Interviu Exclusiv cu Nico şi Cătălin, cei cărora "Insula Iubirii" le-a schimbat viaţa

15 august, 2017
Untitled collage jpeg

Cel mai recent sezon din reality show-ul "Insula Iubirii", difuzat de Antena 1, s-a încheiat. Lacrimi, despărţiri, dovezi de iubire, dar şi multe regrete au rămas în urmă. Însă dacă ar fi să alegem un "cuplu câştigător" din toată această experienţă marcantă, acesta ar fi cu siguranţă cel format de ardelenii Nicoleta Molnar & Cătălin Meşter, doi clujeni simpatici, cărora "Insula" le-a schimbat viaţa.

Nico şi Cătă, aşa cum s-au prezentat la casting.

Deşi cei doi au venit cu inima deschisă, susţinând, la început, că aceasta este doar o joacă, o vacanţă într-un loc exotic, la nici trei zile după instalare, jumătatea masculină a cuplului cade în ispită, simţindu-se atras tot de o Nicoleta. Chiar dacă avea o relaţie de doi ani la Cluj, acesta alege să îşi dea o şansă cu noua cucerire şi începe o relaţie cu ispita la întoarcerea în ţară. Diferenţele de mentalitate, distanţa, dar şi sentimentele pentru fosta sa iubită îl determină pe Cătălin să ia o decizie care îi va schimba viaţa. OK! a stat de vorbă cu cei doi imediat după încheierea show-ului şi a aflat de ce experienţa din această emisiune a fost una decisivă pentru cuplul lor.

Am urmărit emisiunea şi sunt plăcut surprinsă de finalul parcursului vostru, nu mă aşteptam. Cătă, după toată nebunia creată pe Insulă, te-ai decis să o ceri în căsătorie pe cea cu care venisei să testezi relaţia. Când ai cerut-o şi ce te-a determinat?

Am cerut-o pe 26 iulie, într-o zi de miercuri oarecare, cum îi spuneam şi pe parcursul relaţiei să se aştepte să o cer miercuri. După ce ne-am împăcat, am simţit că această împăcare va fi pentru totdeauna!

Momentul în care Nico a spus DA!

Am văzut filmarea cu cererea în căsătorie. Spune-mi, Nico, te aşteptai sa te ceară?

Nu mă aşteptam, fiindcă mi-a mai spus pe perioada relaţiei, dar totuşi ştiam că pentru el cererea în căsătorie este foarte importantă. Îmi zicea mereu că el va face acest lucru doar o singură dată în viaţă.

 În ce relaţii ai fost cu Nico pe perioada scurtei relaţii cu ispita Nicoleta? Mai vorbeaţi, vă mai vedeaţi? Ştiu că înainte de toate aţi fost buni prieteni. 

În toată perioada am vorbit cu ea, dar nu ne-am întâlnit. Abia după trei luni ne-am întâlnit.

Nico, tu ce ai făcut în timpul în care el decisese să îşi dea o şansă cu femeia cunoscută acolo?

Am plecat la Dublin într-o vacanţă prelungită fără să mă implic cu ceva în alegerile lui.

În primul rând distanţa şi apoi diferenţele de mentalitate.

Ispita Nicoleta, cea care, pentru două luni, i-a furat inima lui Cătă.

Cu ispita Nicoleta ai mai vorbit vreodată după ce aţi ales să mergeţi pe drumuri separate? În ce relaţii ai rămas cu ea?

După despărţire am decis să rămânem prieteni, am rămas în relaţii OK, dar în prezent nu mai avem nicio legătură.

image

 Nico, tu cum de l-ai iertat? 

În perioada în care am fost despărţiţi, am descoperit multe lucruri despre mine şi mi-am dat seama că orice om greşeşte şi e alegerea fiecăruia dacă iartă sau nu. În plus, eu nu i-am dorit răul niciodată.

Nico nu şi-a pierdut zâmbetul nici după ce a aflat că este trădată pe Insulă.

Cătă, multă lume a apreciat că ai fost cât se poate de corect când ai ales să te arunci în aventura cu ispita Nicoleta. Şi totuşi, sentimentele tale s-au dovedit a fi confuze până la final. Ce crezi că te-a întors din drum? Te întreb pentru că în emisiune a fost un moment în care ai spus că tu şi Nico nu vă mai iubeaţi şi nu doreaţi să recunoaşteţi, vă complăceaţi.

De doi ani de când aveam o relaţie cu Nico am avut cea mai sinceră relaţie, acolo a fost vorba de o atracţie şi eu credeam că dacă simţi ceva pentru altcineva înseamnă că nu mai există iubirea faţă de partener. Când m-am reîntâlnit cu Nico, toate amintirile pe care le aveam împreună mi-au trecut prin minte. Prin imaturitatea mea de atunci nu am ştiut de înseamnă adevarata iubire.

image

Ce-ţi lipsea din fosta relaţie pe perioada relaţiei cu ispita? Ce a declanşat în tine dorinţa de a lua inelul?

În relaţia de două luni avută cu ispita îmi lipsea, de fapt, stabilitatea unei relaţii. Am luat inelul pentru a-i demonstra că sunt cu adevărat sincer, că îmi doresc o familie şi că toată experienţa asta a fost doar ca să îmi deschidă ochii şi să îmi dau seama că o iubesc cu adevărat.

Noi, femeile, suntem ca elefanţii. Iertăm, dar nu uităm. Îl mai bombăni şi astăzi sau încerci să nu creezi tensiuni?

Pe perioada difuzării emisiunii discutam des despre chestia asta, dar am decis ca după finalul ultimului episod să se încheie şi discuţiile noastre despre experienţa din Thailanda.

Ia spune, Cătă, te mai bombăne când se supără? Îţi reproşează "ieşirea în decor"?

Mă mai tachinează uneori, dar o iau în glumă.

Ce s-a schimbat în vieţile voastre după experienţa pe Insulă?

Cătălin: Pe mine m-a făcut să fiu mai hotărât în ceea ce fac sau ce spun, dându-mi seama că trebuie să fiu mai stăpân pe mine.

Nicoleta: Experienţa asta mi-a deschis ochii, mi-am dat seama că fiecare om e liber să facă ce consideră. Chiar dacă, pentru mine, nu a fost cea mai plăcută "vacanţă", pot spune că nu mi-am pierdut simţul umorului şi optimismul.

image

Am văzut pe Facebook că v-aţi împrietenit cu alţi concurenţi din sezonul trecut, Medana şi soţul ei, Robert. Cum v-aţi cunoscut?

Ei ne-au contactat pe Facebook în urmă cu o săptămână şi au zis că vin la Cluj şi am decis să ne întâlnim pentru că ne cunoşteam doar de la televizor şi considerăm că se va lega o frumoasă prietenie.

Cei doi împreună cu Medana şi Robert, care au avut cam aceeaşi soartă sezonul trecut.

Dar dintre cei care au fost în sezonul acesta pe Insulă, cu cine aţi păstrat legătura?

La început am ţinut legătura cu toţi, dar în timp legăturile s-au răcit. Însă dacă vreodată careva vizitează oraşul în care locuieşte celălalt, ne contactăm.

Mulţi spun că lucrurile sunt regizate pe Insulă, că nu se întâmplă chiar aşa. Voi ce spuneţi după experienţa trăita acolo?

Pentru noi, experienţa asta a fost reală, fără să ni se impună lucruri.

Şi v-aţi gândit când faceţi nunta?

Da, urmează să facem pregătirile.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg