală: „Mi-e foame!“ sau „Mama, am lecţii!“. Apoi, Noah vrea la plimbare, merg cu el în parc şi cu bona, care ne ajută foarte mult. Având probleme cu spatele, greul cam ea îl face. În braţe nu mai pot să-l iau pe Noah de ceva vreme. Mă cam chinui din punctul ăsta de vedere, dar asta e, mergem mai departe.
De vreo patru luni. Mi s-a spus să nu mai ridic greutăţi mari. Şi atunci mă feresc. I-am luat un ham lui Noah, ca să-l ţin de ham când mai ies cu el eu singură, pentru că altfel nu pot să-l controlez când mă aplec, când mă ridic, pentru că rămân acolo.
Cu mai puţină mâncare. Alimentaţie disciplinată, zahăr cât mai puţin sau deloc, la ceai pun miere sau fructoză. În rest, uite, la prânz, dacă mi-am făcut o porţie de ficăţei, îi mănânc goi, fără nimic altceva. Nu pun carbohidraţi lângă carne. Dacă mănânc cartofi, mănânc doar cartofi. Şi încerc să mă menţin aşa, pe linia asta de plutire, pentru că, până la urmă, organismul are nevoie de varietate. Şi atunci nu refuz anumite alimente, doar că le consum în cantităţi mici şi nu le asociez cu altele.
Mi-e clar că, atunci când, în viaţa unui cuplu, apar copiii, automat apar şi contrele între ei: unul vrea aşa, celălalt altfel. Unul crede că e mai bine aşa... Eu, de exemplu, sunt foarte panicoasă cu Noah, să nu cadă, să nu se lovească. Şi nu prea-l las cu Lucian singur. Şi Luci zice: „Aoleo, mi-ai mâncat zilele“. (râde). Şi Sofia e speriată să nu cadă Noah şi să nu se lovească. Responsabilităţile sunt mari.
Însă nu e suficient. Gândeşte-te că eu, dacă diseară la ora 12 trebuie să fiu la un concert, nu doar că trebuie să ajung acolo, dar trebuie să fiu şi odihnită. Iar după o zi de acest gen nu mai pot fi odihnită. La cel mai recent concert, mi-am uitat trusa de machiaj. Adică cel mai important lucru ca să pot să apar pe scenă! Noroc că plecasem de acasă puţin aranjată şi mi-au dat fetele din echipa mea ce mai aveam nevoie din trusele lor de machiaj. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta. Dar aşa sunt eu, o mamă implicată în creşterea copiilor. Nici nu mă gândesc să nu fiu aşa. Îmi fac meseria, pentru că asta iubesc cel mai mult. Aş înnebuni să nu fiu pe scenă. Dar apoi plec cu gândul la copii. Şi mă pregătesc să găsesc casa vraişte. (râde) Deci eu, când vin de la concerte, încep să strâng prin casă.
Nici eu nu ştiu. Dar de vreo doi-trei ani am început să beau cafea. Pentru că văd că îmi scad bateriile şi nu se mai umplu.
Eu fug. Luci ştie întotdeauna că eu fug prima. Se bazează pe treaba asta.
Îl adorm ori eu, ori bona. Ori amândouă.
El îi dă să mânânce. Îl îndoapă. (râde) Dacă eu i-am făcut de mâncare acum, el vine şi-i dă altceva. Şi eu tot timpul zic: „Păi, eu am muncit degeaba?“. (râde) Dar depinde care cum e acasă. De exemplu, mă duc eu şi-l adorm, iar Lucian strânge masa după ce a mâncat Noah. Dacă nu aş avea ajutoare, cu munca noastră şi la meseria pe care o am, n-aş avea cum să mă duc cu copilul după mine să cânt. Iar dacă am un eveniment într-o zi, asta îmi ia toată ziua şi nu ştiu ce să fac mai repede. O dată am uitat-o pe Sofia la şcoală. (râde). M-a sunat într-o zi şi mi-a zis: „Mama, n-a venit nimeni să mă ia“. „Cum mamă, n-a venit tata?“ „NUUU!“ Îl sun pe taică-su: „Unde eşti?“. „Păi cum, a ieşit Sofia? Eu ştiam că mai târziu.“ Noroc că m-a sunat fata. I-am zis: „Stai acolo, nu te mişca, intră în şcoală înapoi.“ Eu eram la ora de sport. Mi-am înşfăcat portofelul, cheia, şi am zburat pe uşă. (râde)
Da, Sofia are gelozii, e normal. Însă încerc, pe cât posibil, să-i explic când mă întreabă: „Mami, dar pe mine m-ai luat aşa în braţe? Ai făcut asta şi cu mine?“. „Da, mamă“. Şi i-am pus filmări cu ea: cum alergam cu ea, cum o ţineam în braţe, cum o ascundeam de tata şi făceam bau bau. Şi a înţeles, dar tot există o mică gelozie, e firesc. Are impresia că stăm mai mult cu Noah sau că ne ocupăm mai mult de el. Dar nu este aşa, pentru că fiecare copil are nevoile lui. Încerc să-i dau un drum bun spre o personalitate a ei: să nu fie ca mine, ca tatăl ei, ca nimeni. Să fie ea însăşi şi un copil echilibrat. Pe Noah, fiind mai mic, normal că încerc să-l iau în braţe, să-l pup, să-l giugiulesc. Sofia nu mai stă aşa. Ea e deja domnişorică. Dacă te duci s-o pupi, se retrage. Însă ei doi se giugiulesc. Ea îl iubeşte foarte mult şi îi arată foarte multă afecţiune. Îi spune: „Nouţ al meu, frumosul meu, tu eşti mai frumos ca mine“. E ca o mamă.
Da, aşa e. Eu îi pedepsesc, eu îi iubesc. Eu dau bătai, eu pup, eu de toate. Deşi nu-mi convine situaţia, dar ce să fac?! (râde)
Da, poate că n-aveam suficientă treabă! (râde) Într-adevăr, Sofia m-a inspirat, pentru că, de fiecare dată când voiam să-i cumpăr nişte rochiţe pentru anumite evenimente, nu găseam unele finuţe, simple, fără brizbrizuri, ştrasuri, pietre, fundiţe, volane încărcate. Şi am vrut nişte rochiţe cât mai fine, delicate, din materiale bune, care să nu le zgârie pe fetiţe, fără paiete.
Da. Am încercat să desenez, deşi nu stau foarte bine la desen. Am ştiut din start ce vreau. Am găsit materialele pe care le-am vrut. Şi am făcut aceste rochiţe care se vând bine şi mă bucur tare mult când primesc poze cu fetiţe purtând creaţiile noastre. Îţi dai seama că-mi creşte inima.
Da. Iar acum îmi e foarte greu să ajung iar în studio, am trei piese în lucru. Pe una deja am înregistrat-o la studio în Constanţa. Laurenţiu Duţă se ocupă să producă piesa, să o finiseze. Am filmat şi clipul. Următoarea piesă va fi şi ea gata curând, mai am doar puţin de lucrat la o strofă. Cam aşa se întâmplă la studio: înregistrezi piesa, dacă ceva nu-ţi place între timp, te duci şi schimbi anumite versuri sau părţi din melodie. Depinde de producător, de mine. Acum, de exemplu, trebuie să mă duc să trag din nou o strofă şi asta îmi ia timp mult. Cam asta se va întâmpla până spre sfârşitul anului: voi lansa trei sau patru clipuri. La asta muncesc. Dar îţi spun, e destul de greu să ajung să fac tot. Uite, şi la recuperare pentru spate e greu să ajung. A venit Alex acum la masaj şi mă aşteaptă. E extrem de important să fiu aptă fizic. Orice mică durere te ţine un pic din munca ta, fiindcă nu te poţi mişca cum vrei. Iar eu resimt asta, mai ales când rămân doar eu cu copiii în casă. Pentru că nu pot să ridic lucruri, să car. Urc şi cobor scările de 1.000 de ori, deşi ar trebui să stau mai liniştită.
Am scos-o de la dansuri fiindcă eu îmi doresc un copil sănătos în ceea ce priveşte articulaţiile ei. Iar sportul de performanţă aduce cu sine probleme. Cunosc mulţi sportivi de performanţă care acum au probleme cu articulaţiile şi oasele şi nu mi-am dorit asta pentru ea. Am dat-o, în schimb, la înot sincron. Acolo poate să se mişte cât vrea ea, sus, jos, picioare-n cap. (râde)
Este cea mai cu muzica din familie. Mi-a luat faţa cu totul. Tot timpul vrea să cânte ea când aude o piesă, să asculte ea muzica ei preferată. Nu mai am loc de ea. Merge la canto. Taică-su n-a fost de acord, a spus că nu vrea să meargă pe drumul ăsta, dar i-am explicat că oricum n-are ce face: copilul îşi alege drumul în viaţă singur. Poţi să te pui de-a curmezişul, va fi oricum ce vrea Dumnezeu. Fiecare copil are destinul lui. Iar Sofia e mult mai talentată decât mine, ce-i drept. E nativ. Nu o ajut, nu-i spun: „Cântă aşa!“. O las liberă. Şi dacă asta o să vrea să facă, asta va face.
Da. Vom avea şi concediu. Acum, că termină şi Sofia şcoala, vom pleca puţin şi în Grecia, şi la mare. Chiar vrem să ne bucurăm de vară. De câţiva ani încoace, am învăţat să respect ideea de concedii în familie.
Foto: Sorin Stana, stilist: Madena, vestimentaţie: Dolce&Gabbana/Galeria The Grand Avenue Marriott, Karen Millen, Michael Kors/Sport-Couture, Scotch&Soda/Collective, Guess, Aldo, Next, Marks&Spencer, Meli Melo, Reserved.
