Interviu Exclusiv cu Randi şi fratele său, Alexandru Ropcea: "Am avut multe discuţii în contradictoriu"
Pe Randi îl cunoaştem prin intermediul hit-urilor sale, dar puţin cunosc faptul că o parte din succesul lui i se datorează şi lui Alex, cu care face, de câţiva ani, o echipă la casa de producţie. Despre relaţia lor, despre trecut, prezent şi viitor am stat de vorbă chiar cu ei
Pentru ce îi eşti recunoscător fratelui tău?
Randi (Andrei Ropcea): Pentru că a avut încredere în forţa mea creativă şi a venit cu ideea să facem propria casă de producţie, pentru că are răbdare cu mine şi îmi suportă neatenţiile şi în viaţa de zi cu zi, pentru că a înţeles că sunt artist şi nu pot fi ancorat în toate lucrurile cotidiene şi m-a scutit de anumite responsabilităţi. Pentru că e tot timpul acolo când am nevoie de el. Şi pentru că este dur în anumite situaţii când a fi blând nu rezolvă lucrurile. Pentru că mă aduce cu picioarele pe asfalt. Şi pentru că a făcut doi copii care sunt foarte simpatici şi îmi zic des că mă iubesc.
Alexandru Ropcea: O să le fiu, în primul rând, recunoscător părinţilor, pentru că există fratele meu. Nu ştiu cum ar fi fost dacă eram singur şi nici nu îmi pot imagina scenariul acesta, pentru că ar fi fost cu siguranţă unul mai sărac în sentimente şi experienţe. Lui Andrei îi sunt recunoscător pentru dragostea ce mi-o poartă, pentru faptul că de-a lungul timpului a fost lânga mine când am avut nevoie şi nu a pregetat niciodată să îşi ofere ajutorul, pentru că îşi spune părerile fără rezerve sau pentru că ştie şi poate trece uşor peste situaţii mai dificile.
Povesteşte-ne despre unul dintre momentele în care nu ai fi reuşit fără el...
Randi: Fără el nu ar fi existat Famous Production. Cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat dacă nu era el şi nu cred că aş reuşit eu să evoluez ca producător. Fratele meu mi-a creat un mediu propice pentru asta.
Alexandru: Noi doi am avut norocul să nu fim puşi de soartă în situaţii grele, în care să nu putem reuşi nicicum prin forţe proprii şi principalele realizări ale fiecăruia din noi s-au concretizat datorită eforturilor personale. În acelaşi timp, suntem amândoi două firi puternice, perseverăm şi nu ne descurajam uşor, ceea ce mă face să cred că fiecare dintre noi ar găsi mereu soluţia succesului, atât în plan personal, cât şi profesional. Suntem genul de fraţi care nu-şi refuză niciodată ajutorul şi, pe parcursul timpului, ne-am ajutat unul pe celălalt fără să contabilizăm undeva. Tocmai aici este frumuseţea relaţiei noastre şi a întregii familii, care nu ţine cont de nimic material. Este adevărat că ne potenţăm unul pe celălalt şi, la fel de adevărat, este faptul că într-un business bazat pe artă, cea mai importantă resursă este cea umană. Avem o echipă frumoasă de artişti, dar el a fost şi este în continuare principalul izvor de creativitate de la Famous Production şi fără el nu ar fi existat toată această poveste.
Care sunt asemănările şi care sunt cele mai mari deosebiri dintre voi?
Randi: Ne dorim la fel de mult să avem dreptate în discuţiile în contradictoriu şi avem o paletă largă de strategii pentru asta. Şi argumente. Suntem amândoi încăpăţânaţi, energici, hotărâţi. La fel de ataşati de prieteni şi de familie şi ne dorim la fel de mult să ajungem departe prin ceea ce facem, să fim ascultaţi în cât mai multe ţări. Ca deosebiri, însă, Alexandru este un spirit mai înclinat spre cifre, este mai economic, pragmatic... Pe când eu sunt artist, mai înclinat spre muzică. Şi de aici am avut mai multe discuţii în contradictoriu, pentru că nu înţelegea spiritul artistic şi de ce nu sunt ca el. Fratele meu a lucrat înainte în sistemul bancar şi a durat puţin până ne-am rodat împreună, în această industrie, ca parteneri. Acum formăm o echipă imbatabilă!
Având caractere nu foarte diferite şi aceeasi educaţie, asemănările sunt legate în primul rând de valorile noastre, de principii: bunătatea, compasiunea, respectul, onestitatea, perseverenţa, puterea. Ne deosebim la felul de a fi, el având o abordare mai boemă asupra vieţii decât mine, ceea ce este şi explicabil, pentru că el e un artist adevărat, iar eu am o educaţie mai pragmatică, bazată pe calcul.
Care este cel mai frumos moment pe care l-aţi trăit împreună?
Atunci cand s-au născut nepoţii mei. Eram şi eu la fel de fericit ca el!
Cele mai frumoase momente din viaţa fiecăruia dintre noi cred că au fost legate de familie. Au fost multe astfel de momente, dar îmi amintesc cu mare bucurie de unele dintre ele: când am putut face părinţilor cadou o maşină sau când mi s-a născut primul copil şi l-am numit Andrei, ca pe el. Unele dintre momentele acestea frumoase ni le-a oferit el, prin primii săi paşi în industria muzicală, plini de reuşite extraordinare, care au bucurat mult întreaga familie.
Dar cel mai greu?
Atunci când părinţii l-au prins pe Alexandru în adolescenţă că fuma şi că mai lipsea de la ore să joace biliard. Eu am venit la pachet, pentru că tata ne-a ţinut, şi lui şi mie, un discurs foarte serios din care am trăit cu impresia că am rămas fără suportul, atenţia şi educaţia lui. Chiar ne-a spus că ne va da din acel moment o indemnizaţie foarte mică, să ne descurcăm cu ea. Alexandru era în clasa a 9-a, eu eram mai mic.
Cu riscul de a mă repeta, am să mulţumesc încă o dată sorţii că nu am fost puşi niciodată în situaţii foarte dificile până acum. Astfel, cele mai grele momente trăite de noi au fost despărţirea de oameni dragi, care nu mai sunt printre noi, aşa cum au fost bunicii noştri, care ne-au crescut şi ne-au iubit mult.
Care sunt calităţile fratelui tău, pe care ţi-ar plăcea să le ai şi tu?
Claritate mentală şi o prezenţă a momentului. Mi-ar plăcea să fiu şi eu mai pragmatic uneori, să ştiu să citesc un contract şi să fiu la fel de citit ca el. Lui i-au plăcut cărţile mai mult decât mie, în copilărie. Eu mai recuperez acum! J
Mi-ar fi plăcut să am talent la cântat şi la compus, pentru că îmi place să cânt şi, de asemenea, e un gând frumos ca munca mea să bucure şi să fie apreciată de mulţi oameni, dar din păcate nu pot pentru că nu am voce deloc. Celelalte calităţi ne-au fost construite de părinţi şi le avem amândoi.
Cum ai descrie în câteva cuvinte relaţia voastră?
Randi: Prietenie, înainte de toate.
Iubire, sinceritate, încredere.