INTERVIU Dana Rogoz: "Cel mai greu a fost să fiu departe de fiul meu"

Ne-am întâlnit cu Dana chiar la revenirea ei în ţară, în pauza filmărilor desfăşurate la Bratislava. Decizia sa curajoasă de a pleca în pandemie alături de fiica ei, Lia, pentru un proiect cinematografic în străinătate, a fost motivul unei discuţii impresionante despre aventura ei  

Pe Dana Rogoz o revăzusem cel mai recent chiar la începutul pandemiei, în luna martie a anului trecut, când am invitat-o la o ediţie live a OK! Popcorn Show, ca să vorbim despre filmul ei, Mo. Însărcinată cu Lia, Dana cea de atunci avea un milion de gânduri, emoţii şi întrebări despre ce avea să urmeze. Practic, despre necunoscut. La scurt timp după întâlnirea noastră, s-a intrat în lockdown, iar Dana trebuia să nască în nişte împrejurări pe care nu le luase în calcul. Minunea ei şi a soţului Danei, regizorul Radu Dragomir, a venit pe lume în luna mai a anului trecut – iar fiul lor, Vlad, a primit o surioară cu care, însă, nici nu a apucat să se acomodeze şi să se împrietenească pe cât şi-ar fi dorit, fiindcă Dana a plecat împreună cu ea... într-o aventură. Una cu adevărat memorabilă! Aşa s-ar putea numi decizia ei de a călători în vremuri pandemice pentru filmările desfăşurate în Slovacia, luând-o pe Lia cu ea. Despărţirea de soţ şi fiu nu a fost deloc uşoară – iar filmările într-o ţară străină, având în grijă fiica pe care trebuia să o alăpteze, au fost o provocare. Cum a trăit această întreagă poveste, care va continua şi în lunile aprilie şi mai, Dana ne-a povestit în interviul care urmează.

Ai revenit acasă de la filmările desfăşurate în Bratislava. Cum ai luat această hotărâre curajoasă de a pleca în pandemie, în altă ţară, cu fiica ta?

Am fost de două ori până acum plecată pentru filmări în Slovacia, o dată pentru o săptămână şi a două oară pentru aproape o lună. De fiecare dată am plecat doar împreună cu Lia, pe care încă o alăptez. Cel mai greu lucru în toată aventură asta mi s-a părut să fiu departe de Vlad, pentru cea mai lungă perioadă de până acum. Planul iniţial, când am luat castingul pentru acest film străin, era complet altul. În primul rând că trebuia să se filmeze în România. Apoi a început pandemia şi, pentru că Slovacia avea mai puţine cazuri, s-a hotărât mutarea filmărilor acolo. Apoi lucrurile s-au înrăutăţit, ca peste tot, şi am renunţat la ideea de a merge însoţită de Vlad şi Radu ori de vreo bonă, considerând că e un risc suplimentar. Cel mai safe era şi este în continuare să plecăm doar noi două. Aşa că, deşi iniţial mă gândeam că îi voi avea pe ambii copii alături de mine în Bratislava, am decis, împreună cu Radu, că ei să rămână acasă. Când am plecat prima oară pentru o săptămână, Vlad a plâns în aeroport, la despărţire. Când am plecat pentru o lună, am plâns eu! El deja avea că reper prima noastră plecare şi nu îi mai era teamă. Dar eu ştiam că nu am fost niciodată atât de mult timp departe unul de celălalt, cel mai mult timp fiind plecată tot cu filmări, în jur de o săptămână. 

Cum a fost revederea cu familia? Am văzut că ai petrecut timp cu fiul tău şi l-ai rugat pe soţul tău să iasă la plimbare cu fiica voastră.

La întoarcerea în ţară, reîntâlnirea a fost extrem de emoţionantă. Vlad efectiv nu a ştiut ce să facă mai întâi. În mod suprinzător, m-a rugat să mă aşez pe jos, să stau întinsă pe jos, că să mă poată cuprinde, să mă poată strânge în braţe mai bine, fără să existe riscul să mă dărâme de la aşa o explozie de bucurie. Mi-am adus aminte de un documentar cu povestea unor tripleţi, care se întâlnesc pentru prima oară în viaţă, iar mama adoptivă povesteşte cum s-au tăvălit pe jos şi s-au îmbrăţişat şi s-au jucat că nişte căţeluşi prieteni, care se întâlnesc în parc, deşi tripleţii, la momentul reîntâlnirii, nu mai erau demult copii. L-am rugat pe Radu să iasă cu Lia la o plimbare, ca să pot să îi acord toată atenţia de care simţeam amândoi că are nevoie.

Cum a fost călătoria, cu ce gânduri ai plecat?

Aşa cum povesteam, planurile iniţiale erau altele, eu luând castingul pentru acest rol principal în februarie anul trecut, înainte să înceapă nebunia. Apoi, sincer, am sperat ca filmările să se amâne, căci îmi era foarte teamă. Şi s-au tot amânat, până în decembrie, când m-am suit pentru prima oară cu Lia în avion. Pe de o parte, m-am bucurat că pot juca şi că sunt printre puţinii actori care au de lucru în această perioadă. Şi am avut mereu încredere în mine că îi pot purta de grijă Liei, chiar şi în această situaţie cu totul specială. Pe de altă parte, era primul zbor din viaţa ei, prima călătorie în străinătate. Noi tot anul nu mersesem nicăieri în vacanţă afară, nici măcar până la noi la mare, încercând astfel să minimalizăm riscurile. Şi, dintr-odată, aveam să călătoresc cu ea până in Bratislava, pentru începutul filmărilor. 

Cum te-ai adaptat în această deplasare? Ce a fost cel mai greu?

Odată ajunsă acolo, m-am liniştit. Noi, actorii, suntem constant testaţi, ca şi restul echipei, care fireşte că poartă mască tot timpul. În plus, au avut mare grijă de mine şi de Lia. Am avut mereu o cameră sau o rulotă în care să o alăptez, suficient de aproape de cadru (cât să fug la ea în caz de nevoie sau în fiecare pauză dintre secvenţe), şi, în acelaşi timp, liniştită şi confortabilă pentru amândouă, ca micuţa să se poată odihni. 

Am văzut că fiica ta a fost răfăţata echipei de filmare...

Toată lumea m-a întrebat cum m-am descurcat acolo cu ea cât filmam. Efectiv cât eram la cadru, cineva din echipa filmului avea grijă de ea şi o supraveghea. Dar eu puteam oricând să ajung repede la ea, la cerere, la nevoie, să o alăptez, să o pup, să îmi mai iau energie de la ea. 

Dar bănuiesc că erau şi zile libere. Cum ţi-ai organizat acolo viaţa cu micuţa Lia?

Da, în restul timpului, în zilele libere, eram doar noi două. Şi pentru că oraşul era în lockdown, puteam să o plimb cu căruţul prin oraş, apoi rămâneam în camera de hotel. Mergeam la supermarket să îi cumpăr legume, fructe, tot ce aveam nevoie, ca să îi gătesc mâncarea proaspătă, pe care o luam în bagajul de filmare. Iar dacă aveam filmări de dimineaţă până noaptea, rugam pe cineva din echipă să cumpere păstârnac, conopidă sau morcov, şi când mă întorceam în cameră, le băgam la steamer. Aşa că, în fiecare zi când ne lua maşina de la hotel pentru a ne duce la filmare, bagajul Liei era evident mai mare decât al meu şi conţinea schimburi, jucării, cutiuţele cu mâncarea gătită de mine şi tot ce mai avea nevoie pentru întreaga zi. Fireşte că noaptea se trezea fie pentru alăptat, aşa cum face şi acum, fie să îmi arate cum a învăţat să se ridice sau să vorbească pe limba ei. Aşa că noaptea mă ţinea trează, foarte veselă, iar la 6 - 7 dimineaţă, uneori şi 5:30 dimineaţa, ne lua maşina. Dar uite că am reuşit şi chiar ne-am bucurat de experienţă.

Cum îţi potoleai dorul de cei de acasă? Cât de des comunicai cu Radu, soţul tău, şi fiul Vlad?

Tot timpul. Serile, dimineţile, în pauzele de la filmări... ne trimiteam mesaje sau ne vedeam prin video call-uri. 

Şi cum a fost pentru Vlad perioada în care ai lipsit de acasă?

Radu s-a străduit să nu facă lipsa mea simţită. Au mers cu rulota la munte, în vacanţa de la şcoală. Au schiat, au făcut drumeţii, au petrecut timp „ca băieţii”.

Cum este Vlad în raport cu Lia, cum relaţionează cu surioara lui? Te întreb pentru că este o perioadă poate dificilă şi sensibilă pentru el, date fiind plecările voastre.

E foarte atent cu ea şi îşi doreşte să o facă să râdă sau să o înveţe o mulţime de lucruri. Are şi momente de gelozie, foarte rare, dar care sunt absolut normale. Sincer, nu ne aşteptam ca el să accepte atât de uşor această mare schimbare, odată cu naşterea surioarei lui. Dar e minunat când îl văd cum o pupă şi o îngrijeşte, când nici nu ştie că îi privim.

Povesteşte-mi, atât cât poţi, despre filmul la care lucrezi la Bratislava şi despre personajul tău. Cum a venit această propunere, cum ai fost cooptată în proiect?

S-a organizat un casting foarte mare în România, Slovacia şi Cehia şi s-au ales actori pentru rolurile principale din toate cele trei ţări. E un lungmetraj ce ar trebui să aibă premiera în iarna lui 2021, dacă lucrurile evoluează favorabil. Joc unul dintre rolurile principale, o avocată, singura din grupul de prieteni care nu are copil şi nici o relaţie stabilă. Culmea! (râde)

Ce a însemnat logistic, ca organizare, o filmare pe timp de pandemie?

Nici nu vreau să mă gândesc cât de complicat trebuie să le fie. Mi se pare o imensă realizare că filmările au putut avea loc până în acest moment fără niciun incident cauzat de pandemie. Dar, repet, suntem testaţi constant şi toată lumea respectă regulile.

Călătoriile în sine ţi-au ridicat probleme în privinţa regulilor anti-Covid?

În afara acestui job, practic, nu am mai călătorit. Nici nu m-am interesat în mod special să văd care sunt restricţiile, ci pur şi simplu nu am vrut să risc până acum. Sper ca la vară să putem călători mai liniştiţi.

Cum ţi s-a părut Bratislava şi care e atmosfera acolo în aceste vremuri?

Ultima oară când am fost era lockdown, oraşul aproape pustiu, cu toate magazinele, mall-urile, muzee, teatre, cinematografe, absolut tot închis, cu excepţia supermarketurilor şi a farmaciilor. Şi ca să fiu cazată în hotel aveam nevoie de un test PCR negativ recent. Inclusiv restaurantul hotelului era închis, aşa că micul dejun era adus tuturor în cameră, iar în rest, fie mâncam pe platou, fie comandam în cameră.

Când urmează să pleci pentru continuarea filmărilor şi pentru cât timp?

Plec la sfârşitul lunii martie din nou, apoi iar mă întorc în ţară şi revin în mai în Slovacia, pentru încheierea filmărilor.

Foto: Sorin Stana