Interviu Richard Gere: „Am crescut ca un introvertit, iar asta mi-a lăsat sechele!“

Anul acesta, actorul american împlineşte 70 de ani. O vârstă pe care o trăieşte mai plin şi frumos decât ar fi crezut la 30 de ani: va deveni tată pentru a doua oară, un job pe care îl trece prin filtrul budismului, asemenea întregii lui vieţi

Au trecut 36 de ani de la apariţia peliculei Ofiţer şi gentleman şi 28 de la lansarea Pretty Woman, care au făcut din Gere un superstar. Cu siguranţă, fanii lui n-au bănuit în tot acest timp prin ce frustrări, conflicte interioare şi lupte cu sine a trecut Richard. Stări şi lupte care l-au costat mariajul cu Cindy Crawford. Graţie budismului, drumul a devenit mai lin pe parcursul celei de-a doua căsnicii, de 14 ani, cu Carey Lowell, care i-a dăruit şi un fiu, pe Homer, azi în vârstă de 18 ani. Iar acum, Richard se simte mai aproape ca oricând de ideea de armonie şi echilibru şi este gata să-şi asume responsabilităţi nebănuite pentru vârsta de 70 de ani: s-a căsătorit cu spanioloaica Alejanda Silva (foto jos), care are jumătate din vârsta lui şi care urmează să nască în curând al doilea copil al actorului… Şi cariera lui trece printr-o revigorare: în 2019 îl vei putea vedea în serialul Mother Father Son. Despre acest drum al facerii şi refacerii, despre cum i-a schimbat Dalai Lama viaţa şi despre misiunea sa de tată Richard vorbeşte cu o sinceritate neaşteptată în acest interviu.

Richard Da. Budismul continuă să mă înveţe să privesc mai profund înăuntrul meu, să-mi fac mai puţine griji, să mă intereseze mai puţin părerile celorlalţi. M-am eliberat de multă frustrare, am devenit mai relaxat. La începuturile carierei mele, opuneam cumva rezistenţă succesului meu. Nu-mi plăcea faptul că fizicul meu îmi conducea, de fapt, cariera, primeam roluri pe baza faptului că eram un bărbat plăcut, dar eu nu ştiam să mă bucur de atenţia primită datorată acestui fapt. Mă măcina… Cu timpul, am câştigat înţelepciune. Am aflat că trebuie să fii mai îngăduitor şi darnic cu tine însuţi, că trebuie să-ţi deschizi toate căile de comunicare şi să-ţi transformi relaţia cu lumea exterioară. Budismul m-a ajutat să-mi domin şi furia pe care o aveam în mine din adolescenţă. Cândva, eram un om foarte irascibil şi am învăţat să nu mai iau lucrurile personal. Te simţi mult mai bine când îţi poţi stăpâni mânia. E drept că şi acum mă supăr dacă nu reacţionez bine în anumite situaţii. Dacă mă enervez, risc să rănesc oamenii, nu fizic evident, şi nu-mi pot ierta când se întâmplă asta.

A fost un proces lent. Iar aceasta e ultima staţie dintr-o lungă călătorie care m-a dus prin locuri întunecate şi urâte, până când am reuşit să ies la suprafaţă şi să-mi deschid sufletul. Asta înseamnă să poţi să apreciezi mai bine ceea ce are de oferit lumea şi să te concentrezi pe partea ei frumoasă, în loc să te blochezi singur într-un loc agresiv.

Poate chiar mai mult. Evident, avem responsabilitatea de a-i educa şi a-i ajuta să se maturizeze, dar în egală măsură spiritul lor ne învaţă să renunţăm la nevoile noastre egoiste. La un moment dat în adolescenţa mea, eu mi-am pierdut fericirea. Deşi aveam nişte părinţi minunaţi şi grijulii, am crescut ca un introvertit, retras în carapacea mea, iar asta m-a lăsat cu sechele ca adult. De-asta eu când îl văd pe fiul meu, Homer (foto jos), şi detectez la el puţin din adolescentul care eram eu, încerc tot ce-mi stă în putinţă să-l fac să rămână un suflet fericit şi darnic, ca să evite luptele prin care eu am trecut ulterior.

În timpul filmărilor, m-am gândit cum aş fi reacţionat dacă Homer ar fi trecut prin ceva similar (n.r. Richard interpretează un politician care trebuie să decidă dacă muşamalizează crima săvârşită de fiul lui sau îl predă poliţiei şi renunţă la candidatura pe care urma să şi-o depună pentru o funcţie importantă). Cred că toţi cei care văd filmul ajung să se întrebe ce ar face în acele circumstanţe. Vocea mea interioară îmi spune că aş face orice ca să-l protejez, dar dacă asta ar însemna să le fac rău altora?! Nu cred. Peste această linie n-aş putea trece.

Pe Homer am încercat mereu să-l încurajez să-şi urmeze instinctele şi să fie aventuros în viaţă, să îndrăznească mult. Îmi amintesc ce dificili au fost anii adolescenţei mele, de-asta vreau să-l ajut ca el să ştie să se bucure de aceşti ani şi să nu experimenteze atâtea îndoilei câte am avut eu la vârsta lui.

E dificil pentru mine să nu petrec timp cu el. Pentru că eu, ca tată, sunt conştient că trebuie să-i las mână liberă, să-l las să-şi găsească singur drumul în viaţă. Asta e una dintre lecţiile de părinte: pe măsură ce înaintează în vârstă, are tot mai puţin nevoie de tine, încep să-şi formeze propria personalitate. Şi e important să nu te pui de-a curmezişul, să nu te amesteci prea mult. De-asta trebuie să fac un efort să nu fiu atât de focusat pe copiii mei pe cât mi-aş dori. Dacă e să fiu egoist, da, aş vrea să-mi fie mereu alături, însă ştiu că acum e în perioada în care explorează şi descoperă lucruri pe cont propriu, aşa că îl încurajez în această direcţie.

Dalai Lama a spus odată că, dacă vrei ca urmaşii tăi să aprecieze adevăratele valori, învaţă-i să respecte viaţa unei insecte. Sunt nişte creaturi care nu ne plac, de obicei. Dar şi ele simt durerea, au fraţi, surori, mame, taţi. Nu suntem chiar atât de diferiţi. Iar sfatul lui Dalai Lama funcţionează... Fiul meu e atent să nu calce pe insecte – e un semn care-mi arată că are o inimă bună, e un băiat bun şi sunt mândru de el.

Prima mea întâlnire cu Sfinţia Sa mi-a schimbat complet viaţa. E un om extraordinar şi, de câte ori sunt cu el, am nişte trăiri cu totul aparte, îi simt spiritul măreţ. Am câştigat atât de mult de pe urma învăţăturilor sale. Spiritul lui m-a făcut să mă simt atât de liber şi generos.

A fost o dată la mine acasă la cină. E un oaspete foarte plăcut. Nu are cerinţe speciale. Consumă carne... Mulţi îşi închipuie că e vegetarian, dar iarna în Tibet chiar ai nevoie să mănânci carne. Unii cred că şi eu sunt vegetarian, dar nu e aşa. Doar că n-am mai mâncat carne roşie de 35 de ani... (râde)

Adevărul e că nu sunt niciodată mulţumit 100% de mine...  (râde)