Interviu cu Andrei Aradits şi fiul lui, Eric: „Avem conflicte des, dar ne împăcăm imediat!“  

Pe tată îl vezi de şase ani în juriu la Te cunosc de undeva. Pe fiu îl poţi vedea acum în pelicula Octav, unde face un rol suprinzător de natural pentru cei 12 ani ai săi. Fiindcă în familia Aradits, talentul actoricesc, dar şi rebeliunea, se moştenesc.

Când îl vezi pe actorul Andrei Aradits lucrând cu concurenţii de la emisiunea Antenei 1, Te cunosc de undeva, ai putea paria că şi acasă e la fel. Că şi-a dorit să-l vadă pe Eric călcân­du-i pe urme şi că îl bate la cap, şcolindu-l în actorie în pauza dintre temele pentru şcoală. Complet greşit. Am descoperit, întâlnindu-mă cu cei doi, că Eric are o personalitate incredibil de puternică. Şi că Andrei – pedagogul de la emisiune – nu este deloc pedagog şi la el aca­să. Despre o relaţie tată-fiu foarte modernă şi despre experienţa filmărilor de la remarcabila peliculă Octav, alături de Marcel Iureş şi Vic­tor Rebengiuc, am stat de vorbă cu cei doi la o pungă de popcorn.

Andrei Aradits şi fiul lui, Eric

Când ai sesizat talentul actoricesc la el?

Andrei Când ne jucam cu săbiile de Jedi şi în spatele meu era oglinda. Iar el, în loc să se bată cu mine, se uita la el în oglindă cum arată când se bate. Avea 4-5 ani.

Mama ta era regizor tehnic la teatrul din Giuleşti. Şi tu ai intrat de mic în contact cu actoria. Ea te-a susţinut în direcţia asta?

Nu. Când i-am spus că m-am hotărât să dau la Teatru, mi-a zis că e o meserie grea, că ai nevoie de noroc, că îţi trebuie ficaţi. Şi, pentru că nu suportam autoritatea, trăsătură genetică în familie, am dat la Teatru, am intrat şi m-am trezit pe drumul ăsta. Cu Eric povestea a în­ceput când mi-au spus prieteni de la agenţii de publicitate că e simpatic şi m-au întrebat dacă nu vreau să-l înscriu la castinguri pentru reclame. Am zis că nu vreau la reclame. Dar, pe de altă parte, când mi-a spus o prietenă că face Adrian Sitaru un scurtmetraj şi că aş putea să-l duc la probă, l-am dus. Şi a luat-o. Atunci mi-am dat seama că e ceva putred în Danemarca, pentru că era foarte interesat de ce se întâmpla acolo. Şi de obicei bombăne când trebuie să facă ceva. Singurul loc unde s-a dus entuziast a fost la filmări. Şi de unde se întorcea entuziast! Dar asta nu înseamnă că gata, a hotărât că vrea să se facă actor.

Eric Da, nu ştiu încă. Mai vedem…

Dar la filmări la Octav cum a fost?

Nu mi-a plăcut când purtam lentile… De exemplu, la o scenă în care eram cu tatăl meu din film la pian, erau două reflectoare fix în ochii mei şi mă usturau. În rest, mi-a plăcut to­tul. Nici n-am crezut c-o să iau proba. Nici nu ştiam ce trebuia să zic, venisem dintr-o tabă­ră înainte de casting… Primisem textul pentru probă pe mail. Şi l-am pus pe Siri, vocea telefo­nului, să citească… (râde)

Tu cum reacţionezi când îţi vezi fiul pe ecran? Eşti critic?

Da, am tendinţa să fiu critic, uneori mai mult decât e cazul. Dar, critic fiind, l-am crezut. A fost credibil în Octav. Şi sunt ta-su, adică îl ştiu când nu e totalmente onest. A fost un sin­gur cadru despre care i-am zis: „Aici nu erai cu gândul acolo!“. Şi mi-a zis: „Da, da…“

Dar tu, Eric, eşti critic cu tatăl tău când îl vezi la TV?

Acum nu mai pot să-l văd fiindcă… nu mai avem televizor.

Într-o casă cu o vedetă TV, voi n-aveţi TV.

Avem obiectul în sine, dar nu cablu… Avem nişte vecini care-mi aruncă coji de salam pe antena aia şi am renunţat la antenă. Aşa că deocamdată nu avem. Dar ne uităm pe net.

Dar la filmări l-ai luat cu tine, Andrei?

Doar o dată l-am luat la Te cunosc.

De două ori.

I-a plăcut. Ştiu că s-a împrietenit cu CRBL în primul sezon.

A fost vreun personaj pe care ţi-ar fi plăcut să-l faci tu?

Când eram prin clasa I, voiam să-l fac pe Eminem.

Ce muzică se ascultă la voi acasă?

Jazz. Numai jazz.

Nouă ne place jazzul, aşa că…

Nu nouă.

Mie îmi place. Iar pe tine nu te deran­jează, e ca muzica de lift.

Mie îmi place rapul.

Sunt mândru de el. Îi place rapul ade­vărat. Nu boy bandurile…

Eşti de şase ani la Te cunosc, Andrei. Simţi că asta ţi-a afectat posibilitatea de-a juca în mai multe filme?

Da. Ştii cum e, actorii de film îi dispreţuiesc pe cei din teatru, pentru că sunt teatrali. Cei de teatru îi dispreţuiesc pe cei de film că sunt prea minimalişti şi nu ştiu să deschidă gura. Ambele categorii îi dispreţuiesc pe cei de la TV pentru că şi-au vândut sufletul diavolului şi fac chestii de consum. Au fost momente în care aş fi vrut să fac un film, dar n-am avut timp pentru că aveam filmări la Te cunosc… Şi pe urmă, de la un anumit moment, lumea nu prea te cheamă pentru că au preconcep­ţia că: „Ah, ăsta a făcut televiziune şi nu mai ştie!“. Chiar ştiu şi sunt un actor bun, cred. Mă duc la castinguri. Mi-ar plăcea să mă mai cheme oamenii şi să nu intuiască de la înce­put că sunt un om foarte ocupat.

Te-ai vedea jucând cu Eric într-un film?

Când era mai mic, mă gândeam că mi-ar fi plăcut să fac cu el o dramatizare a Micu­lui Prinţ. Acum creşte şi se transformă, dar atunci mi se părea că seamănă cu Micul Prinţ. Şi nu doar fizic. Fiindcă Micul Prinţ e un băiat hotărât. El dă ordine. Lumea îl face mai inocento-liric. Dar Micul Prinţ e un băieţel care te pune la punct…

Aha, deci te pune la punct. Ia să vedem, Eric, un lucru care nu-ţi place la tati.

Că joacă Romani, un joc atât de vechi, cu pixeli pe care poţi să-i numeri.

Nu cred că te enervează asta… Pe bune?! Astea noi sunt prea rapide pentru mine.

Când v-aţi certat ultima oară?

Acum o jumătate de oră. Avem conflicte des.

Dar ne împăcăm după cinci minute.

Eric, de ce ar trebui să vină lumea la Octav?

Îl recomand, dar îmi e greu să vorbesc, pen­tru că nu vreau să mă dau mare cu un film, chiar dacă e foarte bun.

Aici e şi vina mea, pentru că eu cred că e foarte important să rămâi cu picioarele pe pământ. Dovadă stă faptul că am în continuare Tico şi am ambiţii mici.

Am vrut să te întreb dacă-l ai în continuare…

Da. E parcat jos.

Mă aşteptam să spui că ai pomul în el, că parcă aşa ai zis că-l vei recicla. Îi decupezi acoperişul şi plantezi un pom în el.

Încă nu. Dar chiar trebuie să-l repar. Cine­va mi-a smuls mânerul de la uşă…

I-ai zis vreodată lui tati să ia altă maşină?

Andrei: Dar şi lui îi place. Suntem ataşaţi emoţi­onali de el. Dar revenind la Octav, două lucruri m-au fascinat foarte tare. Unu: imaginea e mi­nunată. În sfârşit e un film în care nu primează o imagine socială, ci e o nostalgie şi atunci nu e un film românesc prin scenariu, ci o peliculă in­ternaţională. Doi: are o muzică incredibilă. Vla­dimir Cosma e unul dintre greii muzicii de film.

Când erau filmările la Octav, ţi-a cerut ajutorul în vreun fel?

Niciodată.

Marcel Iureş şi Eric Aradits

Nu-mi vine să cred. Tu ai şi faţeta asta puternică de pedagog şi n-o exerciţi acolo unde este cel mai natural şi la îndemână…

Pentru că e alt tip de relaţie. Aş putea cu alţi copii. Aş putea foarte bine cu alţi oameni. Cu al meu e mai complicat. Cred că dacă i-aş spune eu ceva, ar face taman invers, numai ca să-mi demonstreze că se poate şi altfel. Asta are legă­tură cu iritaţia la autoritate pe care şi eu o am. Aşa că prefer să nu-i spun nimic şi să-l las să descopere singur, pentru că s-ar putea să ajun­gă la ceea ce i-aş fi spus eu şi o să fie mult mai bine… În plus, nu mi-am dorit să fiu o extraau­toritate acolo, fiindcă aş fi putut să greşesc.

Ce a moştenit Eric de la soţia ta şi ce crezi că a luat de la tine?

De la soţie părul, memoria. E important, eu sunt mai ramolit. În rest, seamănă cu mine mult, de aceea e complicat să cooperăm. Soţia mi-a spus că ceea ce mă deranjează cel mai tare la el este, de fapt, ce mă deranjează şi la mine. Dar ne înţelegem bine… Cred. Tu ce zici?

Şi eu cred.

Foto: sorin stana; mulţumim pentru sprijin cinema city vip parklake