Marcel Iureş: Psihoterapie la HBO

Din această seară, HBO îţi lansează o provocare pe care n-o poţi refuza: un serial terapeutic despre mersul la psihoterapeut, un subiect încă tabu în România. Primul serial original produs de HBO Central Europe în România, În derivă începe azi, la 20.30. Psihoterapeutul este Andrei Poenaru, interpretat de Marcel Iureş – un rol care ne-a prilejuit o discuţie plină de semnificaţii cu marele actor.

Sunt vremuri cu-adevărat în derivă. Dar sunt obişnuiţi românii cu această idee a mersului la psiholog?

Eu cred că da, sunt. Din ce-am cunoscut, avem şi aici mari psihoterapeuţi.

Unii se tem în continuare să apeleze la această soluţie sau o percep ca pe un moft costisitor.

S-ar putea. Dar acum fiecare popor are gradul lui de uzură şi metehnele lui. Dacă ar fi să ne gândim la americani, statistica spune că e groaznic ce se întâmplă acolo. E o societate care nu se mai poate mişca fără asistenţi sociali, psihoterapeuţi şi nutriţionişti, oameni care sunt tot atâtea „cârje” pentru societate.

Şi tocmai urma să vă întreb dacă regretaţi decizia de a nu rămâne în America, atunci când vi s-a oferit această ocazie.

Nu, n-are legătură cu ceea ce am spus. E pur şi simplu o observaţie. Dacă e s-o luăm tot statistic, în Elveţia sunt 60.000 de terapeuţi la două milioane de oameni. Prin urmare, dacă ne-am raporta strict la aceste realităţi, ar însemna că acela e un popor de depresivi, ceea ce nu e deloc aşa.

Corect. Nu mi-aţi spus, însă, dacă v-a încercat vreun regret pentru că aţi refuzat să rămâneţi în America.

Nu, niciodată nu regret lucrurile pe care le fac cu drag. Problema nu e că nu am plecat acolo. Problema e că am rămas aici. În termenii aceştia judec. Ca orice om care depinde de limba cu care s-a născut, de cultura în care a fost crescut, nu pot să am regrete că nu mi-am părăsit ţara. Am probleme că am rămas şi că am aici de făcut treabă. Şi uite că am!

Unde îşi găseşte Marcel Iureş sprijinul în momentele de derivă?

Acasă, în familie.

Unul dintre lucrurile care fac parte din magia actorului Marcel Iureş este discreţia pe care a ştiut să o păstreze când vine vorba despre „acasă” şi „familie”.

Aşa am zis şi eu. Şi cred că e bine asta. Cu cât eşti mai notoriu sau cu cât eşti mai vizibil, cu-atât e bine să fii mai discret şi să-ţi vezi de treabă. Nu vorbesc aici de modestie. Dar e bine să stai deoparte şi când spun asta mă gândesc şi la altceva. Toată baza a ceea ce trăim azi e abundenţa - şi de idioţi, şi de şmecheri... Şi de produse. Şi, de fapt, noi consumăm foarte puţin.

Departe de acest consumism, care sunt satisfacţiile lui Marcel Iureş?

Când stai deoparte, ai mari satisfacţii. Poţi să vezi toţi şmecherii, cum zice Eminescu, toţi „fonfii şi flecarii” care-şi dau importanţă. Sunt şi mari păreri de rău, însă. Şi sunt cu toptanul. Când stai deoparte, rişti foarte mult. Rişti o măsură pe care n-o percepe nimeni. Dar salvezi ideile, bunul simţ, ce-ai învăţat acasă. Iar noi, în meseria noastră, cam la asta ne referim. Şi o bună parte din ceea ce facem noi aici ne învaţă despre excesele la care mă refeream. Noi vorbim în acest serial despre nişte oameni înspăimântaţi, care, vinovaţi sau nu, au fost zdruncinaţi, au fost răsuciţi. Şi încercăm să-i ajutăm, faţă în faţă cu spaima de iubire, spaima de tandreţe, spaima de proprii copii, spaima de părinţi. Vor să iubească, vor să fie iubiţi. Despre asta vorbim. Şi toate astea ţin de partea non-explozivă, nu ţin de niciun fel de consumism. De niciun fel de deşănţare.