Interviu INNA: "Pentru 2022, îmi doresc să am un hit cunoscut în întreaga lume!"

Actualizat:
3 inna jpg jpeg

INNA se întoarce cu cel de-al doilea sezon din Dance Queen’s House, o sesiune muzicală care a durat 16 zile în care artista a stat izolată într-o casă alături de producători şi songwriteri de la Global Records, dar şi din Suedia, şi a compus mai multe piese.

Întreaga experienţă a fost filmată, iar fanii INNEI se vor putea bucura de opt episoade savuroase care au fost lansate, o dată la două zile, pe canalul de YouTube al artistei şi care includ experienţe inedite, invitaţi speciali, momente emoţionante şi multă distracţie. Cele opt episoade sunt conturate în jurul unor provocări pe care INNA le-a primit de la echipa ei şi vor avea subtitrări în engleză şi spaniolă pentru a putea fi accesibile fanilor INNEI din întreaga lume.

Cu ce gânduri ai pornit în cea de-a doua ediţie Dance Queen’s House?

INNA Cu gânduri bune, optimiste, creative. Este cel de-al doilea sezon de Dance Queen’s House şi este de fiecare dată o plăcere să mă izolez alături de oameni care îmi sunt prieteni şi să facem ce ştim noi mai bine: muzică şi să ne distrăm. Sunt alături de echipa mea de la Global Records şi compozitorii şi producătorii talentaţi cu care am compus deja multe piese. Data trecută am lansat albumul ”Heartbreaker” în urma primei ediţii Dance Queen’s House, acum urmează 8 episoade pe canalul meu de YouTube şi un album, de asemenea. Sunt super excited!

Cum aţi găsit casa unde aţi fost închişi timp de 16 zile?

Este aceeaşi casă din primul sezon de care ne-am îndrăgostit şi ne-am dorit să ne întoarcem ”acasă”. Colegii de la producţie s-au ocupat de scouting şi au ales o casă extraordinară!

Cum a arătat programul zilnic în casă?

Nicio zi nu a semănat cu cealaltă, chiar dacă aveam nişte lucruri clar stabilite: să facem muzică! Ne-am distrat mult, am avut invitaţi speciali, multe surprize, provocări, activităţi diverse, chiar dacă eram într-o casă. Am ajuns la casă cu elicopterul şi a fost o experienţă pe care aş repeta-o oricând. Nu vă pot divulga mult mai multe, dar vă promit emoţie, veselie, chiar şi lacrimi şi multe momente amuzante. Aşa că asiguraţi-vă că nu veţi pierde niciun episod de pe canalul meu de YouTube!

Care a fost cea mai mare surpriză în acest proiect?

Au fost multe, dar una aproape de sufletul meu a fost că m-am reîntâlnit cu prietene dragi care sunt plecate din ţară şi cu care nu m-am mai văzut de mulţi ani. Este unul dintre episoadele cele mai emoţionante din Dance Queen’s House.

Şi cu ce vine nou a doua ediţie, în comparaţie cu prima?

Cu un nou album muzical, clar! Cred că este cea mai mare bucurie că voi putea împărtăşi cu fanii mei multe piese noi. În rest, mai multă distracţie, mai multe surprize, mai multă emoţie!

Care este cel mai drag proiect de până acum?

Am mai multe proiecte dragi, fie că vorbim de Dance Queen’s House, de Masked Singer, proiectul de la PRO TV în care sunt detectiv pentru cel de-al doilea sezon, dar şi Rock the Roof, sesiunile live pe care le fac pe clădirile cele mai înalte din diverse oraşe ale lumii. Un alt proiect drag ar fi şi albumul ”Yo”, compus de mine integral în limba spaniolă.

Ce alte proiecte mai ai în derulare?

Am o colaborare specială cu un artist internaţional extrem de cunoscut. Şi multă, multă muzică de lansat.

Care este cea mai mare dorinţă pe plan personal în 2022?

Să am un hit cunoscut în întreaga lume! Să fiu iar pe scenă în cât mai multe locuri, să călătoresc, să mă bucur de oameni şi de experienţe.



Recente pe Ok! Magazine

Diana Munteanu (4) jpg
Audrey Hepburn, Profimedia (2) jpg
Cățeluș salvat, Instagram Roman Camacho png
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Penélope Cruz, GettyImages 2283206414 jpg
Reese Witherspoon, Profimedia (2) jpg
Ana de Armas se distrează în vacanță   FOTO Instagram (1) jpg
James Bond Pierce Brosnan   GettyImages 1146554 jpg
Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg