Interviu! Smiley, un veșnic optimist: "Cheful de viață al Ginei e molipsitor. O iubesc cu tot ce este!"

13 mai, 2024

Plin de umor și energie, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi ne-a vorbit despre viața concavă sau convexă pe care o are în prezent și ne-a convins că nu umblă după cai verzi pe pereți prin alte țări, știind foarte bine ce înseamnă acasă pentru el...

Smiley (3) jpg

Smiley (aka Andrei Maria) este nelipsit din platoul Românii au talent sau de pe scenele din întreaga țară și studiourile de înregistrare din California. Muzica lui se aude la nivel global, talentul lui nu cunoaște granițe. N-o spunem noi, ci publicul care-l adoră. Însă realizările profesionale pălesc atunci când se întoarce acasă ca să-și strângă în brațe fetița Josephine și soția Gina Pistol.

Smiley, Românii au talent se află la al 14-lea sezon. Spune sincer, te mai surprinde ceva la creativitatea românilor, la succesul pe care-l are întregul show?

Smiley

Românii au talent este chiar un fenomen, un izvor nesecat de show și de talente. Mereu spun că nu mai are ce să mă surpindă și tot mereu, la întâlnirea cu talentele, rămân cu gura căscată și sunt copleșit de adrenalină și de apreciere. Este un privilegiu să fiu acolo, martor la tot fenomenul Românii au talent în plină desfășurare. Este o scenă perfectă, spectaculoasă, bogată în tot ce este mai special și unic în oameni. Cred cu toată convingerea că românii sunt extrem de talentați și muncitori, sunt pasionați și disciplinați, sunt cuceritori și magnetici. Generațiile noi care vin pe scena noastră sunt remarcabile, copii spectaculoși, atât de dedicați pasiunii și talentului lor, tineri senzaționali care nu știu de unde au răsărit, atât de buni și atât de lucrați în talentul lor. Este multă, enormă muncă în spatele fiecărui minut de show de pe scenă care merită urmărită, aplaudată, votată și luată drept exemplu de către fiecare dintre noi.

Ce s-a întâmplat în Las Vegas... nu vrem să rămână acolo. Cum a fost experiența americană pentru voi trei?

Smiley A fost o veselie de experiență, cu de toate. Am avut toată varietatea de peripeții, am stat mult împreună, cele mai frumoase vacanțe sunt când suntem toți trei, diminețile cu cântec, alergătura după distracții și obiective funny, serile vesele, nopțile lungi și albe, întâlnirile cu prietenii de acolo, cu muzica, cu obiectivele din filme. Am avut parte și de un concert istoric, U2 at the Sphere, care m-a marcat. Am dus-o și pe Josephine la Cirque du Soleil, care este cel mai tare spectacol de circ din lume și la U2 The Sphere, cel mai tare spectacol de muzică din lume. I-au plăcut la nebunie și ne povestește și acum ce a făcut și cum a fost. Așa că, a fost o poveste frumoasă care cu siguranță va mai avea și alte capitole.

Mergi în SUA nu numai pentru distracție, ci și ca să lucrezi. Ce surprize ne pregătești?

Smiley Este o aventură și un vis împlinit tot ce trăim și facem noi în camp-urile de creație cu echipa HaHaHa Production și Romdrops. Sunt întâlniri creative, de compoziție cu unii dintre cei mai mari artiști, compozitori și producători ai lumii, oameni premiați la nivel mondial, ascultați de toată planeta cu care noi stăm umăr la umăr și facem ceea ce ne place cel mai mult: muzică. Ce este cel mai copleșitor pentru noi este că ei sunt fascinați de talentul oamenilor din România care vin cu idei, emoții și stil de lucru aparte, fresh pentru ei, deci este o apreciere constructivă de ambele părți. Mulți dintre compozitorii, artiștii și producătorii de la Ha, din România, și-au pus semnătura pe hituri cu răsunet internațional. De exemplu, artistul Iam Tongi a câștigat locul 1 și marele premiu la „American Idol”, cu piesa I’ll be seeing you, produsă de Florin Boka (Feenom) și Roland Kiss, unii dintre cei mai importanți producători muzicali ai HaHaHa Production și Romdrops. Asta după succesul Praising You al artistei Rita Ora, cu producția muzicală semnată de Șerban Cazan, tot parte din Romdrops și din istoria HaHaHa Production. Sunt doar două exemple din foarte multe.

Smiley (4) jpg

Te pregătești de un mare spectacol la vară. Te-au inspirat show-urile din SUA pentru SmileyVerse?

Smiley SmileyVerse continuă tradiția concertelor Smiley din fiecare an, de 1 iunie, de la Arenele Romane. Mereu concertul de 1 iunie este ceva nou, se lasă cu lacrimi, cu râs, cu nostalgie și cu wow de toate părțile. Este un apogeu de tehnologie, lumini, scenaristică, producție, muzică, invitați, sound, muzică, este un mix fabulos pe care îl construim în primul rând din pasiune pentru muzică și show, dar mai ales din dragoste pentru oameni.

"Sper că mă descurc, că sunt un tată bun și amuzant"

Într-una dintre postările tale, te plângi de excesul de tehnologie din zilele noastre tocmai pe social media. Fetița ta are acces la ecrane sau îi impuneți limite în acest sens?

Smiley Eu sunt fan tehnologie, ne ajută la fiecare pas și până la urmă ea face și ca muzica să nu mai aibă granițe. Tehnologia este uimitoare, este bună, excesul de tehnologie e rău, ca de fapt orice exces în viață care ajunge să dăuneze grav sănătății, minții și sufletului. Josephine se joacă mult, dansează, cântă, îi place să facem plimbări, dar desigur că-i plac și desenele, și personajele din filmele pentru copii cu prințese la care are acces, însă puțin și foarte rar, cât poate rămâne o bucurie, fără să devină o dependență. E atât de frumoasă și colorată copilăria, mai ceva ca tehnologia. (râde)

Că tot veni vorba despre Josephine, a împlinit 3 ani în martie. La mulți ani! Cum ați serbat ziua micuței?

Smiley Mulțumim pentru urări, da, emoționant pentru noi ca părinți să constatăm și în cifre trecerea timpului, distractiv pentru ea că acum deja știe ce-i place, ne spune ce vrea, totul este foarte clar și articulat, nu mai avem nicio scăpare. (râde) Și-a dorit să fie cu noi toți, cu apropiații și familia și să facem cu toții o plimbare prin pădure. Ceea ce s-a și întâmplat. A fost o explorare funny care a făcut-o fericită și, știți voi, când copilul e fericit, părinții sunt și mai și.

Smiley, împletești codițe, vizionezi filme cu prințese, cumperi rochițe roz? Cum te descurci ca tată de fată?

Smiley Cum aș putea să răspund cât să simțiți cu toții ce simt eu?! Sper că mă descurc, că sunt un tată bun și amuzant, că sunt partener de joc și de frumos pe drumul asta al copilăriei și al vieții pentru Josephine. Și este doar începutul. Este cel mai frumos lucru ceea ce ni se întâmplă, familia pe care o avem, diminețile roz, cu cărți citite, cu cântece, dans, distracție, coafat și vopsit unghii. Da, da, ale mele sunt vopsite de către ea. Vi se pare mult? Este nimica toată, aș intra în orice joc cu ea acum și întotdeauna.

Smiley (1) jpg

Cum se împacă paternitatea și mariajul cu statul prin studiourile de înregistrare sau la concerte până la ore târzii?

Smiley Și eu mi-am pus aceste întrebări acum ceva timp, însă am avut mereu și încrederea că lucrurile se așază atunci când există iubire, dorință și înțelegere, nu am avut niciodată emoții că nu va fi așa. Am norocul de a avea lângă mine un om care-mi cunoaște meseria și pasiunea și care îmi este de mare ajutor în tot ce fac. Vorbim, planificăm împreună, ne bucurăm împreună de ce reușește să facă fiecare și cred că dorința de a ne vedea unii pe alții fericiți și împliniți face ca lucrurile să se așeze pe rând pe făgaș firesc și să creeze un tot, un întreg bun și solid. Și ne mai și distrăm mult pe lângă toate astea. Pe unde călătoresc cu munca, la concerte, sesiuni sau întâlniri, mergem împreună, atunci când se poate. În America am stat o lună, la muncă, dar am fost toți trei, nu puteam să stăm departe unii de alții așa mult timp. Dar în Bali, am fost doar eu și Gina, ca să ne dăm timp și nouă și a fost minunat.

Ce admiri cel mai mult la mama copilului tău?

Smiley Oho, cât timp aveți la dispoziție?! (râde) Încerc să fiu concis. Îmi place mult că are simțul umorului, ne distrăm și râdem mult împreună, cheful ei de viață e molipsitor, faptul că e foarte caldă și iubitoare și mereu alături de oricine are nevoie. O iubesc cu tot ce este!

Tu și Gina v-ați căsătorit anul trecut. Cum v-a schimbat certificatul de căsătorie relația?

Smiley A trecut deja un an?! Mie nu mi se pare nimic schimbat, e la fel de bine, de frumos si de vesel în casă și în relația noastră ca și până la căsătorie, noi suntem la fel unul față de altul, de fapt cu niște vacanțe în plus la activ și mai multă muzică pentru copii în urechi. (râde) Cred că o relație nu poate fi schimbată de un act, relația își are cursul ei firesc, dinamica ei și în mod normal sentimentele și ceea ce leagă doi oameni se transformă doar odată cu timpul și cu viața, nu odată cu actul.

Ești cântăreț, compozitor, prezentator TV, producător, actor. Ce latură profesională îți oferă mai multe satisfacții și care te provoacă mai mult?

Smiley Sunt un om norocos, în primul rând. Norocos că pot face o meserie din marile pasiuni și bucurii ale vieții mele. Am șansa de a face ceea ce-mi place, ceea ce mă face fericit și mă ajută să mă dezvolt. Da, sunt în primul rând muzician, artist, fac, produc și cânt muzică, este cea mai mare bucurie pentru mine, mă simt privilegiat când am inspirație, când îmi găsesc momentele și oamenii care mă ajută să fiu creativ, când mă întâlnesc cu publicul și simt emoțiile muzicii împărtășite, însă eu sunt construit din fiecare lucru pe care îl fac. Sunt foarte recunoscător pentru asta!

Având în vedere colaborările tale internaționale, iei în calcul să te muți din România cândva în viitor? Parcă cea mică spunea că „acasă” e în California, nu?...

Smiley HaHaHa Production, prin divizia sa internațională, ROMDROPS, are deja casă în Marea Britanie și în America, avem acolo studiouri în care se compun și se produc hituri de către românii noștri. Avem în plan și alte puncte de lucru și creație în Europa despre care vă voi povesti când se apropie de concretizare. Așadar, suntem acasă deja și în alte locuri de pe glob, nu am ce și de ce să schimb ceva din ceea ce am sau trăiesc. România este acasă, dar muzica face ea cumva de reușește să topească granițele.

Mai ai puțin și-ți deschizi un hotel în Vama Veche! Ce ofertă irezistibilă ne propui pentru la vară?

Smiley Eu nu sunt un afacerist, sunt un muzician. Nu știu dacă din păcate sau din fericire. (râde) Ca să nu fie nicio confuzie, vă spun că nu e un hotel. Este un loc foarte simpatic și zen în Vama Veche. Are 14 camere și un spațiu în care se pot întâlni prietenii, cu piscină, mese, tot ce-ți trebuie când te vezi vara cu gașca la mare. Este mic și intim și așa va rămâne. Eu promit că va fi în spiritul Vamei, cu muzică bună, prieteni, soare, zen, pentru că ne-am propus să nu modificăm nimic esențial, ca să nu schimbăm vibe-ul și cred că am reușit doar să îmbunătățim.

Smiley (2) jpg

Smiley, e adevărat că nu vrei să cânți prin concerte „Am bani de dat / Am datorii la stat” de teama să nu atragi problemele financiare?

Smiley Da, da, în general nu îmi place să mă plâng sau să fac previziuni negative, pentru că mi se pare că atrag răul, îl chem cumva și e și destul de departe de felul meu de a fi, de a vedea lucrurile și de a-mi trăi viața. Poate de aceea și muzica mea este percepută de cele mai multe ori ca fiind optimistă și pozitivă. Însă am și eu momentele mele în creație și în diverse colaborări când „joc” și cu albele, dar și cu negrele. (râde)

Chiar așa, ce temeri sau regrete are Smiley? Cum treci tu peste momentele acelea în care îți vine să zici... aia e?

Smiley Sigur că am astfel de momente, dar sunt un om credincios și am mereu încredere că tot ceea ce se întâmplă bun sau rău are un sens, o lecție valoroasă, o urmare la care nu aș ajunge altfel. Asta e frumusețea vieții, nu are mereu aceeași culoare.

Ce te face pe tine fericit?

Smiley Familia, viața, oamenii, muzica, în orice din jur pot găsi o sămânță de fericire, ochi să am să le caut și suflet deschis să le găsesc. Și ceva culori să le înveselesc.

Când o să decizi c-a venit momentul să nu mai urci pe scenă, ce-o să faci?

Smiley N-am auzit întrebarea, o puteți repeta? Nici acum n-am auzit-o. Nu se aude, nu știu de ce. (râde) Om trăi și om vedea ce OM voi fi.

Foto: arhiva personală, PRO TV



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg