Interviu cu "Frumuşica": cum arată viaţa ei la 46 de ani

Frumuşica ne vorbeşte despre tinereţea la vârsta a doua, alegerea familiei înaintea carierei, dar şi despre cum e să te lupţi corp la corp – la propriu! – cu Meryl Streep, într-un nou film promiţător pentru actriţă

Frumuşica ne vorbeşte despre tinereţea la vârsta a doua, alegerea familiei înaintea carierei, dar şi despre cum e să te lupţi corp la corp – la propriu! – cu Meryl Streep, într-un nou film promiţător pentru actriţă

Parcă nici nu ne vine-a crede că au trecut 23 de ani de când Julia juca rolul unei prostituate sensibile, alături de Richard Gere, în „Frumuşica“. De atunci s-a consacrat drept un adevărat icon al cinematografiei, întrecând pragul de 40 de filme la activ – să ne amintim doar de „Notting Hill“, „Eat Pray Love“ sau „Erin Brockovich“. În prezent se pregăteşte să ne impresioneze cu drama „August: Osage County“, în care joacă rolul fiicei lui Meryl – amândouă caracterele puternice. Din fericire, şi-n viaţa personală, mama de 46 de ani recunoaşte că nicicând viaţa nu i-a fost atât de frumoasă. În timp ce alte actriţe îşi fac griji pentru amprenta trecerii timpului asupra carierei lor, Julia se bucură că a ieşit din lumina reflectoarelor pentru a se dedica rolului de soţie a cameramanului Danny Moder, dar şi de mamă casnică, pentru a avea grijă de gemenii lor de 9 ani, Hazel şi Phinnaeus, şi de Henry (6). În paralel, este şi imaginea parfumului Lancôme, „La Vie Est Belle“, dar să îi ascultăm povestea spusă chiar de ea…

Ai 46 de ani şi arăţi atât de tânără...

Ei, e doar imaturitatea de vină!

Ca actriţă de Hollywood, cum abordezi ideea de îmbătrânire?

Nu petrec prea mult timp în oglindă. Prefer să fiu atentă cu timpul pe care-l pierd şi, să fiu sinceră, nu cred că asta e o problemă specifică industriei filmului, ci mai degrabă o obsesie a culturii noastre.

Care a fost cel mai ciudat lucru pe care ţi l-a spus vreodată un regizor despre cum arăţi?

Ştiu că, odată, cineva mi-a spus că voia să-mi scoată doi pistrui pentru că dădeau impresia că tenul meu pare murdar!

Şi cum ai defini tu adevărata frumuseţe?

Cred cu tărie cu unele dintre colegele mele mai în vârstă sunt femei foarte frumoase. Au acel ceva care le face să radieze, care provine din străfundurile fiinţei lor, ca urmare a faptului că au înţeles cine sunt ele şi ce vor de la viaţă. Le conferă o anumită aură.

Cum se împacă copiii tăi cu faptul că mama lor e o celebritate?

Încă nu au de-a face cu asta. Sunt mici şi eu sunt doar mama. Sunt sigură că vor avea de-a face cu unele lucruri legate de cine sunt, mai târziu în viaţa lor, dar momentan există doar mami, tati şi acasă.

E greu să îi creşti, având o asemenea viaţă privilegiată?

Da şi nu. Sunt destul de strictă, am fost crescută astfel şi vreau să le insuflu aceleaşi principii şi valori cu care am crescut eu şi soţul meu. Dar din când în când, e plăcut să putem întrece limitele, să pot spune: „Hai să facem ceva nebunesc, să mâncăm îngheţată, miercurea!“ Dar îţi poţi permite astfel de momente doar dacă îţi ştii limitele.

Ce te face pe tine fericită? Cariera sau familia?

Familia, clar!

Şi când ţi-ai dat seama de asta? Ca tânăr, ai ambiţii şi vrei să faci o mulţime de lucruri, dar când ţi-ai dat seama că vrei o familie?

Cred că totul evoluează gradat, iar eu n-am avut niciodată o ambiţie feroce, nici când eram tânără. Am refuzat să joc timp de doi ani, înainte de „Pelican Brief“, pentru că nu voiam doar să fac ceva de dragul de-a face, ci să fie o împlinire care să mi-o aducă munca. Aşa că am făcut pauză şi am aflat ce e important pentru mine, ce îmi doresc.

Şi ce e important pentru tine?

Să nu mai accept orice mi se cere. Poate fi crunt când oamenii spun că jobul ăsta o să fie perfect pentru tine, dar nu se adevereşte.

Cum ştii că eşti potrivită pentru vreun rol?

Când simt fluturi în stomac atunci când citesc un scenariu.

Şi-acum, despre noul film, „August: Osage County“. Despre ce e vorba?

Ei bine, este vorba despre secrete, multe secrete, şi despre cum tăcerea poate aduce multă suferinţă. Personajele sunt oameni cu probleme care uneori, dau tot ce au mai bun, iar alteori, nu ridică un deget pentru a schimba ceva, dar provoacă la fel de multă durere pe cât sunt ei înşişi de îndureraţi.

Crezi că personajul tău, Barbara, are impresia că e puntea familiei sau e pe cale să devină cea care dă cărţile pe faţă?

Cred că ea îşi imaginează că îi ajută pe toţi, cu prezenţa ei acolo, dar viaţa ei e incompletă (ceea ce nu cred că realizează) şi îi e greu să reuşească să facă asta. Pe principiul „voi ajuta să treacă criza asta şi voi repara eu totul, apoi mă voi întoarce la viaţa şi problemele mele“, dar nu merge astfel.

Cum a fost să lucrezi cu Meryl Streep?

Este cea mai bună dintre toţi. E fenomenală! Să o urmăresc îndeaproape făcând ce ştie ea mai bine, în loc să mă întreb cum îi reuşeşte aia, ce crede despre cealaltă şi cum e ea ca persoană în viaţa reală, e un privilegiu.

Mai e şi scena în care te lupţi, practic, cu ea...

Ei bine, să ne batem nu a fost chiar ceea ce visam să fac eu şi cu Meryl (râde) – e chiar foarte puternică! Credeam că vom sta de vorbă despre cum e să fii unic şi o adevărată inspiraţie pentru alţii, însă am ajuns mai exact deasupra ei! A avut multă răbdare cu noi toţi. Mi-e dragă rău.

A fost o experienţă terapeutică pentru tine? Faptul că personajul tău îşi exprima furia şi frustrările în aceste scene, te ajuta cumva şi pe tine?

Poate avea acest efect. Eu, însă, sunt incredibil de optimistă în viaţa reală şi fericită în general, astfel încât a trebuit să-mi dau seama ce o face pe Barbara Weston să reacţioneze aşa, să simtă amărăciunea respectivă şi să aibă conflicte cu ceilalţi. A fost nevoie de foarte multă muncă şi putere de înţelegere pentru a pricepe cum sunt oamenii aceştia. Şi cred că e un adevărat chin să îi aduni pe toţi la masă – adică am văzut destule la viaţa mea, dar parcă suntem amatori pe lângă familia Weston!

La Festivalul de Film de la Toronto, povesteai că după filmări, vă adunaţi la Meryl Streep acasă şi repetaţi. Cât de des s-a întâmplat asta?

Ei bine, au fost multe scene în care eram toţi împreună, ceea ce a fost drăguţ şi ne-a făcut să ne susţinem unul pe altul, pentru că nimeni nu dorea să fie veriga slabă din camera aceea. Când aveam acele scene importante, mergeam la Meryl şi repetam.

Cum e să-njuri atât de mult în film?

Da, ştiu, am înjurat ca-n „Erin Brockovich“ (râde). Îmi amintesc cum îmi spunea regizorul, Soderbergh, pe atunci: „ai fi mai convingătoare dacă nu te-ai înroşi la faţă de fiecare dată când înjuri!“ (râde)

Se vorbeşte că te aşteaptă un Oscar pentru acest rol, ce crezi?

Foarte bine! (râde) Da, e flatant. Sunt actriţă şi reacţionez foarte bine la complimente, deci da, e bine!

FOTO GULIVER/GETTY IMAGES, HEPTA, WWW.CINEMAGIA.RO