INTERVIU LOREDANA: "Eu ştiu ce am acasă. N-am nevoie de confirmarea lumii pentru relaţia noastră!"

Cu peste trei decenii de carieră în spate, regina reinventărilor din muzica românească a ştiut să câştige bătălia cu timpul pe scenă, dar şi în viaţa personală. Acum, se pregăteşte pentru un show memorabil în care se va duela cu Grasu XXL la Sala Polivalentă

Are 1,63 metri înălţime, dar e un munte de talent, energie, ambiţie şi optimism. Am întâlnit-o pe Loredana într-o după-masă, când tocmai ieşise de la sală şi urma să discute cu managerul său despre agenda sa foarte încărcată din perioada următoare: de la concerte în străinătate la show-ul Red Bull Music SoundClash de pe 21 noiembrie de la Sala Polivalentă, care o va aduce într-un duel inedit cu Grasu XXL. Este o confruntare fix pe gustul ei. Dar pe cât de flamboaiantă şi bătăioasă este pe scenă, pe atât de discretă este cu viaţa privată, pe care şi-o apără cu stricteţe. „E suficient un singur om în casă care să atragă toate bliţurile“, spune Loredana, cu înţelepciunea omului care a găsit în această formulă un soi de echilibru între supra-expunerea din carieră - şi familie, partea de viaţă pe care nu o împarte cu publicul larg şi despre care vorbeşte rar. La întâlnirea noastră, însă, a făcut o frumoasă excepţie, povestindu-ne despre incitantul show de la Sala Polivalentă, dar şi despre viaţa ei dincolo de scenă.

 Ai decis să te implici într-un proiect original, altfel: un duel muzical cu Grasu XXL. Ce te-a atras la acest tip de show? Loredana Este o experienţă care mă scoate din rutină, îmi provoacă imaginaţia, creativitatea. Iar trecutul meu cu rap-ul românesc, faptul că Lumea e a mea a fost cel mai vândut single ever şi prima piesă care a scos din underground hip hop-ul în România în anii ’90 cred că spun multe despre atracţia mea înspre acest duel. Deci acest duel te-a atras cu atât mai mult cu cât ştiai că te vei confrunta cu Grasu XXL… Exact. E un gen care-mi place şi mi-a stat foarte bine în acest contrapunct întotdeauna. În ce va consta această confruntare, la ce să se aştepte cei care vor veni la Sala Polivalentă? Deocamdată nici eu nu ştiu la ce să mă aştept. În continuare încercăm să găsim cele mai interesante şi neaşteptate abordări ale show-ului. Cred că publicul oricum aşteaptă de la mine lucruri extravagante, excentrice, eclectice. Tot ce începe cu „e“. (râde) Vor fi două scene şi e interesant acum că tu vei fi într-o confruntare, după ce ai păstorit atâtea confruntări la viaţa ta… Da… (râde) Dar e mai mult decât o confruntare, este puterea de a te juca, de a ieşi din tipare şi de a nu te lua în serios. Cred că despre asta e vorba, despre acest gen de spectacol care e foarte gustat şi în America, când sunt doi boxeri care se înfruntă în ring şi înainte îşi arată muşchii, se cântăresc, se bat cu pumnii în piept. Mi se pare super-comic, până la urmă. Deci, lăsând deoparte latura competitivă, e şi o latură autoironică şi comică şi cred că lumea are nevoie să râdă, să se destreseze, să iasă din tiparele în care trăim zilnic, fiind în fiecare moment condiţionaţi de softuri, de programări, de „aşa trebuie, aşa nu trebuie“. Dar dacă e să luăm în serios confruntarea, tu eşti şi o fire bătăioasă… Sigur că sunt o fire bătăioasă şi competitivă. Cu mine, în primul rând, mai puţin cu cei din jur, pentru că în principal competiţia va fi cu mine în seara aia, ca în orice seară pe scenă, de fapt.

La fel. Întotdeauna am fost o luptătoare, mi-a plăcut să-mi depăşesc limitele, să văd dincolo de ceea ce spuneau unii sau alţii că aş putea sau nu să fac şi mereu am încercat să-i dezamăgesc. (râde)

Elena este mai introvertită, în sensul că a moştenit cumva şi caracterul meu, dar şi caracterul tatălui său.

Eeei, ce poate lua de la o mamă?! (râde) Toate lucrurile bune. Andrei, pe de altă parte, e mult mai introvertit şi, înainte să spună o chestie, se gândeşte de zece ori. Elena a preluat asta de la el. Pe când eu de multe ori sunt cum e vorba aia: „Ce-i în guşă şi-n căpuşă“. De-asta cumva, Elena e mult mai înţeleaptă decât eram eu la vârsta ei. Eu mă aruncam cu capul înainte de multe ori fără să mă gândesc la consecinţe, pe când ea este mult mai prudentă, mai cerebrală, ceea ce-i foarte bine. Mai ales în ziua de azi, când sunt atâtea distracţii şi atracţii, să poţi să-ţi menţii balansul şi echilibrul e tare.

Da, el e bad cop. (râde) Eu nu reuşesc. Eu sunt întotdeauna cea care cedează.

Da, da, dar îi place mai mult să stea în culise decât în sală. Îi spuneam şi la spectacolul Mamma Mia: „Mami, dar du-te să te uiţi şi tu din sală, că ai stat numai în culise şi altfel se vede din sală…“. „Nu, eu vreau să stau aici“. Ea mereu vrea în backstage, pentru că acolo vezi totul, de fapt, cumva e o altă viziune, o altă perspectivă.

Cu siguranţă, suntem o echipă. Şi asta nu de ieri, de azi. Anul ăsta am făcut 20 de ani de la căsătorie şi cred că în orice moment din vieţile noastre profesionale ne-am sfătuit, ajutat şi susţinut.

Da. De la început, amândoi am zis că aşa e cel mai bine. Andrei e un tip foarte discret şi nu vrea să stea în lumina reflectoarelor. E suficient să fie o persoană în casă care să atragă atâtea bliţuri.

Da, da (râde) Lasă-i să se gândească.

Niciodată! Pentru că eu ştiu ce am acasă. Ştiu ce relaţie avem şi n-avem nevoie de confirmările lumii pentru relaţia noastră. „Lasă lumea să vorbească, ăsta-i rostul ei!“, vorba cântecului. (râde)

Nu ştim. Aş vedea-o scriitoare, este talentată. Dar, ca orice lucru care îţi e la îndemână, ea nu doreşte să facă asta, vrea să se complice. Şi sper că într-o zi o să înţeleagă cât de preţios e talentul ei şi să se apuce de treabă. Pentru că eu cred că a fi scriitor e cel mai mişto lucru. După a fi cântăreţ, bineînţeles. Şi regizor. (râde)

Da, tot. Nu e ca mine în relaţia cu mama, o relaţie în care îmi era teamă să-i spun ceva ca să nu mă înţeleagă greşit. E foarte deschisă Elena şi are o inocenţă pe care nu ştiu la câte tinere o mai găseşti în ziua de azi.

Sper că n-am preluat prea multe… (râde) Mama mea este o femeie foarte severă, fiind cadru didactic, şi toată copilăria mea a fost extrem de severă cu noi: cu mine, cu fratele meu. Atunci bineînţeles că nu-mi convenea, dar mai târziu am înţeles-o şi mi-am dat seama că, poate dacă nu era aşa, nu reuşea să facă nimic cu mine şi cu fratele meu, mai ales. (râde) Deci cred că n-a avut de ales. Eu m-am gândit că n-aş vrea să fiu ca mama… Bine, cred că multe fete gândesc aşa când devin ele însele mame. Dar cum ţi-am zis, în timp am înţeles altfel comportamentul ei. De exemplu, mama are, aparent, o anumită răceală. Dar ea e o tipă cool şi nu-şi lasă emoţiile să se vadă. Şi uneori e foarte bine să fii aşa, să nu te laşi condus doar de emoţii, pentru că emoţiile pot fi trecătoare, iar dacă tu reacţionezi doar în funcţie de ele, s-ar putea să nu fie cele mai bune reacţii.

Da, da, uneori da. Femeile sunt foarte emoţionale. Iar mama, fiind altfel, într-un fel mă inspiră. Şi mi-aş dori, în anumite momente, să fiu ca ea. Dar doar în anumite momente! (râde)

O, da! În primul rând. E înnebunită, nu ratează nimic. Este informată… Îl şi ascultă pe Grasu. Şi e foarte detaşată. Ea ştie să fie obiectivă, să nu-mi ţină mie partea că-s fata ei. De fapt, e mai mult: e atât de critică, încât doare de multe ori. Ştii cum e când cineva îţi întoarce cuţitul în rană şi-ţi spune nişte lucruri pe care nu vrei întotdeauna să le auzi… Mai ales din gura mamei tale. Şi uite, culmea, şi Elena e extrem de critică. Cred că a moştenit asta de la maică-mea. Are şi un umor englezesc, cinic şi sec. Şi în câteva cuvinte îţi spune adevărul în faţă.

Nu ştiu dacă mi-ar plăcea. Ştii de ce? Pentru că ar veni iarăşi emoţiile, stările alea de angoasă, când scrii muzica unui album, când îl lansezi, când aştepţi cu inima la gură să vezi cum e primit. Tu ştii că ai făcut lucrurile din tot sufletul, dar de multe ori sunt detalii care ţin de marketing, de promoţii, pe care nu poţi să le controlezi. Şi, deşi iese bine, poate tot mai voiai ceva. Şi de-asta nu-mi place să mă întorc în timp. Vreau să descopăr altceva, mereu să merg mai departe, trecutul e doar un vis, nu mai există.

Încerc, printre picături, să fac câte puţin din orice. Am foarte multe lucruri de făcut şi parcă din zi în zi sunt tot mai multe. Iar uneori stresul şi prea multă muncă te pot aduce într-o stare limită. Şi nu e uşor să-ţi menţii energia, de multe ori dorm puţine ore pe noapte pentru că am drumuri lungi, călătorii, repetiţii, trupa mea care depinde de mine… Sunt muzicieni, dansatori, cei de la atelierul de muzică, foarte mulţi oameni care depind de mine. Instalatorul meu… (râde) Pe toţi trebuie să-i ajut să trăiască mai bine, aşa cum şi ei mă ajută la rândul lor.

Da, de foarte multe ori. Sunt momente limită şi tocmai atunci îţi dai seama cât de important e să ai grijă de corpul tău, de mintea ta, cât de important e să-ţi dai timp de recuperare – timp în care e foarte important ce mănânci, ce gândeşti, ce citeşti, cum dormi.

Mâine o să plec într-o vacanţă cu Andrei, două zile. Nu reuşim să găsim multe zile la rând libere. Nici eu, nici el. Când reuşim, evadăm. Sau cea mai mişto vacanţă e acasă. Să reuşeşti să stai acasă o săptămână, să n-ai altceva de făcut decât să te ocupi de tine şi să te încarci poate fi o vacanţă mai mişto decât în Maldive.

Ioana Alina Avram