INTERVIU Feli: "Eu l-am cerut de soţ prima pe Cătălin". Artista ne-a povestit despre viaţa alături de fetiţa şi logodnicul său
Cu sinceritatea specifică, şi-a deschis sufletul şi ne-a spus povestea vieţii ei, de la momentele care i-au marcat existenţa până la prezentul colorat, alături de fetiţa şi logodnicul său
Discuţiile cu Feli nu sunt niciodată previzibile. Un pic de poveste, un pic de umor, un pic de introspecţie, un pic de dramă… Un cocktail de trăiri pe care nu ezită să le împărtăşească cu noi, chiar dacă expunerea o vulnerabilizează. După atâtea lecţii de viaţă, la cei 35 de ani proaspăt împliniţi, artista nu mai pune preţ pe lucruri materiale şi nu mai pune la suflet. Se concentrează pe fetiţa ei, Nora Luna, pe relaţia cu logodnicul său, pe variatele proiecte muzicale, dintre care cel mai recent este unul dedicat copiilor. Aşa am ajuns să vorbim mult despre copilăria lui Feli, un loc plin de bucurii, dar şi de momente mai puţin plăcute. Cu sinceritate, dar şi cu umor, Feli ne-a dezvăluit angoasele, slăbiciunile, greşelile, lecţiile învăţate.
Feli, aş începe cu "ce faci?", dar se pare că îţi merge ca-n poveşti. La propriu! "Chiar de azi" e melodia lansată de tine ca parte a campaniei globale Disney (foto jos), Marea Sărbătoare a Prinţeselor. Cum ai trăit această experienţă?
Feli Sunt foarte bucuroasă că din ţara mea eu am fost cea aleasă să cânt acest mesaj atât de important pentru lumea întreagă! Marea Sărbătoare a Prinţeselor este o iniţiativă globală dedicată curajului şi bunătăţii, calităţi pe care prinţesele şi reginele Disney le inspiră fanilor din întreaga lume. Cred sincer că poveştile prinţeselor şi reginelor Disney continuă să farmece şi să ofere lecţii valoroase copiilor din generaţiile viitoare. Învăţăm din poveştile cu prinţese să nu judecăm o carte după coperta sa, să îndrăznim să ne depăşim temerile, că soarta este în mâinile noastre şi că putem schimba lumea din jurul nostru prin acte de bunătate şi curaj. Acestea sunt lecţii care merită sărbătorite şi mă bucur că am ocazia să fac acest lucru prin cântec!
Dar cum ai fost selectată? Pare un cerc restrâns. 20 de artişti aleşi din toată lumea…
Mie mi-a sunat telefonul într-o zi. Era managera noastră care îmi spunea bucuroasă că am fost aleasă dintre mai mulţi artişti să interpretez imnul campaniei Disney, Marea Sărbătoare a Prinţeselor. Pentru cine îmi ascultă muzica, ştie că mesajele pieselor mele sunt scrise ca nişte poveşti sau basme. Fie că sunt mesaje motivaţionale sau poveşti de iubire, majoritatea sunt scrise în stilul acesta. Lăsând modestia la o parte, chiar cred că ne-am potrivit şi colaborarea aceasta îmi împlineşte nevoia de a purta mai departe în lume valori precum iubirea, curajul, bunătatea! Îmi doresc ca fetiţa mea şi toţi copiii să înţeleagă că orice act de bunătate contează şi contribuie la crearea unei lumi mai bune pentru fiecare dintre noi.
Cum cultivi bunătatea şi curajul fiicei tale? Sau crezi că acestea sunt calităţi cu care te naşti? Bunătatea şi curajul se învaţă, de fapt?
Cred că te naşti cu iubire, curaj şi bunătate. Mai cred şi că fiecare persoană care intră în viaţa ta te învaţă câte ceva sau îţi induce voit sau nu câte o frică. Rolul meu în viaţa fiicei mele este, printre altele, să îi reamintesc de fiecare dată că ea a venit cu aceste daruri pe Pământ ca să îl facă un loc mai frumos de trăit. Totodată îmi aduc aminte şi mie că port aceste calităţi. Şi uite aşa, îmi doresc mult ca împreună să le ducem mai departe în fiecare om pe care îl întâlnim.
Cu ce vă surprinde Nora Luna la doi ani şi jumătate? Se apropie de vârsta întrebărilor.
Doamne... Chiar ne blochează cu tot felul de întrebări. Este în perioada „De ce?“. Curiozitatea ei trece uneori de capacitatea noastră de a-i da un răspuns imediat. (râde) Îmi place că e curioasă! Îmi place că ţine minte atât de multe. Deja face legături. Se conectează imediat la tot ce îi spui. Este căpoasă, caldă, empatică, veselă... de toate bune! Ceva foarte bun am făcut în viaţa asta de ne-a dat Dumnezeu aşa o copilă bună!
De ce nu ai fotografii cu tine de când erai mică? Am citit o declaraţie de-ale tale pe această temă şi mi-a rămas mult în minte.
Când eram mică, ai mei au fost despărţiţi un an. Împreună cu mama şi fraţii mei am locuit un an la bunici în Târnăveni, de unde e mama mea. Acolo am pus cele 2-3 poze cu mine micuţă, dar magazia a ars într-o zi şi uite aşa am rămas cu o singură poză pe care o avea prietena mea din copilărie. O amintire în care eram la vârsta de 10 ani cu o chitară în mână. Tata cânta la chitară şi fraţii mei la fel. Îmi părea că sunt cool cu o chitară în mână, chiar dacă în viaţa reală nu am avut răbdare niciodată să învăţ acest frumos instrument. Băieţii din familia mea îl îndrăgesc. Eu am ales vocea.
Dar te jucai cu păpuşile când erai copil? Aveai jucării?
Nu am fost îndrăgostită de jucării când eram mică. O scurtă perioadă am fost fascinată de acel curcubeu - spirală din anii '90. Totodată, nu am înţeles niciodată dragostea mea faţă de un bibelou din porţelan pe care îl aveam în vitrină. Era un iepuraş alb cu ochi roşii. Deseori îl luam de acolo şi mă jucam cu el. (râde)
Privind în urmă, având acum şi propria experienţă ca mamă, ce ţi-ar fi plăcut să fi făcut părinţii tăi diferit cu tine în ceea ce ţine de... parenting?
Cred că părinţii mei mi-au oferit ce au avut ei, cum au ştiut ei. Mama, de exemplu, mi-a oferit şansa de a-mi lua zborul. Nu a avut posibilităţi financiare să îmi susţină visul de a face muzică, însă, din umbră, a ştiut să mă apropie de ea şi să îmi devină prietenă bună. Ani mai târziu, când am plecat în drumul meu spre muzică, mi-a dat curaj şi încredere. Daruri preţioase. Asta, printre altele, m-a ajutat să fiu femeia care sunt astăzi.
Ce ai fi vrut să-ţi fi spus cineva despre viitorul în muzică când ai cântat prima dată pe o scenă?
La 15 ani am urcat pe o scenă mare cu instrumentişti şi piese proprii. Mi s-a spus deseori să am grijă că se va întâmpla X sau să am grijă să nu trăiesc Y experienţă... Mie îmi place să culeg experienţe şi să învăţ pe pielea mea. Consider că tot ce trăieşti pe parcursul vieţii, de la o etapă la alta, te transformă în omul care trebuie să devii. Cred tare în ce îmi spune inima. Când nu merg pe calea inimii simt ca şi cum trădez sau mă trădez. Aşa că nu aş fi vrut să ştiu dinainte ce mă aşteaptă în showbiz. Îmi plac lecţiile pe care le-am învăţat. Se pare că sunt o elevă bună.
Tocmai ai împlinit 35 de ani. Cum ţi-ai descrie călătoria prin viaţă până în acest moment şi ce speri să-ţi aducă 35?
Îmi doresc ca 35 să îmi aducă sănătate şi linişte. Cele materiale vin şi pleacă. Am tot ce îmi trebuie.
Ce a adus rău ultimul an şi ceva pentru artişti ştim cu toţii… Dar ce a adus bun pentru tine?
Târziu am acceptat că m-a afectat destul de puternic faptul că nu am mai fost pe scenă. Ştiu că poate unii oameni nu cred că ne-a afectat atât de mult. Nu ştiu cât de în serios se ia meseria de artist. De la cântăreţi la instrumentişti, artişti şi tot ce înseamnă SCENA. Emoţional ne-a pus la pământ destul de dur. Totuşi, pentru mine plusul a fost că am avut şansa să trăiesc primii ani importanţi din viaţa copilului meu. Anii în care se conturează, anii în care învaţă să priceapă de la lucruri din viaţa de zi cu zi până la emoţii. Sunt tare bucuroasă că am petrecut mai mult timp cu Nora Luna!
În ce investeşti veniturile, de obicei? Te pricepi să ”faci bani” sau eşti artistul prin excelenţă?
Putem trece peste întrebarea asta? Haha! Sunt şi aşa şi aşa. Nu neapărat în echilibru. Sunt mai mult artist. Înţelegi tu. (râde)
Pentru că pandemia a scos din mulţi frici neştiute, în ce relaţie eşti tu cu anxietatea? Ai avut vreodată atacuri de panică?
Da, am trecut şi eu prin asta... Am lucrat o perioadă cu mine pe partea asta şi e destul de greu. Cred că e greu să te ajuţi singur. Am mers la terapie şi încă merg. Îmi face tare bine. Şi mai am noroc de câţiva prieteni care mă cunosc, mă iubesc şi mă acceptă aşa cum sunt şi ştiu cum să managerieze perioadele mele de anxietate. Rar am avut un atac de panică. Dar sunt tare urâte ambele şi îmi doresc să le trăiesc rar spre niciodată.
Eşti bine cu tine acum, adormi uşor noaptea? Sau te uiţi toată noaptea la Lună? La ambele Luni.
Ce întrebare faină! Te-aş îmbrăţişa acum! Haha! Adorm uşor când o adorm pe Luna cea din patul meu. (zâmbeşte) Au copilaşii o energie bună care te deconectează de orice gând. Mă uit şi la lună uneori şi îmi pun intenţii. Mă rog să am mintea limpede şi sufletul liniştit, să nu mai iau decizii la impuls de „nerv“ (haha), să învăţ să am răbdare, să fiu mai puţin curioasă.. Am o listă lungută. (râde)
Ai trăit dezamăgiri cu prieteni? A trebuit să renunţi la prietenii vechi din cauză ca te-ai simţit… trădată?
Doar din cauza aşteptărilor. Târziu am înţeles că oamenii trăiesc în oglindă şi că, deseori, ce nu îţi place în celălalt există în tine, ce iubeşti sau admiri în celălalt există şi în tine. Am crezut că a trebuit să renunţ la o prietenie pe care chiar o preţuiesc şi, ca să vezi, Nora Luna mea ne-a ajutat să nu ne pierdem. Pentru că ne iubim. Şi chiar sunt recunoscătoare că nu ne-am pierdut.
Dar peste dezamăgirile în dragoste cum ai trecut, ce te-a ajutat să te vindeci?
Am scris câte o piesa despre ele! Haha! Glumesc! Muzica întotdeauna m-a ajutat să mă vindec. Muzica şi oamenii din viaţa mea. Cred că real mereu m-am vindecat repede dintr-o dezamăgire în iubire doar că, iubitoare de dramă fiind, am mai stat un pic în dureri. Probabil ca să creez. Cine ştie? (râde)
Cum ai descoperit iubirea de sine şi cât de anevoios a fost drumul până acolo?
Dintr-o relaţie toxică de care stăteam agăţată pentru că voiam să iubesc. Nu am iubit în relaţia aia cu adevărat. Şi pentru că am tras de mine să rămân acolo, Universul mi-a dat nişte lecţii bune de m-a durut jumătate de an. Aşa, întâmplător m-am împrietenit cu două fete în Timişoara, care în scurt timp mi-au devenit ca o familie şi cu ele am descoperit acest drum frumos! Drumul către tine e destul de greu. Pentru că te loveşti de multe adevăruri. Pentru că acest drum îţi arată că nu eşti doar un om bun. Îţi arată că şi tu poţi fi gelos, invidios, încrezut, narcisist, că parcă doreşti şi tu cuiva să nu fie fericit fără tine. Este urât ce spun, dar adevărat. Iar tu şi cei care ne citesc vor rezona. Pentru că TOŢI trăim şi manifestăm aceste sentimente. Cred că ideea e să le conştientizezi şi să vezi de unde vin când vin şi ce e de făcut. Toate gândurile au o cauză. Fie ele bune sau rele. Mie îmi place drumul acesta. Aşa îmi dau seama că mă cunosc mai bine de la o perioadă la alta.
Care a fost cea mai dureroasă amintire pe care a trebuit să o retrăieşti ca să o poţi pune pe note muzicale?
O amintire care aduce cu ea sentimentul de ruşine. Când am scris piesa Timpul, am scris dintr-o realitate în care de fapt cel care a suferit a fost iubitul meu de atunci. Nu eu. Şi acum mă urmăreşte acest sentiment de ruşine. Eu ştiu că m-a iubit foarte mult. Doar că eu l-am uitat... deşi n-am vrut.
Că tot vorbeam de ziua ta, şi tu şi logodnicul tău, Cătălin, sunteţi în aceeaşi zodie. Cum coexistă doi Gemeni?
Greu! (râde) Suntem patru oameni într-o relaţie. Totul poate escalada de la 0 la level 999999 în supărare sau bucurii. Trăim intens totul! Lăsând gluma la o parte, încă am curiozităţi despre felul în care îl iubesc pe Cătălin. Pentru că fluturii în stomac nu au existat, însă din prima a existat siguranţa că noi vom fi o familie. E un fel de iubire care mă face să cred că iubesc pentru prima dată.
Tu şi Cătălin v-aţi cunoscut la o nuntă unde cântai, iar el era invitat. Dar cum a decurs primul schimb de replici? Îţi mai aduci aminte primul vostru dialog?
„Merge toată lumea la bar. Bei şi tu cu noi un shot?“, iar eu am răspuns „Nu, că eu nu beau. Mai ales înainte de concert.“ După care m-am trezit că, totuşi, am ciocnit un shot cu el şi prietenii lui. Romantic dialog, aşa e? Haha! Îmi amintesc că de prima dată a fost aşa prietenos şi respectuos. Apoi, mai târziu, când am devenit iubiţi şi am văzut că îmi deschide portiera o dată, de două ori, m-am gândit că o face ca să mă impresioneze. Acest gest există încă şi după aproape patru ani.
Cum a decurs apoi relaţia în perioada cât a fost la distanţă (n.r. Cătălin locuia în străinătate)? Tu eşti un om cald, sensibil, prezenţa fizică şi mângâierea contează.
Nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Ne-am cunoscut pe 16 septembrie, am clipit de două ori şi în aprilie aflam că vom fi părinţi.
Apropo de nuntă, când vei deveni soţie? Aţi făcut pregătiri în acest sens, ai un vis legat de cum să arate ziua nunţii?
Cred că nimeni nu a mai vrut să facă pregătiri în perioada de pandemie. Eu l-am cerut de soţ prima. Apoi şi el pe mine. Nunta va fi doar un party prin care să ne celebrăm iubirea alături de prieteni şi familie. Iar eu intenţionez să fiu o mireasă desculţă.
Ştiu că ţi-e frică de avion, dar aveţi în plan să zburaţi undeva vara asta, într-o vacanţă?
Avem planuri să zburăm în cel puţin două ţări. Totuşi, îmi doresc mai mult să nu putem face asta din cauză că timpul meu va fi ocupat de concerte! Îmi este prea dor de voi ca să mă gândesc că m-ar bucura mai mult să vizitez o altă ţară.
