Interviu Richard Gere: „Ştiu ce actriţă sărută cel mai bine“

Nu ştim cum a trecut timpul şi când a depăşit faimosul actor pragul celor 60 de ani. Dar trebuie să recunoaştem că anii au fost cât se poate de blânzi cu chipeşul „gigolo american“. Este genul de actor din liga lui George Clooney

Nu ştim cum a trecut timpul şi când a depăşit faimosul actor pragul celor 60 de ani. Dar trebuie să recunoaştem că anii au fost cât se poate de blânzi cu chipeşul „gigolo american“

Este genul de actor din liga lui George Clooney şi Sean Connery. L-am cunos­cut grizonant şi ne-am îndrăgostit de zâmbetul lui marcă înregistrată atunci când trecuse deja de floarea vârstei. Dar cel care ne-a cucerit iremediabil în costumele spilcuite ale afaceristului Edward Lewis din „Fru­muşica“ spune că anii tinereţii l-au tulburat mai mult decât prezentul celor 65 de primăveri, cu tot cu cele două mariaje eşuate la activ. Pe atunci era doar un băiat drăguţ, care-şi căuta un drum în viaţă. Mai târziu, viaţa i-a arătat calea. Cea a budismului tibetan.

În august ai împlinit 65 de ani. Cum te simţi la această vârstă?

Richard Gere A trecut ceva timp de când sunt aici. Încă de când am împlinit 60 de ani, oamenii începuseră să creadă că n-o să mai fiu prin preaj­mă prea mult. Dar sunt încă aici, cât se poate de în formă. Privesc în urmă şi-mi dau seama că am făcut 50 şi ceva de filme. De la 26 de ani la 65, este ceva. Este, într-un fel, ca şi cum ai fi pe patul de moarte, dar nu vrei încă să pleci.

Spuneai că eşti mai tânăr acum decât ai fost cu mulţi ani în urmă. Cum adică?

Mi se par fascinante personajele pe care le-am jucat la începutul carierei, dar nu era niciunul real. Însă acum sunt mai bătrân şi nici atât de chi­peş ca pe vremuri. Dar nu-mi pasă. Mă simt tânăr în multe alte feluri.

Când ai ştiut pentru prima dată că vrei să fii actor?

În clasa a doua. Mama mi-a făcut un costum, trebuia să-l joc pe Moş Crăciun. Am fost mereu un tip interiorizat, iar actoria a fost un fel de a defula, de a mă exprima prin intermediul perso­najelor. În liceu, am experimentat şi teatrul. Să fiu sincer, tot ce m-a interesat în viaţă am explorat cu ajutorul actoriei. Şi încă îmi hrăneşte şi azi viaţa.

Teatrul a fost primul tău pas, înainte să cucereşti Hollywood-ul?

Am jucat în piese de teatru în timpul colegiului. Mi s-a oferit un rol la compania de teatru Cape Cod. Am repetat timp de două săptămâni, apoi am jucat piesa tot atât timp, în faţa a 70 de oameni, în fiecare noapte. Am ajuns pe Broadway, apoi la Londra. Întotdeauna am crezut că antrenamen­tul meu în teatru mi-a fost de mare ajutor şi în ca­riera cinematografică. Dar, în acelaşi timp, m-am simţit mereu ca un actor de teatru cu ceva succes la Hollywood. Când am început să fiu recunoscut pe stradă, am ştiut că filmele sunt dominante.

Filmul „American Gigolo“ a fost, desigur, unul dintre marile succese care au făcut din tine un superstar la Hollywood. Este adevărat că ai primit rolul după ce l-a refuzat John Travolta?

Este o chestiune de care John îmi aduce me­reu aminte, atunci când ne întâlnim. Dar chiar cred că am jucat, mai degrabă, o femeie. Nu aşa se poartă bărbaţii, în mod obişnuit, iar eu am jucat după felul în care se poartă femeile. Nu mă pri­cep la haine. A fost o adevărată aventură pentru mine, a fost amuzant.

Pentru care dintre aceste filme te-ai pregătit mai uşor? „American Gigolo“ sau „Pretty Woman“?

Au fost experienţe la fel de complexe. Am avut la dispoziţie foarte puţin timp pentru a intra în forma fizică cerută de „American Gigolo“. Iar asta m-a stresat foarte mult. Dar, până la urmă, a ieşit totul minunat. „Pretty Woman“ a fost mult mai dificil pentru mine, pentru că nu era vorba despre un personaj. Am citit scenariul şi i-am spus regi­zorului că n-are nevoie de un actor, are nevoie de un costum. I-am tot spus că nu accept rolul, până la un moment dat. Eram în New York, iar ei au vrut s-o întâlnesc pe Julia Roberts. La zece minu­te după ce Julia a intrat în încăpere, am spus că accept să joc în film. A fost o chimie extraordinară între noi şi mi-am dat seama că va ieşi bine.

Ai avut parte de numeroase scene de dragoste în filmele tale. Poţi să ne spui care sunt preferatele tale şi ce actriţă sărută cel mai bine?

Ştiu cine sărută cel mai bine, dar n-am să vă spun. Scenele de dragoste sunt întotdeauna cel mai greu de filmat. Te întrebi mereu: este lumina bună, dar unghiul de filmare? Singurul lucru care compensează este că am avut şansa să lucrez cu unele dintre cele mai frumoase femei din lume.

Te-au deranjat referirile la felul în care arăţi, în cariera ta de actor? La cât de bine arăţi.

Sincer să fiu, n-am prea auzit asta. Când mă uit la interpretările mele de la început, sunt conşti­ent că eram un băiat drăguţ. Dar eu îmi făceam meseria cu profesionalism. De aceea mai sunt încă prin preajmă, şi acum. Eram serios când ve­nea vorba despre un personaj nou şi de un loc de muncă nou.

Nu eşti dezamăgit de faptul că n-ai fost nominalizat niciodată la Oscar?

Da, şi uite cum am rezistat, totuşi, 50 de ani în cinematografie! (râde) Nu doar o persoană face un film. Sunt peste 300. Şi oricare dintre ei poate da cu bâta-n baltă. Aşa că este un miracol când se creează ceva valoros, care depăşeşte orice s-a fă­cut până atunci în materie de film.

Eşti foarte cunoscut datorită activismului tău politic în ce-l priveşte pe Dalai Lama. S-au îmbunătăţit lucrurile de când ai început să lucrezi cu el, în 1997?

Este mult mai rău. Tibetul nu este în cea mai bună perioadă a lui azi. Dalai Lama a reuşit să se elibereze în 1959. Partidul comunist chinez a luat pur şi simplu harta Tibetului şi a refăcut-o, iar aproape jumătate a revenit Chinei. Nu mai pot merge acolo, este o situaţie de neconceput.

Cum te-a schimbat practicarea Budismului Tibetan, timp de atâţia ani?

Nu mă îndoiesc că mi-a făcut viaţa mult mai bună. Dintotdeauna m-am îndoit de tot ce mi s-a spus despre lume, despre noi şi des­pre forţa vitală. M-am simţit întotdeauna mult mai confortabil întins pe spate, noaptea, privind stelele. Iar budismul mi-a arătat o cale să exprim şi să aprofundez asta.

Iar la nivel personal?

Sincer, nu mă simţeam prea bine şi nu eram prea fericit pe când aveam 20 de ani. Căutam mereu ceva. Iar când am găsit budismul, totul s-a schimbat. Budismul nu este o religie. Tehnic vor­bind, este o ştiinţă a mentalului, a comportamen­tului şi a iscusinţei. Studiază ceea ce suntem noi. Totul are legătură cu ceea ce se întâmplă în min­tea noastră. Dacă cineva suferă şi vrea să afle de ce suferă, noi avem răspunsul pentru el!

Din cel de-al doilea mariaj al lui Gere, cel cu actriţa Carey Lowell, de care s-a despărţit anul trecut, a provenit unicul lui fiu, Homer (foto sus).

Text: the interview feed; foto: guliver/getty images/afp, hepta, www.cinemagia.ro